Epistola preainteleptului Solomon catre credinciosii craioveni

Zilele trecute presa din Banie a relatat despre scrisorelele de felicitare trimise de Antonie Solomon, primar in exercitiu al Craiovei si candidat pentru aceeasi functie la alegerile ce vor avea loc peste doar sapte saptamani, tinerilor ce au implinit recent 18 ani si care, pe 10 iunie, vor vota pentru prima oara.
Interpelat de ziaristi in conferinta de presa de acum doua zile cu privire la acest subiect, Aurica Solomon a negat orice conotatie electorala a respectivei fapte, spunand ca este doar un gest frumos, menit a fi o incurajare de a nu se lasa calcati in picioare, adresata celor ce vor fi viitorul acestui oras, bla- bla- bla, bla-bla-bla.
Sa zicem ca asa ar fi, cum zice Aurica, trimiterea acestor scrisori tinerilor de 18 ani nu a avut nici o conotatie electorala si nu a urmarit nici un scop politic.
Ce te faci insa ca in Saptamana Mare, eu si vecinii mei din blocul de opt etaje in care locuim am gasit in cutiile postale cate o ilustrata pe care la destinatar scria: “De la Primarul tau pentru un craiovean cu credinta.” Alaturi era o urare, edilul dorindu-ne nu doar “Paste fericit?” ci si ca “…Lumina sfanta a Invierii sa ne lumineze sufletul si chipurile.”
Probabil pentru a sti pe cine sa votam la viitoarele alegeri deoarece textul urarii pascale nu era plasat sub vreo imagine cu conotatii religioase ci sub cea a vulturului jumulit al UNPR, mai exact sub sigla formatiunii politice careia multi ii spun Uniunea Nationala a Pupincuristilor din Romania, stiut fiind ca cei care au creat aceasta facatura politica, intrata in Parlamentul Romaniei fara ca cineva sa-i fi acordat vreun vot, au avut drept stindard izmenele lui Basescu, seful lor remarcandu-se initial prin contabilizarea stricta a indispensabililor si obielelor racanilor din armia romana. Ehei, dar de la o izmana de recrut la damful celor cotroceniste e o cale lunga, care nu-i la indemana oricui.
Dar sa revenim la epistola prea inteleptului Solomon. Alaturi de sigla uneperista, in coltul din dreapta, in loc de timbru, este aplicat sloganul electoral, alb-albastru, al lui Solomon: “Iubesc Craiova – ANTONIE SOLOMON”. In partea de jos, sub adresa destinatarului, sunt adresele celor doua site-uri electorale ale lui Solomon.
Daca nici aceasta scrisorica adresata locuitorilor Baniei nu are conotatii electorale atunci inseamna ca eu sunt sahul Persiei si inca nu am aflat.
Problema insa nu este conotatia electorala a acestei scrisori. Fiecare candidat are dreptul sa-si faca propaganda electorala asa cum crede de cuviinta, asa cum poate si asa cum il tine buzunarul. Nu s-ar face gaura in cer nici pentru faptul ca, oficial, campania electorala inca nu a inceput. Fie si-un lup mancat de oaie, in ultimii ani ne-am cam tot aflat in campanie electorala neoficiala.
Problema este ca eu cred, si-s aproape sigur ca nu ma insel, ca aceasta campanie electorala, mai exact scrisorile la care ma refer, nu e platita nici din buzunarele lui Aiurica Solomon, nici din pusculita UNPR-ului. Ci din buzunarele mele, ale dumneavoastra, ale noastre, ale tuturor, mai exact din bugetul Primariei, pastorita de candidatul Solomon.
De-ie Domnul sa ma insel! Dar, daca facem niste conexiuni, daca legam intre ele niste informatii aparute in presa acum cateva zile sau cu catva timp in urma, concluzia se impune de la sine.
Astfel. Nicusor Fota scria in numarul din 01.02. 2012 al saptamanalului Indiscret articolul “Bugetul de imagine al Primariei Craiova creste de cinci ori” in care devoala faptul ca revenirea la butoane a primarului Solomon aduce schimbari substantiale in proiectul de buget, Primaria planuind sa cheltuiasca anul acesta de cinci ori mai mult decat anul trecut pentru imaginea sa. Si a celui care o reprezinta, evident, ca doar institutia din A.I.Cuza nu s-o reprezenta singura. Mai exact, 1,5 milioane lei noi (15 miliarde lei vechi), in conditiile in care in 2010 au fost cheltuite pentru imagine un miliard lei vechi iar in 2011 trei miliarde. Deci in acest an au fost prevazute sume de aproape patru ori mai mari decat cheltuielile cumulate ale celor doi ani anteriori(http://www.indiscret.ro/328/actualitate/10064/bugetul-de-imagine-al-primariei-craiova-creste-de-cinci-ori.html).
Oare ce urma sa se intample anul acesta in Craiova care sa justifice aceasta crestere spectaculoasa a bugetului alocat pentru imagine? Jocurile Olimpice nu se mai organizeaza la Londra ci la Craiova? Finala Cupei UEFA se va desfasura pe stadionul din Banie? Sunt alte evenimente epocale despre care inca nu am luat la cunostinta? Nu, domnii mei, singura explicatie plauzibila sunt cele doua campanii electorale preconizate pentru acest an.
Acum doua zile pe site-ul de stiri locale din Craiova, Oltenasul.ro, a fost publicata informatia ca la inceputul lunii aprilie Primaria Craiova a incheiat cu Posta Romana un contract pentru distribuirea corespondentei in valoare de 570 000 lei noi, adica aproape sase miliarde lei vechi(http://www.oltenasul.ro/primaria-craiova-trimite-scrisori-de-6-miliarde-de-lei-vechi/).
Ei, nu vi se pare ca lucrurile se leaga? Inca n-am citit despre vreun contract de distribuire a scrisorilor incheiat nici de Aurica Solomon, nici de Gheorghe Bica, nici de filiala craioveana a UNPR-ului. Si atunci, cum sa nu cred ca ne expediem singuri scrisori, pe banii Primariei, adica ai nostri, in care facem propaganda electorala lui Aurica Solomon si formatiunii pe care o reprezinta? Care, in nerusinarea ce-i caracterizeaza, au confiscat in interesul lor nu doar bugetul de imagine al Primariei, ci si Sfanta Sarbatoare a Invierii Domnului. Sa ma ierte Dumnezeu, dar eu asa consider din moment ce urarea „Paste Fericit”, semnata de Antonie Solomon, este vegheata nu de crucea jertfei Mantuitorului ci de vulturul stilizat de pe sigla UNPR-ului.
Intrebat in conferinta de presa din 18 aprilie de unde a avut datele de nastere si adresele tinerilor care au implinit 18 ani, Solomon a balbait un raspuns, aruncand vina pe fostul lui partid si pe fostul sau consilier: „De la partid, de la PDL, ei mi le-au dat. Domnul Radu m-a pus atunci in posesie. Nu glumesc, ei le-au luat, habar nu am de unde”, a marturisit Solomon, potrivit celor relatate de Laura Motarliche in editia din 19 aprilie a cotidianului Cuvantul Libertatii.
Daca Solomon n-are habar, se poate insa banui. Fostul sau consilier personal si, totodata, consilier municipal PDL, Radu Teodor, a fost, inainte de a iesi la pensie si a intra in politica, ofiter de politie, sef al SEIP Dolj, structura ce ingloba pe atunci formatiunile de evidenta a populatiei si de pasapoarte. Nu cumva, ca si Pacepa odinioara, colonelul a parasit sediul de pe Amaradia purtand prin buzunare niste dischete ce le-ar fi fost de folos noilor stapani? Asa esti tentat sa crezi la prima lectura si sa consideri ca ar fi interesant si, in acelasi timp, de dorit ca structurile abilitate ale serviciilor de informatii si ale MAI, in masura in care nu sant portocalizate si aservite pana in varful unghiilor, desi dupa lege ar trebui sa fie independente si impartiale, sa cerceteze aceasta ipoteza si sa faca lumina in acest caz.
Numai ca Radu Teodor a iesit de peste sase ani la pensie iar dupa pensionarea sa structura craioveana de evidenta a populatiei a trecut de la Politie in organigrama Primariei, deci in subordinea directa a primarului. Si atunci, de unde o fi avut oare Aurica datele?

20.04.2012 Iancu BATA

Solomon Tracul, cel mai cinstit si mai destept dintre primari

Desi in conferinta de presa din 25 ianuarie primarul penal al Craiovei, Aurica Solomon, se plangea ziaristilor ca el vine la Primarie doar pentru 33 de milioane lei vechi lunar, bani pentru care primeste si toate reprosurile acestora, la intalnirea cu reprezentantii presei de ieri, 19 aprilie, s-a autodemascat, devoaland, din orgoliu si prostie, cred eu, ca lucrurile nu stau de loc asa cum se vaicarea acum trei luni.
Intrebat de ziaristi cum comenteaza declaratiile senatorului Radu Berceanu care, in urma cu doua saptamani, spunea ca drumul expres Craiova – Pitesti nu a fost realizat fiindca o parte din terenurile ce urmau a fi despagubite apartineau lui Solomon, primarul penal a rabufnit, dupa cum relateaza Bogdan Marica in Radical de Dolj: “Sa ii spui domnului, cum il cheama, ca eu mi-am luat terenuri la Videanu, acolo, pe centura, am fost destept. Nu pot sa cred ca un om poate sa se exprime in fata presei fara argumente despre un primar care poate e cel mai cinstit dintre toti.”
Ca, spre deosebire de ieri, atunci cand a luat terenuri pe centura, chiar pe locul pe unde urma sa fie trasat viitorul drum expres, a fost destept, sunt de acord, desi desteptaciunea sa e relativa. Ar fi fost cu adevarat destept doar daca era un simplu particular. Ca primar in exercitiu, insa, desteptaciunea sa pute. Pute a coruptie, cuvant ce are si alte conotatii decat cele definite strict de Codul Penal, avand si sensul de abatere de la moralitate, venalitate.
Iar Solomon s-a autodefinit ieri ca fiind unul dintre baietii destepti la care se referea, candva, mentorul sau recunoscut, Basescu.
In megalomania si egocentrismul sau, Solomon a afirmat despre sine ca este primarul cel mai cinstit dintre toti. El poate crede asta despre sine, o poate si clama, este dreptul sau. Eu insa nu-l consider un om cinstit. Cinstit, pur si simplu, Iar daca nu este un om cinstit, cu atat mai mult nu poate fi cel mai cinstit dintre toti.
Daca ne uitam in DEX, vedem ca cinstit este cineva “care este de buna credinta; onest, corect; care nu insala. Vrednic de respect, stimat. Incoruptibil, integru, curat, nepatat. Onorabil. Toate aceste calitati, conform dictionarului, il definesc pe omul cinstit.
Ori, este Aurica Solomon caracterizat de aceste epitete?
Lasam deoparte faptul ca a stat la puscarie sase luni pentru fapte de coruptie. Unii o sa obiecteze, spunand ca, din moment ce justitia nu a dat o hotarare definitiva, opereaza prezumtia de nevinovatie. Partial, au dreptate. Partial, pentru ca, sa nu uitam, magistratii care au emis mai multe mandate consecutive de arestare s-au pronuntat déjà. Daca n-ar fi fost vinovat, daca n-ar fi fost probe, n-ar fi emis acele mandate. Iar daca l-au pus in libertate, l-au pus pentru ca legislatia procesual penala, asa cum a fost modificata prin legea 281/2003, nu mai permite arestarea preventiva pentru o durata mai mare de 180 de zile. Cu alte cuvinte, mai mult de sase luni. Deci magistratii l-au tinut in arest atat cat le permite legea. Iar daca n-ar fi fost vinovat, nu cred ca si-ar fi permis acest lucru. Cat despre faptul ca de atunci procesul treneaza, asta este alta discutie.
Oare, un om care a stat sase luni la puscarie pentru fapte de coruptie, pentru luare de mita, se poate numi incoruptibil, integru, curat, nepatat? Onorabil? Deci cinstit? Eu cred ca nu!
Dar, cum spuneam, sa lasam deoparte implicarea sa in dosarul Penescu si cele sase luni, deocamdata, de puscarie. Sa ne aplecam putin asupra dezvaluirilor facute de domnul senator Berceanu, recunoscute ieri, din orgoliu si prostie, de Aurica Solomon.
Domnul Berceanu a dezvaluit, iar Aurica a recunoscut, ca mult prea cinstitul nostru primar, (primarul primarilor si cinstitul cinstitilor, dupa cum se crede el si-l canta, precum pe Ceausescu mai antart, lautarii platiti din bani publici, din banii nostri, ai tuturor), a cumparat terenuri pe traseul viitoarei centuri a Craiovei, pe unde urma sa fie construit drumul expres Craiova – Pitesti.
Pentru cei care nu cunosc, valoarea acestor terenuri urma sa creasca exponential, statul platind bani grei, cu titlu de despagubiri, celor ce urmau sa le cedeze pentru ca drumul sa poata fi construit. In plus, pe resturile de teren ramase in vecinatatea drumului se puteau construi statii de benzina, magazine, parcari cu diverse utilitati, cei ce le construiau urmand, la randul lor, sa plateasca bani grei pentru a le cumpara sau inchiria.
Profitand de informatiile referitoare la viitoarea investitie si traseul viitorului drum expres, obtinute in virtutea functiei sale de primar al Craiovei, Aurica Solomon a cumparat la preturi de nimic terenurile ce urmau a fi rascumparate de stat la preturi mult mai mari. Oare taranii simpli care detineau aceste terenuri au avut aceleasi informatii ca Aurica Solomon? Stiau ei ce urma sa se construiasca pe terenurile lor? Stiau care este valoarea reala a acestor terenuri? Daca ar fi stiut si ei ce stia Aurica, le-ar fi vandut ori ar mai fi zabovit, sperand si ei la ceea ce a asteptat auto-proclamatul cel mai cinstit primar, primarul primarilor, Solomon?
Pentru ca, daca nu stiau, totul nu este decat o inselatorie. Aurica Solomon si altii ca el, care stiau, i-au inselat pe acei oameni simpli, profitand de buna lor credinta. Iar dictionarul spune, intr-una din definitii, ca un om cinstit este cel care nu insala.
Ieri Aurica Solomon s-a dezvaluit in toata splendoarea sa, aratandu-se a fi nu doar primarul penal al Craiovei ci si primarul venal al acestui frumos municipiu. Mai mult, a plusat dezvaluind ca va profita de vizita din 25 aprilie a premierului Mihai Razvan Ungureanu la Craiova, pentru a solicita reluarea proiectului drumului expres, ceea ce i-ar permite, in sfarsit, realizarea beneficiilor scontate atunci cand a jecmanit terenurile de la nestiutorii fosti proprietari.
Daca ar fi fost un om onest, Aurica Solomon nu s-ar fi vaicarit acum ceva vreme cu privire la modicul sau salariu de primar. Dupa cum procurorii au demonstrat, si el insusi a recunoscut ieri, indirect, in gura sa lacoma si-n buzunarele sale larg cascate tita Primariei nu doar picura ci varsa un adevarat rau de lapte si miere pe langa cele 33 milioane de lei vechi pe care-i primeste lunar, ca salariu. Daca ar fi fost onest si animat de profundele sentimente crestinesti de care prea adesea face parada, ar fi donat modicul sau salariu de primar unor institutii de binefacere, si nu s-ar fi vaicarit de putinatatea lui. Pentru ca are din ce trai, si el si toti al lui. Spatiile din vadurile Craiovei pe care, precum mentorul sau, casa din Mihaileanu, si le-a facut singur cadou pe cand administra patrimoniul unei intreprinderi comerciale de stat, ii aduc lunar mii de euro din chirii.
Iata de ce eu nu-l consider pe Aurica Solomon un om cinstit, un om integru. Asta este opinia mea. Poate sunt influentat, in judecatile mele, de anii in care am fost ofiter de politie si care, indubitabil, si-au pus amprenta asupra personalitatii mele.
Altii il pot considera un om integru. Treaba lor, depinde de standardele fiecaruia. Eu am insa alte pretentii de la cei care imi cer votul. Pe care, in nici un caz nu il voi acorda lui Antonie Solomon.

19.04.2012 Iancu BATA

Jan-dar-meria / cafteste Ro-mania

Jandarmeria si-a dat iar cu stangul in dreptul sambata trecuta, remarcandu-se la mitingul suporterilor Universitatii Craiova prin maltratarea calma, metodica, cu chistocu-n coltul gurii, ca Moromete la prasit, a unui pustan de doar 17 ani. In exercitiul functiunii de asta data, legal, cu forme, cum ar veni, si nu in afara orelor de program ca in cazul jandarmului care a stalcit in suturi o fetita ce a incercat sa-i spele parbrizul autoturismului la un semafor in Craiova sau al handralailor care, in prezenta unui ofiter, l-au bagat in ghips pe un gorjean, a carui sotie conducea masina prea lent dupa gustul lor, innecat in prea-plinul adrenalinei acumulata la repetatele antrenamente, in care-si exerseaza muschii si instinctele ancestrale pentru a-i bumbaci pe ce-i ce le ies in cale, fara a mai pierde timpul pentru a discerne daca au incalcat sau nu legea pe care, chipurile, o apara.
Pana in urma cu nu prea multa vreme, jandarmii nu actionau in public de capul lor, sub comanda proprie, ci impreuna cu Politia, sau, pe vremea impuscatului cu Militia, care avea responsabilitatea actiunii, trupetii fiind auxiliari. Si nu pentru ca ar fi fost politistii ori militienii mai destepti, cel putin in ultimii 35 de ani de cand cunosc eu fenomenul, ci pentru ca aveau o alta optica a relatiilor cu publicul anumitor manifestari cultural-sportive sau social politice.
Recent, jurnalistul si analistul politic Bogdan Chireac a afirmat intr-o emisiune televizata, ca in anii ‘92-‘93 era mai multa democratie decat astazi. Nu sant eu cel mai in masura sa judec afirmatia domniei-sale, dar pot spune ca, in ceea ce priveste actiunile fortelor de ordine din acea vreme, ma refer strict la politie si jandarmerie, nu s-au inregistrat excese de felul celor comise in Bucuresti la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, si repetate in diverse ocazii, cum a fost cea de sambata, 24 martie, la mitingul amintit la inceputul articolului.
Anii de la inceputul ultimului deceniu al secolului trecut au constituit, pentru mine si colegii mei, o perioada destul de agitata din punct de vedere social. Eram, la acea vreme, loctiitor al sefului Politiei municipiului Craiova, avand printre responsabilitati si coordonarea masurilor de asigurare si mentinere a ordinii publice. Orasul avea doua echipe de fotbal in prima divizie si de aceea in fiecare duminica trebuia sa fim prezenti fie pe Central, fie pe stadionul din Valea Rosie, unde performantele jucatorilor de atunci atrageau public, nu gluma! Viata politica era foarte agitata, cu mitinguri si contramitinguri atat ale membrilor si simpatizantilor partidelor aflate la putere, cat si ai celor din opozitie, mult mai numerosi, mai vocali si mai radicali in convingeri decat cei de astazi. Acestor manifestari politice li se adaugau frecvente mitinguri si marsuri organizate de sindicate, care aveau atunci mii si chiar zeci de mii de membri, nu doar cateva sute ca astazi. Practic, Craiova fierbea. Si totusi nu s-au inregistrat acte deosebite de tulburare a ordinii publice, nu s-au produs interventii in forta ale structurilor de ordine, nu au fost loviti, maltratati sau ridicati abuziv zeci de oameni, cum se intampla astazi, cand asigurarea normalitatii la astfel de manifestari este apanajul strict al Jandarmeriei.
Si nu pentru ca nu ar fi existat provocari. Ci pentru ca ofiterii de politie aflati la comanda dispozitivelor, in care se aflau alaturi si politisti si jandarmi, aveau ceea ce cred ca le lipseste astazi domnilor jandarmi. Aveau tact, insusire ce presupune, potrivit dictionarului, facultatea de a judeca o situatie dificila rapid si cu finete, care determina o comportare corecta, delicata si adecvata. Tactul implica, printre altele, ca atunci cand esti provocat, injurat, scuipat sau chiar lovit, sa te stapanesti, sa taci, sa strangi din dinti, sa rabzi, sa fii rational, sa astepti, sa incerci sa aplanezi, sa cauti momentul si sa gasesti modalitatea cand si in care poti actiona fara ca riposta sa escaladeze situatia conflictuala, sa provoace daune mai mari, iar in final sa nu fii tu cel care, in loc sa asiguri ordinea, sa provoci acte de dezordine si sa bruschezi participantii.
Ori astazi, jandarmii nostri nu au constiinta a ceea ce trebuie sa reprezinte institutia aceasta, a carei menire e tocmai asigurarea ordinii publice. Ei nu au prestanta, nu se comporta ca niste aparatori ai legii, a caror atitudine si manifestari impun pentru ca sunt diferite de ale celor pe care-i considera huligani. Asa cum arata si Cosmin Staicu, cronicar sportiv, intr-un articol publicat in editia din 29 martie a cotidianului craiovean Cuvantul Libertatii, ei sant iritati de comentarii, de ironii, de comportamente pe care nu le pricep si nu fac nici un efort sa le priceapa. Si atunci, zic eu, in loc sa-si pastreze calmul si sa dea dovada de tact, jandarmii se comporta ei insisi ca niste huligani pe maidan iar nu ca oameni ai legii, raspunzand provocarilor cu bastoane si gaze, inhatand la intamplare pe cine apuca din grup, fie ca este vinovat, fie ca doar a participat la manifestarea respectiva, urcandu-i in duba, ducandu-i la sectie si amendandu-i cu sume disproportionate, fara nici un simulacru de proba.
Mai apoi, sefii lor, in loc sa ia masuri pentru limitarea si pedepsirea exceselor, incearca sa le justifice si sa le acopere, scotand in fata purtatorii de vorbe cu explicatii puerile, ridicole, care nu conving pe nimeni.
Pentru a exemplifica, daca s-ar fi dat dovada de tact la mitingul suporterilor, pentru o contraventie minora savarsita de 4-5 persoane care consumau alcool, nu s-ar fi intrat in forta, brutalizand si gazand participantii, oripiland mame ce-si plimbau copiii prin zona si alti cetateni pasnici, retinand, sechestrand in dube si amendand 37 de persoane, ci ar fi fost filmati acei cativa contravenienti si cel care a aruncat doza aia goala si turtita de bere, grea de maximum 100 de grame, ce-am vazut-o in filmul pe care ni l-au aratat jandarmii, incercand sa-si justifice brutala si terifianta interventie. Ar fi fost filmati, zic, lucru care sant convins ca oricum s-a facut, apoi, dupa terminarea misiunii ar fi fost identificati (au un program care permite calculatorului recunoasterea automata a fiecarei figuri in baza de date a structurii de evidenta a populatiei) si ar fi fost chemati la politie, unde s-ar fi aplicat sanctiuni contraventionale, totul terminandu-se pasnic, fara tam-tam, fara scandal, fara brutalitati, fara excese, fara necesare explicatii.

Dar, cum spuneam, asta ar fi presupus tact si profesionalism. Exceptand cazul in care actiunile lor in forta, de o brutalitate desantata, sunt deliberate, avand drept scop intimidarea populatiei, determinarea acesteia de a nu mai participa la manifestari publice, cum s-ar putea concluziona interpretand vizitele domnului Gogu pe la sediul partidului aflat inca la butoane. Ceea ce ar insemna politizarea excesiva a unei institutii, care se crede unul din pilonii de baza ai democratiei, dupa cum clameaza site-ul Jandarmeriei oltene.
Oricum, si intr-un caz si-ntr-altul, faptul ca sefii lor le permit si le justifica excesele din misiuni, neluand nici o masura de sanctionare a celor care sar calul, nedelimitandu-se in nici un fel de abuzurile acestora, a creat, probabil, in mintea jandarmilor de rand, obisnuita sa se concentreze doar cand sfarama caramizi cu latul palmei, sentimentul impunitatii. Doar in aceasta cheie putem intelege comportamente precum cel al jandarmului ce a maltratat fetita la semaforul din Craiova sau al celor care, ca o adevarata banda de talhari, l-au batut crunt pe sotul automobilistei din Gorj, ce a indraznit sa le stea in cale. Fapta cu atat mai grava, cred eu, ca cat s-a produs in prezenta unui sef ierarhic, a unui capitan, grad ce presupune un anumit nivel ierarhic si o experienta pe masura.
Si cica-s oameni ai legii! Oare, la ce ne mai putem astepta?

30.03.2012 Iancu BATA

Argintii tradarii

Isus a fost vandut pe 30 de arginti. Sfintele scripturi nu precizeaza moneda in care s-a platit pretul tradarii, dar la acea vreme in Imperiul Roman erau in circulatie denarul, o moneda de argint de marimea uneia de 10 centi din zilele noastre, originea a ceea ce este azi un penny pe taramul Albionului, sestertul, o moneda si mai mica de argint ce valora un sfert de denar, si talantul, o unitate de masura mult mai consistenta, ce facea vreo 25 de kilograme de metal, nu neaparat aur sau argint. Avand in vedere ca, realizand gravitatea faptei sale, Iuda a mers la cei ce-l cumparasera si le-a aruncat pe jos rasplata actului sau, talantul este exclus din start pentru ca apostolul n-ar fi putut cara singur si arunca aproape 700 de chile de metal. Presupunem deci ca argintii tradarii au fost denarii sau sestertii a caror valoare, dupa cum am vazut, nu era asa mare ca sa motiveze suficient si exhaustiv abominabila isprava a Iscarioteanului.
Desi au trecut doua mii de ani, nici astazi concetatenii nostri nu-si vand constiinta pe mai mult. Este de notorietate faptul cumpararii voturilor pe galeti si pufoaice portocalii, zahar, ulei, faina si ce-o mai fi prin pungile alea.
La inceputul lunii septembrie 2011, UNPR-ul, partidul care vrea sa impuna o noua clasa politica, dupa cum singur se lauda, a promovat o reteta inedita care a scazut si mai mult cota la bursa spagii electorale. Reteta UNPR - paine cu adeziune la uniune – a fost descoperita la biroul lui Corin Romanescu, uneperist de vaza din sectorul 5 al capitalei, iar actiunea s-a desfasurat sub sloganul “Hai cu noi sa scapam de gunoi!”. De vechii politicieni, adica! Trei paini primeau amaratii de pensionari din sectorul 5 in schimbul adeziunii de inscriere in UNPR, partid pe care un ziarist inspirat l-a botezat Uniunea Nationala a Pupincuristilor din Romania, avand in vedere modul in care s-a format la varf si a servit interesele Basescului.
Deci la atat pretaluiesc greii UNPR-ului constiinta membrilor de rand ai partidului: la contravaloarea a 3 paini. Nu stiu la cat or pretui-o pe cea a fostilor militari pe care i-a momit in randurile sale, dar cred ca nu la mai mult. “Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori”, se spune ca ar fi spus candva un cunoscut personaj istoric. Si e normal sa fie asa, de tradatori te folosesti, dar in sinea ta-i dispretuiesti. Pentru ca nu are cum sa fie altfel. Stii ca daca au tradat odata, ca sa le fie lor bine, nimic nu-i impiedica s-o faca si a doua oara. Si nu poti avea incredere in ei. Niste oameni de nimic.
Iar rezervistii asa-i considera – tradatori - pe cei care, dupa ce le-au fost alaturi mult timp, au trecut in tabara celor care i-au sustinut si-i sustin nu doar pe cei care le-au taiat pensiile (asta ar fi inteles-o, s-au taiat si salarii nu doar pensii), ci pe cei care, inainte de ajustare, au dus luni de zile o campanie desantata impotriva fostilor militari, umilindu-i, facandu-i nesimtiti, beneficiari de pensii nesimtite, nemeritate - de parca si le-ar fi dat singuri, precum parlamentarii, - asmutind populatia impotriva lor, ridicand subofiterii impotriva ofiterilor, dezbinandu-i, umilindu-i si iarasi umilindu-i. Asta nu poate accepta onoarea lor de militari. A celor care inca o mai au, bineinteles, a celor care nu si-au schimbat-o pe un blid de linte!
Spuneam ca nu stiu la cat le pretuiesc uneperistii constiinta fostilor militari racolati. Nu la echivalentul a trei paini, bineinteles. Dar nici prea mult peste, cred. Nu ma refer aici la Bica si la cei asemenea lui, cu grade si functii mari, carora li s-au promis, probabil, locuri eligibile pe liste de parlamentari si consileri. Ci la militarii de rand. Mi-a ajuns la ureche ca un fost coleg de-al meu (al carui nume aminteste de o scula ciobaneasca) care se ocupa cu racolarea unor noi membri de partid, le promite acestora ca in cazul in care li s-a micsorat pensia, organizatia-i trece pe o lista speciala pe care o dau direct ministrului de resort si primesc o noua decizie, favorabila, sub pretextul ca cealalta a fost gresita. Nu stiu daca e asa, poate e o mica smecherie, poate treaba e reala. Chestia e ca la unii tine. Iar parasirea fostilor camarazi sarind in barca puterii care-i napastuieste, nu din intime convingeri si inalte considerente ideologice ci pentru un blid de linte, nu tradare se numeste? Spune-ti-i altfel, gasiti un nume mai bun, dar eu si altii ca mine asa o numim. Tradare!
Cea mai de notorietate achizitie a uneperistilor din Craiova, pe baza popularitatii careia spera sa castige la alegeri cateva procente peste deja celebrul 1% cu care-i crediteaza sondajele, reevaluatul Solomon, spunea intr-un comunicat remis presei in urma cu cateva luni ( http://www.indiscret.ro/303/actualitate/9539/solomon-se-jur-c-merge-cu-unpr.html), ca vine in acest partid pentru a se alatura unui proiect in care crede si care il reprezinta. “Ma regasesc in valorile promovate de UNPR adica interesul national si dialogul social si apreciez initiativele pe care aceasta formatiune le-a avut in ultimul timp” spunea edilul cu vasta experienta in manuirea masinariei de tocat vorbe si promisiuni electorale. Cat pret pune UNPR-ul pe dialogul social, una din cele doua mari valori pe care se lauda ca le promoveaza, am vazut nu mai departe decat ieri, 22.03.2012.
In aceasta zi, filiala din Craiova a SCMD a organizat pichetarea sediilor din Craiova ale PD-L si UNPR in semn de protest fata de modul in care actuala coalitie de guvernare gestioneaza treburile statului si resursele acestuia. Ora si locul de desfasurare ale actiunii au fost anuntate in prealabil in presa locala iar pe canale neoficiale au fost contactati responsabili din cele doua formatiuni politice care au fost informati ca intentionam sa le transmitem cate o scrisoare adresata liderilor nationali ai celor doua partide politice. Ni s-a transmis ca la sedii va fi cineva care sa primeasca delegatia noastra, UNPR-ul asigurandu-ne chiar ca vom fi primiti de un fost militar de rang inalt, nu-i dau aici numele pentru a nu strica si mai mult bunele relatii pe care le-am avut candva.
Actiunea a inceput la ora 13, fiind pichetat mai intai sediul organizatiei PD-L Craiova din strada Lipscani. Pe fondul sonor al diverselor urari scandate la adresa guvernului si a presedintelui Basescu, de genul “Basescule pan’la Pasti / Ar fi bine sa ne lasi!”, delegatia noastra a intrat in sediu unde au gasit doua secretare, din care una ne-a primit si ne-a inregistrat scrisoarea adresata domnului Emil Boc. Intrebate daca se mai afla cineva care sa ne asculte doleantele, au ridicat nepasatoare din umeri. Lamuriti, am iesit afara, unde cele cateva zeci de protestatari strigau de-a surda, doar - doar i-o baga cineva in seama. In afara reprezentantilor presei insa, si a trecatorilor, nu i-a auzit nimeni.

Cu exceptia, poate, a celor din sediul UNPR, aflat nu la prea mare distanta, in pasajul Lipscani, catre care ne-am indreptat peste vreo jumatate de ora, convinsi ca vom fi primiti de domnul general in rezerva, vaduvit si el de fostul grad prin reforma pensiilor promovata de Boc, cu sprijinul indispensabil al acolitilor generalului Izmana. Pe usa insa, vorba lui Suca, lacatul cat plosca. Nu numai ca usa era incuiata, dar era asigurata si cu un grilaj, incuiat de asemenea, precum birourile ceistilor de pe vremuri. Pe usa trona insa un afis, in care erau indicate nu mai putin de patru numere de telefon la care ti se spunea sa suni daca ai treaba in sediu. Pe fondul scandarilor, destul de sonore in gang, “Tra-da-to-rii / Tra-da-to-rii”, am apelat pe rand fiecare dintre cele patru numere afisate. Din faptul ca, cu toate insistentele mele, nu a raspuns nimeni la niciunul din cele patru numere formate, precum si din ranjetele etalate cu satisfactie de jandarmii aflati in dispozitiv cu mult inainte de sosirea noastra, am presupus ca reprezentantii uneperistilor se aflau in sediu dar nu mai voiau sa ne primeasca. Acesta sa fie, oare, dialogul social ca valoare promovata de UNPR, dupa cum arata Solomon in comunicatul sau? Ori uneperistii craioveni s-au speriat de ecoul scandarilor auzite dinspre sediul partenerilor de guvernare, s-au incuiat inauntru si s-au varat sub masa, precum conu Leonida, crezand ca vine “rivolutia”? Nu de alta, dar asta ar insemna ca formatiunea careia i s-a consacrat deja in presa renumele de partid al tradatorilor, desi cvasi - militarizata, are in randurile sale si un numar neprecizat de lasi.

23.03.2012 Iancu BATA

Presedintele Basescu confirma indirect concluziile mele din "Deprofesionalizarea Politiei..."

Duminica, 11 martie curent, presedintele Basescu a declarat, la emisiunea “Dupa 20 de ani” de la PRO TV, ca in urmatoarea sedinta CSAT se va face o discutie despre indepartarea din structurile MAI a “neavenitilor politisti” angajati fara selectie in 2006 - 2007.
“Angajarea fara selectie in 2006-2007 a dus la evenimente tragice, ca cel de la Perla”, a precizat presedintele statului. Oamenii care nu au facut o scoala de politie sa fie scosi din sistem, atat politisti, cat si jandarmi. “Avem absolventi de Academie de Politie care nu si-au gasit un loc de munca, iar noi tinem in sistem oameni fara studii” a mai spus Traian Basescu.
Ceea ce a uitat sau, mai degraba, nu a vrut sa precizeze presedintele Basescu, este ca angajarea a mii de politisti fara studii de specialitate in 2006 - 2007 a fost o consecinta directa a indepartarii voite din sistem a mii de profesionisti fara culoare politica, dictata de domnia sa in 2005 si executata de ministrul de interne Blaga, cu concursul secretarului de stat Andreescu si al chestorului Fatuloiu, in scopul portocalizarii si fidelizarii institutiei. Cu doar o zi inainte de declaratia presedintelui scrisesem si publicasem pe blogul personal, iancubatza.blogspot.com, un articol care viza deprofesionalizarea politiei ca o consecinta a acestei actiuni. Consider ca prin declaratia domniei sale, presedintele Basescu nu face decat sa-mi confirme si oficializeze concluzia. Cititi-l si judecati si domniile voastre daca am sau nu dreptate!
Iancu Bata

Deprofesionalizarea Politiei, mareata realizare a regimului portocaliu

De peste o saptamana, masacrul comis de Gheorghe Vladan, dezaxatul care a impuscat cu sange rece 8 oameni (din care doi au murit) intr-o unitate de coafura din Bucuresti, continua sa tina prima pagina a multor publicatii si sa ocupe spatii largi in jurnalele de stiri ale principalelor posturi de televiziune din Romania.
Fapta asa-zisului politist a socat, pe buna dreptate, opinia publica, radiografiind, totodata, cu acuratete extrema, starea actuala de lucruri din Politia Romana. Si o sa ma aplec asupra a doua aspecte. Unul mostenit de la vechea Militie, dar exacerbat extrem in zilele noastre si celalalt de data mai recenta.
Primul consta in cadorisirea statutului de politist (impreuna cu cele aferente acestuia, respectiv salariul ce decurge din gradul profesional - care poate merge de la simplu agent, ca in cazul lui Vladan, pana la cel de chestor, - pensionarea la o varsta cand civilii mai au ani buni de tras in “campia muncii”, influenta in societate, si alte asemenea) catre diversi indivizi, unii chiar realizati in profesia lor initiala, de ca sa nu recunoastem, care lucreaza si ei pe la politie sau in alte structuri functionale ale Ministerului Administratiei si Internelor. Spun ca obiceiul are radacini adanci pentru ca atunci cand mi-am inceput activitatea in Militie, spre sfarsitul anilor ’70 ai secolului trecut, am intalnit deja astfel de oameni, in special cantareti si lautari angajati sa incante auzul generalilor si al altor mahari ai acelor vremuri, cand se relaxau prin vile de protocol sau case conspirative, dupa rezolvarea cu succes a importantelor lor misiuni. Obiceiul, care nu era doar al MAI-ului ci si al Armatei, a proliferat extrem in zilele noastre, asa ca avem astazi generali, chestori si comisari sefi de muzica populara, de tenis, de fotbal, de caiac-canoe si de tot ce-ti mai trece prin cap. Partea proasta nu e doar aceea ca respectivii ocupa functiile pe care ar trebui sa le ocupe adevaratii profesionisti, care sunt vaduviti astfel de asteptate si binemeritate avansari, ceea ce-i face ulterior sa-si bage picioarele in ea de munca si sa o lase si ei mai moale. Ci si aceea ca unii din ei umbla in uniforma de politist desi n-au habar cu ce se mananca acesta meserie si, intalnind uneori situatii in care sunt obligati sa intervina sub presiunea opiniei publice, umplu de glorie institutia, contribuind din plin la hartanirea unei imagini si asa destul de zdrentuite. Sau ca beneficiaza pe sub masa de avantajele statutului de politist, cum a fost in cazul citat mai sus, cand Vladan, ca politist, a obtinut dreptul de a detine o arma letala de care nu ar fi putut beneficia ca simplu sofer la o structura functionala, adica la o structura care ajuta politia sa-si indeplineasca rolul, cum sunt cele de logistica sau resurse umane.
Aceste beneficii sunt, de fapt, urmarite de lautarii, sportivii si celelalte asemenea categorii de persoane angajate in MAI, pentru ca, altfel, de ce li s-ar da grade profesionale si statut de politist si nu de pompier, arhivar sau ce se mai afla prin ograda ministerului? Iar dupa adaugarea partii de administratie la Ministerul de Interne au dobandit cvasi-statut de politist toata functionarimea, ba chiar si femeile de serviciu de prin prefecturi si alte institutii ale administratiei, prin adaugarea la salariu a sporului de dispozitiv, primit de politisti pentru ca activitatea lor zilnica este nenormata, depasind cu mult cele opt ore legale, ceea ce a grevat bugetul cu importante cheltuieli suplimentare.
Al doilea aspect asupra caruia doresc sa ma aplec, relevat cu acuitate de cazul Gheorghe Vladan, il constituie deprofesionalizarea accentuata a Politiei Romane, deprofesionalizare care, cred eu, nu a mai fost intalnita in aceasta institutie din anii de dupa !949, cand au fost arestati si trimisi la canal vechii politisti, fiind inlocuiti de militieni proveniti din muncitori si tarani fara studii de specialitate, dar cu origine sociala sanatoasa. Datorita acestei actiuni politice, nici pana astazi fostii militieni si politistii nu au reusit inca sa scape de stigmatul prostiei, facand obiectul a numeroase si savuroase bancuri cu acest substrat.
Deprofesionalizarea, asa cum aratam si intr-un articol anterior, “Politia lui Pristanda” (http://www.indiscret.ro/298/actualitate/9438/politia-lui-pristanda-.html), a inceput inca dinaite de regimul Basescu prin politizare, prin numirea in functii a unor sefi de rang inalt pe criterii politice si nu profesionale. Numai ca, dupa venirea la putere a lui Basescu, fenomenul a capatat o amploare deosebita, coborand pana la paliere dintre cele mai joase. Astfel, in martie 2005 au fost schimbati din functie si trecuti in rezerva toti sefii inspectoratelor judetene plus alte cadre de varf din aparatul central. In lunile urmatoare au fost izgoniti din politie alti peste 2300 de ofiteri superiori de pe urmatoarele paliere, cu varste intre 45-50 de ani, politisti cu experienta, dovedita de functiile pe care le accesasera pe criterii profesionale, ce-si mai puteau inca aduce un aport substantial nu doar la rezolvarea sarcinilor curente ale Politiei ci si la formarea unor profesionisti redutabili, care sa-i inlocuiasca atunci cand urmau sa se pensioneze.
Metodele folosite le-am prezentat la vremea respectiva in articolul “Tsunami in Politie” si au fost din nou relevate zilele trecute de senatorul de Satu Mare, Valer Marian, intr-un articol, publicat in editia din 10 martie a publicatiei “Cotidianul.ro,” referitor la curatarea si pedelizarea Politiei Romane (http://www.cotidianul.ro/cum-curata-si-pedeliza-ex-ministrul-igas-politia-romana-175095/).
Deoarece, in paralel, serviciile lansasera zvonul privind incetarea platilor compensatorii la pensionare, alaturi de ofiterii cu functii de conducere au plecat la cerere si un mare numar de agenti cu experienta, care au crezut ca sefii stiu ei ceva de o roiesc pe capete. Nu am cifrele exacte la nivel national dar, pentru a va face o idee, pot arata ca din IPJ Dolj, care pentru intreg anul 2005 avea o pierdere planificata de noua politisti ( doi ofiteri si sapte agenti), au plecat in luna martie a acelui an 10 ofiteri si 32 de agenti, in scurt timp deficitul de cadre al inspectoratului atingand cifra de 200 de politisti.
Pentru a inlocui miile de politisti, izgoniti sau plecati de teama din sistem, au fost incadrati, de regula, pilosi din sursa externa, adica din cei ce aveau la baza alte meserii, nu o pregatire specifica de politist. Procesul a continuat apoi si s-a tot exacerbat, fiind recunoscut chiar de fostul ministru de interne, Traian Igas, care afirma acum cateva luni, pe cand era inca in functie, ca numarul celor angajati din sursa externa a depasit deja proportia de doua treimi din totalul personalului. Pentru a intelege mai bine amploarea fenomenului, subliniez ca ultimele promotii ale institutiilor de invatamant profilate pe politie nu au fost inca repartizate in unitati, pentru ca nu mai exista locuri libere pe care absolventii sa fie incadrati. Pana acum 5-6 ani, cand stabileau necesarul de incadrare, unitatile de politie aveau in vedere efectivele de elevi si studenti ce urmau a le fi repartizate de academie si scolile de politie, incadrand din sursa externa doar daca le mai ramaneau locuri, iar nevoia era stringenta. Ajunsa la putere, pentru a-si fideliza institutia, Oranjeria a impus alte reguli, penetrand masiv institutia cu propria-i clientela politica. La fel cum au procedat si comunistii cand au ajuns la putere, exceptand arestarea vechilor politisti, pe care au inlocuit-o cu pensionarea fortata ori indusa, dupa caz.
Profesionalismul celor intrati in Politie pe usa din dos, cu dedicatie si examen al carui rezultat era dinainte stiut, promovati apoi in functii dupa aceeasi reteta, a fost relevat cu prisosinta de recentul caz al criminalului de la coafor. Nu este permis ca un profesionist sa-i prezinte reclamatia celui pe care-l ancheteaza, ba mai mult, sa i-o citeasca la telefon, exacerband, creand sau contribuind chiar el la crearea unei stari conflictuale, el cel chemat sa aplaneze astfel de situatii. Nu este permis ca un judiciarist adevarat sa nu cunoasca starile conflictuale din teritoriul sau de competenta ori din domeniul dat in responsabilitate, mai ales atunci cand sunt semnalate in mod repetat. Nu este permis ca un politist adevarat sa nu ia masuri graduale de aplanare a unei stari conflictuale ce poate evolua spre acte de violenta. Nu este permis ca unul din cei ce lucreaza in Politie, si nu doar pe la Politie, sa lase o arma letala in posesia unuia semnalat cu probleme psihice, aflat in stari conflictuale repetate cu sotia si vecinii, cunoscut consumator de bauturi alcoolice. Nu este permis ca astfel de aspecte din conduita unui detinator legal de armament sa fie trecute cu vederea sau sa nu atraga atentia celui insarcinat cu efectuarea verificarilor periodice, daca acesta este politist adevarat si stie sa faca o investigatie.
Investigatia, mijloc de baza al activitatii politienesti, constituie, cronologic, a doua tema de studiu la disciplina de specialitate in Academia de Politie. Prima fiind cunoasterea teritoriului si a populatiei. Cine nu stie sa faca o investigatie, nu se poate numi politist. Investigatia se face in mod legendat si conspirat, pentru a proteja reputatia celor ce-i fac obiectul si pentru ca cei vizati sa nu cunoasca adevaratul motiv al interesului pe care-l suscita, in caz ca afla despre acest lucru. Pentru a fi mai explicit, daca un politist se prezinta la o asociatie de locatari pentru a se interesa de cineva, el trebuie sa aiba pregatit un pretext care sa-i acopere interesul real si sa solicite date despre mai multi locatari, pentru a-l disimula pe cel ce-l intereseaza cu adevarat. O investigatie referitoare la un solicitant al autorizatiei de port-arma trebuie sa stabileasca modul in care acesta este cunoscut la domiciliu si locul de munca, daca are vicii, daca are comportament deviant, daca este violent, scandalagiu sau consumator frecvent de bauturi alcoolice, daca este angrenat in procese cu vecinii sau alte persoane, daca se afla in stari conflictuale, daca face parte dintr-o familie dezorganizata, dacă are debite faţă de persoane fizice sau juridice. De asemenea, trebuie să obţină date despre membrii familiei solicitantului, dacă aceştia au boli neuro-psihice, antecedente penale sau vicii, precum şi date despre anturajul solicitantului.
Se procedeaza astfel in realitate? In cazul Gheorghe Vladan am vazut ca nu. Dar in alte cazuri?
La circa doi ani dupa ce am beneficiat de pensionare in modul aratat cateva paragrafe mai sus, m-am angajat ca director al unei firme de paza de a carei infiintare si avizare trebuia sa ma ocup. La ceva vreme dupa ce depusesem documentatia necesara la IPJ Dolj, aflandu-ma la sediul firmei, sotia mi-a telefonat spunandu-mi ca am fost cautat de doi politisti care, negasindu-ma acasa, ma roaga sa-i astept la serviciu. Peste putin timp au sosit doi agenti de la Sectia 3 Craiova, pe al carui teritoriu se afla atat domiciliul meu cat si sediul firmei. Dupa ce s-au prezentat, mi-au spus ca efectueaza verificari in vederea acordarii avizelor necesare, au scos o coala de hartie si mi-au cerut sa declar, in scris, daca sant in stari conflictuale cu cineva, daca sant sanatos psihic, daca am debite si alte asemenea care sa raspunda obiectivelor prezentate mai sus. „Mai baieti, le-am spus, pai pe mine ma intrebati voi lucrurile astea? Eu am tot interesul sa ma prezint intr-o lumina favorabila. Iar un bolnav psihic, se stie, crede despre el ca e sanatos, ceilalti avand ceva la bibilica. Daca am debite, interesati-va la Asociatie daca sant cu intretinerea la zi, sau la Biroul de credite, mergeti la LSM sa vedeti daca-s in evidenta cu afectiuni psihice, la alte surse de investigatii, nu ma intrebati pe mine”. La care, unul din agenti mi-a raspuns, cu aroganta, ca nu-l invat eu pe el cum se face o investigatie. Ok, am zis si le-am dat declaratia. Dupa care, acelasi agent m-a intrebat daca nu da si patronul un whiski pentru deranjul lor. Nu-i la firma, le-am raspuns si i-am condus spre iesire. In drum spre poarta, acelasi agent m-a intrebat daca nu le pot aranja ca patronul, care avea si o spalatorie auto, sa le aprobe sa vina periodic pentru a-si spala masinile, gratis bineinteles. Astia-s politistii de tip nou, angajati cu ghiotura, mi-am zis si mi-am propus sa uit intamplarea. Peste un timp am aflat de la un fost coleg ca fusese si el investigat la fel, pe baza de declaratie, de catre niste agenti ai Sectiei 2 Craiova, de data asta. Mi s-a parut in neregula, procedeul se generaliza, si cand am avut drum pe la inspectorat am mers la unul din adjuncti si i-am relatat cele de mai sus, crezand ca modul asta original de a investiga, luand contact cu obiectivul, are doar scopul de a ciupi ceva. Am aflat ulterior ca cei doi agenti au fost sanctionati. Mi-a parut rau, nu asta fusese scopul meu, ci revenirea la un comportament etic si profesionist.
Avand in vedere si cazul Vladan, realizez ca multi din actualii politisti nu au habar sa investigheze. Sigur, din doar trei cazuri nu poti trage o concluzie care sa vizeze intreaga institutie. Dar, cand ai o Politie in care, potrivit declaratiilor celui mai in masura sa o stie, doar unul din trei politisti are studii de specialitate, in care, potrivit relatarilor din presa si declaratiilor liderilor propriilor organizatii sindicale, restructurarile-i vizeaza pe cei cu studii de profil si nu pe cei intrati pe usa din dos, si in care, potrivit declaratiei celui ce-o conduce, lucreaza niste betivani si niste nenorociti, ce mai putem spune despre institutia ce ar trebui sa ne ofere, potrivit sloganurilor inscrise pe autoturismele sale, Siguranta si Incredere?
Doar ca politistii nostri sunt niste folcloristi, care lucreaza dupa ureche, nu dupa partitura. Si sa concluzionam ca, din pacate, deprofesionalizarea Politiei e o realitate, nu doar o ipoteza.

10.03.2012 Iancu BATA

Postați pe blog!

Un Gust lipsit de... gust

Precum rahatul lasat in soare, pe tapsan, portocalii si-au schimbat ieri culoarea, inverzindu-se, cred eu, nu atat de oftica vazand rezultatele sondajelor care reflecta increderea din ce in ce mai scazuta cu care-i crediteaza alegatorii, cat pentru a-i prosti pe cei vaduviti de subtilitate ori mai slabi la intelect.
Tot ieri, obisnuiti sa tot linga unde au scuipat, dupa cum scria un renumit jurnalist referindu-se la racolarile lui Oprea, Melescanu si alti asemenea lor, pedelistii l-au reevaluat, primindu-l cu fast in randurile lor, pe unul care ”i-a injurat din toti bosogii si matinal si la ora de varf”, dupa opinia unui cunoscut editorialist oltean.
Anuntul a fost facut intr-o conferinta de presa de presedintele PD-L Craiova, in cadrul careia deputatul Florentin Balosin Gust, caci despre el este vorba, a recunoscut ca trecerea sa in cateva luni de la PSD la PC si acum la PD-L “pare o chestiune de traseism politic”. Totodata, a precizat ca se simte foarte bine si nu are nici o remuscare morala. “Cât timp nu am furat, cât timp asupra mea nu planează suspiciuni de corupţie, eu sunt un politician liber şi cred că în politica românească se mai poate schimba ceva“ a spus finul lui Mircea Geoana.
Nu este adevarat ceea ce spuneti domnule Balosin Gust. Santeti un mincinos de duzina.
Actul dumneavoastra nu doar „pare o chestiune de traseism politic”, ci chiar este traseism politic. Iar in ceea ce priveste politicianul liber care pretindeti ca santeti, domnule Balosin Gust, eu, in calitatea mea de alegator, va spun ca nu santeti liber. Nu va neg dreptul la libertate ca individ, va neg dreptul la libertate ca politician. Vi se incredintase un mandat din limitele caruia ati iesit. Nu toti alegatorii si-au vandut votul pe galeti portocalii, domnule deputat Balosin Gust, sau pe pungi cu faina, zahar si ce-or mai fi pus acolo politicienii care au cumparat voturi cu banii lor murdari. Multi v-au votat liber, in cunostinta de cauza, pentru ca erati candidatul unui partid de stanga si ei au convingeri de stanga, domnule Balosin Gust. Si dumneavoastra nu aveti libertatea sa le tradati increderea acestor oameni.
Gestul pe care tocmai l-ati facut, trecand de la stanga la dreapta fara nici o remuscare, dupa cum singur afirmati, defineste clar lipsa de caracter si moralitate.
In plus, va face sa aratati ca unul care alearga dupa ciolanul pe care cei din PSD si PC nu i l-au mai garantat, va face sa pareti doar un oportunist, nu un om cu convingeri politice, domnule Balosin Gust.
Cat despre a fi furat sau nu, parerea mea, care, ca orice parere, poate fi obiectiva ori subiectiva, este ca tocmai ati furat voturile acelor oameni care v-au ales pentru ca v-ati infatisat ca reprezentant al unui partid de stanga.
Va rog sa primiti expresia profundului meu dezgust, domnule Gust!

05.03.2012 Iancu BATA

Un politist... lustrat

Zilele acestea, mai exact pe 12 martie 2012, se implinesc 22 de ani de cand, in urma unei impresionante manifestatii ce avusese loc cu o zi inainte in celebra, pe atunci, Piata a Operei s-a adoptat Proclamatia de la Timisoara, document programator ce continea controversatul punct 8 in care se propunea ca legea electorala sa interzica, pentru trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatura, pe orice lista, inclusiv la presedintia Romaniei, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de securitate. Acestia erau vazuti de cei ce redactasera proclamatia, si nu numai, ca principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor ce framantau societatea romaneasca in acele timpuri nu prea indepartate si, dupa parerea mea, chiar daca nu in aceeasi masura, si in cele prezente.
Eram inca tanar pe atunci, 36 de ani, botezat de doua-trei luni politist dupa ce timp de 10 ani fusesem ofiter de militie. Ca politist, aveam aceeasi colegi si aceeasi sefi ca si in Militie. Se schimbasera cativa doar, pe la Bucuresti, la varful institutiei, iar la noi, la Dolj, seful de la judet plecase la Bucuresti, la varf, iar seful de la municipiu, de la Craiova trecuse la judet, tot sef. Mentalitatile erau aceleasi, doar ca nu mai eram asa cocosi ca inainte, la general vorbind.
Ne bucurasem si noi, militienii, ca si ceilalti cetateni de caderea lui Ceausescu. Desi eram considerati printre privilegiatii regimului. Au fost, intradevar, privilegiati. Sefii cei mari. Nu neg ca si noi, cei mici, am avut unele avantaje. Dar si noi traiam tot in Romania, alaturi de ceilalti, aveam si noi familii, parinti, frati, rude. Nu uit cand, trecand odata pe la parintii mei din Teleorman, i-am gasit facand baie in toiul noptii, pe la ora doua. Intrebandu-i, mi-au raspuns ca doar atunci aveau curent electric. Aveam grija ca, atunci cand mergeam pe la ei, sa le duc kilograme de lumanari sa le aprinda cand se lua lumina, ca de gaz nici vorba sa se mai gaseasca. Ma imprietenisem, special in acest scop, cu un preot si cu d-l Fronie, gestionar la un magazin de pompe funebre de pe strada Romania Muncitoare, care si ei imi dadeau cu portia, sa le ramana si pentru enoriasi si clienti. Trebuia sa le duc si paine, ca nu le ajungeau 300 de kg de grau cat primeau intr-un an de la CAP, pentru a manca in fiecare zi. Asta era limita maxima pentru painea unei familii de tarani: 300 kg de grau pe un an de zile. Dupa ce o macinau, dupa ce dadeau uiumul la moara, dupa ce puneau taratele deoparte calculati cam cata faina le ramanea. Asa ca trebuia sa le duc eu paine de la oras, lor, carora le treceau prin mainile batatorite miile de tone de grau luate cu japca de stat. Despre ulei, zahar si alte cele nu mai vorbesc. Ca sa vedeti cat de rau am ajuns acum, de unii regreta acele timpuri!
Asa ca, nu va mirati ca ne-am bucurat si noi, militienii, ca a cazut Ceausescu. Bucuria ne-a fost insa de scurta durata, Dupa doar cateva ore, am inceput sa fim acuzati de faptele celor care lucrasera in militie si securitate pe cand noi abia ne nasteam, prin anii ’50. Gratulati cu dulci epitete: teroristi, sobolani imputiti, tortionari. Acuzati ca otravim apa din fantani, ca tragem in salvari, ca omoram oameni nevinovati. Unora chiar, dupa ce au fost linsati in strada, li s-au varat sobolani pe gat iar in ochi le-au fost infipte stelele de pe epoleti. Ne-am fi dorit ca noua putere sa instituie niste comisii, sa le comunice sediul si sa anunte populatia ca toti cei ce au de reclamat abuzuri si ilegalitati comise de militieni, sa se adreseze acelor comisii. Care sa ne cearna si sa hotarasca: asta merge la puscarie, asta pleaca, asta ramane. Dar s-a gandit cineva la asta? Nu, am fost etichetati si judecati, la opinia publica ma refer, in bloc.
Mai mult, la putin timp dupa instituire pluripartidismului, unul din liderii partidelor istorice iese cu o declaratie conform careia peste 800 000 de fosti comunisti trebuie arestati si trasi la raspundere. Cine credeti, ne-am gandit noi, ca vor fi primii trimisi sa ispaseasca dintre cei 800 000? Tot in bloc, fara discernamant?
Si chiar daca punctul 8 al proclamatiei spunea explicit ca a fi membru de partid nu e o vina, puteam avea noi incredere ca va fi asa, dupa declaratia liderului la care m-am referit mai sus? Noi, care stiam ca in 1948 si 1949, in noaptile premergatoare emiterii decretelor de infiintare a Securitatii Poporului si a Militiei Populare, fusesera arestati toti vechii politisti si ofiteri de informatii, cu exceptia celor ce acceptasera sa devina informatorii comunistilor infiltrati in structurile de contrainformatii ale acelei vremi? Dupa arestare, au fost inchisi in Cetatea Fagarasului, apoi trimisi la Canal, in lagarul de la kilometrul 5, impreuna cu infractori de drept comun cu care se intersectasera pe parcursul carierei profesionale. Care le-au transformat viata intr-un calvar, dupa care iadul parea o dulce ispasire. Mai mult, toti au fost divortati din oficiu, pentru ca membrii fostelor familii sa nu aiba dreptul de a se interesa de ei, de a solicita vorbitor, de a le trimite alimente si medicamente.
Stiam, de asemenea, ce au patit multi politisti, jandarmi si ofiteri de informatii cand au venit legionarii la putere, zeci dintre ei fiind macelariti cu topoarele in beciurile Jilavei, sau impuscati in birourile lor din Prefectura politiei capitalei.
Asa ca, desi eram convinsi de justetea punctului 8 de la Timisoara, multi dintre politisti au actionat, din impedimente politice, impotriva aplicarii acestuia. Mai ales ca SRI-ul inca nu se infiintase oficial, iar fostii ofiteri de securitate fusesera mutati in alte judete, la Craiova fiind adusi ofiteri din Hunedoara, Teleorman si de aiurea, care nu erau familiarizati nici cu teritoriul nici cu populatia, fiind lipsiti de eficienta.
Sant convins ca, daca nu ar fi existat aceasta impotrivire surda, tacita, prevederile punctului 8 ar fi putut fi aplicate iar astazi, am fi avut, intr-adevar, o alta societate. Mai dreapta si mai curata. Cel putin in politie exista generatia capitanilor, ofiteri inca tineri, cu 9-10 ani vechime, care nu indeplinisera functii de conducere in sistem dar acumulasera deja experienta, fara a fi inca atinsi de tarele si mentalitatile celor cu vechime. Sant sigur ca si-n celelalte institutii ale statului era la fel. Asa ca lustratia era perfect posibila, fara a se produce un hiatus in functionarea statului si a societatii, in ansamblul ei.
Ce s-a intamplat insa. De ochii lumii, au fost indepartati cativa dintre sefii mai vechi si inlocuiti cu ofiteri tineri, printre care m-am numarat si eu. Putini insa, foarte putini si nu in functii in care ar fi putut intr-adevar sa miste ceva. In ultimii doi ani inainte de revolutie lucrasem direct cu seful cel mare al militiei judetene, excelent profesionist de altfel, de la care avusesem ce invata. Spre sfarsitul lui ’89 m-a chemat la el si mi-a spus, putin jenat, ca peste cateva zile e ziua de nastere a ministrului de interne, rugandu-ma sa merg la Poligrafie pentru a tipari o felicitare speciala, dandu-mi si indicatii cum ar trebui sa arate. M-am prezentat la directorul de atunci, care m-a ajutat sa rezolv sarcina. A durat doua zile, dar am primit o felicitare de marime A4, tiparita pe o hartie speciala, cu litere din foita de aur, pusa intr-o mapa superba din piele rosie, cu panglica tricolora, o splendoare, ce mai incoace si-ncolo.
Peste doar cateva luni, in prima parte a lui 1990, m-a chemat noul sef al politiei judetene, institutie democrata acum, care, luindu-ma prieteneste pe dupa umeri, mi-a murmurat la ureche ca are o informatie confidentiala, ca saptamana viitoare e ziua noului ministru, bla-bla… Am ripostat, …iar incepem cu d-astea, domnule colonel!!!… lasa ba, ce stii tu, esti inca tanar, n-ai habar dedesubturi…ma rog, pana la urma m-am dus la Poligrafie unde, cand au auzit ce vroiam, tipografii cat pe ce sa ma ia la bataie. Am fost scapat din mainile lor de directorul adjunct, care mi-a spus, tot confidential, …lasati seful ca se rezolva, am eu oamenii mei, ce dracu, de ce n-ati venit direct la mine?... S-a rezolvat, dar am realizat cata dreptate aveau cei de la Timisoara cu al lor punct opt.
Peste inca putin timp, eram seful economicului de la municipiu si au murit niste vaci, destule, la CAP-ul de la Melinesti, inca nedesfiintat, aflat in arondarea municipiului. Am fost chemat la inspectorat, unde seful economicului pe judet il convinsese pe seful al mare al politiei ca este necesara o ancheta, sa stabilim vinovatii si sa-i arestam spre invatatura de minte. Avea experienta berbecutilor de la Filiasi. Baietii mei stabilisera deja informativ ca vacile murisera de foame, n-aveau nutret, asa ca m-am opus oricarei anchete. …Ce facem sefu, i-am zis celui mare, de-abia am scapat de agricultura si acum ne bagam iarasi slugi, in loc sa facem munca de politie?... Pentru ca pe vremea lui Ceasca stateam cu lunile pe camp, in campanile agricole si toamna tarziu, cand terminam cu graul si porumbul, ne luau sefii la suturi ca avem dosare nerezolvate. Nu au fost de acord cu mine si, invatati ca pe timpurile nu de mult apuse, am mers la dreptate la primul secretar, cum ar fi. Noroc ca, spre cinstea sa, noul prefect, sau cum se numea functia sa de atunci, Ilie Stefan, a realizat absurdul situatiei si nu a fost de acord cu nici o ancheta. Dar mentalitatile existau, iar vechii sefi le perpetuau cu osardie in noile institutii, pretins democratice.
Nu peste multa vreme, prin toamna, in noua institutie botezata SRI, cu care imparteam aceeasi cladire de pe Amaradia plus popota, garajul si alte dependinte, s-au intors si baietii de la secu, care haladuisera prin alte judete, sa-i mai uite lumea. Mi-am dat seama ca punctul ala cu lustratia fusese inmormantat deja. In ceea ce ma priveste, ajuns acum loctiitor al sefului Politiei municipiului Craiova, unul din putinii tineri cu functie de comanda, parerile si luarile mele de pozitie deranjau frecvent dinozaurii din Consiliul de conducere al inspectoratului. Comanda municipiului era compusa, pe atunci, din seful politiei si trei adjuncti, care asigurau prin rotatie permanenta la conducere. Sedintele consiliului se desfasurau, de regula, in zilele de luni, de la municipiu participand seful si cei doi adjuncti care nu erau de permanenta. Pana la urma, satul de ideile mele “avangardiste” si de propunerile menite sa schimbe ceva, seful inspectoratului i-a ordonat sefului politiei municipale sa faca in asa fel incat sa nu mai particip la sedintele de consiliu, sa raman la sediul din Libertatii pentru a asigura permanenta la comanda, indiferent daca era sau nu randul meu. Si asa, vechile mentalitati din politie nu numai ca au invins, ca invinsesera deja, dar nu au mai fost nici macar deranjate.
Cred ca la fel s-a intamplat si in celelalte institutii ale statului roman. Iar vechile naravuri si mentalitati nu numai ca au fost mentinute ci s-au si dezvoltat, atingand in prezent o amploare fara precedent.
Aflata intr-o acuta lipsa de credibilitate, puterea portocalie si acolitii sai au repus zilele trecute pe tapet chestiunea lustratiei, adoptand pe sest o lege de tot rasul, nu doar schioapa ci oloaga de-a binelea, crezand ca astfel prostesc populatia. Nu prostesc pe nimeni in afara de ei insisi daca chiar cred ca, in afara propriilor talibani, inghite cineva asta.
Dupa parerea mea, care cred ca este in concordanta cel putin cu a celor ce protesteaza de aproape doua luni in pietele publice, daca se vrea intra-adevar asanarea morala pe care au avut-o in vedere promotorii Proclamatiei de la Timisoara, o adevarata lege a lustratiei ar trebui extinsa si asupra celor ce ne-au condus dupa decembrie ’89, sunand cam asa:
“Se interzice pentru urmatoarele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, inclusiv la cea pentru presedintia Romaniei, al fostilor activisti comunisti si utecisti, al ofiterilor de securitate si militie, precum si al celor care au indeplinit functii de conducere de orice nivel in institutiile statului ori in regii sau alte unitati economice cu capital de stat, incepand cu 6 martie 1945 si pana in prezent.
Incepand cu data adoptarii prezentei legi se interzice, de asemenea, ocuparea oricarei functii de conducere in institutii ale statului roman sau in regii ori alte unitati economice cu capital de stat de catre cei din categoriile mentionate in alineatul precedent”.

04.03.2012 Iancu BATA

Fostul domn Melescanu

Inalt, cu o alura distinsa, calm, ponderat, degajand prestanta, diplomat de profesie, parea un domn adevarat, din alte vremuri. A fost insa suficient sa i se arate ciolanul, pentru a se repezi sa-l apuce ca un maidanez hamesit (era sa scriu ca o javra ordinara, uitand ca epitetul a fost adjudecat deja de omul cu ciolanul). Intorcand spatele cu nonsalanta oricaror principii. Este vorba de noul sef al SIE, cetateanul Teodor Melescanu. Ca domn nu-l mai pot numi! Cat despre maidanezi, sant constient ca le fac o nedreptate, comparatia nu-i onoreaza. Ei se reped la ciolan de foame, au scuza necesitatii, daca pot spune asa. Pe cand politicianistul Melescanu nu are aceasta scuza. El a facut-o din lacomie, a facut-o pentru ca are gena tradarii in sangele sau spurcat. La o varsta la care ar fi putut fi model pentru politicienii tineri, a intors spatele la tot ceea ce facuse bun pana atunci, preferand zgarciul lui Basescu. Facand inca o gaura larga in mantia peste masura de zdrentuita a moralitatii politicienilor nostri. Urechi mari, zicea candva actualul presedinte, caracter mic, spre zero, zic acum destui. Daca ar mai fi avut rabdare cateva luni, ar fi putut fi iarasi un ministru onorabil sau poate chiar mai mult. Desi noua sa functie presupune impartialitate si neimplicare politica, nu cred ca se va putea tine departe de balcanismele noastre dambovitene, ca si predecesorul sau. Legea nu inseamna nimic pentru alde Base si acolitii lor. Ejustem farinae! Asa ca locul fostului domn, actual maidanez jigarit, cu gandul doar la ciolan, e in partidul militarizat al tradatorilor, numit de multi Uniunea Nationala a Pupincuristilor din Romania.

Blazonul Jandarmeriei

”Cu un blazon scaldat in sange si onoare, Jandarmeria Romana este, in prezent, unul din pilonii de existenta ai democratiei, impunandu-se in constiinta cetatenilor ca structura militara cu cele mai importante parghii de mentinere, asigurare si restabilire a ordinii publice, cand a fost grav tulburata” scrie in penultimul alineat al capitolului Scurt istoric, de pe site-ul Gruparii de Jandarmi Mobila “Fratii Buzesti” Craiova (http://www.jandarmeriaolteniei.ro,).
Blazon scaldat in sange si onoare !?!
Fara a minimaliza in nici un fel meritele jandarmeriei, atatea cate au fost ele de la infiintarea institutiei si pana astazi, trebuie sa aratam ca mare parte din sangele care scalda blazonul Jandarmeriei Romane nu este sangele dusmanilor neamului, ci sange de frate, sange de roman sau, uneori, sangele celor care, desi din alte semintii, convietuind de multa vreme pe pamantul nostru, erau tot cetateni ai statului roman.
Nu sant istoric si nu am pretentia ca acest articol are un caracter istoric. Este un articol de opinie, bazat pe elemente din cultura mea generala, pe lecturi, pe experienta mea profesionala, pe ceea ce am auzit de la altii. Opinie care, recunosc, poate fi, mai mult sau mai putin, subiectiva.
Fiindca Jandarmeria nu o face, prezentand doar ceea ce-i promoveaza o buna imagine, am sa incerc sa devoalez ceea ce incearca sa ascunda sub pres.
De la inceputurile ei si pana astazi, Jandarmeria a fost, prin efective si misiuni, principala forta de represiune a statului. Fostii dorobanti din care se revendica, in capitolul citat, actualii jandarmi aveau sarcina de a-i prigoni pe clacasii care nu-si onorau servitutile de munca obligatorie si darile in bani si produse nu doar fata de domnie, de stat, ci si fata de stapanul mosiei pe care vietuiau si de care erau legati pe vecie, neputand-o parasi in cautarea unui loc mai bun.
Dupa inabusirea in sange a rascoalei taranesti din 1907 (la care si Jandarmeria si-a adus partea sa de contributie), cercurile conducatoare „au intarit aparatul represiv impotriva actiunilor sociale de la orase si sate, introducand o serie de modificari in structura si activitatea lor”(Vasile Bobocescu, Momente din istoria Ministerului de Interne, Editura M.I., vol.I, pag.85). La 24 martie 1908 a fost modificata Legea jandarmeriei rurale, ceea ce a permis infiintarea de posturi de jandarmi in aproape fiecare comuna, cresterea efectivelor de aproape trei ori (de la 2690 la 6310) si crearea unei companii mobile de interventie cu un efectiv de 200 de jandarmi, pe langa Inspectoratul General al Jandarmeriei. De asemenea, prin alte acte normative, a fost infiintata politia de siguranta si au fost create organele militare de informatii (op.cit. pag. 84-89). Sa nu uitam ca Romania de atunci insemna doar Moldova, Muntenia, Oltenia si Dobrogea.
Nu vi se pare cumva ca reorganizarea jandarmeriei si infiintarea brigazilor mobile de interventie din ultimii ani, suplimentarea dotarii acesteia, din decembrie trecut, cu mari cantitati de munitie de razboi si alte materiale si mijloace de reprimare, sumele din ce in ce mai mari alocate prin buget serviciilor secrete si cresterea, fara precedent, a numarului salariatilor acestora (care, dupa cum scrie presa, il depaseste cu mult pe cel din serviciile similare ale unor tari mult mai mari si mai puternice decat Romania) seamana perfect cu ceea ce s-a intamplat dupa rascoalele din 1907? Sa fie doar o coincidenta? Face asta parte din asa-zisa reforma a statului, clamata cu obstinenta de Ali Baba si cei 40 (sau cati or fi) de hoti? Sau se asteapta actiuni sociale la orase si sate, cum se spune in opera citata in alineatul precedent?
Revenind, nu mult timp dupa reorganizarea si intarirea Jandarmeriei, de care vorbeam mai sus, in decembrie 1918, blazonul institutiei a fost scaldat in sangele tipografilor care demonstrau pasnic in Piata Teatrului National (16 morti si zeci de raniti). Dupa circa un deceniu, in 1929, acelasi blazon a fost iarasi scaldat in sange de frate, 22 de mineri fiind rapusi de gloantele jandarmilor si alti 148 raniti, la Lupeni, in Valea Jiului. Peste doar patru ani, in februarie 1933, alti muncitori, ceferisti de asta-data, cad sub gloantele fratilor jandarmi (7 morti si 30 de raniti).
Despre Corneliu Zelea Codreanu si ceilalti 13 conducatori legionari impuscati de jandarmii din escorta in noaptea de 29/30 noiembrie 1938 in padurea Tancabesti, la care se adauga represaliile de dupa asasinarea lui Armand Calinescu, cand au fost impuscati fara judecata cei 6 criminali plus alti 500 de legionari, multi dintre ei nevinovati, executati in orasele resedinta de judet si lasati sa zaca in strada zile intregi, pentru intimidarea populatiei, nu are rost sa mai vorbim. Pentru a nu fi acuzat de partinire, mentionez ca in represalii a fost implicata si Politia. Peste numai doi ani, ajunsi la putere, legionarii s-au razbunat crunt, asasinand in mod barbar, la inchisoarea Jilava, 65 de fosti demnitari, jandarmi si politisti considerati responsabili, printre care generalul Ion Bengliu, fost sef al Inspectoratului General al Jandarmeriei, Gabriel Marinescu, fost ministru de interne, Mihail Moruzov, fost sef al Serviciului Secret.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Jandarmeria Romana a participat la genocidul din regiunea Odesa. Un unchi de-al meu, Ispas Bata, care a facut frontul de est in Regimentul 20 Dorobanti, povestea despre coloane intregi de evrei, printre care batrani, femei si copii, duse pe un ger crancen intr-o vale pe marginile careia erau instalate cuiburi de mitraliera, care au tocat continuu, timp de mai multe zile si nopti. Din cauza gerului napraznic, povestea unchiul meu, taran simplu din campia Teleormanului, oamenii dusi spre acel abator uman inghetasera la propriu, mergand cu bratele intinse in laturi, ca de lemn. Mergeau rastigniti spre moarte, ca niste cruci umane, ca noi Cristosi ai acelor cumplite zile (Doamne, iarta-ma daca acesta comparatie e o blasfemie, dar nu mint nimic, redau doar ce-am auzit). „Iar jandarmii care-i escortau – povestea unchiul meu – erau caini, nu oameni! Caini! Trageau si in noi, romani de-ai lor, daca le aruncam o bucata de paine”. Nu stiu cum se numea oficial acel loc, eram prea mic ca sa cer astfel de relatii. Retin insa Petrovka, Marinovka, Nikolaev de aceea cred ca era pe langa Odesa. El il numea simplu, Valea Plangerii. Si cand povestea despre cate un consatean intalnit in razboi, nu uita sa precizeze ca „a fost si el la Valea Plangerii”. Sau nu a fost…dupa caz. Fusese sanitar pe campul de lupta, vazuse multe in razboi, intalnise moartea sub toate formele ei. Dar asta i se paruse cel mai groaznic…mereu isi amintea, si ne povestea. Iar, si iar, si iar…
Ce au facut apoi jandarmii prin lagarele de prizonieri, care erau in grija lor, sau cum s-au comportat cu rromii deportati, pe care i-au escortat pana in Transnistria, au descris altii, cu care nu ma pot compara. Zaharia Stancu in Satra, Titus Popovici in Setea….
Nici cei care au stat la caldurica, vorba primului ministru, in spatele frontului, nu erau cu mult mai breji. Intr-un articol postat la rubrica „Istoria nescrisa a Jandarmeriei”, din numarul 3 al revistei „Sub semnul Buzestilor”, publicata de Gruparea Mobila craioveana
(http://www.jandarmeriaolteniei.ro/publicatii/RevistaNr3/SubSemnulBuzestilor3.pdf), Stefan Andrei, fost ministru de externe pe vremea lui Ceausescu, povesteste cum, pe vremea copilariei sale in Livezi – Dolj, locuiau doua familii de tigani. Intrucat cineva dintre membrii acestor familii a facut greseala sa fure de la un taran care-si avea fiul pe front, intr-o dimineata satul a fost inconjurat de jandarmi, care i-au luat si i-au impuscat pe toti membrii celor doua familii, cu exceptia unei fete. Fara ca cineva sa precizeze cine era cel ce furase, fara ca justitia sa stabileasca daca fapta se savarsise cu vinovatie sau nu. Caci, poate, furtul se savarsise in conditii care inlaturau caracterul penal al faptei. Cum spune Labis, in Moartea caprioarei? ”Dar legea ni-i desarta si straina / Cand viata-n noi cu greu se mai anina, / Iar datina si mila sunt desarte, / Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte”. Poate ca starea de necesitate motivase si fapta tiganilor din Livezi. E adevarat, era razboi. Dar si atunci erau legi si judecatori, nici jandarmii, nici seful statului nu erau in masura sa hotarasca gradul de vinovatie al autorilor si pedeapsa ce trebuia aplicata. Iar in penal, inca de la romani incoace pedeapsa este personala, nu colectiva. Nu-i impusti pe unii doar pentru faptul ca fac parte din familia unui hot. Rudele nu ti le alegi, ti le da Dumnezeu!
Culmea este ca tonul general al articolului este elogios. La fel si impuscarea fara judecata!. Elogiata, nu blamata! Jandarmii au facut dreptate iar acel act de justitie, chipurile, a ramas in constiinta colectiva. Iar ceea ce pe mine m-a oripilat, pentru domnii comandanti din fruntea jandarmeriei oltene este un motiv de mandrie. Altfel, nu inteleg cum comanda unei institutii care se autodefineste drept „unul din pilonii de existenta ai democratiei”, conform site-ului mentionat la inceputul articolului, a aprobat glorificarea unei oribile crime colective, intr-una din revistele sale. Domnul Stefan Andrei are macar scuza senectutii, dar domniile lor, domnii comandanti, ce scuza au?
Dupa razboi, rebotezata trupe de securitate, jandarmeria s-a avantat cu patos revolutionar in starpirea rezistentei anticomuniste. Un raport al Securitatii din ianuarie1959, cand opozitia era deja pe cale de a apartine trecutului, mentiona 1196 de grupari contrarevolutionare distruse in intervalul 23 august 1944 – 1959 (Raportul final al Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania).
Trupele de securitate s-au implicat activ si in reprimarea taranilor care s-au opus procesului de colectivizare a agriculturii. Astfel, in vara anului 1949, sapte batalioane au reprimat rascoala ce cuprinsese 18 localitati din judetele Bihor si Arad, soldata cu moartea a 28 de oameni si deportartarea altor 1550. De asemenea, au tras in plin in taranii rasculati din Radauti si Suceava, omorand 11 persoane si deportand alte 100. In iulie 1950 au fost ucisi 9 tarani rasculati si raniti alti 25 in Vlasca. In anii 1958-1960 au fost rascoale taranesti in judetele Bacau, Galati, Tulcea, Cluj, Mures, Brasov, Dambovita, Arges precum si in zona Olteniei (Giubega, Cioroiasi, Bailesti, Dabuleni, Ciupercenii Noi, Calafat, Macesu de Jos, Vanju Mare), trupele de securitate fiind mereu vioara intai a represiunii acestora (Scoala de vara Sighet, ed. VII / Colectivizarea si rascoalele taranesti).
Un lucru este cert: actuala jandarmerie provine din fostele trupele de securitate. Dupa cum am vazut, ea se revendica a fi si urmasa vechii jandarmerii, preluind uniforma si asumandu-si traditiile acesteia. Nu le contest acest drept. Nu contest lucrurile bune facute pentru patrie si popor. Am vazut ostasii din trupele de securitate salvand oameni si bunuri la inundatiile din 1970. Am actionat alaturi de ei pentru inlaturarea urmarilor cutremurului din 1977. Am vazut iarasi, anii trecuti, jandarmi infruntand, cu eroism, furia apelor. I-am vazut zilele trecute luptandu-se cu abnegatie pentru a dezgropa oameni din troiene si, mai mult, impartindu-si ratiile lor saracacioase cu cei napastuiti.
Dar i-am vazut si in Piata Universitatii, cu cagula pe fata, lovind cu salbaticie oameni care-si cereau dreptul la demnitate si la o viata decenta, precum si oameni nevinovati, aflati intamplator in zona.
Nu am nimic de impartit cu ei, nu-i urasc, nu-i dusmanesc. Consider insa ca sefii lor, domnii comandanti cu rang inalt din Jandarmeria Romana, trebuie sa-si asume si greselile trecutului si pe cele ale prezentului. Sant atatia ofiteri de jandarmi care isi dau doctorate. E chiar inflatie de doctori, nu doar in Jandarmerie. Unii dintre acestia si-ar putea alege teme de cercetare care sa clarifice cele ce, in mod sumar, am prezentat mai sus. Iar comanda Jandarmeriei Romane sa si le insuseasca pe cele documentate cu acuratete istorica si sa publice o Carte Alba a Jandarmeriei care sa prezinte, nepartinitor, si lucrurile bune si cele rele. Sa nu se mai ascunda dupa eufemisme precum „…a asigurat ordinea si linistea pe timpul aplicarii reformei agrare…”.
In al doilea rand, sa asigure identificarea si tragerea la raspundere a celor care, la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, au comis abuzuri grave impotriva cetatenilor, incepand cu cel care a tras cu un lansator in piciorul unui tanar, de la mica distanta, nenorocindu-l pe viata.
Pentru ca altfel, sangele de frate care scalda blazonul jandarmeriei il va acoperi total pe cel al dusmanilor neamului, estompand pana la disparitie onoarea care, spun ei, scalda acelasi blazon.
18.02.2012 Iancu BATA

Emulul Marelui Mogul

Desi initial l-am admirat pentru impresionantul bagaj intelectual si profesional cu care se prezenta in fata noastra, a muritorilor de rand, candidatul la postul de premier al Romaniei, admiratia a inceput sa scada vertiginos pe masura ce mi se dezvaluiau unele din trasaturile sale de caracter. Asa cum se vedeau de la distanta care ne separa, atat in spatiu cat si in plan social, ca doar nu am privilegiul de a ma numara printre apropiatii sau cunostintele domniei sale.
Poliglot, titrat, distins si reputat universitar, istoric cu o bogata activitate stiintifica, diplomat ajuns in varful ierarhiei, sef al unui important serviciu secret, Mihai Razvan Ungureanu parea predestinat a fi pastorul plin de calitati care sa-si conduca, cu intelepciune, turma in vaile manoase ale prosperitatii si bunastarii, scotindu-ne din mocirla in care ne tot afundam in ultima vreme. Un nou Moise, care sa-si conduca poporul spre un nou Canaan, ce mai incoace si-ncolo!
Din pacate, pe masura ce treceau orele ce-l desparteau de anuntul desemnarii sale, au inceput sa apara, din trecut sau de aiurea, scheleti uitati prin dulapuri, fantome sau varcolaci proaspeti care muscau cu aviditate din imaginea sa imaculata, menita sa revigoreze un partid muribund ce-si tragea ultimele suflari din creditul pe care i-l mai acordau cei ce, peste putina vreme, vor merge la urne, cantand din fluiere de os (cum scria, candva, un prieten drag al copilariei mele, poetul Rodiian Dragoi).
Astfel, ne-am reamintit plecarea sa deloc onorabila din functia de ministru de externe, premierul de atunci cerandu-i demisia pentru ca-l lucrase pe la spate, cum se spune in popor. Lucratura care nu poate caracteriza, niciunde si nicicand, un om de onoare si caracter!
Inainte de a pleca, cu coada intre piciore, din inalta demnitate publica, Mihai Razvan Ungureanu a emis un ultim ordin, prin care dubla salariul functiei de coordonator adjunct al centrului SECI din Viena, pe care urma sa o ocupe. Fapt ce iarasi spune multe despre caracterul proaspatului premier. Dupa doar noua luni presedintele Basescu, care intuise in el calitati pe placul domniei sale, l-a numit sef al spionajului extern, oficina care, dupa exemplul surorii ei mai mari, C.I.A., atunci cand considera ca e nevoie, isi baga adanc nasul si prin oalele interne, ca doar cine s-o traga la raspundere?
Legat cu parame groase si noduri stranse, marinaresti, de presedintele Basescu, seful S.I.E. a acceptat ca acesta sa-l foloseasca in scopuri politice si s-a avantat cu sarg in activitatile legate de constituirea noului guvern, desi avea o interdictie legala expresa de a face acest lucru. Mai mult, isi declara si optiunile sale politice de dreapta, desi calitatea pomenita mai sus il obliga la impartialitate. Declaratia sefului S.I.E., chiar daca a facut placere unora, arunca o umbra groasa si urat mirositoare asupra activitatii intregului serviciu, in ansamblul sau, banuit deja ca ar fi fost amestecat in falsificarea rezultatelor votului de la ambasadele noastre din strainatate, la ultimele alegeri prezidentiale. Iar faptul ca, desi desemnat premier, nu a renuntat la functia de sef al serviciului secret decat la cererea Avocatului Poporului si sub presiunea opiniei publice, dezvaluie iarasi cate ceva despre caracterul sau. Ca si faptul ca a incercat sa-si prezerve cu orice pret aceasta functie uzand de precedentul Emil Boc, care si-o prezervase, in acelasi mod, pe cea din primaria clujeana, distinsul universitar, istoric si poliglot facandu-se ca nu stie ca legile care guverneaza siguranta nationala sunt diferite de cele care guverneaza functionarea primariilor, fie ele din Cluj, fie din Cuca – Macaii.
Aflat in fata Parlamentului pentru votul de investitura, precum si, mai ales, a camerelor si microfoanelor ce urmau sa-i transmita discursul in toata tara si, posibil, mai departe, Mihai Razvan Ungureanu, temator poate ca nu toata lumea cunostea inca impresionantul sau C.V., sau poate, atat de incantat de el insusi incat, narcisiac a dorit sa se autoaduleze, a inceput prin a etala cu ostentatie toate functiile, de mai mica sau mai mare anvergura, pe care le-a avut de cand a inceput sa insemne ceva in Iasi si aiurea, omitand-o, bineinteles, pe cea de membru supleant in Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, care nu ar mai fi dat chiar atat de bine in conditiile actuale. Pentru a disimula insa laudarosenia-i gaunoasa, a tinut sa faca pe modestul, punand in fata fiecarei functii expresia “nu am venit sa va spun ca….”
“…nu am venit sa va spun ca am fost dracu, nu am venit sa va spun ca am fost lacu…”. Dar tocmai asta facea; ne spunea exact ceea ce, aruncandu-ne praf in ochi, se prefacea ca, din modestie, evita a ne spune. Pe mine, cel putin, prefacuta sa smerenie m-a ingretosat si mi-a spus despre caracterul sau cu totul altceva decat vroia domnia sa.
A doua zi dupa investitura, desi oameni mureau in zapada si alte zeci de mii de romani disperati erau ingropati sub troiene de aproape o saptamana, fara hrana, fara apa, fara medicamente, fara electricitate, fara legaturi cu lumea de dincolo de pereti, abandonati de autoritatile statului, proaspatul premier a preferat sa se afunde total in narcisism, facand turul tuturor ministerelor, pentru a fi primit cu osanale, drapel, fanfara si garda de onoare, pentru a i se canta imnul si marsul de intampinare, pentru a fi adulat si lingusit, pentru a primi formele exterioare de repect, juramintele de credinta si pupaturile in fund ale generalilor de la interne si armata, sau ale inaltilor functionari din celelalte ministere, precum odinioara seniorul de la vasalii sai.
Cat despre iobagi, Dumnezeu cu mila!
Pe seara, probabil la apelurile insistente ale presei, peste care s-a suprapus scandalul facut in Vrancea de Oprisan, si-a amintit sau i s-a amintit si de amaratii sinistrati.
A doua zi, a ajuns cu elicopterul in zona calamitata, pe care a vizitat-o insotit de un alai impresionant, imbarcat in peste 30 de autoturisme, precum odinioara Ceausescu si suita sa de activisti, potrivit relatatarilor presei si ale unor martori oculari, rude ale disperatilor, care sustin ca au fost impiedicati sa ajunga la acestia pe tot timpul vizitei inaltului demnitar. Tafnos si plin de suficienta, a preluat o zicere mai veche a mentorului sau Basescu despre lenevia poporului roman, care prefera sa stea in carciuma decat sa-si lucreze ogorul din spatele casei. Titratul si ingamfatul discipol a adaptat-o doar la situatia concreta, infierand cu manie proletara lenesii care stau la caldura in timp ce militarii desfunda drumurile. Fara a-i trece deloc prin capul doxa de carte ideea ca lenesii pot fi niste oameni care fie sunt prea batrani, fie doar vlaguiti de lipsa de hrana, deshidratati din cauza troienelor de patru-cinci metri care le acopera fantanile, inspaimantati de lipsa de reactie a autoritatilor preocupate sa schimbe si sa instaleze guverne, sa adune parlamentari cu avionul, sa organizeze protocoale si ceremonii festive de predare-primire, sa ascunda situatia sub pres, neinstituind starea de alerta pentru a nu fi nevoite sa cheltuie din banii destinati mituirii alegatorilor, cumpararii de voturi si influenta.
Vizita i-a adus deja prospatului premier porecla de “micul Basescu”, lipindu-i o eticheta care transfera asupra sa toate tarele domniei mentorului sau.
Recapituland, opinia mea este ca ne-am pricopsit cu un premier ale carui certe calitati intelectuale sunt grevate de o serie de trasaturi negative de caracter: arivism, oportunism, lacomie, ipocrizie, trufie, aroganta, minciuna. Se potriveste perfect arhetipului promovat insistent de portocalii de cand sunt la putere, atitudine soldata in final cu protestele de strada izbucnite in a doua decada a lunii ianuarie. Probabil ca profilul sau psihologic, intocmit de specialistii din servicii, i-a oferit lui Basescu garantia asigurarii unei continuitati riguroase a guvernarii lui Boc.
In plus, faptul ca in replica adresata lui Ponta in Parlament a lasat sa se inteleaga ca are disponibilitatea de a continua politica de adoptare a legilor prin asumarea repetata a raspunderii, la care se adauga tunsoarea skinhead, imobilismul facial si privirea rece, sticloasa, inumana uneori, ma fac sa ma tem ca poate aduce poporului roman lucruri mult mai rele. Sig Heil?

Iancu BATA

Unitatea de masura a nesimtirii

In timpul virulentei campanii de discreditare a fostilor militari, ce a precedat amputarea pensiilor acestora, ex-premierul Emil Boc a cuantificat limita de jos a nesimtirii la suma de 3000 de lei, adica 30 de milioane, pe stil vechi.
Mai exact, profesorul de drept neconstitutional si premier de fatada al Romaniei, s-a referit in multiple ocazii la “pensiile nesimtite” ale unora, precizand, in acelasi timp, ca nu vor fi reduse cele mai mici de 3000 lei. Implicit, rezulta ca cele ce depaseau aceasta limita erau pensii nesimtite, iar beneficiarii acestora, la randul lor, niste nesimtiti, ca doar cum altfel, dupa logica domniei sale, puteau fi numiti cei care, lunar, papau cu nonsalanta mai mult de 30 milioane din bani publici. Lasand la o parte faptul ca banii acestia nu erau chiar publici, din moment ce proveneau din contributiile nesimtitilor, contributii despre care, pentru asi atinge scopul, Boc si acolitii sai minteau cu nerusinare ca nu au existat.
Iata ca acum pensiile militarilor au fost revizuite, pe baza documentelor existente in arhive, iar Boc si trepadusii sai au fost nevoiti sa inghita broscoiul despre care vorbea candva portocaliul bistritean ce-si spune oltean, constatand ca militarii chiar au contribuit la fondul de pensii. Ba chiar au contribuit cu destula larghete, putem spune, deoarece, dupa cum declara generalul-izmana, mafiot reciclat si partener de guvernare al bocilor, numarul nesimtitilor ce trebuie sa primeasca mai mult de 3000 de lei lunar, a crescut considerabil.
Cu tupeul si nesimtirea (reala, de data asta) ce-i caracterizeaza pe portocalii, Visan, Popoviciu si celelalte vuvuzele PD-Lachiste au aparut iar pe sticla, laudandu-se ca au marit peste 90% din totalul pensiilor militare, facand uitat faptul ca pana mai ieri proclamau cu tarie necesitatea reducerii acestora.
In editia de sambata, 11 februarie curent, jurnalistii de la Cotidianul dezvaluie ca in cei peste trei ani in care a condus Guvernul Romaniei, piticul (atat la statura cat si la fapte) de la Cluj a reusit sa-si achite leasingul la autoturism si sa.puna la ciorap, totodata, peste 50 000 de lei. Potrivit propriei declaratii de avere, completate in ziua demisiei, in anul 2011 piticul a incasat, ca salariu, suma de 64 000 lei, la care se adauga 5 334 capatati pentru prestatia la lopata din ultimele zile ale gloriosului sau mandat (conform perceptiei sale deformate).
Facand o medie, nu putem sa nu observam ca salariul lunar al domnului Boc, platit chiar din bani publici de data asta, nu din contributii anterioare, s-a situat mult mai sus pe scala nesimtirii, fata de pragul minim de 3000 lei, fixat cu generozitate de domnia sa.
Amintindu-mi de un banc din vremea lui Ceausescu, potrivit caruia unitatea de masura a prostiei era tianul, cu multiplii si submultiplii sai (…militianul,etc.), pentru a onora cum se cuvine amintirea fostului nostru premier, propun ca unitatea de masura a nesimtirii sa fie bocul.
Am putea astfel sa afirmam cu lejeritate ca, in timpul mandatului sau, nesimtirea fostului premier nu a depasit doi boci.

Iancu BATA

Ce-i permis lui Zeus ... !

Primul alineat al articolului 16 din Constitutia Romaniei stipuleaza ca cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, iar alineatul urmator intareste acest principiu enuntand ca nimeni nu este mai presus de lege.
Luni, 6 februarie curent, Consiliul de judecata din Flotila 71 Aeriana din Campia Turzii a stabilit ca participarea, in data de 23 ianuarie, a locotenentului Gheorghe Alexandru la mitingul din Piata Universitatii este interzisa de regulamentele militare, propunand, in consecinta, trecerea sa in rezerva, sanctiune disciplinara maxima pentru un militar.
Consider ca Alexandru Gheorghe se face intr-adevar vinovat de cele imputate, cel putin aparent. Articolul 29, litera g din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare interzice expres participarea la mitinguri, demonstratii, procesiuni sau intruniri cu caracter politic ori sindical, cu exceptia activitatilor la care se participa in misiune, cum e cazul jandarmilor sau al celor din serviciile secrete, care, si ei, tot militari sunt. Ar mai fi de discutat caracterul politic ori sindical a ceea ce s-a intamplat la acea data in Piata Universitatii, intrucat, dupa cate stiu, nici o organizatie, fie politica, fie sindicala nu a revendicat inca mitingul respectiv, precum si daca antecedentele disciplinare sau activitatea profesionala a militarului in cauza, justificau aplicarea sanctiunii maxime.
Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, in vigore la aceasta data, stipuleaza expres, in articolul 26 ca: salariatii organelor de informatii si ai celor cu atributii in domeniul sigurantei nationale nu pot face parte din partide sau alte organizatii cu caracter politic ori secret si nu pot fi folositi in scopuri politice.
Oare consultarile din ultimele doua zile cu reprezentantii unor partide ale domnului Mihai Razvan Ungureanu, seful unui important serviciu de informatii, in vederea formarii noului guvern al Romaniei, nu reprezinta o activitate politica? Oare folosirea in scopuri politice a sefului Serviciului de Informatii Externe nu incalca prevederile articolului 26 din Legea 51/1991 privind siguranta nationala?
Pentru ca, pana la ora la care scriu acest articol nu am auzit ca domnul Mihai Razvan Ungureanu sa-si fi dat demisia din functia de sef al S.I.E. Si nici nu cred ca n-ar fi avut calitatea de salariat al organului respectiv de informatii, facand in ultimii cinci ani munca patriotica neremunerata pe ogorul informatiilor, ca doar este om de dreapta, nu? Chiar daca in tinerete a fost mare stab la U.T.C., organizatie in care voluntariatul era la mare cinste.
Oricum, domnul presedinte Basescu demonstreaza, iarasi, ca pune un pret mai mare pe fabula lui Grigore Alexandrescu, Cainele si catelul, decat pe lege si Constitutie,
Pentru ca, daca nu-i asa, in calitate de supus al domniei sale, il rog sa intervina public, ca garant al Constitutiei, pentru asigurarea unui tratament egal in cele doua cazuri referitoare la incalcarea unor prevederi legale aproape identice: cazul locotenentului Alexandru Gheorghe si cazul directorului S.I.E., Mihai Razvan Ungureanu.
Sau, in caz contrar, odata cu modificarea Constitutiei, pe care atat se straduie s-o realizeze, sa introduca un nou articol, care sa legifereze expresia latina: Quod licet Iovis, non licet bovis!

Iancu BATA

De-a politistii si de-a hotii

- autor: Modest Moraru -

Cativa sunt totdeauna politistii.
Cativa sunt totdeauna hotii.
Hotii fura luna si-o ascund.
Politistii cauta hotii, cauta luna,
prind hotii si lipesc luna iar pe cer.
Hotii fura o inima de fata.
Politistii cauta hotii, cauta inima,
prind hotii si pun inima la loc.
Fata plange, nu-si vrea inima-napoi;
politistii i-o vara pe gat cu de-a sila
si isi spun cu voiosie:
“Iar am facut o fapta buna!”
Hotii fura scantei de pe valuri
si le ascund in inima.
Politistii prind hotii, le spinteca inima
si presara iar scanteile pe valuri,
dar scanteile se sting si politistii isi spun:
“Asta-i situatia! Noi ne-am facut datoria!”
Hotii fura tot ce le cade in mana:
nasturi lucitori, petece de curcubeu,
aschii de suras, frunze ruginite,
rotocoale de nori, soapte de izvoare,
aripioare de vant, urme pe zapada,
scoici portocalii.
Politistii alearga-ntr-una dupa hoti.
Cateodata-i prind, cateodata nu.
Cand ii prind isi ofera decoratii reciproc;
cand nu-i prind isi lustruiesc cizmele furiosi
si lipesc afise prin care arata
ca “furtul este ceva rusinos”,
fara sa observe ca tot ce fura hotii
creste la loc si mai frumos;
ca tot ce pun ei la loc,
nu se mai lipeste niciodata.
Cand se-ntampla ca vreunul sa observe,
de rusine se face si el hot,
asa cum unii hoti cand obosesc,
se angajeaza politisti.
De aceea numarul lor ramane egal.
Numai cativa sunt totdeauna politisti.
Numai cativa sunt totdeauna hoti.