Şi pentru că un fost coleg de-al meu mă tot persiflează prin comentarii că aş fi fost doar un birocrat de pe la cabinetul şefului inspectoratului în timp ce alţii (printre care şi el, desigur) duceau greul, identificând infractori şi trimiţându-i după gratii, o să povestesc aici un caz pe care aş fi vrut să-l las mai pe la urmă, fiind printre ultimele pe care le-am rezolvat in calitatea mea de ofiţer operativ.
In acea perioadă, a anilor 1986 - 1987, eram locotenent major şi lucram la Biroul economic al Poliţiei municipiului Craiova, având în responsabilitate, împreună cu locotenentul Ilie Vilău, Combinatul chimic precum şi unităţile de construcţii ce-şi desfăsurau activitatea pe platforma de vest deservind, într-un fel, combinatul; TCMRIC (Trustul Construcţii Montaj si Reparaţii pt Industria Chimică), TMUCB ( Trustul Montaj Utilaj Chimic Bucureşti), Şantierul 1 al ACM (Antrepriza Construcţii Montaj) şi alte câteva asemenea. In mare, aveam aceste obiective împreună cu Vilău pentru că nu lucram chiar in devălmăşie, din combinat eu asigurând informativ compartimentele funcţionale şi secţiile de chimie anorganică, precum şi o parte din şantiere, pe când Ilie partea organică şi restul de şantiere! Aceste responsabilităţi le aveam în activitatea curentă, de rutină, ca să zic aşa.
Pentru că în stilul de muncă imprimat de regretatul lt. colonel Toma Marghescu, şeful biroului economic, la acţiunile de amploare precum şi la anchetarea unor cazuri complexe şi dificile participau toţi ofiţerii structurii ori, după caz, ofiţerii desemnaţi, în funcţie de experienţă şi calităţi, indiferent de obiectivele ori sectoarele de responsabilitate.
Intr-o sâmbătă dimineaţa (pe-atunci sâmbăta nu era zi liberă), la prima oră, şeful ne adună în biroul său şi ne anunţă că în cursul nopţii precedente o patrulă auto a biroului de ordine publică identificase în trafic o maşină aparţinând Intreprinderii de Morărit şi Panificaţie, care transporta peste două mii de pâini, ale cărei documente de însoţire a mărfii păreau a nu fi în regulă. Maiorul Şuto, şeful de la ordine publică, raportase cazul comenzii poliţiei municipale, care dispusese continuarea cercetărilor de către biroul economic, conform competenţelor!
După ce ne-a prezentat, pe scurt, cazul, şeful biroului economic a dispus primele măsuri. A desemnat o echipă care să-i cerceteze pe conducătorul auto, care era delegatul mărfii, şi pe manipulantul ce-l însoţea, şi a constituit echipe pentru efectuarea unor controale economice la unităţile de desfacere de pe traseul în care cei în cauză livraseră pâine în acea noapte. In funcţie de rezultatul controalelor, urmau a fi dispuse şi alte măsuri.
Intrucât ofiţerul care avea în responsabilitate Intreprinderea de Morărit şi Panificaţie, locotenentul Adrian Beică, era lipsit de experienţă, venit din şcoala militară doar de câteva luni, iar cel care-l precedase nu mai lucra la biroul economic, fiind mutat disciplinar la o subunitate orăşenească de miliţie deoarece deconspirase un informator, am fost desemnat ca, împreună cu nea Ion Buşe, să mergem la Fabrica de pâine de pe Calea Bucureşti, de unde fusese încărcată marfa şi să facem situaţia gestiunii de produse finite.
Am ajuns la fabrică, ne-am prezentat la conducere, am explicat despre ce este vorba şi, împreună cu un revizor desemnat de cei in drept, ne-am prezentat la magazia de produse finite. Acolo, în prezenţa gestionarului din tura de zi (cel din tura de noapte fusese deja ridicat de alţi doi colegi şi condus la sediul biroului pentru cercetări), am procedat la inventarierea mărfii aflate în stoc şi la verificarea situaţiei de gestiune. Totul a ieşit în regulă! Marfa aflată în stoc bătea perfect cu raportul de gestiune şi documentele de intrare - ieşire!
- Măi să fie! – mi-am zis. Şi-atunci de unde sunt cele două mii de pâini care fuseseră livrate în plus? Inseamnă, că au avut un plus în magazie care nu a fost înregistrat în documente.
Timpul fugise, inventarul şi confruntarea documentelor duraseră ceva. Trecuse de ora două. Am sunat la birou, am raportat că totul ieşise în regulă, iar şeful ne-a zis că ne putem retrage. Cazul era rotund, se lega, gestionarul din tura de noapte, şoferul delegat, manipulantul şi o vânzătoare de la magazinul unde trebuia livrată pâinea fuseseră deja prezentaţi procurorului, care emisese mandate de arestare. ,,Cas closed”, cum ar fi zis comisarul Şoric! Documentele privind situaţia gestiunii magaziei, ne-a zis şeful, putem să le predăm direct biroului cercetări penale, care preluase deja dosarul. Pe atunci, biroul economic documenta informativ cauzele şi efectua acte premergătoare şi cercetări doar până la începerea urmăririi penale, după care dosarul se reînregistra la evidenţa operativă, unde primea număr din ăla lung, de vreo 16 cifre, şi trecea la cercetări penale. Ofiţerii acestui birou continuau ancheta şi efectuau, după caz, propuneri de punere in mişcare a acţiunii penale şi propuneri de trimitere in judecată, propuneri ce trebuiau aprobate de procuror. In cazul în care documentaţia întocmită de economic nu se susţinea, se făceau propuneri de scoatere de sub urmărire penală, cazuri rar întâlnite întrucât pentru începerea urmăririi penale era necesar şi avizul ofiţerului de cercetare penală.
Revin la povestirea mea unde rămăsesem la momentul în care am terminat controlul la magazia de produse finite şi am raportat rezultatul. Când a auzit că ceilalţi terminaseră deja şi plecaseră acasă, nea Neluţu Buşe, care deja ţăcănea, să turbeze. Hai mai repede, să mergem şi noi. Il înţelegeam, avea familie, copii, a doua zi era duminică, avea de făcut cumpărături. Eu, burlac înrăit fiind, nu-mi păsa, mâncam ce se găsea, pe unde se găsea. Nu voiam să plecăm încă, mă rodea faptul că nu înţelesesem de unde era plusul valorificat, mecanismul de producere al acestuia. Şi m-am gândit că ar putea proveni din rebuturi. Pâinile care ieşeau din cuptor deformate, rupte, arse, erau înregistrate ca rebut. Şi-atunci m-am gândit „măi, ăstia probabil au înregistrat cateva mii de pâini bune ca rebuturi şi le-au trimis spre vânzare; ăsta cred că-i plusul!” Bine şi-n cazul ăsta, cantitatea de rebuturi aflată în fabrică, trebuie să fie mai mică!
- Unde-s rebuturile? - îl întreb pe revizor.
- La cuptorul de rebuturi, undeva în spatele fabricii!
- Hai să mergem acolo! – zic, spre disperarea lui nea Neluţu.
Şi-am plecat acolo, fără a ţine cont de mârâielile lui Buşe.
Ajunşi la cuptor, nu am putut să facem nimic. Acesta duduia din plin, rebuturile se transformau în pesmeţi, fusese pornit încă de dimineaţă. De-abia te puteai apropia de el, dar’mite să inventariezi rebuturile!
- Şi dacă oprim cuptorul, când o sa se răceasca? – am intrebat.
- Marţi, mi-a raspuns cel de la cuptor.
- Bun, am zis, opriţi cuptorul, asiguraţi-l să nu se întâmple ceva, ieşim toţi afară si sigilăm încăperea. Marţi, când s-o răci cuptorul, facem situaţia rebuturilor.
Zis si făcut! După ce am încuiat şi am aplicat sigiliul cu ceară roşie, pe care ofiţerii de economic o aveam în permanenţă la noi, am plecat iarăşi la magazie, să redactăm procesul verbal de aplicare a sigiliului. Furios si nemulţumit, nea Neluţu a insistat să scrie el procesul verbal. I se părea că eu scriu prea incet!
- O să mă omoare Mariana, făcea nea Neluţu. Mâine avem şi invitaţi la masă iar eu încă n-am cumpărat nimic.
In timp ce nea Buşe scria procesul verbal, eu iau registrul de rapoarte de gestiune şi încep să mă mai uit prin el. Ipoteza cu rebuturile nu mă mulţumea pe deplin, cu atât mai mult cu cât trebuia să aştept câteva zile confirmarea ori infirmarea ei. Raportul de gestiune era un formular tipizat, ce se întocmea pentru fiecare tură de seviciu. Formularele se găseau într-un registru, înalt cam cât o jumătate de coală A4, şi puţin mai lat. Formularele erau legate în partea stângă, ca o carte, iar pentru întărirea legăturii cotorul era şi capsat cu nişte capse mari, în două locuri. Ei, şi studiind eu ultimul raport, cel al turei precedente, am inspiraţia să casc registrul la cotor, forţândul peste deschiderea normală! Şi ce să vezi. Căscând cotorul, observ în jurul uneia dintre capse o rămăşiţă mică, mică de hârtie. „Hopaaaa! mi-am zis. Aici a mai fost un raport de gestiune, care nu mai este. Şi întrucât nu l-am găsit, înseamnă că a fost distrus. Şi a fost întocmit alt raport, care să-l înlocuiască. Şi că raportul ăsta, pe baza căruia gestiunea magaziei a ieşit bine, este un fals! Iar raportul în fals este întocmit de gestionarul din tura de zi, care e aici, cu mine! Înseamna că este şi el implicat.”
- Nea Neluţule, cu părere de rău, dar trebuie să mai întârziem puţin.
I-am arătat ce-am descoperit, şi n-a mai avut nimic de obiectat. I-am cerut revizorului să ia legatura cu cine trebuie pt înlocuirea magazionerului, iar după ce acest lucru s-a realizat, pe gestionar l-am luat cu noi, la miliţie. Intre timp, până a venit înlocuitorul şi s-au întocmit formalităţile de predare - primire, am mai întocmit un proces verbal, ridicând în baza acestuia (şi a prevederilor codului de procedură penală, bineînteles, articolul 97, parcă era), toate documentele aflate in magazie. Era o ladă de pâine într-un colţ, în care se găseau rapoarte de gestiune mai vechi, carnete cu avize de expediţie şi alte asemenea, care nu erau de uz curent. Am avut inspiraţia să le ridic, deşi nu păreau să aibă legatură cu cazul în spetă. Am ridicat, deci, şi documentele împreună cu gestionarul şi am plecat la sediu, chemasem maşina de serviciu. Nea Neluţu nu a mai mers la birou, şi-aşa o păţise destul, între timp se făcuse în jur de cinci după amiaza.
La miliţie nu mai era nimeni! La şefi, mă refer! Erau doar cei din serviciul de zi şi cei din echipa de cercetare. Spre norocul meu, erau şi doi tineri locotenenţi din ultima promoţie, care stăteau de drag pe-acolo. Cred c-aţi trecut prin faza asta, cei care simt chemare pentru profesie, vreau să spun. Stai pe la poliţie şi-n timpul liber, să vezi ce se mai întâmplă, ce cazuri apar, ce măsuri se iau... Eşti dornic să înveţi cât mai repede meserie, cu alte cuvinte! Dacă n-ai chemare, degeaba, o-ntinzi cum se termină programul şi-ţi găseşti altceva mai bun de făcut!
Luasem hotărârea să stau peste noapte şi să-l cercetez pe gestionar. Nu aveam nevoie de nici o aprobare. Vremea abuzurilor comuniste, ce mai încoace şi-ncolo! Peste puţin timp, domnul colonel Langa, şeful poliţiei judeţene, avea să dea ordin ca nici o persoană să nu fie reţinută în sediu pe timpul nopţii, fără a se raporta la dispecerat, în scris, ca eveniment! Adică să întocmeşti raport de eveniment, să mergi la şeful politiei municipale să ţi-l semneze, iar ofiţerul de serviciu să-l transmită la dispeceratul unităţii.
Dar la momentul respectiv nu era aşa. N-am raportat nimănui, că tot nu erau şefii acolo. I-am chemat pe cei doi boboci, ce-ardeau gazul pe acolo, şi li l-am dat în primire, să aibă grijă de el până mă întorc. Iar eu am plecat să mănânc, să fac un duş, şi să mă odihnesc puţin, dacă va fi posibil. M-am dus acasă, în garsoniera mea din Brazdă, am făcut duş şi-am mâncat ceva! De odihnit, nici pomeneală, intrasem în priză şi eram excitat, nerăbdător. M-am dus la sediu, pe Libertătii, economicul avea birourile la etajul doi, şi ce credeţi că mi-e dat să văd. Cum urci scările la etajul doi, în dreapta e un hol mic, unde era sala de şedinţe, iar in stânga un hol mai mare, unde erau birourile, de o parte şi de alta a holului. Ei, şi pe holul ăsta, cei doi boboci, unul la un capăt, al doilea la celălalt capăt! Iar între ei, făcând mersul piticului, cu mâinile la ceafă, magazionerul nostru, de la Panificaţie!
- Ce faceţi măi aici? i-am întrebat.
- Îl pregătim pentru anchetă, şefu’! mi-a răspuns unul dintre ei. Nu eram şef, nu sânt nici acum, dar aşa-mi zicea ofiţerul respectiv, eu având o vechime de şapte-opt ani în meserie faţă de el, care era boboc. Şi aşa-mi zice şi-acum, când este colonel, la rândul său, având functii destul de mari, chiar mai mari, poate, decât am avut eu cândva. E drept, mai târziu, de-a lungul anilor, am fost şeful a vreo trei structuri în care a lucrat.
- Bine măi, eu v-am lăsat să staţi cu el, să nu facă vreo prostie până vin eu, nu „să-l pregătiţi’’!
- Eeeee, lăsaţi că nu sântem nici noi aşa...
Cum o fi vrut sa spună că nu sunt, n-am aflat şi nici n-am insistat. Am lăsat-o aşa, ce era să fac, le-am spus să plece iar pe sportivul de nevoie l-am invitat în birou. I-am spus să ia loc şi să mănânce mai întâi, i-adusesem un mic pacheţel. Pâine, brânză, mezeluri, ce-avusesem şi eu, vă spusei că eram burlac.
Dupa ce a mâncat şi s-a liniştit, am început să discutăm. A fost o noapte lungă si rodnică, din punctul meu de vedere! Nu ştiu, ori „pregătirea’’ bobocilor, urmată de atitudinea mea binevoitoare ( aplicasem, fără a ne înţelege în prealabil, tactica poliţistului bun şi a poliţistului rău), ori insistenţa şi talentul meu de anchetator, ori fondul bun, în substrat, al încriminatului... In zorii zilei aveam o declaraţie scrisă de nu mai puţin de 27 de pagini, în care îmi releva apartenenţa sa la un grup infracţional care acţiona de mai multă vreme în Panificaţie, date despre membrii grupului, legăturile dintre ei, metodele de comitere a infracţiunilor...In plus, dintre documentele ridicate din magazie, alesesem o serie de avize anulate în mod fictiv, care fuseseră folosite in realitate. Se diferenţiau de cele anulate pe bune, întrucât aveau urme de folosire, îndoituri, pete de praf întins, murdărie!
In esenţă, din delaraţia acestuia si cercetările ulterioare a rezultat că in moară existau plusuri de grâu si făină care se valorificau prin intermediul fabricii de pâine. Din plusuri se fabricau produse de panificaţie care nu se inregistrau ca produs finit ci se valorificau prin intermediul unor unităţi de desfacere, care aparţineau de o altă întreprindere comercială, ICS Alimentara, sumele obţinute fiind împărţite între participanţi si însuşite. Pentru a nu fi depistaţi pe timpul transportului, gestionarii magaziei de produse finite întocmeau documente de transport care, în cazul în care totul era in regulă, erau restituite magazionerului, care apoi le anula. Anularea acestora era justificată, de regulă, prin existenţa unui număr mare de mijloace de transport în parcul Intrepriderii de panificaţie. Dacă-i întreba cineva de ce au anulat avizele de expediţie, gestionarii pretextau că la unitatea de desfacere ajunsese între timp altă maşină, cea de-a doua întorcându-se cu marfa înapoi. Avizul pt unitatea respectivă a fost anulat, iar marfa a fost dirijată către altă unitate, întocmindu-se alt documente de transport.
Duminică dimineaţa, în jurul orei opt, au sosit în unitate şeful biroului, Toma Marghescu şi şeful Poliţiei municipale, colonelul Balaci Paulin. Le-am raportat situaţia şi la o cafea oferită de regretatul meu şef, am discutat măsurile ce se impuneau. Avea un obicei domnul Marghescu, îi spun domn deşi nu mai este demult printre noi, pentru că era un Domn în adevaratul înteles al cuvântului, avea un obicei, ziceam! Când avea ofiţeri care stătuseră noaptea în anchetă venea la serviciu în zorii zilei, cu un pachet de gustări pregătite de doamna Lenţi, soţia domniei sale. Punea apoi de cafea, el însuşi, nu le dădea vreunei secretare să le pregătească ea. Făcea cafeaua, o turna în ceşti pe care le aşeza pe măsuţa rotundă din faţa biroului său, apoi ne chema să discutăm cazul, ce am făcut, ce-a rezultat, ce se impune. Puteai să nu iubeşti un astfel de om?
Deci, după ce am discutat in linişte, duminică dimineaţa fiind, fără agitaţie pe holuri, domnul colonel Balaci l-a sunat pe domnul procuror Badea, care emisese mandatele în ziua precedentă, şi l-a invitat la un whisky. In jurul orei nouă, nouă şi ceva a sosit şi domnul procuror. După salut şi banalităţile de rigoare, eu, încercând să termin mai repede şi să plec la culcare, pentru că mă ajunsese oboseala, dar şi să mă dau puţin mare, i-am zis;
- Cred că avem un caz barosan, domnule procuror!
- Ei, a zis domnia sa, temperându-mă, o să vedem! Tot ţiganu – şi laudă ciocanu’!
Am râs cu toţii, am ciocnit şi-am sorbit o gură de whisky, oferit tot de nea Toma, apoi l-am lăsat pe procuror să studieze în linişte declaraţia. După ce a terminat a întrebat dacă magazionerul este acolo, manifestându-şi dorinţa de a sta de vorbă cu el. L-am condus la mine în birou, unde acesta fusese lăsat în grija colegului care era de serviciu în echipa de evenimente, i-a pus câteva întrebări şi ne-am întors la şeful în birou. A spus că e lămurit în legătură cu partea asta a cazului, ofiţerul de cercetare penală să întocmească actele necesare că-i va da şi magazionerului mandat iar mai târziu vom vedea ce va mai fi. După care eu, cu aprobarea şefilor, am plecat să mă odihnesc.
A doua zi, luni, şeful de birou mi-a comunicat că, de comun acord cu şeful poliţiei au hotărât ca eu să mă ocup în continuare de caz, având în vedere lipsa de experienţă a ofiţerului de obiectiv. Intrucât se preconizează a fi o cauză complexă, până la definitivarea cercetărilor voi fi degrevat de activitatea de la combinat, urmând ca Vilău să se ocupe de problemele curente ale acestui obiectiv. Mi-a cerut să mă documentez, să extrag datele esenţiale din mărturia gestionarului şi din documentele ridicate în vederea cercetărilor astfel încât, în câteva zile, să-i prezint un plan de acţiune pentru valorificarea aspectelor rezultate. Specific că locţiitorul şefului poliţiei municipale care coordona activitatea de economic era in concediu de odihnă, aspect ce, pentru mine cel puţin, îşi va dovedi mai târziu, importanţa sa.
Menţionez că la un moment dat, în cursul nopţii de sâmbătă petrecute în compania magazionerului, acesta mi s-a confesat, mărturisindu-mi că fusese informatorul vechiului ofiţer de obiectiv, cel mutat disciplinar la o poliţie orăşenească. In ultimii doi-trei ani îi furnizase acestuia o sumedenie de materiale informative referitoare la grupul infracţional şi metodele folosite de membrii acestuia pentru sustragerea repetată de produse din cadrul fabricii. Văzând că nu se ia nici-o măsură, a crezut că ofiţerul e de conivenţă cu aceştia şi protejează activitatea grupului. Şi-atunci şi-a zis c-ar fi prost dacă n-ar profita şi el, achiesând la acţiunile ilicite ale grupului infracţional.
Specific acest lucru pentru a releva celor tineri importanţa verificării în timp util si cu scrupulozitate a materialelor furnizate de agentură, precum şi a luării măsurilor ce se impun pentru valorificarea în mod operativ a informaţiilor.
In baza acestei confidenţe a învinuitului, am solicitat şefilor să-mi permită accesul la materialele furnizate de reteaua informativă şi la baza de lucru din obiectiv, cerere ce mi-a fost aprobată. Din studiul acelor documente operative am constatat că existau o multitudine de date care, exploatate la timp, ar fi permis anihilarea activităţii grupului, încă din faza iniţială, si contracararea extinderii ariei infracţionale. Ofiţerul de obiectiv însă, fusese un individ comod, slab pregătit profesional, mulţumindu-se cu întocmirea unor dosare penale simpliste, ciugulind beţe, cum le spuneam noi, cei de la economic, constatări de mici infracţiuni, realizate în principal pe spatele paznicilor fabricii care, la ieşirea personalului din tură, mai găseau câte o paine - două ascunse prin hainele salariatelor.
In urma analizării tuturor materialelor informative de la reţea şi din mapele persoanelor din baza de lucru, precum şi din studierea şi trierea documentelor ridicate din magazia de produse finite am conceput un amplu plan de acţiune. Prezentat comenzii, acesta a fost aprobat şi, exact în zorii zilei în care se împlineau două săptămâni şi-o zi de la arestarea gestionarului – informator ofiţerii biroului economic efectuau o vastă descindere la fabrica de pâine de pe Calea Bucureşti şi la domiciliile unor suspecţi. Controale concomitente la mai multe gestiuni, ridicări de documente, verificări încrucişate, identificări de persoane şi conduceri la sediul din Libertăţii, percheziţii. Audieri şi cercetări în forţă la sediu, cu sprijinul ofiţerilor de cercetare penală. Bilanţul la sfârşitul zilei? Zece persoane inculpate şi cercetate în stare de arest. Din cercetarea acestora şi studiul documentelor ridicate a rezultat că hora se intindea! Şi se intindea bine.
Intrucât se prefigura clar extinderea în progresie geometrică, ca să zic aşa, a cercetărilor, au fost luate apoi anumite măsuri organizatorice. Pentru a nu ne mai plimba toată ziua cu duba de la arest la Procuratură, domnul procuror Badea şi-a stabilit sediul la Miliţia judeteană, unde i s-a pus la dispoziţie un birou. Domnul lt. col Creţan şi Marian Cioroianu, de la biroul cercetari penale, au fost desemnaţi să se ocupe doar de acest caz, mutându-şi şi ei catrafusele în apropierea arestului de la judeţeană. In biroul meu, unde făcusem un crochiu mare, pe un întreg peretele, cu sprijinul unui proiectant de încredere de la Combinatul Chimic, în care evidenţiam legăturile infracţionale şi permutările intervenite în situaţia membrilor grupării, nu mai avea acces nimeni altcineva. Pe baza datelor rezultate din anchetă şi a informaţiilor obţinute din studiul documentelor ridicate şi prin mijloace specifice, întocmeam note cu persoanele care trebuiesc identificate şi aduse pentru cercetări, problemele ce trebuiesc lămurite cu privire la fiecare în parte dintre acestea, legăturile acestora, persoanele cu care nu au voie să ia legatura. Aceste note le predam zilnic, la prima oră, şefului de birou pentru a desemna ofiţerii care trebuiau să le pună în execuţie. Adeseori zilnic, uneori la două sau trei zile, în curtea fabricii de pe Calea Bucuresti, aflată în locul în care astăzi este supermarketul Lidl, apăreau echipe de ofiteri, cei care-i vedeau întrebându-se: “oare, astăzi pe cine-or mai lua?” Pentru că, fără răgaz erau aduse la anchetă persoane, îndeosebi din rândul şoferilor delegaţi, dar şi gestionari, maiştri, vânzătoare din unitaţi de desfacere. Un şef de secţie, cumnatul unui ofiţer superior din biroul cercetări penale, identificat ca fiind unul din capii şi iniţiatorii grupării, a trebuit să fie adus din Bucureşti, unde era la un curs de perfecţionare profesională. Va inchipuiţi ce-i invăţa pe-ăia, pe-acolo.
Ei, şi una peste alta, în acest dosar au fost inculpate şi trimise în judecată 52 de persoane, din care 48 în stare de arest. Una dintre cauzele deosebit de complexe ale acelor vremuri. Vă inchipuiţi ce probleme s-au putut ridica doar in ceea ce priveste repartizarea inculpaţilor pe camerele arestului, de exemplu. Iar la proces, în sala de sedinţe a instanţei de la Judecătoria Craiova, în afara inculpaţilor şi a membrilor escortei, nu prea mai incăpeau şi alte persoane!
După terminarea anchetei, Marian Cioroianu a fost promovat de la birou la Serviciul Cercetări Penale din cadrul Miliţiei Judeţene. Eu însă, la prima şedintă periodică de analiză a activităţii profesionale, am fost pedepsit cu zece zile de arest cu executarea serviciului pentru că, în cele treizeci şi ceva de zile cât durase ancheta, nu mai contactasem reţeaua cu care asiguram acoperirea Combinatului Chimic, neputând să prezint note sau rapoarte informative datate în luna respectivă. Cine mi-a aplicat sancţiunea? Locţiitorul de profil, cel aflat în concediu în perioada anchetei. Gurile rele vorbeau că gestionara unuia dintre cele cinci magazine prin care se valorificau produsele sustrase, arestată în cauză, i-ar fi fost amantă. Aşa o fi fost, cine ştie? Eu, însă, cred mai degrabă că, fiind un individ extrem de ambiţios, orgolios şi dornic de afirmare cu orice preţ, a fost deranjat de “lovitura de imagine”, ca să-i zic aşa, dată in lipsa sa. Ar fi dorit să-l aşteptăm, să fie prezent, să-şi aroge merite, să meargă să se fălească prin faţa şefilor de la inspectorat! Îl gelozea teribil pe Marghescu şi-l bănuia că-l lucrează pe la spate, să-i ia locul. N-avea dreptate, nea Toma era un băiat cumsecade, la locul său, mulţumit de poziţia pe care o avea şi nu şi-ar fi dorit mai mult. Loial si ascultător, avea alte satisfacţii pe care nu le-ar fi schimbat pentru responsabilităţile şi neplăcerile unei funcţii mai mari! Lovind în mine, cred că Micuţu’, cum îi spuneam între noi, a vrut să lovească în el, ori, cine ştie, văzând în mine o stea care începea să se ridice, a vrut să-mi lege o piatră de dosar, care să mă ţină la locul meu. O sancţiune însemna calificativ anual mai slab, anulând posibilităţile de promovare şi avansare pentru minim doi ani. Presupuneri, presupuneri! Cert ca această sancţiune m-a durut, m-am simţit nedreptăţit, frustrat.
Proaspăt absolvent de facultate, făcută pe spezele mele în anii aceia în care nu mai beneficiam de echivalarea şcolii de ofiţeri cu trei ani de Drept, am făcut imediat raport prin care solicitam trecerea în rezervă! Peste două zile colonelul Paulin Balaci m-a chemat la el şi mi-a zis:
- Ai făcut raport de trecere în rezervă? Uite ce fac cu el!
L-a rupt si l-a aruncat la coş! Am insistat, "o să revin cu un alt raport", i-am zis, domnia sa continuînd să încerce să mă convingă să renunţ. In final am renunţat, după ce-i raportase telefonic situaţia colonelului Langa, care a promis c-o să-mi anuleze sancţiunea. Şi s-a tinut de cuvânt! Cert este că situaţia, în ansamblul ei, adică atât contribuţia mea la iniţierea şi rezolvarea cazului cât şi micul scandal generat de sancţiunea ce-mi fusese aplicată, m-a readus în atenţia comenzii inspectoratului, care deja mă remarcase într-o altă împrejurare, despre care voi povesti, poate, cu altă ocazie. Peste puţină vreme s-a eliberat o funcţie de ofiţer specialist unu la judeţ ( funcţie de colonel) iar domnul Langa m-a promovat pe acest post, în subordinea directă a domniei sale, deşi aveam doar gradul de locotenent major! Regula era, pe-atunci, că pentru a lucra ca ofiţer în structurile poliţiei judeţene să ai gradul de căpitan, cel puţin, şi o vechime în aparat de minimum nouă ani!
In final, sper ca sunteţi de acord că, deşi meritul pentru constatarea iniţială a aparţinut domnului Florea Miu şi colegului său de patrulă, iar fără contribuţia şi eforturile celorlalti colegi din birourile economic si cercetări penale şi fără sprijinul şefilor cazul nu ar fi putut fi finalizat cu succes, dacă nu ar fi fost insistenţa şi curiozitatea mea profesională pentru lămurirea mecanismului de creare a plusurilor, la care s-au adăugat, uneori, inspiraţia si priceperea, ancheta nu ar fi căpătat o asemenea amploare şi nu s-ar fi finalizat prin inculparea atâtor persoane! Aşa că, o cotă din numărul total de 52 de inculpaţi, dintre care 48 în stare de arest, îmi poate fi atribuită şi mie. Se poate spune, deci că, în cursul periplului meu prin instituţie, am privit în ochi destui infractori şi nu am fost doar un şoarece de birou, aşa cum încearcă să acrediteze un fost coleg!
