Cinste segărcenilor

Edilii comunei învecinate, Segarcea Vale, s-au învrednicit cu o faptă demnă de laudă şi admiraţie. Preocupaţi nu doar de starea drumurilor şi administrarea chestiunilor ce ţin de prozaic ci şi de sufletul localităţii, au recondiţionat vechea şcoală din satul Olteanca, ce fusese abandonată, ca şi şcoala noastră de la Fermă, din cauza numărului scăzut al elevilor, şi au transformat-o în muzeu, inaugurat ieri, 01.06.2018, dând astfel posibilitatea copiilor, tinerilor şi celorlalţi locuitori segărceni să se documenteze pe viu cu privire la trecutul şi valorile celor trei sate ale comunei, la personalităţile ce s-au născut şi au crescut în comună, evoluând apoi până la a ajunge să reprezinte ceva în anumite domenii ale societăţii româneşti şi nu numai!
Crearea muzeului a fost posibilă nu doar ca urmare a eforturilor primarului localităţii şi a Iulianei Ristea, directoarea şcolii, ci şi a sprijinului nemijlocit al unui alt fiu al comunei, profesorul universitar Gheorghe Sarău, consilier în Ministerul Educaţiei. 
Alături de domnia sa, deschiderea muzeului a fost onorată şi de alte personalităţi, originare ori cu ascendenţi în Segarcea Vale, dintre care amintesc pe dl. profesor universitar Marinică Drăgulinescu, fost decan al Facultăţii de Electronică, dl. Dumitru Negru şi doamna Nona Stuparu, pictori consacraţi, dl. Virgil Andronescu, poet, dl. Andrei Drăgulinescu, scriitor şi cadru didactic la Facultatea de Electrotehnică, care au rostit alocuţiuni pe marginea evenimentului, adresând totodată felicitări celor ce au contribuit la materializarea acestui proiect.
Au participat, de asemenea, consilieri locali, locuitori ai comunei, cadre didactice şi elevi ai şcolilor din localitate. După încheierea alocuţiunilor, două frumoase copile, îmbrăcate în costume tradiţionale, au încântat publicul cu un repertoriu folcloric teleormănean, după care s-a permis vizitarea muzeului.
Acesta se compune din două săli mai mari, una purtând numele lui Dimitrie Stelaru, renumit poet şi boem (şi-a înscenat moartea pentru a urmări reacţia colegilor de breaslă) născut în Segarcea Vale, cealaltă numele lui Gheorghe Sarău, care a fost onorat astfel pentru sprijinul şi eforturile sale. Şi pentru meritele sale culturale, evident. În cele două încăperi sunt expuse, pe standuri, volume ale poeţilor Dimitire Stelaru, Ion Segărceanu, Rodian Drăgoi precum şi ale domnului Sarău, fotografii, copii de pe diverse documente emise de autorităţi în care sunt consemnate naşterea şi alte evenimente din viaţa personalităţilor segărcene. Pe pereţi sunt expuse picturi donate de Dumitru Negru şi Nona Stuparu, care trăieşte în Arad, hărţi vechi ale zonei, postere cu fotografii şi aspecte din viaţa personalităţilor născute pe aceste meleaguri, printre care Dumitru Găină, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române în Australia şi Noua Zeelandă, Pascu Geabou, misionar al Bisericii Baptiste în SUA şi Zambia, Rodian Drăgoi. 
Într-o altă sală, mai micuţă, situată chiar în faţa intrării, sunt expuse vestigii arheologice din zona cişmelelor de la Segarcea Deal, printre care o cărămidă tipic romană, ştampilată cu litera N, care confirmă prezenţa romanilor în zonă, unde se presupune că ar fi existat un apeduct construit de către aceştia.
Într-o altă încăpere, la demisol, există o secţie etnografică deschisă anterior, pe care, din păcate, nu am putut-o vizita, fiind încuiată cu un lacăt, organizatorii gândind, probabil, că nu vor exista persoane dornice s-o viziteze.
În curtea muzeului sunt expuse panouri (nu ştiu dacă-i cuvântul cel mai potrivit) conţinând versuri din creaţia lui Dimitrie Stelaru. Propun edililor ca în acest spaţiu să fie expuse atelaje şi unelte agricole care nu prea se mai folosesc astăzi, pentru ca tinerii să cunoască cum arătau, precum şi părţile componente ale acestora, desemnate prin cuvinte dintre care unele sunt încă în uz, dându-le astfel conţinut şi sens.
În încheiere, îmi alătur felicitările mele celor rostite în alocuţiuni, pe care le adresez edililor segărceni, dorindu-mi ca şi alţii să le urmeze exemplul.

Moşii

Tradiţia sărbătoririi Moşilor de vară încă se mai păstrează la Lița. Îmi plăcea foarte mult acest obicei in copilărie când primesm drept împărțanie strachini cu orez cu lapte și chite de cireșe. Paharele cu apă care se împărțeau erau legate împrejur cu ață roșie, sub care se prindeau, de asemenea, cireșe. Cireșe erau prinse și de cozile lingurilor. Toate vasele, paharele si lingurile împărțite erau noi, cumpărate in perioada premergătoare de la târg sau de la căruțele olarilor care mergeau pe ulițele satului, venind tocmai de la munte, din județul Vâlcea, de regulă. Căruțele olarilor aveau o formă specifică, fiind mult înălțate, pentru a putea cuprinde cât mai multe paie, printre care erau puse oale și străchini, pentru a fi protejate de zdruncinături. Pe laturile căruțelor erau pari înalți in care erau înfipte, cu gura in jos, diferite modele de oale. Ce vreți, și atunci reclama era sufletul comerțului. .Sub căruță sau puțin in urma ei, pășea resemnată cățeaua olteanului, care avea rolul să-și păzească stapânul și avutul acestuia pe timpul nopților, drumul de la munte fiind lung, străbătut cu săptămânile, nu in trei- patru ore ca acum, cu mașina.
Exista și o superstiție, sau nu știu cum să-i spun, pentru dezvăluirea căreia îmi cer iertare celor pudici. Dacă te scărpinai in fund și erai văzut se spunea că vine carul.cu oale! :)
Acestea fiind zise vă urez tuturor o sărbătoare plăcută și cu folos! Fie ca moșii voștri să primească și să se bucure de pomenile făcute! Doamne ajută!