O fi ştiut Generalul?

Motto :’’ Dacă ar şti generalul...’’ Marin Preda, Delirul

În urma difuzării povestirii Vacile din Rast, una dintre cititoarele mele s-a arătat interesată de sistemul informării factorilor de conducere despre situaţia din teritoriu. Răspunzând interesului domniei sale, am să prezint unele date despre acest domeniu, la nivelul percepţiei şi cunostintelor mele, un nivel mediu, bineînţeles, întrucât nu am lucrat în acele vremuri în instituţii situate la vârful ierarhiei şi nici nu am îndeplinit funcţii care să-mi permită accederea în culisele puterii. Am cunoscut destule, totuşi, încât să pot să creionez o imagine cât de cât apropiată de realitate. O să încep cu nivelul de jos. Noi, ofiţerii de economic, ne desfăşuram activitatea pe principiul muncii în obiective, adică aveam responsabilităţi într-una ori mai multe întreprinderi sau instiţutii dintr-un sector de activitate, în funcţie de mărimea şi complexitatea acestora. În aceste obiective, cum le spuneam noi, trebuia să realizăm o acoperire informativă, îndeosebi a locurilor favorabile comiterii de infracţiuni, astfel încât să asiguram identificarea, prevenirea şi contracararea oricăror fapte ori situaţii prin care se puteau aduce atingere avutului obştesc, precum şi cunoaşterea (pe cât posibil, întrucât altora le revenea, în principal, această sarcină) stării de spirit a personalului ori populaţiei. Evenimentele din aceste obiective, prin care întelegeam comiterea de infractiuni cu prejudicii însemnate ori întâmplări de natură să perturbe activitatea acestor unităţi economice sau soldate cu victime omeneşti (avarii grave, incendii, explozii, etc.) precum şi rezultatul unor actiuni şi controale, se raportau la Dispeceratul Miliţiei judetene, ori la Serviciul economic, după caz. Cu unele aspecte erau informate, prin şeful militiei, şi organele de partid, respectiv primii secretari ai comitetului municipal ori judeţean de partid, după nivelul la care lucrau ofiţerii. O să încerc să exemplific. În primii doi ani ai activităţii mele la Biroul economic al Miliţiei municipiului Craiova, am avut în responsabilitate comerţul alimentar. În sistemul socialist structura comerţului intern era mai simplă, de la producător marfa mergea în unităţile comerţului cu ridicata, en-gross, de unde erau livrate întreprinderilor comerciale care asigurau desfacerea către populaţie. Neexistând multe verigi intermediare, adaosul comercial era scăzut, preţul de desfacere nefiind mult mai mare decât cel de producţie. Aveam deci în responsabilitate I.C.R.A. (Întreprinderea Comercială cu Ridicata a produselor Alimentare), cu depozitele sale, şi I.C.S. Alimentara (Întreprinderea Comercială de Stat pentru mărfuri Alimentare), cu zecile sale de magazine, de la la marile complexe, gen BIG Craioviţa ori BIG Brazdă, până la chioşcuri deservite de o singură persoană. Pentru alimentaţia publică (restaurante, baruri, etc.) era desemnat un alt ofiţer, pentru comerţul nealimentar (textile, încălţăminte, electrice...) altul, pentru comerţul cu legume-fructe, altul. Alt ofiţer, de asemenea, pentru unităţile din cooperaţia meşteşugărească. Săptămânal, de regulă sâmbăta, culegeam şi centralizam date despre cantităţile de mărfuri livrate populaţiei, iar după amiaza acelei zile şi în dimineţile de duminică eram în pieţe şi unităţile comerciale, pentru urmărirea modului de aprovizionare, eventuale controale şi observarea stării de spirit a populaţiei. Neregulile constatate le raportam pe loc ori lunea, după caz. Şi sâmbăta, dacă apreciam că mărfurile ce urmează a fi livrate nu acoperă necesităţile de consum ale populaţiei. D De raportat, raportam, dar.... cui raportam? În zilele premergătoare Crăciunului anului 1981 în Craiova era o mare criză de ouă. La BIG Craioviţa a sosit o maşină de aprovizionare plină cu cartoane de ouă, ceea ce a provocat o mare busculadă în care au fost sparte marile vitrine, înalte cât pereţii, ale unităţii. Verificând aspectul, am constatat că depozitele ICRA gemeau de ouă. Nu erau însă furnizate populaţiei din cauza faptului că prim-vicepreşedintele consilului judeţean, Găvruş, dăduse ordin ca ouăle din depozite să nu fie livrate în reţeaua comercială înainte de data de 27 decembrie. Motivul? Gospodinele Craiovei să nu frământe cozonaci de Crăciun, ci de Anul Nou, Găvruş combătea religia, ca pe vremea lui Stalin. Am făcut informare la primul secretar, dar cine îl pusese pe Găvruş acolo? Şi atunci, la cine ajungeau informările noastre? Câţiva ani mai târziu, aveam în responsabilitate Combinatul Chimic de la Işalniţa. Cu ocazia unei acţiuni pentru urmărirea modului de realizare a investiţiilor am constatat lipsa unei locomotive diesel. Destul de scumpă în banii de atunci, vreo 11 milioane. Locomotiva apărea în inventarul unităţii, fusese achiziţionată legal, plătită contravaloarea ei, dar în teren, faptic, nu exista. Ce se întâmplase? Combinatul recepţionase fictiv locomotiva, pentru a-i ajuta pe cei de la Uzinele 23 August să îndeplinească prevederile de plan. Am informat organele de partid şi peste puţin timp am fost sunat de şefii noştri de la Bucureşti, care mi-au reproşat că n-am fost cuminte. La 23 August erau in lucru o grămadă de locomotive care fuseseră livrate doar fictiv, contravaloarea lor era încasată însă, pentru că trebuiau îndeplinite şi depăşite sarcinile de plan, întrucât erau uzinele de care răspundea, pe linie de partid, chiar Tovarăşul, Secretarul General al Partidului! Şi-ar fi fost de neconceput ca tocmai aceste uzine să nu-şi facă planul! Într-o secţie a combinatului, îngrăşăminte complexe, NPK, se ivise o situaţie potenţial periculoasă. O serie de conducte, prin care circulau lichide extrem de toxice şi puternic corozive, se fisuraseră datorită vechimii şi proprietăţilor specifice substanţelor respective. În anumite zone ale secţiei conductele erau atât de uzate încât părea că plouă torenţial tot timpul. Nu cu apă ci cu foc lichid, ca-n iad probabil, că n-a venit nimeni să ne spună cum este acolo! Conductele nu puteau fi înlocuite, în ţară nu se fabricau ţevi care să reziste acelor lichide. Singura soluţie era importul de la furnizorul iniţial al acestora, dar Ministerul Chimiei nu aproba cheltuirea unor sume în valută. Am informat partidul, am raportat până la nivelul ministrului de interne pentru a interveni în vederea alocării fondurilor în valută necesare. Am plecat însă din combinat, primind alte însărcinări, dar situaţia nu se rezolvase. Revenind la sistemul de informare, în afara rapoartelor punctuale, referitoare la evenimente ori rezultatul unor acţiuni şi controale de care vorbeam mai sus, noi, cei de la economic mai aveam o acţiune căreia-i spuneam Decameronul. Potrivit ordinului pe această linie, în fiecare dintre zilele unei luni calendaristice raportam centralizat, cu exemple semnificative, rezultatul activităţilor specific-poliţieneşti desfăşurate în zona de competenţă în ultimele 30 de zile într-un anumit domeniu, precum şi stări de lucruri, situaţii ori alte elemente ce prezentau interes pe linia respectivă. De exemplu, în prima zi a lunii raportam situaţia din unităţile industriei energetice din teritoriul nostru de competenţă, în a doua zi din unităţile industriei chimice, în a treia din agricultură, şi tot aşa! La nivelul Inspectoratului General al Miliţiei, în cadrul Statului Major, exista o structură de analiză, sinteză şi informare, care primea rapoartele din teritoriu, le centraliza şi redacta buletinul zilnic de evenimente şi anumite note, mai ample, pe diverse evenimente, informări pe domenii distincte de activitate ori sinteze ale unor razii, acţiuni şi controale desfăşurate în unele judeţe sau la nivelul intregii ţări, pe care le prezenta şefilor miliţiei, ministrului de interne şi conducerii de partid şi de stat. Compartimentul era condus de colonelul Constantin Constantinescu, actualmente general în retragere, caracterizat de unii dintre cei care au lucrat cu domnia sa drept un intelectual rasat, extrem de cultivat şi, poate, cel mai bun condeier pe care l-a avut Poliţia Română! În cadrul acestei structuri lucrau, în ture de câte 24 de ore, ofiţeri ’’cu condei’’, aduşi din diverse specialităţi ale muncii de miliţie, ceea ce asigura un plus de competenţă în analiza problemelor de specialitate. Ofiţeri de calitate, bine pregătiţi profesional, care, mai târziu, aveau să ajungă la comanda unor structuri ale Poliţiei Române! Uneori, pentru perfecţionarea sistemului de analiză, sinteză şi informare din teritoriu, erau aduşi să lucreze alături de ofiţerii compartimentului din Statul Major şi ofiţeri de la Miliţiile judeţene, desemnaţi de conducerea acestora. Prin anii 1987-1988, cred, am fost detaşat în două rânduri la această structură, unde am avut onoarea să lucrez în acelaşi birou cu domnii maiori Nicolae Bucur, un ofiţer capabil, discret, de o corectitudine şi modestie exemplară, şi Petrică Albu, cel care peste câţiva ani avea să devină şeful structurilor poliţieneşti de combatere a crimei organizate din Poliţia Română. În proximitatea biroului în care lucram, alături de cei doi, era o sală plină cu aparate telex, deservite de subofiţeri, care ţăcăneau continuu, producând un vacarm infernal. După recepţionare, telexurile erau prezentate ofiţerilor din tură, care lucrau în permanenţă la redactarea buletinului informativ cu evenimentele din ultimele 24 de ore, ce urma să fie prezentat a doua zi, la prima oră, beneficiarilor. Forma acestuia se modifica necontenit pe parcursul zilei, întrucât mereu apăreau evenimente, dintre care unele prezentau uneori o importanţă mai mare decât cele introduse iniţial. Din câte îmi amintesc, au trecut treizeci de ani de atunci, buletinul avea următoarea structură: - evenimente în care erau implicaţi cetăţeni străini; - evenimente în care erau implicaţi militari; - evenimente din economie; - alte evenimente; - rezultatul unor razii, acţiuni şi controale smnificative. Erau încluse evenimente care corespundeau cu adevărat semnificaţiei acestui termen, în partea finală a buletinului menţionându-se ceva de genul ‘’In ţară s.au comis 3 omoruri (Braşov, Sălaj, Dolj), 20 de tâlhării, două violuri şi 340 de furturi.’’ În cazul producerii unor evenimente deosebite, se redactau separat note de informare, referitoare strict la întâmplările respective, sintetizate pe o jumătate ori maxim o filă A4, care se prezentau imediat beneficiarilor. Exemplific cu două evenimente produse în perioada în care eram detaşat acolo, o explozie la Termocentrala Işalniţa, soldată cu moartea a doi muncitori şi un omor comis în Braşov, a cărui victimă fusese dezmembrată, membrele acesteia şi alte bucăţi din cadavru fiind găsite la ghenele de gunoi. În afara buletinului zilnic de evenimente şi a notelor referitoare la întâmplările deosebite, se redacta, tot zilnic, raportul centralizat în acţiunea Decameronul, pe problema ce făcea obiectul zilei respective, cum am arătat mai sus: în prima zi industria energetică, în a doua chimia şi aşa mai departe. Buletinele de evenimente, notele şi informările erau dactilografiate cu caractere mari (litere cam de 20 în Word, la un calculator de astăzi, întrucât, de regulă, beneficiarii erau persoane care, nemaifiind la prima tinereţe, nu mai aveau o vedere perfectă), pe o hârtie de bună calitate, cretată, de un alb imaculat, având ataşate fluturaşi cu numele beneficiarilor! O dată la două săptămâni fiecare dintre ofiţerii structurii de analiză şi sinteză, trebuia să redacteze la liber, adică pe o temă aleasă de el, o notă de informare pe o problemă ce-i atrăsese atenţia şi considera că merită aprofundată şi adusă la cunoştinţa factorilor responsabili. Am văzut în arhiva serviciului astfel de informări, unele foarte interesante, bine documentate, multe exemplificate cu fotografii excelente. Îmi amintesc una care m-a amuzat teribil, referitoare la un ospătar care lucra la un restaurant din proximitatea Comitetului Central. Restaurantul era frecventat de activişti şi instructori ai acestui for politic suprem. Ospătarul, trăgând cu urechea la discuţiile lor şi împrietenindu-se, iar apoi fâcându-şi-l complice pe unul dintre ei, pusese pe roate o afacere. Pe atunci era foarte greu să-ţi procuri un autoturism ARO, aveai nevoie de aprobări speciale. Ospătarul identifica printre clienţi amatori de astfel de autoturisme, care, în schimbul unei aprobări erau dispuşi să ofere o şpagă substanţială. Doritorul redacta o cerere la o maşină de scris cu caractere mari, ospătarul falsifica apoi rezoluţia şi semnătura lui Ceauşescu şi-i înmâna apoi hârtia complicelui său din clădirea C.C.-ului, care-i dădea drumul pe filieră, adică o expedia la Ministerul Comerţului Interior. Nici nu era greu să-i falsifici semnătura Secretarului General, era destul de simplă, un N cu coada lungă, sub care scria aproape caligrafic, ca un copil din primele clase, Ceauşescu.

Cât despre rezoluţie, ospătarul scria un simplu ’’Aprob’’, sub care trăgea o linie scurtă dedesubtul căreia imita apoi semnătura înaltului personaj. Ana Mureşan, ministrul comerţului interior, primind hârtia prin poşta specială, în plic cu antetul Comitetului Central, nici nu se gândea că aprobarea nu-i a Secretarului General! Până să fie prins, ospătarul îi facuse pe destui cu ARO, printre care şi doi colonei plini din Ministerul Apărării Naţionale. Nicolae Ceauşescu primise şi adnotase personal informarea redactată de ofiţerul compartimentului de analiză şi sinteză. După părerea mea nu-l deranjase atât fapta infracţională a ospătarului, pe care n-o comentase, pusese doar un V(ăzut) pe nota de prezentare, cât gestul celor doi colonei de a ocoli filierele legale, întrucât adnotase cu litere mari, apăsate, în dreptul numelor acestora: „Şi? N-au fost aspru pedepsiţi?’’, după care semnase. Semnătură autentică, de data asta. Să nu credeţi că ofiţerii care lucrau în acestă structură, de la vârful Miliţiei, aveau o slujbă de invidiat. Iată ce-şi aminteşte domnul colonel (r) Nicolae Bucur : *... „Problemele se complicau atunci când, ofiţerul de la sinteză, analiză şi informare primea ordin, în afara programului, fie direct de la conducerea Inspectoratului General al Miliţiei (Nuţă, Mihalea ori un alt adjunct), fie prin cel care conducea Statul Major, şeful de cabinet sau prin Dispecerat, să se redacteze de urgenţă o notă cu un anumit eveniment, despre care trebuia să facă o documentare temeinică în teritoriu, apelând la direcţia de profil sau direct la conducerea miliţiei judeţene ori cadrele ce asigurau permanenţa la comandă, dacă nu era timp. Şi care trebuia prezentată la cabinetul şefului IGM la ora cutare sau trimisă la minister ori unui înalt demnitar din conducerea de partid şi de stat. În plus, sintezele zilnice trebuiau şi ele prezentate la ora ordonată. Nu se admiteau întârzieri! Partea proastă era că evenimentele se “colectau” până spre dimineaţă, când se încheia raportarea, şi atunci când intervenea oboseala unei ture prelungite, trebuia să ai mintea limpede, să centralizezi, selectezi, analizezi şi să formulezi concluziile ori chiar măsurile, pe baza propunerilor venite din teritoriu! Greu, foarte greu! Depindeai atunci, în bună măsură, de valoarea dactilografei care, prin viteza de lucru dar şi a vreunei formulări inspirate, te putea scoate din încurcătură. În unele cazuri, dacă apărea un eveniment grav, generalul Nuţă ordona întocmirea unei note de informare şi dorea să o ducă personal la Postelnicu, ministrul de interne, ori la cabinetele 1 şi 2 de la Comitetul Central (Tovarăşul şi Tovarăşa!). Maşina era trasă la intrare iar el aştepta în capătul scării, întrebând din minut în minut “Ce fac ăştia, de ce nu e gata?”…Aşa că trebuia să dictezi nota formulând direct de pe telex, iar dactilografei îi tremura coala în maşina de scris, ca nu cumva, din viteză, să greşească vreo literă, să trebuiască să şteargă ori, mai grav, să rupă hârtia şi să o ia de la capăt…De aceea, la Statul Major erau aduse cele mai bune dactilografe. Nu aveai, totuşi, cum să nu greşesti! Unul dintre colegi a păţit-o! Trebuia să facă o informare cu rezultatele acţiunilor dintr-un domeniu economic şi trebuia redactată în şapte exemplare originale, pe hârtie mai groasă, de calitate. Cifrele se completau, spre dimineaţă, de mână, de către un desenator. După o noapte nedormită, la ultimele exemplare, pe verso, nu au mai fost trecute cifrele, fapt ce a scăpat ofiţerului care răspundea de lucrare şi era obligat să o verifice. Aşa că informările au plecat cu spaţiile goale, fără cifre. Scandal, anchetarea vinovaţilor şi, după o şedinţă de partid furtunoasă şi cu vot repetat, ofiţerul a fost sancţionat şi mutat disciplinar la o margine de ţară, la Sulina. Deşi avea familie şi copii în Bucureşti…Era notorie, de altfel, ameninţarea generalului Mihalea cu mutarea într-o localitate “unde se agaţă harta în cui”… Pentru conducerea de partid şi de stat erau făcuţi la tipografie fluturaşi de prezentare cu numele beneficiarului: Nicolae şi Elena Ceauşescu, Bobu, Dăscălescu, Ion Coman, etc. De regulă, informările trimise la cabinetul 2 veneau retur, cu plicurile nedesfăcute, având pe ele un V(de la văzut) de analfabet: două beţe care se încrucişau pe undeva, încercând să alcătuiasca litera V… În antiteză, Ion Coman mulţumea întotdeauna, în scris, pentru informarea făcută…Alt om, altă calitate… Se redactau şi informări pe subiecte delicate, care nu picau bine conducerii partidului şi statului. Le ordona generalul Nuţă, poate pentru a se acoperi şi a putea spune:” Eu v-am zis!”…* Revin acum la cele percepute de mine, personal! În timpul celei de-a doua detaşări la Statul Major, trecând mai mult de două săptămâni de când eram prezent acolo, am primit ordin să-mi aleg o temă pe care s-o aprofundez şi să redactez una dintre informările alea speciale. Frunzărind rapoartele şi telexurile din ultima perioadă, în căutarea inspiraţiei, mi-a căzut sub ochi unul de la noi, de la Dolj, care avea drept obiect moartea a câtorva mii de puişori de la Ferma Avicolă din Cârcea, de lângă Craiova. Cauza? Întreruperea furnizării energiei electrice oprise funcţionarea lămpilor cu infraroşii ce asigurau câldura iar puii muriseră prin hipotermie. Atunci, amintindu-mi că mai văzusem rapoarte referitoare la pagube produse în economie datorită lipsei de curent electric, mi-a venit ideea subiectului informării pe care urma să o redactez. Am căutat şi centralizat toate rapoartele din ultima lună referitoare la acest subiect, rezultând un prejudiciu substanţial. Prin intermediul unui consătean ce lucra la Ministerul Energiei, am obţinut date referitoare la economiile generate de întreruperile programate de energie electrică şi documentele în care se centralizau aceste date. Mi-a dat cu minus, adică economiile realizate erau sub nivelul pagubelor produse, cu o sumă considerabilă chiar! Am redactat informarea şi am prezentat-o şefului de tură, colonelul Dejeu, ce anterior lucrase la securitate, pacepist, adică ofiţer ce fusese retras ori reuşise să fugă de la post, în urma defectării generalului Pacepa. După ce a citit-o cu atenţie, aceasta mi-a restituit-o şi mi-a spus: - Puiule, informarea e bună, dar nu poate pleca mai departe! Şi vă sfătuiesc să nici nu mai raportaţi de la judeţe astfel de probleme! - Nu înţeleg, dacă e bună, de ce nu poate fi înaintată? - Pentru că indicaţia întreruperilor furnizării energiei electrice a venit direct de la Tovarăşul, înţelegi? Şi cum să mergem acum şi să-i spunem că a greşit? Nu se poate, înţelegi? - Bine, dar când a dat această indicaţie, poate a luat în calcul alte elemente. Dacă o să vadă că a fost o decizie care are consecinţe negative, poate o să revină! - Nu se poate înţelegi? Cine e cel care să meargă să-i spună că a greşit? Nu se poate. Şi aşa a râmas! Informarea a putrezit în fişetul lui Dejeu, dacă nu o fi rupt-o după ce am ieşit din biroul său. Peste câteva luni, la o nuntâ la care erau naşi nşte braşoveni bine situaţi, am stat la masă cu cineva care lucra la Comitetul Central. Nu îmi mai amintesc numele său, din păcate, dar ştiu că anterior fusese prim secretar al judeţului Braşov apoi ambasador în Cuba. I-am relatat povestea cu informarea şi mi-a spus că, întradevăr, dacă cineva se ducea la el cu o problemă care nu-i convenea, Ceauşescu făcea urât. Dar apoi reflecta şi dacă ajungea la concluzia că cel în cauză avea dreptate, în zilele următoare îl chema la el şi-i spunea: “Cum ziceai că e cu problema aia? Ia mai spune odată!’’ Deci, a concluzionat înaltul activist, avea puterea să revină asupra propriilor decizii dacă realiza că a greşit! Problema este că nu prea are cine să-i spună a greşit! Aşa o fi fost, n-o fi fost aşa, n-am de unde să ştiu! Dar din experienţele mele cu informările de la Combinatul chimic, cu moartea vacilor din Rast, stagiile la Statul Major al IGM şi din câte am mai auzit pe ici pe colo în acele vremuri, sunt convins că, din teama de a nu-şi pierde funcţiile, multe adevăruri i-au fost ascunse Secretarului General tocmai de către cei care aveau datoria să-l informeze! A fost şi minţit deseori, grosolan chiar, ca în cazul producţiilor agricole record, realizate fictiv, iar uneori, când exista riscul unor verificări personale directe, chiar prin metode elaborate, ca în cazul producţiei fictive de locomotive de la Uzinele 23 August, unitate aflată în directa sa responsabilitate! Părerea mea, vorba lui nea Nicu Văcăroiu!

Comisia de cadre

Într-o povestire anterioară, ''Dinozaurii'', v-am povestit cum după transformarea Poliţiei Regale în Miliţie au fost îndepărtaţi din aparat vechii poliţişti fiind înlocuiţi cu nou veniţi fideli regimului, fără prea multă ştiinţă de carte. În timp aceştia şi-au completat studiile, împinşi de nevoia modernizării instituţiei şi de completarea pierderilor inerente cu tineri cu studii corespunzătoare, absolvenţi de liceu şcoliti apoi în şcolile de ofiţeri şi chiar absolvenţi de studii superioare, al căror număr sporea pe zi ce trece. Pentru a nu fi îndepărtaţi din aparat, vechii miliţieni au urmat cursuri serale la liceele existente în zonele în care lucrau unde, având în vedere poziţiile pe care le ocupau în respectivele localităţi, erau trataţi cu multă bunăvoinţă, fiind deseori "ajutaţi" să promoveze cu uşurinţă şi rapiditate examenele necesare. Directorul unui liceu din capitală, Grigorescu parcă se numea, devenise chiar celebru în epocă, fiind extrem de popular în rândul ofiţerilor de miliţie şi securitate, întrucât îşi transformase şcoala într-un fel de Spiru Haret al zilelor noastre, condiţia pentru a o absolvi şi a obţine diploma fiind doar aceea de a te înscrie şi a avea legitimaţie tip MI. Aşa cum spuneam în povestirea respectivă, la venirea mea în aparat încă existau destui din categoria acestora, mulţi dintre ei chiar pe funcţii importante. Ceea ce am spus mai sus despre ei nu înseamnă că nu ştiau meserie, avuseseră destul timp să o înveţe şi să se perfecţioneze, ci doar că erau deficitari la capitolul cultură generală şi, poate, la modul în care relaţionau. După ce lucrasem mai bine de şapte ani la Biroul economic al Miliţiei municipiului Craiova, unde mă remarcasem prin rezolvarea câtorva cazuri destul de complexe şi interesante, fusesem promovat la Miliţia judeţeană într-o funcţie, ofiţer cu învăţământul, în care eram subordonat direct şefului acestei instituţii, colonelul Nicolae Langa. După nici doi ani pe această funcţie şeful mă însărcina să redactez o mare parte din materialele de analiză şi bilanţ necesare atât comenzii unităţii cât şi domniei sale, personal. Acest fapt nu rămăsese confidenţial, ci era cunoscut de majoritatea ofiţerilor cu funcţii de conducere din inspectorat, care mă apreciau pentru că "aveam condei", cum se spunea pe atunci. Totodată, faptul că lucram direct cu şeful, mă făcuse cunoscut şi ofiţerilor din Inspectoratul General al Miliţiei, veniţi la Dolj cu sarcini de control ori cu diferite misiuni care, potrivit reglementărilor, trebuiau să se prezinte mai întâi la şeful miliţiei judeţene. Şi unii dintre aceştia m-au apreciat, vorbind probabil şi altora, despre mine, astfel că am intrat în atenţia celor de la cadre ca propozabil pentru o funcţie de conducere. Astfel că într-una din zilele verii lui 1989 m-am trezit convocat la sediul Inspectoratului General al Miliţiei, unde urma să mă prezint în faţa comisiei de cadre. Pe atunci promovările, cel puţin de la un anumit nivel, nu se făceau în cadrul aceluiaşi judeţ, ci erai transferat pe funcţia vacantă dintr-o altă unitate de miliţie. Cei de la cadre întocmeau lista cu cei propozabili pentru funcţia respectivă, listă pe care o prezentau comenzii IGP-ului, care emitea ordinul de numire. În prealabil însă, cei propozabili trebuiau să se prezinte în faţa comisiei de cadre, condusă de şeful IGM ori unul dintre adjuncţii săi, în componenţa căreia intrau şefii direcţiilor principale, şeful cadrelor şi, bineînţeles, secretarul comitetului de partid ori al consiliului politic, că nu mai reţin exact cum se numea structura aia politică de la nivelul cel mai înalt al militiei. Eram foarte stresat, cei care aţi trăit acele vremuri ştiţi ce însemna să te prezinţi în faţa generalului Nuţă ori a lui Mihalea, supranumit în aparat Omul Negru. Îmbrăcat în ţinută militară, cu veston, cizme, centură cu diagonală şi mănuşi fine din piele, cum prevedea regulamentul, chit că afară se topea asfaltul de căldură, am intrat în încăperea respectivă de la etajul întîi al sediului din Ştefan cel Mare, după ce în prealabil aşteptasem destulă vreme pe un hol, împreună cu alţi câţiva ofiţeri veniţi ca şi mine din ţară, care parcă aşteptau să fie duşi la tăiere, nu să fie promovaţi. Asta pentru că secretomania era aşa de mare încât nici unul dintre noi nu ştiam unde urma să fim promovaţi, dacă le plăceam celor din comisie. Te puteai trezi mutat la celălalt capăt al ţării, unde nu cunoşteai pe nimeni, soţia urma şi ea să-şi părăsească serviciul, copiii şcolile, iar acolo altă casă, zugrăveşte-o, mută-ţi mobila, se ducea naibii satisfacţia recunoaşterii meritelor profesionale. Am intrat în încăperea respectivă spuneam, era plină de ofiţeri superiori cu bolovani pe umeri, cum spuneam celor cu grade înalte datorită stelelor de dimensiuni mai mari de pe epoleţi. De emoţie şi stres nici nu am reuşit să disting bine cine era înăuntru, deşi pe majoritatea şefilor de direcţii îi cunoşteam din vedere, conduseseră colective de control în judeţul în care lucram, le văzusem fotografiile în revista ministerului, ''Pentru Patrie'' ori în ziarul de armă, ''În slujba patriei''! Vedeam doar roşu, culoarea predominantă a încăperii, un imens covor persan în ale cărui culori domina un grena închis, fotolii mari din pluş roşu, scaune cu tapiseria de aceeaşi culoare, draperii mari, grele, din catifea roşie la ferestre! - Să trăiţi! Sunt căpitanul Bâţă din Miliţia judeţuţui Dolj, m-am prezentat la ordinul dumneavoastră! – am rostit râspicat formula regulamentară! Nu mi s-a răspuns şi nu am fost invitat să iau loc. Am râmas acolo, în poziţie de drepţi, lângă tocul uşii, ţintuit de privirile celor din comisie, ca un condamnat în faţa completului de judecată! - De unde ştii că ai condei? – m-a luat prin surprindere prima întrebare. Zic m-a luat prin surprindere întrucât neştiind pentru ce funcţie eram propozabil, (nici până azi nu am aflat) nu mă pregătisem pentru ceva anume. Mă aşteptam însă la o întrebare de natură profesională, sens în care în zilele dinaintea prezentării tocisem principalele ordine şi instrucţiuni care reglementau diversele domenii ale muncii de miliţie. De aceea întrebarea m-a luat prin surprindere şi m-a descumpănit puţin! Ar fi trebuit să răspund scurt şi cuprinzător că nu eu m-am caracterizat aşa, că asta este părerea altora despre mine. În loc de asta, m-am complicat şi m-am gândit s-o iau dinainte de plebicist, povestindu-le cum, elev fiind, publicam diverse materiale în revista liceului, care fuseseră apreciate de profesorii mei. În consecinţă, am început, total neinspirat - Ştiţi, eu am fâcut liceul la zi şi..... Nu am apucat să-mi termin fraza, am fost întrerupt brutal de urletul isteric al unuia dintre membrii comisiei! - Ieşi afarăăăă!

Vacile din Rast

Într-una din zilele primăverii lui 1989, cred că prin luna mai, eram ofiţer de serviciu pe miliţia judeţeană. Criza care cuprinsese societatea românească a acelor ani se adâncise, şurubul se strângea tot mai tare, starea de nemulţumire a populaţiei se generalizase şi se adâncea continuu, fapt pentru care de la centru se emiteau ordine peste ordine, menite să menţină situaţia sub control. Cred că şefii cei mari de la Bucureţti se aşteptau ca buba să pleznească pe undeva, întrucât emiseseră un ordin potrivit căruia ofiţerii de serviciu din unităţile teritoriale trebuiau să raporteze telefonic ofiţerului de serviciu pe IGM, din două în două ore, care este situaţia în judeţele patriei. Asta pe lângă raportările uzuale efectuate prin dispeceratul unităţii, referitoare la evenimente produse pe terutoriul de competenţă, acţiuni desfăşurate, rezultatul acestora şi ce mai era de raportat. Era o zi de sâmbătă, ziua de sâmbâtă liberă din lună în care nu se lucra, s.r.l.-ul, cum îi spuneam toti. De la săptămâna redusă lunară, nu de la societate cu răspundere limitată, S.R.L., cum aţi gândi majoritatea celor de astăzi, care n-aţi prins ori eraţi micuţi în acele vremuri. Zi liberă fiind, era linişte, prin clădire nu erau prea multe cadre. Să fi fost trecut de douăsprezece jumătate când mă sună şeful de post de la Rast, Boruz parcă era, şi-mi raportează că pe izlazul de la Ghidici zac cadavrele a câtorva zeci de vaci, aparţinând IAS Rast. Acestea fuseseră scoase dimineaţa la păscut apoi după ceva vreme începuseră să se umfle şi să cadă pe pajişte. I-am cerut să stabilească numarul lor şi să se asigure ca acestea să fie trimise urgent la Abatorul Podari. După ce am terminat discuţia cu şeful de post am mers la locţiitorul şefului Miliţiei judeţene, Valerică Dabu, care efectua serviciul de permanenţă la comandă, pentru a-i raporta informaţia. Nu l-am găsit, nici la el în birou, nici la structurile a căror activitate o coordona, judiciar, criminalistic, cazier.Am întrebat la punctul de control iar subofiţerul aflat în post mi-a raportat că ieşise din unitate. Atunci am pus mâna pe telefon şi i-am raportat situaţia ofiţerului de serviciu principal, care asigura serviciul de zi la nivelul întregului inspectorat judeţean al Ministerului de interne şi se afla în anticamera cabinetului şefului de inspectorat, colonelul Ion Sandu. După care l-am sunat la domiciliu pe nea Costică Lătăreţu, ofiţerul specialist unu al Biroului economic al Miliţiei municipale, care avea în responsabilitate industria alimentară, şi l-am rugat să meargă la Abatorul Podari, unde urmează să sosească mai multe transporturi de la IAS Rast conţinând cadavrele unor vite moarte în condiţii suspecte.

Nu au fost necesare prea multe cuvinte, locotenent colonelul Lătăreţu era meseriaş, a înţeles imediat despre ce este vorba şi ce avea de făcut. Între timp se făcuse ora unu, oră la care trebuia să raportez la IGM ce se întâmpla prin judeţ şi, deşi nu aveam acceptul ofiţerului de permanenţă la comandă, am raportat cu titlu informativ situaţia de la Rast, precizând că voi reveni cu amănunte. La puţin timp s-a înapoiat în unitate şi locotenent colonelul Dabu, care a venit la camera ofiţerului de serviciu şi m-a întrebat dacă avem ceva evenimente. I-am spus ce se întâmplase la Rast, i-am relatat şi că raportasem la IGM, dar n-a făcut nici un comentariu, plecând în biroul său, situat de partea cealaltă a culoarului de la etajul întăi al clădirii de pe Amaradia. După o vreme, pe la două - două şi ceva, m-a sunat nea Costică Lătăreţu de la Abator şi mi-a comunicat că fuseseră aduse în total 64 de vaci şi juninci, precizându-mi în detaliu numărul acestora pe grupe de vârstă. Majoritatea erau vaci mature, aflate în lactaţie. Dispusese efectuarea necropsiei şi urma să mă sune mai târziu, să-mi comunice concluziile preliminare. La nici zece minute de la discuţia cu nea Costică, aud sunând telefonul special TO, în cabinetul şefului miliţiei. Merg acolo, ridic receptorul şi mă prezint: - Căpitan Bâţă, ofiţer de serviciu la Miliţia judeţului Dolj ! - Căpitane, sunt Zezeanu, de la Comitetul judeţean de partid. Ai auzit de mine, mă ia el tare, ştii cine sunt? - Ştiu, tovarăşe secretar, sunteţi secretarul Comitetului judeţean cu probleme de agricultură! Era unul din corifeii judeţului, ocupa, împreună cu alţi câţiva, a doua poziţie după primul secretar. Acesta avea cinci adjuncţi, pe poziţii egale cel puţin teoretic, ca să zic aşa: secretarul cu probleme organizatorice, cel cu propaganda, cel cu probleme economice, cel cu agricultura şi cel cu probleme speciale, numit uneori şi secretarul cu organele). - E bine atunci, dacă ştii! Ia zi-mi, ce este prin judeţ, aveti evenimente deosebite? - În judet este linişte, tovarăşe secretar, nu avem evenimente deosebite. Cu excepţia unei situaţii deosebite la Rast, unde au murit din cauze necunoscute peste 60 de vaci. - Ei, 60 de vaci! Au murit câţiva viţei bolnavi şi 3-4 juninci! De unde-ai scos 60 de vaci? - Avem un ofiţer la Abator unde în acest moment se efectuează necropsia cadavrelor pentru a se stabili cauza mortţi. Majoritatea sunt vaci in lactaţie, atâtea (şi i-am spus cifrele, pe care nu mi le mai amintesc, acum) între trei şi cinci ani, atâtea între unu şi trei ani, atâtea între şase luni şi un an, atâtea sub şase luni! - Băi, tu nu eşti întreg la cap? Las-o aşa cum spun eu! Şi să nu mai afle nimeni despre asta, clar? - Îmi pare rău, dar am raportat deja la Inspectoratul General al Miliţiei! - Ce-ai făcut? Ai raportat deja la Bucureşti? Ţi-ai bătut cuie-n talpă, căpitane! De ce-ai făcut asta? - Îmi pare rău, tovarăşe secretar, dar avem ordinele noastre, pe linie de miliţie! - Ce ordine, băi, ce miliţie, eşti nebun la cap? Fii atent la mine, îţi dau eu ordin acuma! Dă imediat telefon la Bucureşti, la ai tăi, şi spune-le că a fost o informaţie falsă! Spune-le că ai verificat şi nu se confirmă, că ai fost dezinformat, că a fost doar un zvon, te descurci, vezi tu! - Îmi pare rău, dar nu pot face asta! Vacile sunt deja în abator, iar noi avem ordinele noastre, pe linia noastră! - Ţi-ai bătut singur cuie-n talpă, căpitane! Fii atent c-ai încurcat-o cu mine! Şi mi-a trântit telefonul!

Între timp se făcuse iarăşi ora de raportat la Bucureşti, am raportat de urmare datele pe care le aveam de la nea Costică Lătăreţu, după ce mai avusesem o discuţie telefonică cu acesta. Trimisesem între timp şi echipa de cercetare de la judeţ la faţa locului. Între timp, în ora următoare, Zezeanu m-a mai sunat de două ori, trântind şi bufnind, încercând cu tot felul de ameninţări să mă facă să retractez cele raportate la Bucureşti! - Nu mai pot, tovarăşe secretar, am raportat deja de urmare, inclusiv structura pe grupe de vârstă a animalelor decedate. Şi am raportat că se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea evenimentului. În jurul orelor patru şi jumătate - cinci, văd că se deschide uşa încăperii în care efectuam serviciul şi intră inspectorul- şef, colonelul Ion Sandu. Un tip dur, aspru, i se spunea Putere! Venise la Dolj cu vreun an înainte de pe funcţia de locţiitor al comandantului vestitei U.S.L.A., Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă. Înainte de a fi locţiitorul şefului acestei unităţi, fusese şeful Şoimilor, serviciu din cadrul unităţii ce includea însoţitorii de bord, adică luptătorii conspiraţi în rândul pasagerilor liniilor aeriene ce trebuiau să intervină pentru anihilarea eventualilor terorişti. Pentru preluarea funcţiei de la Dolj, venise în Craiova direct din Australia, unde o însoţise pe Elena Ceauşescu ce efectuase o vizită în acea ţară-continent! - Ce este pe aici, tinere? - m-a întrebat, blajin, cu diplomaţie, după ce-i dădusem raportul. - Avem un eveniment pe linie de agricultură, la Rast, unde au murit 64 de vaci din cauze necunoscute. - Aha ! Şi, mai ştie cineva de treaba asta? - Am raportat la IGM, în conformitate cu prevederile ordinului nr. .... care prevede raportarea telefonică din două în două ore! - Măi, dar mie de ce nu mi-ai raportat, măi? - Am raportat ofiţerului de serviciu principal? - Ai raportat ofiţerului de serviciu principal! Ia să vedem! Şi pune mana pe telefonul interior de pe care sună la cabinetul său! - Măi, Vlade, ţi-au raportat cei de la miliţie ceva cu nişte vaci? Aha! Aha! Măi, şi mie de ce nu mi-ai dat telefon, măi? Apoi se întoarce iaraşi către mine. - Măi, de nu nu mai sunat şi pe mine, măi. Trebuia să mă suni acasă! - Nu mi-am permis să vă sun acasă, tovarăşe colonel. Ştiam că sunteţi în concediu. Am procedat conform instrucţiunilor care reglementează serviciul de zi, am raportat celor specificaţi în instrucţiuni! - De unde ştiai că sunt în concediu? - Se vorbeşte prin inspectorat! - Da, măi, dar ar fi trebuit totuşi să mă suni acasă. Ofiţerul principal e de la filaj. Ce să ştie unul de la filaj? - Am procedat conform instrucţiunilor! - Bine, măi, mai vedem! Şi a plecat. Seara târziu s-a întors şi echipa de cercetare de la Rast, a întocmit raportul de eveniment iar cei de la Dispecerat l-au transmis la Statul major din IGM. A doua zi, la ora opt, am predat serviciul de zi celui care m-a înlocuit şi ar fi trebuit să plec acasă, eram liber după serviciu. Dar ţi-ai găsit! Am fost luat în primire de şeful poliţiei judetene şi de un adjunct. - Ce-ai făcut, Bâţă, ne-ai pus bine cu cei de la partid, ai? Zezeanu ne-a cerut să te trecem în rezerva. Ori să dispari din judeţ, în cel mai bun caz! Şi dăi şi scrie la rapoarte până-n jurul prânzului. Cum am fost sezizat, la ce oră, ce măsuri am luat, cu cine am vorbit, ce-am zis eu, ce-a zis ăla, ce-a zis ălălalt... Am fost lăsat în pace şi-am ajuns acasă abia pe la ora două. Nu prea-mi mai ardea de mâncare, totuşi am ciugulit ceva şi m-am culcat, mă simţeam epuizat, stors de vlagă! A doua zi, luni, trebuia să merg la serviciu, ziua liberă după serviciul de zi fusese cea de duminică, din care jumătate o petrecusem scriind rapoarte. Atât era liberul după serviciu, 24 de ore, nu se pomeneau compensări, plata dublă pentru orele lucrate în timpul sărbătorilor legale ori alte bunătăţi din astea de care beneficiază poliţiştii de astăzi. Teoretic, cel puţin! Am plecat spre sediul miliţiei cu inima grea, mă gândeam ce-or face cu mine, nu era de glumă să cazi în dizgraţia şefilor, te trezeai mutat la dracu-n praznic în cel mai bun caz. Era o epocă a minciunilor, a raportărilor fictive, a ascunderii şi transfigurării realităţii. Nu se agrea adevărul frust, se preferau exagerările, retuşările, disimulările, pasarea responsabilităţilor. Cei aflaţi în funcţii de conducere erau gata de orice pentru a fi pe placul şefilor mai mari şi pentru a-şi păstra funcţiile şi privilegiile. Nu toţi, dar.... Am intrat în sediu cu inima grea, cum vă spusei, împovărat de gânduri negre! Când colo, ce să vezi! Şefii zâmbitori, nevoie mare, doar că nu m-au luat în brate şi nu m-au pupat când m-au văzut! Ce se întamplase? Cazul de la Rast nu fusese singular în ziua precedentă, în ţară se întâmplase acelaşi lucru şi în alte trei judeţe: Braşov, parcă, Giurgiu şi nu mai ştiu care! Spre deosebire de Dolj însă, factorii responsabili din aceste judeţe nu raportaseră niciunul, Ceauşescu aflase nu ştiu pe ce cale şi se lăsase cu căderi de capete, cu numeroase destituiri, mai exact. De la partid, de la securitate, de la miliţiile judeţene! Ai noştri, în schimb, stăteau în lojă, fuseseră daţi exemplu! Zilele următoare am fost tratat cu respect şi consideraţie iar colonelul Ion Sandu, zis Putere, şeful inspectoratului, a ordonat ca din acel moment să nu mai efectuez serviciul de zi la miliţie ci la inspectorat, la uşa cabinetului său, ca ofiţer de serviciu principal! Altă viaţă, nu mai stăteam în cizme şi cu centura pe burtă, ci în ţinută civilă, la costum şi cravată. Domnia nu a durat mult însă, ci doar vreme de vreo cinci -şase servicii, pentru că au venit evenimentele din decembrie ’89, care au măturat vechea structură organizatorică.

Dar să revin la acea zi de luni. În unitate a sosit colonelul Firescu, dacă-i reţin exact numele, din cadrul Direcţiei Cercetări Penale a Inspectoratului General al Miliţiei, sub a cărui coordonare s-a efectuat ancheta privind vacile de la Rast. Cercetările au stabilit că păşunea pe care au fost duse vacile la păscut conţinea şi plante de rogoz, numit în zonă şi ţipirig, plante care în perioada înfloririi, în anumite condiţii de umiditate deveneau toxice. În noaptea de vineri spre sâmbătă plouase, dimineaţa pajiştea era încă umedă, iar ingerarea rogozului jilav provocase moartea celor 64 de vaci. S-a dispus cercetarea în stare de arest a directorului IAS Rast, Ciobanu, a şefului fermei de vaci, inginerul Iulian Silişteanu şi a şefului pajiştilor din zona Calafatului, Popescu Ion parcă se numea, care au fost introduşi în arestul Miliţiei Băileşti. Iorgu Bobeică, şeful poliţiştilor băileşteni din acea vreme, mi-a povestit că în cursul serii premergătoare procesului cu publicitate lărgită, ce urma a fi desfăşurat la Casa de cultură a oraşului, mai încăpătoare decât o sală de şedinţă a Judecătoriei, a fost sunat de şeful miliţiei judeţene care i-a ordonat să-i pună în libertate iar a doua zi, la prima oră, să asigure prezenţa acestora la intrarea în sediul Comitetului judeţean de partid. Bobeică s-a executat iar a doua zi cei în cauză au fost primiţi de Ion Traian Ştefănescu, care le-a comunicat că Ceauşescu personal dispusese judecarea lor în stare de libertate, sugerându-le că ar fi indicat să-i trimită o telegramă de mulţumire. Lucru pe care aceştia l-au şi facut, mulţumiţi că au scăpat mai uşor decât colegii lor de la Ferma de berbecuţi din Filiaşi, care cu puţină vreme înainte fuseseră arestaţi şi judecaţi cu mare tam-tam, într-un proces cu publicitate lărgită, la care fuseseră aduşi spre luare aminte reprezentanţi din toate unităţile zootehnice doljene. Şi acolo muriseră un număr mărişor de berbecuţi, iar cei consideraţi responsabili zăceau încă în penitenciar. Neglijenţa era aspru sancţionată în acea perioadă în care grija faţă de avutul public nu era doar o vorbă în vânt iar sacul de bani al statului nu era doar o traistă în care să-şi înfigă mîinile până la coate chiar unii dintre cei care ar trebui s-o păstorească!