Impresii de la Parada

Nu stiu daca participarea generoasa a publicului larg la ceremoniile organizate de autoritati pentru sarbatorirea Zilei Nationale, de trei ori mai numeros decat in anii precedenti, dupa cum relateaza oficiosul puterii, s-a datorat timpului frumos, anuntarii in prealabil a marii pomeni nationale, cu fasole, carnati, sarmale, vin si tuica fiarta, pe care amaratii acestei natii rar si le mai pot pune pe masa, sau ordinului primit de cadrele militare sa fie prezente, in civil, insotite de membrii familiei.
Informatia referitoare la misiunea militarilor activi de a se prezenta, in civil, pentru a face figuratie, deoarece autoritatile aveau nevoie de public si se temeau ca nu va veni lumea la manifestatie, a fost prezentata de Ovidiu Nahoi inca din seara zilei de 01 Decembrie, in jurnalul de la ora 23,00 al postului de televiziune Realitatea, iar ziarele de a doua zi au publicat dezvaluiri ale unor militari bucuresteni referitoare la intocmirea, in fiecare unitate militara, a unor liste cu cei care vor participa, ca spectatori, la parade si la obligatia de a aduce cu ei cat mai multe rude. Exact ca pe vremea lui Ceausescu!
Pe de o parte, ca fost militar, stiu ca ordinul se executa nu se discuta. Pe de alta parte, e greu de crezut ca reevaluatul ministru al apararii nu ar acorda sprijinul necesar primarului unui mare municipiu, proaspat racolat in partidul sau, partid care are si un vicepresedinte national din Banie. Dar, hai sa admitem ca nu ordinul lui Gabi Oprea si nici fasolea si sarmalele lui Solomon i-au scos in strada pe craioveni de Ziua Nationala, ci patriotismul ce i-a caracterizat intotdeauna pe olteni.
Alte aspecte, de natura organizatorica, au fost insa cele care mi-au retinut atentia la ceremonialul public din Piata A.I.Cuza.
In primul rand, reprezentantilor unor institutii de stat din domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, recte ai Brigazii de infanterie Rovine, cea mai importanta structura militara din Oltenia, Inspectoratului Judetean de Jandarmi, Inspectoratului Judetean de Politie, Sectiei judetene a S.R.I., Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, etc. nu li s-a mai acordat, ca altadata, onoarea de a depune, in mod individual, coroane de flori la statuia domnitorului Cuza, ci au fost inghesuiti la gramada, dupa o singura coroana, anuntata la microfon ca fiind din partea garnizoanei Craiova.
Sa insemne asta ca, datorita crizei, organizatorii au vrut sa faca economii si sa achite doar o coroana in loc de 5-6 cate-ar fi platit daca ar fi procedat conform protocolului anterior? S-au sa insemne ca sefii acestor institutii, care nu sant numiti pe plan local, nu mai sunt pe placul autoritatilor doljene, neexecutand intocmai si la timp imperativele acestora? N-ar fi exclus, avand in vedere ca seful inspectoratului judetean de politie a fost destituit mai deunazi, dupa un mai mult decat minutios control ce a bulversat activitatea institutiei de pe Amaradia timp de mai multe luni de zile, doar-doar i-or gasi vreo pisica moarta in fiset. Si nu prea cred ca i-au gasit, justitia considerand neintemeiata destituirea si hotarand repunerea sa in functie.
In sprijinul acestei ipoteze ar sta si faptul ca lui Mateescu, seful Politiei Locale, spre deosebire de cei aratati mai sus, i s-a acordat onoarea de a depune, in mod individual, o coroana in numele institutiei pe care o reprezinta. Sa fie Politia locala mai importanta decat institutiile de stat mentionate, ori seful sau, numit pe plan local, e mult mai obedient decat cei numiti de la Bucuresti?
Un alt aspect l-a constituit faptul ca in ochii autoritatilor portocalii, chiar daca sarbatoreau Ziua Unirii tuturor romanilor, unii romani sunt mai romani decat altii. Romani verzi, adevarati! Pardon, portocalii, mai degraba! Doar asa se explica faptul ca, desi prin adresa nr.15002 din 28.11.2011 prefectul Nicolae Giugea a transmis Filialei 1 Craiova a Sindicatului Cadrelor Militare si in Rezerva programul manifestarilor, comunicand si doua variante ale textului ce trebuia inscriptionat pe lenta coroanei de flori ce urma a fi depusa, pana la urma s-a razgandit si nu le-a mai permis rezervistilor din aceasta organizatie, dintre care unii si-au riscat viata in teatrele de operatii, sa-si manifeste omagiul lor fata de cei ce au realizat Marea Unire sau, prin jertfa lor de sange, au facut-o posibila. Cum nu a permis nici delegatiei Asociatiei Studentilor Timoceni, romani din Banatul sarbesc, carora, cu doar putin timp in urma, cu ipocrizia ce-l caracterizeaza, presedintele Basescu le vorbea de semnalul reintregirii tuturor romanilor. In schimb, onoarea de a depune o coroana a fost acordata delegatiei Partidei Rromilor din Europa, probabil in semn de recunostinta pentru modul profesionist in care membrii de rand ai etniei promoveaza imaginea Romaniei in tarile occidentale, reliefat de salutul specific romanesc si alte chestiuni de acelasi gen, prezentate pe larg in emisiunile televiziunii din Hexagon si nu numai.
Ultimul aspect la care ma voi referi este o ipostaza specifica doar Craiovei, pentru ca, desi am urmarit la televizor si ieri si cu alte ocazii imagini de la ceremonialul depunerii de coroane organizat in alte mari municipii, numai aici am vazut asa ceva. Prin anii ’70, cand uzina din Craiova incepuse sa produca autoturisme, in tara circula un banc precum ca Oltcitul are toate scaunele in fata, pe un singur rand. Pasamite oltenii erau atat de aroganti si orgoliosi, incat nici unul nu accepta sa stea in spate. Si, dupa ceea ce am vazut, cred ca autorul anonim al bancului avea perfecta dreptate. Pentru ca si ieri, si in alte ocazii de dupa 1989, ceremonialul depunerii de coroane in Craiova, cu greu mai poate fi denumit, pentru spectatori, ceremonial, ci doar un prilej de amuzament, ca sa ma exprim cu blandete. Mai exact, desi regulile de protocol instituie insotirea coroanei de reprezentantul legal al institutiei sau organizatiei in numele careia se depune (seful sau inlocuitorul acestuia, impreuna cu unul sau doi adjuncti, daca doreste), la Craiova, cu exceptia unor structuri ai caror sefi si-au pastrat o minima decenta si mai au o bruma de autoritate in ochii subalternilor, coroanele sant insotite de adevarate carduri sau chiar turme de functionari si pulime, incat nu mai stii daca esti la o ceremonie, la un balci sau in targul din afara. Ieri, in piata A.I Cuza din Craiova, cu exceptia sefilor din domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale (mai putin pristanda-ul de la politia locala care a venit insotit de o veritabila garda pretoriana) si ai Directiei Generale a Finantelor Publice, coroanele depuse in numele celorlalte institutii si organizatii, inclusiv ale Consilului Judetean Dolj si Primariei Craiova, erau insotite de atata lume incat pareau veritabile cortegii funerare. Iar un partid politic, daca ne raportam si la faptul ca e creditat cu doar unu la suta in preferintele electoratului, parea ca isi adusese dupa coroana nu doar toti membrii din judet ci si pe cei angajati ca lipitori de afise in campania electorala.
Fereasca-ne Dumnezeu ca si alte bancuri cu olteni sa se adevereasca!

Iancu BATA

O noua semnificatie a Zilei Nationale?

Intr-un emotionant articol, ,, Ne mor simbolurile nationale si odata cu ele… murim si noi ca neam”, publicat pe site-ul S.C.M.D. in prima decada a lunii iulie, domnul col.(r) Ioan Misu Naon isi exprima profunda dezamagire generata de lipsa cetatenilor de rand ai urbei de la festivitatea organizata de autoritatile locale in piata Teatrului National din Craiova cu prilejul Zilei Drapelului, simbol al existentei noastre ca stat national unitar, suveran, liber si independent.
Desi articolul m-a miscat si am vibrat la unison cu trairile autorului, sant gata sa pariez pensia mea pe luna viitoare, intreaga sau ciuntita in urma recalcularii, ca nici la festivitatile organizate pentru sarbatorirea Zilei Nationale in piata nu va fi nici pui de maica, cu exceptia oficialilor si a celor care spera sa fie invitati la asa-zisa tuica fiarta oferita in holul Primariei sau unde se va organiza protocolul de dupa parada garzii de onoare. Situatia se va schimba insa daca reprezentantii gastii portocalii aflata la butoane vor avea inspiratia sa anunte ca infometatilor Craiovei li se va arunca in scarba un ciolan cu fasole sparlit din ratia celor care au ajuns sa defileze, asa cum se arata intr-un articol din 27 octombrie (“Cei din primele randuri”, Marin Neacsu, Stiri.com.ro) in bocanci de modele diferite, pentru ca umila si umilita armata romana nu-si mai permite sa-si echipeze corespunzator angajatii. Atunci piata va fi plina si vom avea prilejul sa-i vedem la stiri pe mandrii nostri olteni cum se calca in picioare pentru o portie de mancare asa cum i-am vazut zilele trecute luptandu-se pentru o sticla de ulei si o punga de cartofi oferite la jumatate de pret de un supermarket de pe Calea Bucuresti intr-o batjocoritoare noapte a reducerilor.
Cu toata tristetetea ce ma incearca, trebuie sa recunosc ca in articolul susmentionat, domnul col.(r) Ioan Misu Naon are profunda dreptate. Da, ne mor simbolurile nationale. Ne mor, pentru ca cei mai uneste pe romanii de azi? Care este ideea, care este idealul, care sunt exemplele capabile sa coaguleze atat elitele cat si poporul de rand, de la vladica pana la opinca, cum se spunea candva, in urmarirea si realizarea unui scop comun?
Actul de la 1 Decembrie 1918 venea dupa ce, mai bine de o jumatate de secol, mari evenimente istorice ( revolutia de la 1848 cand s-a strigat “noi vrem sa ne unim cu tara”, formarea statului national roman la 1859, cucerirea deplina a independentei de stat la 1877 ca si marea conflagratie mondiala de la inceputul secolului trecut) adusesera pe val personalitati marcante, care au stiut sa convinga si sa inflacareze masele largi populare, care au stiut sa se orienteze prin culisele politicii internationale, sa faca jocuri diplomatice subtile, sa exploateze conjuncturile interne si externe favorabile. In mediul politic al vremii convietuiau personalitati de exceptie precum Ion I.C. Bratianu, Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu, Vasile Goldis, Stefan Cicio Pop, episcopul Iuliu Hossu, si altii, care nu au precupetit nici un efort si nu au pregetat sa-si puna la dispozitie chiar averile personale pentru realizarea statului national unitar roman.
In vreme ce azi, pe scena politica evolueaza, preponderent, tot felul de pigmei. Guvernul e condus de o tabachera, un maruntel, si la propriu si la figurat, ai carui oameni de incredere, cadorisiti cu functii importante, nu se dau jos din pat fara o spaga de minim 50000 de euro, diplomatia de un raspopit care s-a evidentiat doar prin jocuri erotice in jacuzzi, primarii marilor orase se remarca doar prin eficienta cu care colecteaza spaga, inclusiv de la amaratii care vand pepeni pe trotuare, cele mai costisitoare lucrari publice se dau unor firme de partid in care ai surpriza sa gasesti alaturi soti ai celor mai inalti demnitari ai statului asociati cu interlopi dovediti, cu ani grei de puscarie in spate.
In afara rolului jucat de marile personalitati ale timpului si de prezenta masiva a populatiei la marea adunare de la Alba Iulia, un rol important in realizarea actului de la 1 Decembrie 1918 si a statului national unitar roman la avut constituirea garzilor nationale in care, alaturi de soldati veniti de pe front, s-au inscris, “de bunavoie”, muncitori, tarani si intelectuali. Ele au fost mana inarmata a poporului impotriva unitatilor militare si de alta natura folosite de Ungaria pentru a impiedica unirea si apoi consolidarea unirii. Garzile au primit un sprijin masiv din partea populatiei, “muncitorii ziua lucrau iar noaptea indeplineau serviciul de patrulare”, noteaza un contemporan in amintirile sale.
Ori,credeti ca masele populare ar raspunde azi chemarilor unui Gelu Visan, Radu Berceanu, Wiliam Branza, Doru Popoviciu, Silviu Prigoana, Elenei Udrea sau chiar marelui Basescu insusi?
Intr-o tara in care s-au luat cele mai drastice masuri de austeritate din Europa cum pot sta cei carora li s-au taiat pensiile si salariile, cei carora li se reduc continuu subventiile si ajutoarele primite de la stat, inclusiv laptele praf pentru sugari, cei care sunt agresati periodic cu noi taxe si impozite precum recenta taxa de cogenerare ascunsa in factura de plata a energiei electrice, cei ale caror drepturi castigate in instanta nu le sunt acordate sub falsul pretext ca nu sant bani, in timp ce acolitii mafiei portocalii ii primesc cu ghiotura pentru constructia unor inutile sali de sport,de exemplu, in localitati in care nu mai gasesti decat pensionari amarati, pentru ca tinerii care ar putea sa le foloseasca s-au bejenit mai rau ca pe vremea hunilor, cum pot sta toti acestia alaturi de spoliatorii si asupritorii lor? Cum pot sta cei ce, in marea lor majoritate, se imbraca de la second-hand sau de pe tarabele din targuri pe care stau gramezi de haine urat mirositoare aruncate de occidentali, alaturi de cei din gratiile puterii si amantele sau amantii lor care-i sfideaza cu haine, pantofi si accesorii valorand zeci de mii de euro?
Cat despre statul national unitar, suveran si independent a carui nastere ne pregatim sa o sarbatorim la 1 Decembrie, ce sa mai spunem?
Cei care vor sa se eternizeze la putere se cramponeaza de butoane cu sprijinul unei formatiuni politice care cere, fatis si ritos, scoaterea din Constitutie a acestei sintagme. Solicita, de asemenea, o reorganizare administrativ-teritoriala care sa includa o regiune ale carei granite au fost trasate candva prin Dictatul de la Viena. Guvernul conduce tara nu dupa propriile idei ci dupa cum porunceste, fara sa se ascunda, reprezentantul F.M.I. Iar ieri, am citit in presa locala ca mai multi tineri din Craiova, care, e adevarat, au savarsit fraude pe internet, vor fi extradati pentru a fi judecati si condamnati in S.U.A., incalcandu-se un principiu de drept potrivit caruia nici un stat nu-si poate extrada proprii cetateni.
Si atunci, ce sa mai caute oamenii de rand la sarbatorirea unui stat al carui rol se limiteaza din ce in ce mai mult doar la strangerea de impozite si taxe; unui stat care nu le poate asigura un minim de conditii pentru un trai decent; unui stat care le desfiinteaza spitalele iar in cele ramase nu le asigura nici macar vata necesara dezinfectarii locului unde urmeaza sa fie injectati cu medicamentele aduse de acasa, daca isi pot permite; unui stat care ii lasa la bunul plac al raufacatorilor; unui stat care, prin glasul celui mai inalt reprezentant al sau, le spune: “Descurcati-va singuri, popor lenes si nerecunoscator; iar daca nu va convine, emigrati”!? Ce sa mai caute, domnule colonel? In afara de ciolan cu fasole, bineinteles!

Iancu BATA

Clanurile epocii Traian

O crima de un dramatism rar intalnit, careia i-a cazut victima un sportiv american, crima de la Giurgiu, readuce ca tema centrala de dezbatere publica existenta clanurilor interlope. In ultima vreme, a devenit evident nu numai ca acestea au proliferat, ci si ca a crescut, in mod spectacular, gradul lor de violenta. Ce fac autoritatile in acest sens? Raspunde statul roman cum se cuvine acestui tip de provocari? Sau, dimpotriva, creeaza conditii pentru ca asemenea clanuri sa prolifereze?

Un clan este un grup infractional, alcatuit din romi sau din etnici romani sau fiind construit prin mixaj. In mod obligatoriu, exista un numar de interlopi inarmati, violenti, care nu are prea multe ezitari in a incalca legea si care isi asigura accesul la bogatie prin jefuirea concetatenilor. Pentru a-si asigura imunitatea, au instituit omerta, o lege a tacerii, a carei incalcare este grav sanctionata. Cu alte cuvinte, este pedepsit oricine vinde informatii autoritatilor. A doua masura este chiar includerea in grup a unor reprezentanti ai respectivelor autoritati. S-a ajuns in situatia in care, pretutindeni, lumea interlopilor interfereaza cu oameni ai legii, cu politicieni si cu oameni de afaceri locali. O parte insemnata din avutia cetatenilor care muncesc si chiar a pensionarilor, si, implicit, o parte importanta a avutiei nationale, este deturnata spre interlopi. In felul acesta, ei dobandesc o si mai mare putere, avand de acum instrumentele necesare pentru a controla societatea, in general, si lumea politica, in special. De aceea, nu intamplator, clanurile interlope au devenit principalii vectori electorali pe care mizeaza partidele aflate la guvernare.

Tot ceea ce am consemnat mai sus reprezinta adevaruri cunoscute, partial sau total, de catre orice cetatean roman. Stim ca, din aceasta perspectiva, pericolul de a ne indrepta intr-o fundatura este uriasa. Haideti, in continuare, insa, sa vedem ce nu stim decat putini dintre noi.

Putini dintre noi stiu ca regimul Traian Basescu se bazeaza, in mare masura, pe clanurile de interlopi. Contrar aparentelor, activitatea lor, desi tolerata si chiar incurajata, este in acelasi timp si monitorizata. In timp ce politisti, inspectori financiari, vamesi, primari locali, deputati si senatori, presedinti de consilii judetene si prefecti colaboreaza sau chiar se integreaza in aceste clanuri de interlopi, reprezentanti ai serviciilor secrete le studiaza cu atentie toate miscarile. Astfel incat statul roman are, in principiu, daca ar dori, capacitatea de a le anihila simultan sau pe rand. Si de a-i scoate din ring si pe complicii lor. Dar de ce ar face asta statul, care beneficiaza de prezenta presedintelui - jucator? Daca domnul Traian Basescu are interesul de a le urmari cu atentie activitatea, pentru ca, de cate ori este nevoie, clanurile de interlopi sa rezolve unele lucruri murdare, lasand puterea cu mainile curate, si daca, cunoscandu-le activitatea, le poate dirija, evident prin interpusi, pentru a le transforma in vectori ai campaniei electorale, la fel de adevarat este ca acelasi Presedinte Traian Basescu nu are absolut niciun interes sa curete clanurile mafiote.

Asa se explica unele semnale contradictorii care ne parvin. Pe de o parte, Presedintele decredibilizeaza, demonizeaza si destructureaza Politia, utilizand ca argument si faptul ca nu actioneaza impotriva clanurilor de interlopi, pe de alta parte, tot el, impreuna sau separat cu fratele domniei sale, cultiva legaturi personale cu asemenea clanuri. Poate ca la mijloc exista si un interes financiar. Nu stiu, dar cu certitudine exista un interes politic.

Iar pentru a incheia, semnalez ca bomboana pe coliva a pus-o domnul Victor Ponta. Ieri, la Antena 3, cand, pe buna dreptate, a semnalat ca, din perspectiva clanurilor de interlopi, descentralizarea Politiei, punerea acesteia in subordinea administratiei locale, este mediul ideal pentru dezvoltarea si propasirea clanurilor de interlopi in epoca Traian. 

                                                                                       Sorin  Rosca  Stanescu

Penes Curcanul in varianta moderna

Va prezentam "Penes Curcanul" - in transcrierea d-ului col. (r.) Ilie Batca. 
Peneş cu arcanul 
Pe drumul de costişă ce duce către NATO,
În gândul lui, sergentul zicea c-a-mbulinat-o,
De-o fi să sune goarna, să plece la război,
Că-i sunt dotaţi colegii, cu puşti, din doi în doi,
Aceşti pifani destoinici, mărşăluind cuminţi,
Precum, odinioară, părinţii de părinţi.
În salopete rupte, de să le plângi de milă,
Tanchiştii, trei la număr, târăsc de o şenilă
Ce-o descălţase tancul departe de cazarmă,
La nici o oră după ieşirea la alarmă,
Artileriştii-înjură în timp ce, la fălcele,
Se-nhamă, să urnească un tun din alea grele,
Din urmă, două MIG-uri tractate-s la teren,
Că-n rezervor, se pare, n-au strop de kerosen,
Pe fluviu, în amonte de Giurgiu, abia trec
Trei torpiloare trase spre NATO, la edec,
De marinarii care n-au mai ieşit în larg
De când avea şi stemă drapelul, pe catarg,
Fanfara, încropită dintr-un tambur major
Şi-un toboşar, dă semnul s-o ia mai la picior,
Căci, într-un punct strategic (ce doar pe hărţi există!),
Vrea premierul Oastea s-o treacă în revistă.
Apare premierul, semeţ ca un pandur,
Privind spre militarii de foame rupţi în cur
Şi inima în pieptu-i bătea, mai să i-l spargă,
Văzând pe Gabi Oprea pe o mârţoagă şargă
Şi mult se minunează şi nici că-i vine-a crede
Când stele, cu toptanul, pe umerii lui vede,
Cascheta-i era spartă, tunica descusută
Şi-avea mai scurţi nădragii cu douăşcinci la sută,
Lăsând în văzul lumii o gheată scâlciată,
Dar fruntea lui teşită părea încoronată
Cu străluciri de stele primite de pomană,
În scurta-i carieră, de-acest distins Izmană,
Căci bietul om, slab, palid, abia mai poate duce
Opt stele ce, pe umeri, ca soarele străluce.
Se miră Cabinetul, iar premierul, bravul,
Se-nclină la ministru (precum îi e năravul)
Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, Găbiţă?”
„Vin tocmai de la Şefu`.” „Şi cum e dânsul? „Criţă.”
„Dar aste stele multe, cum, cine ţi le-a dat?”
„Chiar şeful dumitale, doar nu le-oi fi furat.”
„Şi pentru care fapte?” „Ştiu eu… Cică drept plată
Că am trădat partidul, dar asta prima dată,
Şi am venit la dânsul, cu trădători, cu tot.”
„Dar ce rang ai, Găbiţă?” „Am rang de… mafiot!”
… Discursul de rigoare sfârşindu-l, premierul
Dă încă o dovadă că nu-i lipseşte flerul,
Făcând el spre miniştri un semn cât mai discret,
De-o parte-i şi de alta, întregul Cabinet
Zâmbeşte, la comandă, şi dau toţi cu piciorul
În Oastea umilită, precum întreg poporul… 

                          Discipolii  lui  Munchausen

                                                                               de   Iancu  Bata

                                                                                                                      

            Incepand cu 12 august curent, in presa centrala si locala au fost publicate o serie de articole referitoare la recenta descoperire a unui tezaur din monede de aur pe santierul arheologic de la Desa, din sudul judetului Dolj. Majoritatea autorilor acestora, citand declaratiile domnilor Florin Ridiche, arheolog,  coordonatorul santierului si Mihai Fifor, directorul Muzeului Olteniei, califica descoperirea ca fiind ,,primul tezaur monetar din aur descoperit in Oltenia”.

             Nu stiu daca tezaurul a fost catalogat astfel de catre cei doi  specialisti nominalizati mai sus, desi in multe articole sintagma apare intre ghilimele, ca citat din declaratiile acestora, ori este vorba doar de o interpretare a celor prezenti la conferinta de presa. In orice caz, chiar daca reprezentantii presei au etichetat tezaurul ca fiind primul descoperit in Oltenia, nu am vazut nici o interventie ulterioara a domnilor Ridiche si Fifor care sa dezminta aceasta calificare, ceea ce inseamna  ca aura de gestionari ai primei descoperiri de acest gen  pe teritoriul Olteniei le convine de minune.

            Nu am nimic de impartit nici cu domnul Fifor, nici cu domnul Ridiche. Nefiind istoric, arheolog sau muzeograf nu aspir la o glorie stiintifica ce ar putea fi stirbita de cea a domniilor-lor, si nici nu am de gand sa candidez la vreo demnitate publica vizata de domnul ex-secretar de stat. Dar, de dragul adevarului, consider ca trebuiesc lamurite cateva lucruri.

             In fosta mea calitate de ofiter de interne, am participat in anul 1982,  alaturi de alti politisti doljeni, unii celebri in epoca ( Cherbel, Turturica), la recuperarea unui tezaur descoperit de un grup de sezonieri care efectuau lucrari agricole intr-o vie din Dudasul Schelei, judetul Mehedinti. Tezaurul a fost insusit si impartit intre muncitori, care, din ignoranta, au topit si transformat o parte din el, rezultand peste zece kilograme de metal pretios. Colectivul coordonat de colonelul Turturica a reusit, totusi, sa recupereze 63 monede si mai multe bijuterii din aur, printre care doua inele domnesti si doua bratari masive, precum si 53 monede din argint. Structurile politienesti din Gorj si Mehedinti au recuperat, de asemenea, un numar insemnat de monede din aur si argint.

                Marimea impresionanta a tezaurului si insemnele heraldice de pe unul dintre cele doua inele din aur(scutul, coiful si acvila) i-au determinat pe istorici sa emita ipoteza ca tezaurul a apartinut fiului lui Mircea cel Batran, Mihail I, de asemenea domn al Tarii Romanesti(1418-1420), disparut in conditii necunoscute in urma unor confruntari militare din zona Severinului. Inelul pomenit s-a dovedit, ulterior, a fi cel mai vechi inel de aur cu pecetea Tarii Romanesti. Alaturi de acesta, tezaurul cuprindea monede cu mare valoare numismatica, ducati venetieni din aur scosi intre 1339 si 1414, printre care unul rarisim, batut de dogele Michele Morosini in 1382 (o piesa extrem de rara in lume, o alta aparitie nemaifiind semnalata de peste un secol), florini din aur, pusi in circulatie de Ludovic de Anjou (1342-1382) si Sigismund de Luxemburg, regi ai Ungariei, precum si Ecus Couronne, emisi de Carol al VI-lea, rege al Frantei, denumire ce a traversat secolele, regasindu-se azi in cea a monedei europene, ecu.

             Datorita unor impedimente de ordin administrativ, tezaurul nu a putut fi reunit, parti din acesta aflandu-se astazi la Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Portilor de Fier din Drobeta Turnu Severin si Sucursala Gorj a Bancii Nationale.

              In martie 2003, cu ocazia Zilei Politiei Romane, la Muzeul craiovean de Arta a fost organizata o expozitie unde, alaturi de alte obiecte din patrimoniul cultural-national recuperate de politistii doljeni de-a lungul vremii, a fost expus si acest tezaur. Totodata a fost editata si publicata si o brosura, RESTITUTIO, supliment al revistei MERIDIAN, unde, intr-un interesant articol, domnul doctor Toma Radulescu, seful sectiei de istorie a Muzeului Olteniei, elogia anchetele politistilor doljeni soldate cu recuperarea vestitului tezaur traco-getic din secolul al IV-lea i.Hr.,descoperit la Craiova si insusit de ocupantii germani in anii 1917-1918. Pe baza documentelor acestor anchete, conform normelor dreptului international, statul german a fost obligat sa restituie statului roman tezaurul craiovean insusit pe nedrept. Era amintita, de asemenea, fructuoasa colaborare din perioada interbelica, intre politie si jandarmerie, pe de o parte, si acad.dr. C.S.Nicolaescu-Plopsor pe de alta parte, soldata cu recuperarea celor doua tezaure gotice de la Cosoveni din secolele IV-V d.Hr., a splendidului tezaur de podoabe medievale de la Covei-Dolj, pastrat la Muzeul National de Istorie a Romaniei, a tezaurului de tetradrahme dacice descoperit la Pielesti si a multor altele.

           In aceasi brosura, la paginile 31-32, sub semnatura domnului dr. Toma Radulescu, si a domnului Mihai Dutescu, director al Muzeului Olteniei la acea data, era publicata o lista cuprinzand descrierea sumara a unui numar de 29 tezaure din monede diverse aflate in colectiile Muzeului Olteniei, descoperite in zona noastra pe parcursul ultimului secol, la a caror recuperare au contribuit politistii doljeni

         Lungului sir al celor care si-au adus contributia la redobandirea acestor valori istorice i se adauga acum domnul Gheoghe Balas Cristian, de la postul de politie Scaesti, cel care a descoperit de fapt tezaurul de la Desa si care, intr-un gest ce onoreaza atat persoana domniei-sale cat si profesia de politist, l-a predat celor in drept, comunicand descoperirea autoritatilor. Cinste lui.

            Numai ca, fara a-i desconsidera gestul, tezaurul de la Desa nu este primul tezaur din monede de aur descoperit in Oltenia, asa cum au afirmat, sau au lasat sa se creada, intr-o tacere ce-i discrediteaza ca specialisti, domnii Ridiche si Fifor. Imi cer scuze pentru acest termen dur, dar, spre deosebire de cei care au publicat sintagma in articolele lor, luand de bune afimatiile de la conferinta de presa, acesti domni, prin natura profesiilor si ocupatiilor lor, trebuiau sa stie ce se afla in patrimoniul Muzeului Olteniei si sa cunoasca lucrarile publicate in domeniu. Ori poate, in calitatea sa de politician, domnul Fifor s-a molipsit de la altii din aceeasi tagma, obisnuiti sa-si aroge merite ce nu le apartin si sa faca tot felul de promisiuni, uitate imediat ce si-au vazut sacii in caruta?

               Desi nu sant specialist in  istorie,  bazandu-ma doar pe cunostinte de cultura generala si pe bunul simt, indraznesc sa afirm, fara a minimaliza importanta reala a descoperirii, ca recentul tezaur de la Desa  nu are o valoare istorica si numismatica deosebita, monedele fiind de data relativ recenta, emise intre 1848 si 1868, napoleonii si ducatii austrieci aflandu-se si azi in circulatie, gasindu-se cu miile in posesia rromilor caldarari din Oltenia. In plus, este destul de evident, cred, ca tezaurul nu are nici o legatura cu castrul roman de la Desa, ci mai degraba cu perioada comunista in care detinarea aurului era interzisa persoanelor fizice, cei cel tezaurizau cautand pe orice cale sa-l puna la adapost de  frecventele descinderi ale militiei la cei susceptibili a detine astfel de valori.

             In ceea ce priveste tezaurele descoperite pe teritoriul Olteniei, anterior acestui asa-zis prim tezaur, recomand celor neincrezatori in cele relatate de mine, sa consulte brosura Restitutio, supliment al revistei Meridian, pe care o pot gasi la Biblioteca judetana Teodor si Aristia Aman, cotele P 62952 – 62954.  La pagina 3 si urmatoarele pot citi articolul domnului dr. Toma Radulescu despre contributia politiei la cresterea patrimoniului Muzeului Olteniei, inclusiv prin recuperarea unor tezaure,  in paginile 7-13 gasesc descrieri si fotografii color ale unor piese din cele de la Dudasul Schelei si Rast, iar la final, descrierea sumara a celor 29 de tezaure din colectiile acestei prestigioase institutii, pastorite astazi chiar de domnul Fifor. Recomand, de asemenea, articolul domnului dr.Silviu Purece (lector universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii Lucian Blaga din Sibiu) intitulat Structura pe emitenti a tezaurelor romane imperiale descoperite pe teritoriul Olteniei ( in Buridava, VI, 2008, Rm. Valcea, p.55-72) in care se refera inclusiv la un alt tezaur descoperit anterior la Desa, constituit din monede emise in perioada cuprinsa intre domniile imparatilor Nero si Commodus (web.ulbsibiu.ro/silviu.purece/). Sau pagina Dobridor de pe Wikipedia in care se aminteste de tezaurul descoperit in 1932 in aceasta localitate doljeana, studiat de acad. dr. C.S. Nicolaescu-Plopsor. Ale carui lucrari ar trebui sa fie cunoscute, cred eu, de coordonatorul santierului arheologic de la Desa. Altfel, numele domniei-sale se poate oricand transforma din Ridiche in Ridichol.

Si vicepresedintele Corpului National al Politistilor confirma concluziile din articolul " Politia lui Pristanda"

Intr-un interviu publicat in editia din 5.08.2010 a Jurnalului National, vicepresedintele Corpului National al Politistilor confirma  cele relatate de mine inca din luna iunie, in cele doua parti ale articolului Politia lui Pristanda, referitoare la procesul intentionat de slabire a capacitatii de actiune a Politiei Romane precum si concluzia ca in urma asa - zisei reforme realizata de guvernarea portocalie, din institutie vor pleca politistii capabili, fiind pastrati incompetentii angajati pe baza de pile si relatii, fara pregatire profesionala adecvata.http://www.jurnalul.ro/special/interviuri/reforma-lui-igas-face-din-politie-varza-de-bruxelles-586692.html

Ministrul de interne confirma semnalarile din "Politia lui Pristanda"

Ministrul de interne, Traian Igas, confirma cele relatate in partea a doua a articolului Politia lui Pristanda, aratand ca peste 60 000 de poltisti au fost incadrati fara a avea nici o pregatire in domeniu,multi pe baza de pile si relatii.http://www.realitatea.net/traian-igas-30-000-de-oameni-din-m-a-i-sunt-angajati-pe-pile_858446.html

Ziua Tricolorului

 

NE MOR SIMBOLURILE NAŢIONALE

ŞI

ODATĂ CU ELE... MURIM ŞI NOI CA NEAM

                                                                                                        De  Ioan  Misu  Naon

       De ziua DRAPELULUI TRICOLOR, simbol al existenţei noastre ca STAT NAŢIONAL UNITAR, suveran, liber şi independent, între naţiunile lumii, am trăit un cumplit sentiment de singurătate şi izolare faţă de poporul căruia îi aparţin, pe care l-am slujit şi căruia i-am jurat credinţă până la moarte, popor care era absent de la festivitatea aniversară.

    Festivitatea care altă dată era un prilej de bucurie pentru trecutul glorios şi speranţa pentru viitorul de mâine, care reunea idealurile şi năzuinţele cetăţeanului de rând cu cele ale “politicianului binevoitor”, s-a dovedit a fi un eşec, săvârşit pe furiş, fără ca poporul să afle.

     Lipsa cetăţeanului de rând de la o asemenea manifestare, a golit-o de conţinut, ducând-o spre ridicol şi fanfaronadă. Un ridicol care aruncă în derizoriu instituţii importante ale statului, care nu au nici o vină pentru absenteismul popular şi penibilul pe care politicienii actuali îl generează prin acţiunile lor iresponsabile. Ca militar şi cetăţean-patriot m-am simţit azi umilit lângă DRAPELUL care m-a însoţit pe parcursul întregii mele cariere, pe care îl port în suflet şi pe care am jurat “să-l apăr ca pe lumina ochilor”.

    M-a nemulţumit şi întristat pe de o parte fronda cetăţeanului care umilit, minţit şi desconsiderat de actuala guvernare nu a dorit să participe la festivitate, dar şi atitudinea camarazilor mei activi, blazaţi, îngrijoraţi de ziua de mâine, timoraţi şi stânjeniţi de compania unor oficialităţi pentru care nu nutresc decât dispreţ şi neîncredere, în cuvântul şi acţiunile lor.

      Ceremonia cu pricina mi-a lăsat impresia că a fost săvârşită din obligaţie şi “LA ORDIN” fără a avea nici încărcătura cuvenită de patriotism şi nici puterea de a transmite mesajul cuvenit, o adunare PESTRIŢĂ a unor funcţionari blazaţi care nu mai cred nici ei în ceea ce fac şi ceea ce reprezintă.

      Prin ceea ce au săvârşit ieri cei prezenţi în Piaţa Teatrului Naţional din Craiova de ZIUA DRAPELULUI am avut senzaţia că au omorât atât SIMBOLUL NAŢIONAL NUMIT DRAPEL cât şi spiritul său.

     Mediocritatea, superficialitatea şi lipsa de profesionalism au caracterizat festivitatea de ieri de la CRAIOVA şi pe protagoniştii ei, reuşind să ducă în derizoriu un simbol, pentru care unii înaintaşi şi-au dat chiar şi viaţa. La o asemenea activitate ARMATA MAI BINE LIPSEA…..

        “DACA DRAGOSTE NU E……

                              NIMIC NU E……”

Cu mâhnire şi revoltă sufletească un militar care suferă când vede cum mor simbolurile neamului romanesc.

                                                         Colonel (r.)

                                                                 IOAN MIŞU NAON

P.S.

      Am avut totuşi o mare satisfacţie, care mi-a umplut sufletul de speranţă, când am văzut că BISERICILE DIN CENTRUL CRAIOVEI erau pline de oameni bătrâni, dar şi tineri. Mai avem încă o speranţă şi o redută spirituală BISERICA NEAMULUI, prin ea vom renaşte ca NEAM şi ne vom recâştiga ÎNCREDEREA în VIITOR.

Motivatiile unor ,,arogante"

                                          Motivaţiile  unor  „aroganţe”

                                                                                                                     de   Iancu  BÂŢĂ

                                                                                                              

                                                   

           Aşa cum mă aşteptam, gestul meu de a publica un articol într-un săptămânal considerat „de scandal” de o anumită parte a consumatorilor de presă a surprins şi iritat pe mulţi dintre foştii şi actualii mei colegi  din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie şi filialei asociaţiei rezerviştilor. Spiritul de castă, adânc implantat în mentalitatea celor ce şi-au făcut din apărarea statului şi a ordinii publice o profesie, implică, de regulă, desconsiderarea şi marginalizarea celor care se ridică împotriva sistemului sau, figurat vorbind, vând informaţii în loc să cumpere, dând din casă cum se spune în termeni populari.

           Mulţi au crezut că decizia de a scrie şi publica articolul, asumându-mi oprobiul inerent, a fost determinată fie de un orgoliu exacerbat, adică, vezi-doamne, obişnuit să mi se execute fără crâcnire dispoziţiile am explodat atunci când cineva a îndrăznit să mi se opună, fie că eu şi madama în cauză aveam ceva de impărţit şi ne-am plătit reciproc nişte poliţe.

          Nu au dreptate nici unii, nici alţii. Orgoliul meu, cât o fi fost, a avut destul timp să se tocească în anii în care nu am putut pretinde executarea unor ordine decât cel mult soţiei, chestiune discutabilă oricum, aserţiunea conform căreia indiferent de gradul soţului acasă doamna este generalul fiind deja un mit urban. Iar cealaltă variantă nu-i valabilă, din moment ce nu am lucrat niciodată în aceiaşi structură şi nu i-am fost şef nicicând, astfel încât să se fi simţit nedreptăţită vreodată de modul în care mi-am exercitat prerogativele funcţiei iar acum, ivindu-i-se ocazia, să mi-o plătească. Nici vorbă! Ba, din contră, chiar i-am făcut un serviciu prietenesc cândva, intervenind pentru soluţionarea unei probleme pe care nu putea să o rezolve pe calea regulamentară de care mai alaltăieri a făcut atâta caz.

          Nu, motivaţia „aroganţei” mele, vorba lui Becali, nu a constituit-o nici orgoliul, nici răzbunarea. Ci faptul că în decursul anilor în care am lucrat în sistem am strâns în mine suficiente frustrări şi umilinţe încât să mă satur până peste cap iar gestul tovarăşei cadriste relatat pe larg în articolul anterior nu a făcut decât să umple paharul, declanşând imperios nevoia de a defula. Mă săturasem să tac şi să înghit, deşi pe undeva mi-a părut rău că tocmai o femeie a trebuit să suporte consecinţa refulărilor mele.

            Am simţit imperios nevoia să-mi strig revolta de a fi privat de un drept care se acordă şi celui mai înrăit infractor. Adică cel trimis în judecată pentru comiterea unei fapte penale, oricât de abominabilă, are dreptul să i se prezinte probele pe baza cărora este acuzat, să se uite şi să-şi scoată note din dosarul său penal, dar mie, cetăţean onest, mi se refuză dreptul, specificat expres de lege, de a-mi consulta dosarul conţinând nu probe adunate prin nu ştiu ce mijloace specifice ci documente referitoare strict la activitatea mea, evidenţiate în articolul 25 din Legea 360/2002(ordine de numire în funcţie, acte de studii, evaluări anuale ale activităţii, recompense acordate, sancţiuni aplicate, declaraţii de avere). Chiar dacă în dosarul personal al unui poliţist se află şi materiale de verificare a unor sesizări şi reclamaţii pe baza cărora a fost sancţionat, deşi nu-i cazul meu, conform metodologiei acele materiale-i trebuiau prezentate la vremea lor pentru pregătirea apărării. Şi atunci? Care-i şpilul? De ce nu mi se permite accesul?

             În plus, gestul gratuit al cadristei s-a suprapus şi pe o stare accentuată de nemulţumire generată de lipsa de implicare a dinozaurilor din conducerea filialei judeţene şi a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din M.A.I. în problema recalculării pensiilor militare. Spre deosebire de cei din conducerea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi în Rezervă pe care i-am văzut frecvent pe posturile de televiziune, pe internet, la Parlament şi chiar in stradă luptându-se pentru a apăra drepturile câştigate ale membrilor acestei organizaţii, aleşii noştri din comitetul filialei judeţene a rezerviştilor nu fac nimic altceva în afară de a încasa cotizaţiile de la membrii asociaţiei, a juca şah în biroul de la parterul sediului poliţiei municipale şi de a organiza sindrofii pentru a-şi serba reciproc zilele onomastice şi de naştere. Când  i-am rugat să acţionăm cumva pentru a ne apăra drepturile câştigate, măcar prin redactarea unui memoriu către parlamentarii de Dolj, au obiectat că nu-i momentul, că nu este indicat să ieşim tocmai noi in faţă....Ca să fiu drept, un membru important al comitetului a avut o tentativă timidă de a acţiona, luând cuvântul la una din  şedinţele de bilanţ a activităţii IPJ DOLJ şi solicitând prefectului Georgescu să ne apere drepturile câştigate. Tentativă compromisă însă de jenantele-i lamentări de după şedinţă. Întâmplător sau nu, dar mai degrabă presat de probleme urgente, prefectul nu a participat la protocolul de după bilanţ, plecând imediat după cuvântul reprezentantului nostru. Şi să fi văzut apoi ditamai generalul cum se da de ceasul morţii că „... dacă s-o fi supărat prefectul, dacă l-o fi deranjat ceea ce i-am spus despre pensii; dacă s-o fi supărat inspectorul şef?...”. Lamentabil!!!...Reflexe adânc înrădăcinate în subconştient de pe vremea când se ridica în poziţie de drepţi auzind la telefon vocea primului-secretar de la judeţeana de partid. Şi dacă s-or fi supărat ce?!?... Ce puteau să-i facă, doar nu mai e subordonatul lor. Să-i confişte cutia cu piesele de şah de la sediul filialei? Că pensia oricum i-o amputează Băsescu şi al său guvern!

              Eram şi sunt nemulţumit, de asemenea, că asociaţia nu a întreprins nici un demers pentru determinarea factorilor responsabili să aprobe alocarea fondurilor necesare decontării reţetelor compensate achitate din banii pensionarilor, care nu au mai pupat un leu pe ele din martie anul trecut, dreptul de a fi decontate urmând a se prescrie într-o lună-două. Interpelat cu ocazia adunării generale a filialei Dolj, delegatul conducerii centrale  a răspuns că nu crede că asta este o problemă în care să se implice Asociaţia. Dar în ce probleme se implică oare Asociaţia, domnule general?

              Asta  fiind deci viziunea reprezentanţilor noştri aleşi, am hotărât că nu mai am ce căuta într-o asociaţie de la care nu am a aştepta decât cel mult un anunţ care să exprime oarece regrete şi condoleanţe familiei, anunţ pe care oricum n-o să mai am posibilitatea de a-l putea aprecia. Pagubă-n ciuperci, şi-aşa nu-mi plătisem ultima tranşă a cotizaţiei, neglijenţă care sper că nu l-a împiedicat pe distinsul nostru preşedinte să-şi încaseze îndemnizaţiile lunare.  

             Cam asta ar fi motivaţia „aroganţei” mele. Ar mai fi multe de spus, dar mă tem să nu depăsesc spaţiul acordat cu generozitate de redactorul şef.

             Cât despre motivaţia aroganţei madamei de la capătul tunelului mi s-a spus că, precum Leana lui Pârţag, are deja o explicaţie a ritosului său refuz, explicaţie care, cred eu, se mulează perfect minţilor îmbâcsite ale cadriştiştilor de pe vremea lui Dej, ale căror creiere aveau tot atâtea circumvoluţiuni ca şi o bilă de fildeş, demonstrând încă o dată că, din păcate, bancurile cu miliţieni sânt inspirate de multe ori din cruda realitate. Explicaţia ar consta în faptul că, textual,  legea prevede că „Poliţistul are acces la dosarul personal...”. Ori, motivează  cadrista la care şi coafura aminteşte de Ana Pauker, odată cu trecerea în rezervă am pierdut calitatea de poliţist, fiind doar un pârlit de civil, prin urmare prevederile legii respective nu mai îmi sunt aplicabile.

               Justificare mai cretină ca asta cred că nu puteau scorni nici minţile celor mai iluştri reprezentanţi ai familiilor reunite ale lui Gâgă, Bulă şi Popa-prostu. Păi dacă azi sânt poliţist şi mă pot uita în dosar iar mâine, ieşit la pensie, nu mă mai pot uita, ce s-a întâmplat peste noapte cu dosarul meu, dragi tovarăşi, ce mi-aţi băgat in el?

               Nu credeţi că madama de la cadre are în cap tot scheleţi?

               Pentru că dacă ar fi avut şi altceva în cap, dacă ar fi fost de formaţie poliţistă şi nu doar o birocrată care lucrează şi ea „ ...pe la poliţie...”, madama de la capătul tunelului ar fi avut măcar minime cunoştinţe de interpretare a legii. Şi ar fi ştiut că interpretarea strict gramaticală, neţinând cont de unitatea dintre litera şi spiritul legii, poate conduce la soluţii dogmatice, injuste, la abuz şi arbitrar cu alte cuvinte. Interpretarea legii nu poate fi doar gramaticală ci şi sistemică, coroborând norma juridică respectivă cu alte norme, aparţinând chiar unor instituţii sau ramuri diferite ale dreptului dacă e cazul, istorică, ţinând cont de condiţiile istorice şi social-politice care au determinat adoptarea actului normativ respectiv precum şi de scopurile urmărite de legiuitor şi, nu în ultimul rând, logică, bazată pe aplicarea regulilor logicii formale.Ori, din punct de vedere istoric şi sistemic, Statutul Poliţistului a fost adoptat pentru a scoate această categorie profesională de sub imperiul indicaţiilor şi arbitrariului, larg şi adânc uzitate de corifeii vechiului regim, în condiţiile in care societatea, în ansamblul său, se scutura de vechi oprelişti şi privaţiuni, scoţînd de sub obroc taine dureroase şi apăsătoare, oblonite sub coperţile dosarelor de urmărire informativă,  permiţînd acum accesul oricui doreşte la propriul dosar de securitate.

         Iar din punct de vedere logic, raţionamentul „ a pari” permite deducerea unor consecinţe în urma analogiei care se face între două situaţii asemănătoare. Ori, practica juridică a statuat că o persoană care a îndeplinit în trecut funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat poate fi subiect pasiv al infracţiunii de ultraj dacă fapta prezentă are legătură cu exercitarea acelor funcţii. Ori, prin analogie, chiar dacă eu nu mai sânt acum poliţist, solicitarea mea s-a referit la perioada în care eu am îndeplinit atribuţiile acelei funcţii deci prevederile legii respective îmi sunt perfect aplicabile.

Sincera cainta

                                        SINCERA    CAINTA  


                                                                                        de Iancu  Bata                                     

            In primele zile de dupa evenimentele din decembrie 1989, renumitul actor Victor Rebengiuc a aparut la televiziune cu un sul de hartie igienica recomandand scriitorilor si publicistilor care au facut apologia fostului regim comunist sa-l foloseasca pentru a-si sterge gurile imbalosate de laude. A fost unul din putinele  (daca nu chiar singurul) gesturi publice de condamnare a membrilor acestei bresle care au avut un rol esential in indoctrinarea cetatenilor simpli ai Romaniei acelor timpuri, a acelora care, nascuti dupa instaurarea comunismului, nu au avut cunostinta despre timpurile trecute decat din relatarile celor mai in varsta, care nu prea aveau curaj sa vorbeasca si din cartile si manualele aflate in circulatie. Cel putin din cate cunosc eu. S-ar putea sa ma insel, caz in care imi cer scuze celor indreptatiti sa le primeasca.

             M-am nascut in anul in care Stalin a scutit lumea de prezenta sa, 1953, pe cand regimul comunist era deja destul de bine instalat in Romania. Am mers la scoala la varsta de sapte ani, in 1960 .Am invatat destul de bine si la sfarsitul anului scolar am luat premiul intai care mi s-a acordat in fata parintilor si a consatenilor mei, cu prilejul unei unei serbari la care am recitat mandru o poezie pe care nu o alesesem eu sau cineva dintre ai mei ci distinsa mea invatatoare .O tin minte si acum:

                                     Stiti ce e Partidul? Stiti?

                                           El e cel ce ne pazeste

                                     Anii tineri, fericiti,

                                           Si cu dragoste ne creste…..

              Si tot asa…

              Am crescut apoi mai mare si am inceput sa citesc si alte carti decat manualele scolare. Carti pe care le imprumutam de la biblioteca din sat, pentru ca acasa nici eu si nici colegii mei, fii de tarani ca si mine, nu aveam asa ceva. Carti in care citeam despre Pavel  Korceaghin, luptator CEKA (precursoarea NKVD-lui si a KGB-ului de mai tarziu), Alexandru Matrozov sau divizia generalului Panfilov. Sau despre cum … un chiabur la arie /a lovit cu toporasu’n activistu’ Darie….Degeaba imi spuneau bunicii mei ca in timpul razboiului nemtii cantonati intr-o tabara la marginea satului erau politicosi, civilizati si ca nu luau nimic fara sa plateasca (fapt despre care statea marturie si un cantar pe care-l aveau in gospodarie pe care-l primisera de la un soldat neamt in schimbul a zece oua) iar rusii le luasera cu japca toate gainile din curte plus porcul, ca bonus. Nu-i credeam pentru ca in cartile pe care le citeam scria altfel iar la scoala ni se spunea ca adevarul e in acele carti. Acolo rusii erau cei buni iar nemtii  cei rai, dusmanii. Degeaba l-am cunoscut apoi pe activistul Antonise care venise la noi in sat sa bage lumea la colectiv si vedeam ca tata si bunicul se ascundeau cand acesta aparea pe ulita iar odata, fiind doar cu mama si cu bunica acasa, ne-am urcat in pod si am tras scara dupa noi, uitand oala cu mancare fierband pe plita; iar in timp ce Antonise striga pe la geam… bai, nea Marine, iesi,  bai, de unde te-ai ascuns ca da laptele in foc… noi taceam chitic si nici nu respiram de frica; ca eu tot ce scria in cartile pe care le citeam cu nesat credeam. Antonise si cei ca el erau cei buni, eroii pozitivi, iar bunicul meu, Marin Bata, fost liberal, si unchiul meu, Floricel Carnuta, fratele mamei, aflat in inchisoare pentru ca, chipurile vroia sa strice proaspat infiintata gospodarie colectiva, erau reactionari, chiaburi, daca nu in fapt, ca nu aveau prea mult pamant, in mentalitati; erau uneltele  acestora.

              Cativa ani mai tarziu i-am descoperit pe Frunza, Lucian si capitanul Roman, ofiteri de securitate si militie din cartile lui Haralamb Zinca, iar in sufletul meu simplu de taran, educat in spiritual cinstei si dreptatii a inceput sa incolteasca dorinta de a fi asemenea lor. Poate la asta a contribuit un pic si faptul ca pe vremea aia eram cam firav si o mai incasam pe izlaz de la baietii mai mari, care ma trimiteau sa le aduc inapoi oile gata sa intre in porumb, in timp ce ei jucau septica la racoare, pe malul Oltului. Ma simteam nedreptatit iar sufletul meu tanjea dupa dreptate. Dar hotararea de a ma face politist, militian cum se spunea pe atunci, am luat-o intr-o zi din vara anului 1971 cand, aflandu-ma cu tata si ceapistii din brigada lui la recoltatul graului, pentru ca in vacantele din anii liceului lucram la CAP sa am toamna bani de pantofi si ce-mi mai trebuia la scoala, am fost vizitati de Popa, primul secretar al comitetului municipal de partid, care ne-a oprit din treaba, ne-a  adunat in jurul lui si ne-a intrebat daca santem la curent cu importantele hotarari luate de secretarul general al partidului, tovarasul Nicolae Ceasescu in acea memorabila zi. Fiind obraznic si nu prea la curent cu modul de organizare al societatii acelei vremi, nepasandu-mi prea mult de functia sa -ce vreti, inconstienta si teribilismul specifice acelei varste-, l-am intrebat ca de unde sa stim. Oarecum mirat, mi-a raspuns ca s-au transmis la radiojurnalul de la ora sapte. La care eu pe un ton didactic l-am intrebat daca stie ca taranii sant in camp inca de la ora cinci pentru a putea sa faca ceva treaba pana nu se pune caldura si nu se scutura boabele: asa ca n-au avut cum sa asculte stirile de la ora sapte ca ei erau de mult in lan. Iritat, m-a intrebat cine sant si ce caut acolo. I-am explicat, la care s-a interesat in ce clasa sant si pe cine am diriginte. Dupa ce i-am dat si aceste lamuriri m-a intrebat daca sant constient ca poate interveni la liceu pentru a aranja  sa raman chiar repetent.La care eu i-am replicat intrebandu-l daca atitudinea sa e conforma cu etica si echitatea propovaduite de partidul pe care-l reprezinta pentru ca nu mi se pare corect ca eu sa raman repetent chiar daca invat bine in timp ce fiul sau, care era elev intr-o clasa paralela a liceului pe care-l urmam, sa absolve doar pentru ca-i baiatul primului secretar. S-a enervat si a plecat fara sa ne  mai prelucreze ce venise sa ne prelucreze. Era vorba de celebrele masuri luate in domeniul culturii si artei dupa vizita din Coreea. Mica mea disputa nu a ramas fara urmari, mai ales ca pana seara vuia tot satul ca baiatul lui Marin Bata l-a pus l-a punct pe primul secretar .Cert e ca in perioada care a urmat, ultimul an de liceu, am avut atatea necazuri cate nu avusesem in toti ceilalti ani de scoala. Inclusiv alte doua-trei intilniri cu tovarasul prim din care una dupa ce fusesem saltat de viitorii mei colegi de minister din banca si tinut in ancheta multe ore. Dar nu intru in amanunte aici. Cert e ca in naivitatea mea,lipsit de cunostinte despre cum functiona in realitate acea societate, convins ca ea este asa cum era prezentata in literatura acelor vremi, am luat hotararea sa dau examen la scoala de ofiteri de militie crezand sincer ca dupa absolvire o sa pun capat tuturor nedreptatilor pe care le voi intalni sau despre care voi lua cunostinta.

             Am ajuns deci ofiter de militie influentat puternic si format in mare masura de breasla scriitorilor si jurnalistilor acelor timpuri din care multi traiesc si scriu si astazi. Servind o alta ideologie bineinteles. Am ajuns ofiter crezand ca slujesc un tel nobil, ca sant in slujba celor multi si ca, chiar daca faptele mele provoaca uneori suferinta, sant asemenea unui chirurg care, extirpand raul, provoaca implicit durere ca inexorabil pret al insanatosirii organismului in ansamblul sau. Am crezut asta pana in ultimele zile ale lui decembrie 1989. Cand brusc, eu si colegii mei am inceput sa fim catalogati drept teroristi, tortionari, sadici, sobolani imputiti, caracterizati cu zeci de epitete de acelasi gen, ostracizati si blamati in mare parte pentru faptele unora care practicasera aceeasi meseria inainte si pe  vremea cand eu eram invatat sa recit:

                               Stiti ce e partidul? Stiti?

                                      El e cel ce ne pazeste

                               Anii tineri fericiti

                                      Si cu dragoste ne creste…

                 Si culmea, eram astfel catalogati chiar de catre cei care scrisesera acele versuri, chiar de catre cei care care plasmuisera eroii despre care citisem in anii formarii caracterului meu si care erau modelele mele. Aceia care nu se folosisera de sulul de hartie igienica pus cu generozitate la dispozitie de maestrul Victor Rebengiuc.

                   Oare cand aveau dreptate? Cand scriau despre Frunza, Lucian Roman, sau despre tortionari teroristi? Si noi, noi cei de acum, ce eram oare?

                Ba mai mult de atat, confuzia era sporita de faptul ca multi dintre cei care facusera legile pe care le aplicasem pana in acele zile cand am inteles pe pieile noastre ce inseamna cu adevarat sindromul Vietnam, au facut si dupa aceea si poate fac si astazi legi si ne conduc destinele. Doar ca imbracati  in blana de oaie.

                 Dar nu pentru ai acuza pe scriitorii sau politicienii acelei epoci, am scris aceste randuri. Oameni sant si ei, iar oamenii sant sub vremuri, nu vremurile sub oameni, cum bine zicea cineva.

              Le-am scris doar pentru a incerca sa raspund si sa-mi raspund unor intrebari, pentru a ma explica intr-un fel, pentru ca cei la a caror parere tin foarte mult, pentru ca oamenii pentru care am facut aceasta hulita si ingrata meserie si pe care am fost convins ca-i slujesc din toate puterile mele, chiar daca nu intotdeauna am reusit, sa inteleaga de ce am devenit ceea ce am devenit si am facut ceea ce am facut.

                  Si sperand la intelegerea lor, sa indraznesc sa-i rog sa ma ierte, daca pot, pe cei fata de care am gresit, nedreptatindu-i  sau abuzandu-i prin faptele sau masurile pe care le-am luat in timpul carierei mele.

                   Cu umilinta si regret, ma plec in fata voastra si va rog sa ma iertati !

                                            

                                                                                           Iancu  BATA