Ciracul lui Nilă

Motto: "Toderici ridică fruntea din carnet, vru să spună ceva, buzele i se mişcară şi strânse carnetul în mâini. Începu apoi să strige mai departe. Din rândurile de premilitari, glasul celui strigat răspundea cu putere, făcând să răsune satul până departe. Într-un timp, învăţătorul trase aer piept, îşi desfacu picioarele şi începu să urle, hotărât să întreacă glasurile care răspundeau: - Tudor Marin ! strigă el. - Prezent ! răspunse flăcăul tot atât de tare. - Terci Minică ! - Lipsă ! - Teculescu Ion ! - Prezent ! - Tărbacă Anghel ! - Lipsă ! - Moromete Nilă ! urlă din toate puterile Toderici. - Prezent ! răspunse atunci Nilă încet şi scârbit şi un hohot de râs urmă răspunsului său, cutremurând acea parte a satului până departe." Marin Preda, Moromeţii, volumul întâi Aflând că în partea a doua a acestei luni, septembrie, în satul teleormănean Talpa vor începe filmările la o peliculă inspirată din volumul al doilea al Moromeţilor, am purces să recitesc capodopera lui Preda. O fac întotdeauna cu plăcere, Marin Preda numărându-se printre autorii mei preferaţi, unul dintre motive fiind satul copilăriei mele pe care-l regăsesc în scrierile sale. Nici un alt autor nu s-a calchiat mai bine pe amintirile mele despre lumea satului în care am copilărit, cu excepţia, poate, a lui Jean Băileşteanu cu al său Drum în tăcere! De câte ori recitesc Moromeţii păţania lui Nilă cu învăţătorul Toderici la premilitară îmi readuce în memorie o întâmplare din şcoala militară asemănătoare până la un punct, al cărei erou a fost un moldovean bine făcut dar cam molcom de felul lui, originar de prin părţile Sucevei, Vasile G. Deşi şcoala era militară, pentru elevii de la arma miliţie în programă predominau materiile specifice ştiinţei dreptului şi orele de specialitate de la disciplinele unu şi doi. Pregătirea militară se desfăşura în limita a două ore săptămânal, la care se adăugau cele douăzeci de minute zilnice de pas de defilare pe platou, în sunetele fanfarei, înainte de a intra în sălile de curs, plus o zi pe trimestru în care fiecare batalion efectua, cu raniţa în spate, un marş de infanterie cale de 20-30 de kilometri. Se adăugau câteva alarme de exerciţiu şi săptămâna petrecută în tabăra de la Drajna, din preajma Vălenilor de Munte, unde într-adevăr, ne ieşea milităria pe nas. Cele două ore săptămânale de pregătire militară se desfăşurau, de regulă, în pădurea Băneasa, sub îndrumarea comandanţilor de companie, ofiţeri tineri, locotenenţi majori şi căpitani. În primii doi ani de şcoală comandantul meu de companie a fost locotenentul major Florin Manole, de care-mi amintesc cu plăcere, un ofiţer prezentabil, tras prin inel, brunet, cu mustaţă. Dezgheţat, destupat la minte, aveam să-l reîntâlnesc peste mai bine de zece ani ca aghiotant al primului ministru de interne de după căderea comunismului, Doru Viorel Ursu! În ziua în care s-a petrecut întâmplarea despre care povestesc, efectuam instrucţie de front pe un teren viran cu o lăţime de vreo sută şi ceva de metri, aflat în stânga şcolii, cam în dreptul blocului alimentar şi al poligonului de tir. Urma să avem o inspecţie şi repetam prezentarea din formaţie. - Măi băieţi, ne spunea Manole, aveţi grijă că membrii comisiei de control sunt militari de carieră, ofiţeri de la trupele de securitate. Acestora le place să vorbiţi tare, milităreşte! Chiar dacă spuneţi o prostie, să o spuneţi cu voce tare, răspicată, siguri pe voi, şi vă asigur că o să le placă, o să vă aprecieze! O să facem o repetiţie, eu o să vă numesc după funcţia din pluton iar voi, cei numiţi, vă spuneţi tare, răspicat, gradul şi numele! E clar? - E clar, tovarăşe locotenent major ! am răspuns noi. - Bun, începem atunci ! Pistolar unu din grupa a doua! - Elev caporal Madac Traian, ordonaţi ! a raspuns tare cu o voce sonoră, clară, colegul meu de bancă, originar de pe lângă Târgu Mureş. - Foarte bine ! Dar chiar mai tare, dacă se poate! Puşcaş- mitralior din grupa-ntâia! - Elev caporal Ariciu Ion, ordonaţi ! a urlat campionul nostru la aruncarea grenadei, originar din Vipereşti, Buzău. - Excelent! Pistolar opt din grupa a treia - Elev caporal Vlad Barbu ! a strigat răspicat, la rândul său, viitorul chestor de poliţie. Locotenentul major Manole a continuat să ne numească. Ca şi consătenii lui Nilă Moromete la premilitară, şi noi de ambalasem şi urlam din ce în ce mai tare, căutând să-l depăşim în intensitate pe cel ce răspunsese înaintea noastră. - Puşcaş mitralior din grupa a treia ! l-a nominalizat ofiţerul pe altul dintre noi. - Elev caporal G. Vasile ! rupe ritmul cu o voce moale, molcomă, calmă şi abia auzită, în comparaţie cu strigătele de dinainte, suceveanul nostru. Descumpănit, Manole a rămas tăcut cateva clipe. Apoi a izbucnit: - Băăăî, tu unde-ai fost pînă acuma? Nu i-ai auzit pe ceilalţi? Sau te gândeai la gagică, erai prin nordul Moldovei nu cu noi aici? Ai grijă cum răspunzi! Fii atent aici ! Puşcaş mitralior din grupa a treia ! - Elev caporal G. Vasile ! răspunse la fel, pe acelaşi ton, colegul nostru. - Băi, Vasile, tu nu eşti întreg la minte? Pentru cine vorbesc eu aici? Răspunde tare şi răspicat, cum au răspuns ceilalţi. Cu cât mai tare, cu atât mai bine! Atenţie! Puşcaş mitralior din grupa a treia ! strigă tare Manole, pentru a-l stimula pe Vasile. - Elev caporal G. Vasile ! răspunse molcom moldoveanul. Exasperat, locotenentul major îşi scoase batista din buzunar, apoi cascheta, şi se sterse îndelung pe frunte. După ce se calmă, se acoperi din nou, băgă batista în buzunar şi întrebă: - De unde eşti de loc, Vasile? - Din Suşeava, tovarăşie locotenent major ! - Chiar din oraş, din Suceava? - Nu, dintr-un sat din judieţul Suşeava! - Bun, deci eşti de la ţară, nu de la oraş. - Da, die la ţară. - Şi acolo, la ţară la tine, în copilărie ori mai încoace, când te-ai mărit, n-ai fost niciodată cu oile la păscut? - Ba da, am fost. - Bun, atunci închipuieţi că eşti cu oile la păscut şi acestea au rupt-o la fugă vrând să intre într-un lan de porumb. Iar tu strigi cât poţi de tare la ele, pentru a le împiedica să intre în lan ! Ti-e clar? - Da ! - Bun atunci ! Atenţie ! Puşcaş mitralior din grupa a treia ! - Bîrrrrrr ! s-a auzit puternic glasul lui Vasile. Nu mai ştiu dacă hohotul de râs care a urmat a cutremurat pădurea din spatele nostru, precum partea aceea de sat cel al flăcăilor lui Nilă Moromete, dar ştiu că l-a făcut pe Manole să-şi azvârle de râs cascheta de pământ atât de tare că i-a sărit cucul cât colo !

Doctorul şpăgar

Recentul scandal în care este implicat un renumit ortoped, domnul profesor doctor Gheorghe Burnei, mi-a readus în memorie două întâmplări în care au fost implicaţi doctori craioveni, dându-mi totodată prilejul să explic care a fost poziţia mea, şi poate a altor mulţi poliţişti, faţă de controversata problemă a plicului pe care, zice-se, e obligatoriu să-l plasezi în buzunarul halatului alb în momentul în care viaţa te aduce în nedorita postură de a avea nevoie de priceperea şi harul unui medic. În primul meu an de activitate la Biroul Economic al Miliţiei municipiului Craiova am asistat la unele dintre activităţile legate de anchetarea unui renumit medic al Băniei acelor ani, domnul profesor doctor .....escu. La şeful Miliţiei se prezentase în audienţă un muncitor de la Electroputere care s-a plâns că profesoul i-a pretins suma de cinci sute de lei, cam un sfert din salariul mediu al acelor ani, pentru a-l interna în secţia medicală pe care o conducea şi a-i trata boala de care suferea. Muncitorul a acceptat să-i dea suma pretinsă şi sub pretextul că merge acasa dupa bani a venit la Miliţie unde a denunţat solicitarea medicului. Şeful Miliţiei a ordonat organizarea unui flagrant iar şeful structurii economice a procedat în consecinţă. A desemnat o echipă care să realizeze flagrantul şi a dispus aplicarea capcanei criminalistice pe suma în cauză precum şi redactarea documentelor necesare, adică consemnarea în scris a denunţului şi redactarea procesului verbal în care să fie specificate seriile bancnotelor şi modul în care au fost marcate acestea. Nu mai reţin cine a făcut parte din echipa de prindere în flagrant, mi se pare că Gică Celea a fost unul dintre ofiţeri. Îmi amintesc însă că după ce denunţătorul a ieşit din cabinetul profesorului şi le-a facut ofiţerilor semnul convenit că acesta primise banii iar aceştia au intrat, şi-au declinat calitatea şi scopul prezentei lor şi i-au solicitat să prezinte suma primită drept mită, doctorul nu a recunoscut că primise vreun ban de la cineva. Nici după ce i-au efectuat control corporal şi i-au perchezitionat cabinetul, cei din echipa de flagrant nu au găsit vreuna dintre cele cinci hârtii de o sută de lei, ce fuseseră inscripţionate cu cuvântul ,,mita''. Întrucât denunţătorul susţinea însă că-i dăduse banii iar pe mâinile profesorului lampa cu lumină ultravioletă relevase urme din substanţa fluorescentă cu care fuseseră marcaţi banii, profesorul a fost adus la miliţie pentru anchetă. Nici în birourile anchetatorilor renumitul medic nu a recunoscut c-ar fi primit vreo sumă de bani de la cel în cauză. A fost din nou cercetat cu lampa cu ultraviolete, relevându-se urme de substanţă nu doar pe mâini ci şi în jurul gurii. Constatare ce a avut drept consecinţe emiterea ipotezei că banii fuseseră înghiţiţi şi umilirea extremă a profesorului, care a fost silit să meargă la toaleta instituţiei şi să-şi facă nevoile pe un ziar, sub supravegherea unui subofiţer, doar-doar vor fi găsiţi banii. Umililinţă gratuită, fără nici un rezultat. A doua zi o altă echipă de ofiţeri a reluat percheziţia cabinetului de la spital, ocupat de şeful secţiei. De astă dată au fost găsiţi cei cinci sute de lei, într-o mică anexă a cabinetului, o chicinetă unde se afla o chiuvetă şi un scaun de toaletă. Banii fuseseră împăturiţi şi împinşi în spaţiul infim dintre chiuvetă şi perete, în locul de îmbinare al acestora. Profesorul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus în arest, iar în ziua următoare Procuratura a emis mandat de arestare pe timp de cinci zile. Întrucât profesorul era o somitate în lumea medicală a Craiovei, arestarea sa a produs mare vâlvă în oraş. Înainte de expirarea celor cinci zile, şeful miliţiei şi procurorul şef au fost chemaţi la primul secretar, care am auzit că le-ar fi spus: - Măi, tovarăşi, ce aveţi de câştigat din arestarea profesorului .....escu? Ce are de câştigat Craiova din arestarea acestui medic eminent? E mai bine pentru craioveni ca profesorul să stea doi sau trei ani ani la puşcarie, unde să confecţioneze câteva mii de papuci, pe care la o adică-i poate face oricine, ori să stea în aceşti ani la spital, unde să trateze şi să vindece sute de bolnavi, sute de oameni pe care altul nu i-ar putea vindeca? Profesorul doctor a fost pus în libertate şi lăsat să facă ceea ce ştia el mai bine. Nouă, ofiţerilor de economic de la miliţia craioveană, ne-au fost prelucrate de către şeful nostru, Toma Marghescu, spusele acelui prim secretar comunist, vorbe care pe mine m-au impresionat profund şi m-au determinat ca în toată activitatea mea ulterioară să nu-mi folosesc priceperea şi prerogativele profesiei si funcţiilor pe care le-am avut în Poliţie pentru a aresta vreun medic şi a-l deturna de la menirea sa! Deşi ocazii am am avut! După căderea regimului comunist, pe când eram locţiitor al şefului Poliţiei municipiului Craiova, funcţie din care coordonam şi activitatea ofiţerilor de economic, a venit la mine unul dintre ofiţerii de la judiciar care m-a rugat să organizez un flagrant pentru prinderea unui chirurg, care-i solicitase suma de 30 000 lei pentru o intervenţie chirurgicală la care urma să fie supus socrul său. În acei ani 30 000 erau o sumă, totuşi! - Ştie cine eşti, cu ce te ocupi? - l-am întrebat pe tânărul ofiţer. - Ştie, domnule comandant! Dar mi-a spus că nu-l interesează cine sunt, cunoştintele şi experienţa sa profesională costă şi că trebuie să-i aduc banii dacă vreau să facă operaţia. - Ţii la socrul tău, puiule? - Da, ţin! - mi-a răspuns fără să ezite. - Atunci fă rost de bani şi dă-i doctorului. Dacă-l arestăm, ai vreo garanţie că ceilalţi colegi ai arestatului îl vor trata bine pe socrul tău? Crezi că le-ar deveni mai simpatic când vor afla că l-a dat în gât pe unul de-al lor? Şi apoi, mai este încă un aspect al problemei. Şi i-am povestit întâmplarea de la începutul carierei mele şi ceea ce spusese acel prim secretar. Iar judiciaristul mi-a dat dreptate. Nu ştiu dacă din toată inima ori doar din complezenţă. Eu, totuşi, nu m-am simţit prea bine. Simţeam că-l dezamăgisem pe ofiţer, nu răspunsesem aşteptărilor pe care le avea de la cineva cu funcţia mea. Viaţa însă mi-a dat ocazia să mă revanşez. După o vreme de la acea discuţie cu tânărul ofiţer, am văzut numele doctorului chirurg pe lista de audienţe. Şeful poliţiei era în concediu iar noi, locţiitorii săi, ţineam audienţele prin rotaţie. Fiind rândul meu, secretarul de la cabinet îmi prezentase lista persoanelor înscrise, cu puţin timp înainte de a începe programul de audiente. Văzând-i numele pe listă, am intuit ce vrea. Ştiam că în urmă cu câteva zile îi fusese spartă locuinţa, de unde autorii plecaseră cu o cantitate mare de bijuterii şi alte valori. Prejudiciul fiind însemnat iar victima o persoană cu influenţă în urbe, cazul fusese discutat în şedinta de comandă. I-am spus secretarului să-i mai ţină puţin jos, în sala de la intrare, pe cei înscrişi la audienţe şi să-l cheme la mine pe tânărul ofiţer. Am avut noroc, era în sediu şi s-a prezentat imediat. I-am spus că chirurgul de-i luase banii urma să vină în audienţă şi am pus la punct un mic scenariu. L-am lăsat pe doctor să-i vină rândul mai la urmă, să mai fiarbă în suc propriu. Când a intrat i-am răspuns la salut şi l-am invitat să ia loc pe unul dintre cele două fotolii din faţa biroului. - Care-i problema, cu ce pot să vă ajut, domnule doctor? - l-am întrebat după ce m-am prezentat, declinându-mi gradul şi funcţia. - Ştiţi cine sunt ? – m-a întrebat cu destul aplomb, ca să nu-i spun aroganţă. - Ştiu. Deşi n-am avut onoarea să vă cunosc personal, am auzit de dumneavoastră. Sunteţi destul de cunoscut în Bănie. - Sunt destul de cunoscut, da, dar la ce bun? Mi-a fost spartă locuinţa săptămâna trecută, mi-au fost furate bunuri de valoare, care nu-s la îndemana oricui, şi încă nu m-a chemat nimeni să mă anunţe că mi-au fost recuperate bunurile. Am pus mâna pe telefonul interior şi am sunat la secretariat. - Să vină la mine cu lucrarea ofiţerul care se ocupă de identificarea autorilor în dosarul spargerii de la domnul doctor Cutărescu. Şi Prunaru, de la evidenţa operativă, cu situaţia cauzelor şi lucrărilor cu autori necunoscuţi. Peste câteva minute au intrat în birou tânărul ofiţer cu un dosar sub braţ şi Prunaru de la evidenţă cu ditamai terfelogul în braţe. Văzândul pe ofiţer, doctorul a tresărit şi a întors capul spre fereastră. - Câte dosare privind fapte comise de autori necunoscuţi avem în lucru la Poliţia municipală, domnule Prunaru. - 12 873, domnule comandant, răspunde Prunaru. - Câte dintre acestea se află în lucru la domnul ofiţer, aici de faţă? - 417, răspunde Prunaru după ce şi-a consultat registrul. - Multumesc, puteţi pleca! După ce subofiţerul a ieşit, m-am adresat judiciaristului. - Care e stadiul activităţilor desfăţurate pentru identificarea autorilor spargerii de la locuinţa domnului doctor, tinere?. Uite, domnul doctor a venit în audienţă să se intereseze de mersul cercetărilor. - Păi, n-am prea reuşit să fac mare lucru, domnule comandant. Aţi auzit şi dumneavoastră câte cazuri am în lucru. Unele destul de vechi, îşi asteaptă rândul de mult să scutur praful după ele. - Le rezolvi în ordinea vechimii? - E unul dintre criterii, domnule comandant - Aha, am priceput! Dar cam cât ar costa priceperea şi experienţa ta dacă ai da prioritate cercetărilor în dosarul domnului doctor? Eventual şi în timpul tău liber? - Păi, ştiu eu, domnule comandant?? Cred că 30 000 de lei ar fi suficienţi! - Bine, sunteţi liber! Aveţi însă grijă de dosar, da? Rezolvaţi-l cu maximă operativitate! - Ei, domnule doctor, l-am intrebat după ce ofiterul iesise. Sunteţi mulţumit? Doctorul roşise, era transpirat, si evita să mă privească. - Am priceput, domnule comandant! Mi-aţi dat o lecţie. O să vin mâine să-i aduc banii! - Nu pentru rezolvarea dosarului, domnule doctor, să fim înteleşi. Acolo cercetările merg şi fără stimulente. Dacă sunt indicii şi piste viabile va fi rezolvat cât de repede se poate! A fost un caz fericit, ofiţerul şi-a recuperat şpaga. Putea însă rămâne cu banii daţi. Să nu uităm însă, sunt doctori şi doctori. Cei mai mulţi dintre ei sunt devotaţi profesiei şi pacienţilor şi fac toate eforturile posibile fără a-şi condiţiona în vreun fel priceperea şi experienţa. Un medic chirurg, doctorul Noni Dagla, prieten de-al meu din tinereţe, îmi spunea că el trateaza toţi pacienţii la fel, cu toată priceperea de care e în stare, indiferent dacă-i dau ori nu ceva. Pentru că este renumele său în joc şi nici un medic nu vrea rateuri pe masa de operaţie. Acum 21 de ani am avut un accident vascular cerebral în urma căruia am rămas paralizat paaţial, nemaiputând să-mi folosesc mâna şi piciorul stâng. Doamna doctor Dorina Iovănescu, secondată de colectivul său de asistenţi şi asistente, m-a tratat cu pricepere şi devotament timp de aproape şase luni de zile, până ce am putut să părăsesc spitalul pe propriile picioare. Le sunt profund recunoscător, lor la datorez o adevărată renaştere, precum şi faptul că mi-am putut continua activitatea până ce am ieşit la pensie. Să nu uităm că orice pădure are uscături, şi în rândul nostru sunt destui care necinstesc uniforma şi aruncă cu noroi pe eforturile şi profesionalismul celor ce-şi practică onest meseria de poliţist. Însă dacă noi, poliţiştii, recuperăm bunuri, doctorii, cu toate defectele lor, sunt nişte semizei, recuperează sănătate şi viaţă, lucruri mult mai de preţ! Iar dacă doctorul Burnei a avut şi rateuri, neputând să-i însănătoşească pe toti cei care i-au trecut prin mână, să ne amintim că nici strungarul care face şuruburi nu le poate reuşi pe toate, dând şi un număr de rebuturi la sfarşitul programului de lucru. Şi lucreaza doar cu fier, un material amorf, nu cu un organism atât de fin şi complicat cum este organismul uman.