Fostul domn Melescanu

Inalt, cu o alura distinsa, calm, ponderat, degajand prestanta, diplomat de profesie, parea un domn adevarat, din alte vremuri. A fost insa suficient sa i se arate ciolanul, pentru a se repezi sa-l apuce ca un maidanez hamesit (era sa scriu ca o javra ordinara, uitand ca epitetul a fost adjudecat deja de omul cu ciolanul). Intorcand spatele cu nonsalanta oricaror principii. Este vorba de noul sef al SIE, cetateanul Teodor Melescanu. Ca domn nu-l mai pot numi! Cat despre maidanezi, sant constient ca le fac o nedreptate, comparatia nu-i onoreaza. Ei se reped la ciolan de foame, au scuza necesitatii, daca pot spune asa. Pe cand politicianistul Melescanu nu are aceasta scuza. El a facut-o din lacomie, a facut-o pentru ca are gena tradarii in sangele sau spurcat. La o varsta la care ar fi putut fi model pentru politicienii tineri, a intors spatele la tot ceea ce facuse bun pana atunci, preferand zgarciul lui Basescu. Facand inca o gaura larga in mantia peste masura de zdrentuita a moralitatii politicienilor nostri. Urechi mari, zicea candva actualul presedinte, caracter mic, spre zero, zic acum destui. Daca ar mai fi avut rabdare cateva luni, ar fi putut fi iarasi un ministru onorabil sau poate chiar mai mult. Desi noua sa functie presupune impartialitate si neimplicare politica, nu cred ca se va putea tine departe de balcanismele noastre dambovitene, ca si predecesorul sau. Legea nu inseamna nimic pentru alde Base si acolitii lor. Ejustem farinae! Asa ca locul fostului domn, actual maidanez jigarit, cu gandul doar la ciolan, e in partidul militarizat al tradatorilor, numit de multi Uniunea Nationala a Pupincuristilor din Romania.

Blazonul Jandarmeriei

”Cu un blazon scaldat in sange si onoare, Jandarmeria Romana este, in prezent, unul din pilonii de existenta ai democratiei, impunandu-se in constiinta cetatenilor ca structura militara cu cele mai importante parghii de mentinere, asigurare si restabilire a ordinii publice, cand a fost grav tulburata” scrie in penultimul alineat al capitolului Scurt istoric, de pe site-ul Gruparii de Jandarmi Mobila “Fratii Buzesti” Craiova (http://www.jandarmeriaolteniei.ro,).
Blazon scaldat in sange si onoare !?!
Fara a minimaliza in nici un fel meritele jandarmeriei, atatea cate au fost ele de la infiintarea institutiei si pana astazi, trebuie sa aratam ca mare parte din sangele care scalda blazonul Jandarmeriei Romane nu este sangele dusmanilor neamului, ci sange de frate, sange de roman sau, uneori, sangele celor care, desi din alte semintii, convietuind de multa vreme pe pamantul nostru, erau tot cetateni ai statului roman.
Nu sant istoric si nu am pretentia ca acest articol are un caracter istoric. Este un articol de opinie, bazat pe elemente din cultura mea generala, pe lecturi, pe experienta mea profesionala, pe ceea ce am auzit de la altii. Opinie care, recunosc, poate fi, mai mult sau mai putin, subiectiva.
Fiindca Jandarmeria nu o face, prezentand doar ceea ce-i promoveaza o buna imagine, am sa incerc sa devoalez ceea ce incearca sa ascunda sub pres.
De la inceputurile ei si pana astazi, Jandarmeria a fost, prin efective si misiuni, principala forta de represiune a statului. Fostii dorobanti din care se revendica, in capitolul citat, actualii jandarmi aveau sarcina de a-i prigoni pe clacasii care nu-si onorau servitutile de munca obligatorie si darile in bani si produse nu doar fata de domnie, de stat, ci si fata de stapanul mosiei pe care vietuiau si de care erau legati pe vecie, neputand-o parasi in cautarea unui loc mai bun.
Dupa inabusirea in sange a rascoalei taranesti din 1907 (la care si Jandarmeria si-a adus partea sa de contributie), cercurile conducatoare „au intarit aparatul represiv impotriva actiunilor sociale de la orase si sate, introducand o serie de modificari in structura si activitatea lor”(Vasile Bobocescu, Momente din istoria Ministerului de Interne, Editura M.I., vol.I, pag.85). La 24 martie 1908 a fost modificata Legea jandarmeriei rurale, ceea ce a permis infiintarea de posturi de jandarmi in aproape fiecare comuna, cresterea efectivelor de aproape trei ori (de la 2690 la 6310) si crearea unei companii mobile de interventie cu un efectiv de 200 de jandarmi, pe langa Inspectoratul General al Jandarmeriei. De asemenea, prin alte acte normative, a fost infiintata politia de siguranta si au fost create organele militare de informatii (op.cit. pag. 84-89). Sa nu uitam ca Romania de atunci insemna doar Moldova, Muntenia, Oltenia si Dobrogea.
Nu vi se pare cumva ca reorganizarea jandarmeriei si infiintarea brigazilor mobile de interventie din ultimii ani, suplimentarea dotarii acesteia, din decembrie trecut, cu mari cantitati de munitie de razboi si alte materiale si mijloace de reprimare, sumele din ce in ce mai mari alocate prin buget serviciilor secrete si cresterea, fara precedent, a numarului salariatilor acestora (care, dupa cum scrie presa, il depaseste cu mult pe cel din serviciile similare ale unor tari mult mai mari si mai puternice decat Romania) seamana perfect cu ceea ce s-a intamplat dupa rascoalele din 1907? Sa fie doar o coincidenta? Face asta parte din asa-zisa reforma a statului, clamata cu obstinenta de Ali Baba si cei 40 (sau cati or fi) de hoti? Sau se asteapta actiuni sociale la orase si sate, cum se spune in opera citata in alineatul precedent?
Revenind, nu mult timp dupa reorganizarea si intarirea Jandarmeriei, de care vorbeam mai sus, in decembrie 1918, blazonul institutiei a fost scaldat in sangele tipografilor care demonstrau pasnic in Piata Teatrului National (16 morti si zeci de raniti). Dupa circa un deceniu, in 1929, acelasi blazon a fost iarasi scaldat in sange de frate, 22 de mineri fiind rapusi de gloantele jandarmilor si alti 148 raniti, la Lupeni, in Valea Jiului. Peste doar patru ani, in februarie 1933, alti muncitori, ceferisti de asta-data, cad sub gloantele fratilor jandarmi (7 morti si 30 de raniti).
Despre Corneliu Zelea Codreanu si ceilalti 13 conducatori legionari impuscati de jandarmii din escorta in noaptea de 29/30 noiembrie 1938 in padurea Tancabesti, la care se adauga represaliile de dupa asasinarea lui Armand Calinescu, cand au fost impuscati fara judecata cei 6 criminali plus alti 500 de legionari, multi dintre ei nevinovati, executati in orasele resedinta de judet si lasati sa zaca in strada zile intregi, pentru intimidarea populatiei, nu are rost sa mai vorbim. Pentru a nu fi acuzat de partinire, mentionez ca in represalii a fost implicata si Politia. Peste numai doi ani, ajunsi la putere, legionarii s-au razbunat crunt, asasinand in mod barbar, la inchisoarea Jilava, 65 de fosti demnitari, jandarmi si politisti considerati responsabili, printre care generalul Ion Bengliu, fost sef al Inspectoratului General al Jandarmeriei, Gabriel Marinescu, fost ministru de interne, Mihail Moruzov, fost sef al Serviciului Secret.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Jandarmeria Romana a participat la genocidul din regiunea Odesa. Un unchi de-al meu, Ispas Bata, care a facut frontul de est in Regimentul 20 Dorobanti, povestea despre coloane intregi de evrei, printre care batrani, femei si copii, duse pe un ger crancen intr-o vale pe marginile careia erau instalate cuiburi de mitraliera, care au tocat continuu, timp de mai multe zile si nopti. Din cauza gerului napraznic, povestea unchiul meu, taran simplu din campia Teleormanului, oamenii dusi spre acel abator uman inghetasera la propriu, mergand cu bratele intinse in laturi, ca de lemn. Mergeau rastigniti spre moarte, ca niste cruci umane, ca noi Cristosi ai acelor cumplite zile (Doamne, iarta-ma daca acesta comparatie e o blasfemie, dar nu mint nimic, redau doar ce-am auzit). „Iar jandarmii care-i escortau – povestea unchiul meu – erau caini, nu oameni! Caini! Trageau si in noi, romani de-ai lor, daca le aruncam o bucata de paine”. Nu stiu cum se numea oficial acel loc, eram prea mic ca sa cer astfel de relatii. Retin insa Petrovka, Marinovka, Nikolaev de aceea cred ca era pe langa Odesa. El il numea simplu, Valea Plangerii. Si cand povestea despre cate un consatean intalnit in razboi, nu uita sa precizeze ca „a fost si el la Valea Plangerii”. Sau nu a fost…dupa caz. Fusese sanitar pe campul de lupta, vazuse multe in razboi, intalnise moartea sub toate formele ei. Dar asta i se paruse cel mai groaznic…mereu isi amintea, si ne povestea. Iar, si iar, si iar…
Ce au facut apoi jandarmii prin lagarele de prizonieri, care erau in grija lor, sau cum s-au comportat cu rromii deportati, pe care i-au escortat pana in Transnistria, au descris altii, cu care nu ma pot compara. Zaharia Stancu in Satra, Titus Popovici in Setea….
Nici cei care au stat la caldurica, vorba primului ministru, in spatele frontului, nu erau cu mult mai breji. Intr-un articol postat la rubrica „Istoria nescrisa a Jandarmeriei”, din numarul 3 al revistei „Sub semnul Buzestilor”, publicata de Gruparea Mobila craioveana
(http://www.jandarmeriaolteniei.ro/publicatii/RevistaNr3/SubSemnulBuzestilor3.pdf), Stefan Andrei, fost ministru de externe pe vremea lui Ceausescu, povesteste cum, pe vremea copilariei sale in Livezi – Dolj, locuiau doua familii de tigani. Intrucat cineva dintre membrii acestor familii a facut greseala sa fure de la un taran care-si avea fiul pe front, intr-o dimineata satul a fost inconjurat de jandarmi, care i-au luat si i-au impuscat pe toti membrii celor doua familii, cu exceptia unei fete. Fara ca cineva sa precizeze cine era cel ce furase, fara ca justitia sa stabileasca daca fapta se savarsise cu vinovatie sau nu. Caci, poate, furtul se savarsise in conditii care inlaturau caracterul penal al faptei. Cum spune Labis, in Moartea caprioarei? ”Dar legea ni-i desarta si straina / Cand viata-n noi cu greu se mai anina, / Iar datina si mila sunt desarte, / Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte”. Poate ca starea de necesitate motivase si fapta tiganilor din Livezi. E adevarat, era razboi. Dar si atunci erau legi si judecatori, nici jandarmii, nici seful statului nu erau in masura sa hotarasca gradul de vinovatie al autorilor si pedeapsa ce trebuia aplicata. Iar in penal, inca de la romani incoace pedeapsa este personala, nu colectiva. Nu-i impusti pe unii doar pentru faptul ca fac parte din familia unui hot. Rudele nu ti le alegi, ti le da Dumnezeu!
Culmea este ca tonul general al articolului este elogios. La fel si impuscarea fara judecata!. Elogiata, nu blamata! Jandarmii au facut dreptate iar acel act de justitie, chipurile, a ramas in constiinta colectiva. Iar ceea ce pe mine m-a oripilat, pentru domnii comandanti din fruntea jandarmeriei oltene este un motiv de mandrie. Altfel, nu inteleg cum comanda unei institutii care se autodefineste drept „unul din pilonii de existenta ai democratiei”, conform site-ului mentionat la inceputul articolului, a aprobat glorificarea unei oribile crime colective, intr-una din revistele sale. Domnul Stefan Andrei are macar scuza senectutii, dar domniile lor, domnii comandanti, ce scuza au?
Dupa razboi, rebotezata trupe de securitate, jandarmeria s-a avantat cu patos revolutionar in starpirea rezistentei anticomuniste. Un raport al Securitatii din ianuarie1959, cand opozitia era deja pe cale de a apartine trecutului, mentiona 1196 de grupari contrarevolutionare distruse in intervalul 23 august 1944 – 1959 (Raportul final al Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania).
Trupele de securitate s-au implicat activ si in reprimarea taranilor care s-au opus procesului de colectivizare a agriculturii. Astfel, in vara anului 1949, sapte batalioane au reprimat rascoala ce cuprinsese 18 localitati din judetele Bihor si Arad, soldata cu moartea a 28 de oameni si deportartarea altor 1550. De asemenea, au tras in plin in taranii rasculati din Radauti si Suceava, omorand 11 persoane si deportand alte 100. In iulie 1950 au fost ucisi 9 tarani rasculati si raniti alti 25 in Vlasca. In anii 1958-1960 au fost rascoale taranesti in judetele Bacau, Galati, Tulcea, Cluj, Mures, Brasov, Dambovita, Arges precum si in zona Olteniei (Giubega, Cioroiasi, Bailesti, Dabuleni, Ciupercenii Noi, Calafat, Macesu de Jos, Vanju Mare), trupele de securitate fiind mereu vioara intai a represiunii acestora (Scoala de vara Sighet, ed. VII / Colectivizarea si rascoalele taranesti).
Un lucru este cert: actuala jandarmerie provine din fostele trupele de securitate. Dupa cum am vazut, ea se revendica a fi si urmasa vechii jandarmerii, preluind uniforma si asumandu-si traditiile acesteia. Nu le contest acest drept. Nu contest lucrurile bune facute pentru patrie si popor. Am vazut ostasii din trupele de securitate salvand oameni si bunuri la inundatiile din 1970. Am actionat alaturi de ei pentru inlaturarea urmarilor cutremurului din 1977. Am vazut iarasi, anii trecuti, jandarmi infruntand, cu eroism, furia apelor. I-am vazut zilele trecute luptandu-se cu abnegatie pentru a dezgropa oameni din troiene si, mai mult, impartindu-si ratiile lor saracacioase cu cei napastuiti.
Dar i-am vazut si in Piata Universitatii, cu cagula pe fata, lovind cu salbaticie oameni care-si cereau dreptul la demnitate si la o viata decenta, precum si oameni nevinovati, aflati intamplator in zona.
Nu am nimic de impartit cu ei, nu-i urasc, nu-i dusmanesc. Consider insa ca sefii lor, domnii comandanti cu rang inalt din Jandarmeria Romana, trebuie sa-si asume si greselile trecutului si pe cele ale prezentului. Sant atatia ofiteri de jandarmi care isi dau doctorate. E chiar inflatie de doctori, nu doar in Jandarmerie. Unii dintre acestia si-ar putea alege teme de cercetare care sa clarifice cele ce, in mod sumar, am prezentat mai sus. Iar comanda Jandarmeriei Romane sa si le insuseasca pe cele documentate cu acuratete istorica si sa publice o Carte Alba a Jandarmeriei care sa prezinte, nepartinitor, si lucrurile bune si cele rele. Sa nu se mai ascunda dupa eufemisme precum „…a asigurat ordinea si linistea pe timpul aplicarii reformei agrare…”.
In al doilea rand, sa asigure identificarea si tragerea la raspundere a celor care, la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, au comis abuzuri grave impotriva cetatenilor, incepand cu cel care a tras cu un lansator in piciorul unui tanar, de la mica distanta, nenorocindu-l pe viata.
Pentru ca altfel, sangele de frate care scalda blazonul jandarmeriei il va acoperi total pe cel al dusmanilor neamului, estompand pana la disparitie onoarea care, spun ei, scalda acelasi blazon.
18.02.2012 Iancu BATA

Emulul Marelui Mogul

Desi initial l-am admirat pentru impresionantul bagaj intelectual si profesional cu care se prezenta in fata noastra, a muritorilor de rand, candidatul la postul de premier al Romaniei, admiratia a inceput sa scada vertiginos pe masura ce mi se dezvaluiau unele din trasaturile sale de caracter. Asa cum se vedeau de la distanta care ne separa, atat in spatiu cat si in plan social, ca doar nu am privilegiul de a ma numara printre apropiatii sau cunostintele domniei sale.
Poliglot, titrat, distins si reputat universitar, istoric cu o bogata activitate stiintifica, diplomat ajuns in varful ierarhiei, sef al unui important serviciu secret, Mihai Razvan Ungureanu parea predestinat a fi pastorul plin de calitati care sa-si conduca, cu intelepciune, turma in vaile manoase ale prosperitatii si bunastarii, scotindu-ne din mocirla in care ne tot afundam in ultima vreme. Un nou Moise, care sa-si conduca poporul spre un nou Canaan, ce mai incoace si-ncolo!
Din pacate, pe masura ce treceau orele ce-l desparteau de anuntul desemnarii sale, au inceput sa apara, din trecut sau de aiurea, scheleti uitati prin dulapuri, fantome sau varcolaci proaspeti care muscau cu aviditate din imaginea sa imaculata, menita sa revigoreze un partid muribund ce-si tragea ultimele suflari din creditul pe care i-l mai acordau cei ce, peste putina vreme, vor merge la urne, cantand din fluiere de os (cum scria, candva, un prieten drag al copilariei mele, poetul Rodiian Dragoi).
Astfel, ne-am reamintit plecarea sa deloc onorabila din functia de ministru de externe, premierul de atunci cerandu-i demisia pentru ca-l lucrase pe la spate, cum se spune in popor. Lucratura care nu poate caracteriza, niciunde si nicicand, un om de onoare si caracter!
Inainte de a pleca, cu coada intre piciore, din inalta demnitate publica, Mihai Razvan Ungureanu a emis un ultim ordin, prin care dubla salariul functiei de coordonator adjunct al centrului SECI din Viena, pe care urma sa o ocupe. Fapt ce iarasi spune multe despre caracterul proaspatului premier. Dupa doar noua luni presedintele Basescu, care intuise in el calitati pe placul domniei sale, l-a numit sef al spionajului extern, oficina care, dupa exemplul surorii ei mai mari, C.I.A., atunci cand considera ca e nevoie, isi baga adanc nasul si prin oalele interne, ca doar cine s-o traga la raspundere?
Legat cu parame groase si noduri stranse, marinaresti, de presedintele Basescu, seful S.I.E. a acceptat ca acesta sa-l foloseasca in scopuri politice si s-a avantat cu sarg in activitatile legate de constituirea noului guvern, desi avea o interdictie legala expresa de a face acest lucru. Mai mult, isi declara si optiunile sale politice de dreapta, desi calitatea pomenita mai sus il obliga la impartialitate. Declaratia sefului S.I.E., chiar daca a facut placere unora, arunca o umbra groasa si urat mirositoare asupra activitatii intregului serviciu, in ansamblul sau, banuit deja ca ar fi fost amestecat in falsificarea rezultatelor votului de la ambasadele noastre din strainatate, la ultimele alegeri prezidentiale. Iar faptul ca, desi desemnat premier, nu a renuntat la functia de sef al serviciului secret decat la cererea Avocatului Poporului si sub presiunea opiniei publice, dezvaluie iarasi cate ceva despre caracterul sau. Ca si faptul ca a incercat sa-si prezerve cu orice pret aceasta functie uzand de precedentul Emil Boc, care si-o prezervase, in acelasi mod, pe cea din primaria clujeana, distinsul universitar, istoric si poliglot facandu-se ca nu stie ca legile care guverneaza siguranta nationala sunt diferite de cele care guverneaza functionarea primariilor, fie ele din Cluj, fie din Cuca – Macaii.
Aflat in fata Parlamentului pentru votul de investitura, precum si, mai ales, a camerelor si microfoanelor ce urmau sa-i transmita discursul in toata tara si, posibil, mai departe, Mihai Razvan Ungureanu, temator poate ca nu toata lumea cunostea inca impresionantul sau C.V., sau poate, atat de incantat de el insusi incat, narcisiac a dorit sa se autoaduleze, a inceput prin a etala cu ostentatie toate functiile, de mai mica sau mai mare anvergura, pe care le-a avut de cand a inceput sa insemne ceva in Iasi si aiurea, omitand-o, bineinteles, pe cea de membru supleant in Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, care nu ar mai fi dat chiar atat de bine in conditiile actuale. Pentru a disimula insa laudarosenia-i gaunoasa, a tinut sa faca pe modestul, punand in fata fiecarei functii expresia “nu am venit sa va spun ca….”
“…nu am venit sa va spun ca am fost dracu, nu am venit sa va spun ca am fost lacu…”. Dar tocmai asta facea; ne spunea exact ceea ce, aruncandu-ne praf in ochi, se prefacea ca, din modestie, evita a ne spune. Pe mine, cel putin, prefacuta sa smerenie m-a ingretosat si mi-a spus despre caracterul sau cu totul altceva decat vroia domnia sa.
A doua zi dupa investitura, desi oameni mureau in zapada si alte zeci de mii de romani disperati erau ingropati sub troiene de aproape o saptamana, fara hrana, fara apa, fara medicamente, fara electricitate, fara legaturi cu lumea de dincolo de pereti, abandonati de autoritatile statului, proaspatul premier a preferat sa se afunde total in narcisism, facand turul tuturor ministerelor, pentru a fi primit cu osanale, drapel, fanfara si garda de onoare, pentru a i se canta imnul si marsul de intampinare, pentru a fi adulat si lingusit, pentru a primi formele exterioare de repect, juramintele de credinta si pupaturile in fund ale generalilor de la interne si armata, sau ale inaltilor functionari din celelalte ministere, precum odinioara seniorul de la vasalii sai.
Cat despre iobagi, Dumnezeu cu mila!
Pe seara, probabil la apelurile insistente ale presei, peste care s-a suprapus scandalul facut in Vrancea de Oprisan, si-a amintit sau i s-a amintit si de amaratii sinistrati.
A doua zi, a ajuns cu elicopterul in zona calamitata, pe care a vizitat-o insotit de un alai impresionant, imbarcat in peste 30 de autoturisme, precum odinioara Ceausescu si suita sa de activisti, potrivit relatatarilor presei si ale unor martori oculari, rude ale disperatilor, care sustin ca au fost impiedicati sa ajunga la acestia pe tot timpul vizitei inaltului demnitar. Tafnos si plin de suficienta, a preluat o zicere mai veche a mentorului sau Basescu despre lenevia poporului roman, care prefera sa stea in carciuma decat sa-si lucreze ogorul din spatele casei. Titratul si ingamfatul discipol a adaptat-o doar la situatia concreta, infierand cu manie proletara lenesii care stau la caldura in timp ce militarii desfunda drumurile. Fara a-i trece deloc prin capul doxa de carte ideea ca lenesii pot fi niste oameni care fie sunt prea batrani, fie doar vlaguiti de lipsa de hrana, deshidratati din cauza troienelor de patru-cinci metri care le acopera fantanile, inspaimantati de lipsa de reactie a autoritatilor preocupate sa schimbe si sa instaleze guverne, sa adune parlamentari cu avionul, sa organizeze protocoale si ceremonii festive de predare-primire, sa ascunda situatia sub pres, neinstituind starea de alerta pentru a nu fi nevoite sa cheltuie din banii destinati mituirii alegatorilor, cumpararii de voturi si influenta.
Vizita i-a adus deja prospatului premier porecla de “micul Basescu”, lipindu-i o eticheta care transfera asupra sa toate tarele domniei mentorului sau.
Recapituland, opinia mea este ca ne-am pricopsit cu un premier ale carui certe calitati intelectuale sunt grevate de o serie de trasaturi negative de caracter: arivism, oportunism, lacomie, ipocrizie, trufie, aroganta, minciuna. Se potriveste perfect arhetipului promovat insistent de portocalii de cand sunt la putere, atitudine soldata in final cu protestele de strada izbucnite in a doua decada a lunii ianuarie. Probabil ca profilul sau psihologic, intocmit de specialistii din servicii, i-a oferit lui Basescu garantia asigurarii unei continuitati riguroase a guvernarii lui Boc.
In plus, faptul ca in replica adresata lui Ponta in Parlament a lasat sa se inteleaga ca are disponibilitatea de a continua politica de adoptare a legilor prin asumarea repetata a raspunderii, la care se adauga tunsoarea skinhead, imobilismul facial si privirea rece, sticloasa, inumana uneori, ma fac sa ma tem ca poate aduce poporului roman lucruri mult mai rele. Sig Heil?

Iancu BATA

Unitatea de masura a nesimtirii

In timpul virulentei campanii de discreditare a fostilor militari, ce a precedat amputarea pensiilor acestora, ex-premierul Emil Boc a cuantificat limita de jos a nesimtirii la suma de 3000 de lei, adica 30 de milioane, pe stil vechi.
Mai exact, profesorul de drept neconstitutional si premier de fatada al Romaniei, s-a referit in multiple ocazii la “pensiile nesimtite” ale unora, precizand, in acelasi timp, ca nu vor fi reduse cele mai mici de 3000 lei. Implicit, rezulta ca cele ce depaseau aceasta limita erau pensii nesimtite, iar beneficiarii acestora, la randul lor, niste nesimtiti, ca doar cum altfel, dupa logica domniei sale, puteau fi numiti cei care, lunar, papau cu nonsalanta mai mult de 30 milioane din bani publici. Lasand la o parte faptul ca banii acestia nu erau chiar publici, din moment ce proveneau din contributiile nesimtitilor, contributii despre care, pentru asi atinge scopul, Boc si acolitii sai minteau cu nerusinare ca nu au existat.
Iata ca acum pensiile militarilor au fost revizuite, pe baza documentelor existente in arhive, iar Boc si trepadusii sai au fost nevoiti sa inghita broscoiul despre care vorbea candva portocaliul bistritean ce-si spune oltean, constatand ca militarii chiar au contribuit la fondul de pensii. Ba chiar au contribuit cu destula larghete, putem spune, deoarece, dupa cum declara generalul-izmana, mafiot reciclat si partener de guvernare al bocilor, numarul nesimtitilor ce trebuie sa primeasca mai mult de 3000 de lei lunar, a crescut considerabil.
Cu tupeul si nesimtirea (reala, de data asta) ce-i caracterizeaza pe portocalii, Visan, Popoviciu si celelalte vuvuzele PD-Lachiste au aparut iar pe sticla, laudandu-se ca au marit peste 90% din totalul pensiilor militare, facand uitat faptul ca pana mai ieri proclamau cu tarie necesitatea reducerii acestora.
In editia de sambata, 11 februarie curent, jurnalistii de la Cotidianul dezvaluie ca in cei peste trei ani in care a condus Guvernul Romaniei, piticul (atat la statura cat si la fapte) de la Cluj a reusit sa-si achite leasingul la autoturism si sa.puna la ciorap, totodata, peste 50 000 de lei. Potrivit propriei declaratii de avere, completate in ziua demisiei, in anul 2011 piticul a incasat, ca salariu, suma de 64 000 lei, la care se adauga 5 334 capatati pentru prestatia la lopata din ultimele zile ale gloriosului sau mandat (conform perceptiei sale deformate).
Facand o medie, nu putem sa nu observam ca salariul lunar al domnului Boc, platit chiar din bani publici de data asta, nu din contributii anterioare, s-a situat mult mai sus pe scala nesimtirii, fata de pragul minim de 3000 lei, fixat cu generozitate de domnia sa.
Amintindu-mi de un banc din vremea lui Ceausescu, potrivit caruia unitatea de masura a prostiei era tianul, cu multiplii si submultiplii sai (…militianul,etc.), pentru a onora cum se cuvine amintirea fostului nostru premier, propun ca unitatea de masura a nesimtirii sa fie bocul.
Am putea astfel sa afirmam cu lejeritate ca, in timpul mandatului sau, nesimtirea fostului premier nu a depasit doi boci.

Iancu BATA

Ce-i permis lui Zeus ... !

Primul alineat al articolului 16 din Constitutia Romaniei stipuleaza ca cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, iar alineatul urmator intareste acest principiu enuntand ca nimeni nu este mai presus de lege.
Luni, 6 februarie curent, Consiliul de judecata din Flotila 71 Aeriana din Campia Turzii a stabilit ca participarea, in data de 23 ianuarie, a locotenentului Gheorghe Alexandru la mitingul din Piata Universitatii este interzisa de regulamentele militare, propunand, in consecinta, trecerea sa in rezerva, sanctiune disciplinara maxima pentru un militar.
Consider ca Alexandru Gheorghe se face intr-adevar vinovat de cele imputate, cel putin aparent. Articolul 29, litera g din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare interzice expres participarea la mitinguri, demonstratii, procesiuni sau intruniri cu caracter politic ori sindical, cu exceptia activitatilor la care se participa in misiune, cum e cazul jandarmilor sau al celor din serviciile secrete, care, si ei, tot militari sunt. Ar mai fi de discutat caracterul politic ori sindical a ceea ce s-a intamplat la acea data in Piata Universitatii, intrucat, dupa cate stiu, nici o organizatie, fie politica, fie sindicala nu a revendicat inca mitingul respectiv, precum si daca antecedentele disciplinare sau activitatea profesionala a militarului in cauza, justificau aplicarea sanctiunii maxime.
Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, in vigore la aceasta data, stipuleaza expres, in articolul 26 ca: salariatii organelor de informatii si ai celor cu atributii in domeniul sigurantei nationale nu pot face parte din partide sau alte organizatii cu caracter politic ori secret si nu pot fi folositi in scopuri politice.
Oare consultarile din ultimele doua zile cu reprezentantii unor partide ale domnului Mihai Razvan Ungureanu, seful unui important serviciu de informatii, in vederea formarii noului guvern al Romaniei, nu reprezinta o activitate politica? Oare folosirea in scopuri politice a sefului Serviciului de Informatii Externe nu incalca prevederile articolului 26 din Legea 51/1991 privind siguranta nationala?
Pentru ca, pana la ora la care scriu acest articol nu am auzit ca domnul Mihai Razvan Ungureanu sa-si fi dat demisia din functia de sef al S.I.E. Si nici nu cred ca n-ar fi avut calitatea de salariat al organului respectiv de informatii, facand in ultimii cinci ani munca patriotica neremunerata pe ogorul informatiilor, ca doar este om de dreapta, nu? Chiar daca in tinerete a fost mare stab la U.T.C., organizatie in care voluntariatul era la mare cinste.
Oricum, domnul presedinte Basescu demonstreaza, iarasi, ca pune un pret mai mare pe fabula lui Grigore Alexandrescu, Cainele si catelul, decat pe lege si Constitutie,
Pentru ca, daca nu-i asa, in calitate de supus al domniei sale, il rog sa intervina public, ca garant al Constitutiei, pentru asigurarea unui tratament egal in cele doua cazuri referitoare la incalcarea unor prevederi legale aproape identice: cazul locotenentului Alexandru Gheorghe si cazul directorului S.I.E., Mihai Razvan Ungureanu.
Sau, in caz contrar, odata cu modificarea Constitutiei, pe care atat se straduie s-o realizeze, sa introduca un nou articol, care sa legifereze expresia latina: Quod licet Iovis, non licet bovis!

Iancu BATA

De-a politistii si de-a hotii

- autor: Modest Moraru -

Cativa sunt totdeauna politistii.
Cativa sunt totdeauna hotii.
Hotii fura luna si-o ascund.
Politistii cauta hotii, cauta luna,
prind hotii si lipesc luna iar pe cer.
Hotii fura o inima de fata.
Politistii cauta hotii, cauta inima,
prind hotii si pun inima la loc.
Fata plange, nu-si vrea inima-napoi;
politistii i-o vara pe gat cu de-a sila
si isi spun cu voiosie:
“Iar am facut o fapta buna!”
Hotii fura scantei de pe valuri
si le ascund in inima.
Politistii prind hotii, le spinteca inima
si presara iar scanteile pe valuri,
dar scanteile se sting si politistii isi spun:
“Asta-i situatia! Noi ne-am facut datoria!”
Hotii fura tot ce le cade in mana:
nasturi lucitori, petece de curcubeu,
aschii de suras, frunze ruginite,
rotocoale de nori, soapte de izvoare,
aripioare de vant, urme pe zapada,
scoici portocalii.
Politistii alearga-ntr-una dupa hoti.
Cateodata-i prind, cateodata nu.
Cand ii prind isi ofera decoratii reciproc;
cand nu-i prind isi lustruiesc cizmele furiosi
si lipesc afise prin care arata
ca “furtul este ceva rusinos”,
fara sa observe ca tot ce fura hotii
creste la loc si mai frumos;
ca tot ce pun ei la loc,
nu se mai lipeste niciodata.
Cand se-ntampla ca vreunul sa observe,
de rusine se face si el hot,
asa cum unii hoti cand obosesc,
se angajeaza politisti.
De aceea numarul lor ramane egal.
Numai cativa sunt totdeauna politisti.
Numai cativa sunt totdeauna hoti.

Oare, ce-i onoarea, domnilor jandarmi?

Intr-un comentariu la articolul "Jos ciorapul de pe fata, domnilor jandarmi!", postat pe site-ul editiei electronice a saptamanalului Indiscret, un cititor care semneaza Aldo Moro imi spune, textual: “dumneata ai stat 30 de ani in structurile m.a.i. dar ai facut numai cafele si plecaciuni la sefi, nu te-ai confruntat niciodata cu strada”.
In ceea ce priveste cafelele si plecaciunile facute sau nu sefilor, pot relata fostii mei colegi, care m-au cunoscut dupa faptele mele, nu din comentarii si barfe. De asemenea, cei care doresc sa stie cate ceva despre activitatea mea in structurile M.A.I. pot gasi date sumare pe blogul meu personal. Insa despre altceva vreau sa vorbesc acum aici, si anume despre confruntarile cu strada la care se refera comentatorul meu anonim. Tin sa-i multumesc pentru ca mi-a dat acest prilej. Si sper sa-i multumeasca si colegii sai!
Dupa curajul relevat de faptul ca se ascunde in dosul unui pseudonim, neindraznind sa-si asume nici propria identitate, banuiesc ca cel care semneaza Aldo Moro e unul dintre jandarmii obisnuiti sa-si traga ciorapul pe fata, precum talharii, atunci cand cotonogesc civili fara aparare.
Iar din faptul ca lasa sa se inteleaga ca, spre deosebire de mine, el e unul dintre cei care s-a confruntat cu strada, banuiesc ca face parte din Brigada Mobila, care se deplaseaza, atunci cand e nevoie, si in locatii din afara judetului Dolj. Intrucat rezervistii craioveni participanti la mitingul si marsul organizate in 24 ianuarie de S.C.M.D. au identificat concitadini in uniforma bleumarin in dispozitivul de aparare al Televiziunii Romane, este destul de probabil ca cel ce se ascunde sub pseudonim, sa fie unul dintre cei care, ascunsi sub cagula, au macelarit din greu la bucurestenii aflati in zona Pietii Universitatii, protestatari sau doar simpli ghinionisti.
Pentru ca, in ultimii douazeci de ani, nu imi amintesc ca jandarmii craioveni sa se fi confruntat cu strada in propria lor garnizoana. Nici macar atunci cand ar fi fost cazul. Recte in septembrie 2003, cand sute de romi, inarmati cu sabii, topoare, furci si bate, au tulburat grav ordinea publica. Desi, atat legea cat si instructiunile ministrului de interne stabileau explicit, atunci si acum, competenta exclusiva a Jandarmeriei in restabilirea ordinii publice grav incalcate (Politiei revenindu-i doar dirijarea circulatiei pentru blocarea accesului in zona si sarcini informative), comandantii jandarmilor olteni s-au dat pe dupa corcodus, lasand politistii din D.P.I.R. sa rezolve problema. Iar dupa potolirea revoltei, au tacut chitic, cu onoare si demnitate ostaseasca, lasand oprobiul public sa se reverse din plin asupra politiei doljene, pentru o situatie a carei rezolvare si responsabilitate trebuiau sa si-o asume, potrivit competentelor, bravii nostri jandarmi.
Cat despre mine personal, pana in 1988 am facut parte din plutoanele de interventie ale Militiei, scutierii, cum eram numiti pe atunci. Acestea erau compuse din cate 30 de ofiteri si subofiteri pana in 35 de ani, care lucrau in diverse structuri operative, intrunindu-se doua zile pe luna pentru antrenament iar pentru misiuni, la ordin, in functie de necesitatile impuse de situatia operativa. Eram imbracati in combinezoane albastre, cu casti albe cu viziera, scuturi, bastoane, spray-uri lacrimogene si tot tacamul. Insa nu am avut in dotare si nu am purtat niciodata cagule, ci am actionat deschis, cu fata descoperita. Asta ne responsabiliza si nu ne lasa sa dam frau liber eventualelor instincte primare, ce ar fi putut rabufni la unii cu un autocontrol deficitar.
In vara anului 1978 am facut parte dintre cei care, pe fostul Stadion 23 August din Bucuresti, au intervenit pentru restabilirea ordinei grav incalcate, la un meci de fotbal ce urma sa se desfasoare intre nationala Romaniei si reprezentativa actorilor in voga la acea vreme. Organizatorii nu au asigurat o evidenta stricta a biletelor vandute si s-au trezit pe stadion cu peste o suta de mii de oameni, ceea ce depasea cu mult capacitatea acestuia. Pentru ca spectatorii ocupasera si suprafata de joc, meciul nu s-a mai putut desfasura, ceea ce o produs in randul publicului o puternica frustrare, degenerata in acte de violenta si vandalism. S-a intervenit de pe gazon in sus, spre partea superioara a tribunelor, cu jeturi de apa, iar la un moment dat s-au folosit si bastoanele de cauciuc. Dupa ce am degajat tribunele, ajungand sus, pe esplanada, interventia a incetat, fortele de ordine oprindu-se si luind pozitie in jurul stadionului. In parcul dimprejur, s-a intervenit punctual, in locurile unde fusesera incendiate doua autoturisme. Desi au fost si ei provocati, fiind supusi tirului cu bucati rupte din gradenele aprinse si din asfalt, militienii lui Ceausescu nu au fugarit oamenii prin parc ori pe strazile laterale, si nici nu i-au inghesuit prin cotloane si lovit cu salbaticie, cum au facut, 34 de ani mai tarziu, jandarmii democrati ai lui Basescu, scoliti, printre altele, si in apararea drepturilor omului (unul dintre fostii lor comandanti chiar conduce filiala L.A.D.O. din Craiova).
Deoarece factorii responsabili ai acelor vremuri au considerat ca folosirea bastoanelor impotriva oamenilor muncii a fost nejustificata, turbulentii putand fi evacuati si fara intrebuintarea lor, chiar a doua zi au fost destituiti primul-secretar al sectorului, Chitimia (primar al Craiovei, peste cativa ani) si generalul Zavera, seful Militiei Capitalei. Plus cativa sefi mai mici. Dar atunci era dictatura, nu democratie, ca acum, cand nici politic, nici profesional, nu a raspuns inca nimeni pentru bucurestenii raniti si cotonogiti acum trei saptamani, la mijlocul lunii ianuarie. Si nici nu cred ca va raspunde cineva, ca doar nu degeaba isi trag ciorapi pe fata.
Cat despre demisie, onoarea generalilor si ofiterilor superiori din conducerea Jandarmeriei Romane nu face cat salariile lor, de peste 1500-2000 de euro, dezvaluite recent de presa. La care se adauga, cred, premiile barosane cu care i-a gratulat bacalaureatul puriu, luptator neobosit cu viscolul si branconierii, recte ministrul diversionist Igas, pentru darnicia cu care au impartit bastoanele menite sa sprijine jilturile din ce in ce mai subrede ale actualilor guvernanti.
Caci, oare, ce-i onoarea, domnilor jandarmi? Doar o vorba acolo, si ea!

Iancu BATA