Blazonul Jandarmeriei

”Cu un blazon scaldat in sange si onoare, Jandarmeria Romana este, in prezent, unul din pilonii de existenta ai democratiei, impunandu-se in constiinta cetatenilor ca structura militara cu cele mai importante parghii de mentinere, asigurare si restabilire a ordinii publice, cand a fost grav tulburata” scrie in penultimul alineat al capitolului Scurt istoric, de pe site-ul Gruparii de Jandarmi Mobila “Fratii Buzesti” Craiova (http://www.jandarmeriaolteniei.ro,).
Blazon scaldat in sange si onoare !?!
Fara a minimaliza in nici un fel meritele jandarmeriei, atatea cate au fost ele de la infiintarea institutiei si pana astazi, trebuie sa aratam ca mare parte din sangele care scalda blazonul Jandarmeriei Romane nu este sangele dusmanilor neamului, ci sange de frate, sange de roman sau, uneori, sangele celor care, desi din alte semintii, convietuind de multa vreme pe pamantul nostru, erau tot cetateni ai statului roman.
Nu sant istoric si nu am pretentia ca acest articol are un caracter istoric. Este un articol de opinie, bazat pe elemente din cultura mea generala, pe lecturi, pe experienta mea profesionala, pe ceea ce am auzit de la altii. Opinie care, recunosc, poate fi, mai mult sau mai putin, subiectiva.
Fiindca Jandarmeria nu o face, prezentand doar ceea ce-i promoveaza o buna imagine, am sa incerc sa devoalez ceea ce incearca sa ascunda sub pres.
De la inceputurile ei si pana astazi, Jandarmeria a fost, prin efective si misiuni, principala forta de represiune a statului. Fostii dorobanti din care se revendica, in capitolul citat, actualii jandarmi aveau sarcina de a-i prigoni pe clacasii care nu-si onorau servitutile de munca obligatorie si darile in bani si produse nu doar fata de domnie, de stat, ci si fata de stapanul mosiei pe care vietuiau si de care erau legati pe vecie, neputand-o parasi in cautarea unui loc mai bun.
Dupa inabusirea in sange a rascoalei taranesti din 1907 (la care si Jandarmeria si-a adus partea sa de contributie), cercurile conducatoare „au intarit aparatul represiv impotriva actiunilor sociale de la orase si sate, introducand o serie de modificari in structura si activitatea lor”(Vasile Bobocescu, Momente din istoria Ministerului de Interne, Editura M.I., vol.I, pag.85). La 24 martie 1908 a fost modificata Legea jandarmeriei rurale, ceea ce a permis infiintarea de posturi de jandarmi in aproape fiecare comuna, cresterea efectivelor de aproape trei ori (de la 2690 la 6310) si crearea unei companii mobile de interventie cu un efectiv de 200 de jandarmi, pe langa Inspectoratul General al Jandarmeriei. De asemenea, prin alte acte normative, a fost infiintata politia de siguranta si au fost create organele militare de informatii (op.cit. pag. 84-89). Sa nu uitam ca Romania de atunci insemna doar Moldova, Muntenia, Oltenia si Dobrogea.
Nu vi se pare cumva ca reorganizarea jandarmeriei si infiintarea brigazilor mobile de interventie din ultimii ani, suplimentarea dotarii acesteia, din decembrie trecut, cu mari cantitati de munitie de razboi si alte materiale si mijloace de reprimare, sumele din ce in ce mai mari alocate prin buget serviciilor secrete si cresterea, fara precedent, a numarului salariatilor acestora (care, dupa cum scrie presa, il depaseste cu mult pe cel din serviciile similare ale unor tari mult mai mari si mai puternice decat Romania) seamana perfect cu ceea ce s-a intamplat dupa rascoalele din 1907? Sa fie doar o coincidenta? Face asta parte din asa-zisa reforma a statului, clamata cu obstinenta de Ali Baba si cei 40 (sau cati or fi) de hoti? Sau se asteapta actiuni sociale la orase si sate, cum se spune in opera citata in alineatul precedent?
Revenind, nu mult timp dupa reorganizarea si intarirea Jandarmeriei, de care vorbeam mai sus, in decembrie 1918, blazonul institutiei a fost scaldat in sangele tipografilor care demonstrau pasnic in Piata Teatrului National (16 morti si zeci de raniti). Dupa circa un deceniu, in 1929, acelasi blazon a fost iarasi scaldat in sange de frate, 22 de mineri fiind rapusi de gloantele jandarmilor si alti 148 raniti, la Lupeni, in Valea Jiului. Peste doar patru ani, in februarie 1933, alti muncitori, ceferisti de asta-data, cad sub gloantele fratilor jandarmi (7 morti si 30 de raniti).
Despre Corneliu Zelea Codreanu si ceilalti 13 conducatori legionari impuscati de jandarmii din escorta in noaptea de 29/30 noiembrie 1938 in padurea Tancabesti, la care se adauga represaliile de dupa asasinarea lui Armand Calinescu, cand au fost impuscati fara judecata cei 6 criminali plus alti 500 de legionari, multi dintre ei nevinovati, executati in orasele resedinta de judet si lasati sa zaca in strada zile intregi, pentru intimidarea populatiei, nu are rost sa mai vorbim. Pentru a nu fi acuzat de partinire, mentionez ca in represalii a fost implicata si Politia. Peste numai doi ani, ajunsi la putere, legionarii s-au razbunat crunt, asasinand in mod barbar, la inchisoarea Jilava, 65 de fosti demnitari, jandarmi si politisti considerati responsabili, printre care generalul Ion Bengliu, fost sef al Inspectoratului General al Jandarmeriei, Gabriel Marinescu, fost ministru de interne, Mihail Moruzov, fost sef al Serviciului Secret.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Jandarmeria Romana a participat la genocidul din regiunea Odesa. Un unchi de-al meu, Ispas Bata, care a facut frontul de est in Regimentul 20 Dorobanti, povestea despre coloane intregi de evrei, printre care batrani, femei si copii, duse pe un ger crancen intr-o vale pe marginile careia erau instalate cuiburi de mitraliera, care au tocat continuu, timp de mai multe zile si nopti. Din cauza gerului napraznic, povestea unchiul meu, taran simplu din campia Teleormanului, oamenii dusi spre acel abator uman inghetasera la propriu, mergand cu bratele intinse in laturi, ca de lemn. Mergeau rastigniti spre moarte, ca niste cruci umane, ca noi Cristosi ai acelor cumplite zile (Doamne, iarta-ma daca acesta comparatie e o blasfemie, dar nu mint nimic, redau doar ce-am auzit). „Iar jandarmii care-i escortau – povestea unchiul meu – erau caini, nu oameni! Caini! Trageau si in noi, romani de-ai lor, daca le aruncam o bucata de paine”. Nu stiu cum se numea oficial acel loc, eram prea mic ca sa cer astfel de relatii. Retin insa Petrovka, Marinovka, Nikolaev de aceea cred ca era pe langa Odesa. El il numea simplu, Valea Plangerii. Si cand povestea despre cate un consatean intalnit in razboi, nu uita sa precizeze ca „a fost si el la Valea Plangerii”. Sau nu a fost…dupa caz. Fusese sanitar pe campul de lupta, vazuse multe in razboi, intalnise moartea sub toate formele ei. Dar asta i se paruse cel mai groaznic…mereu isi amintea, si ne povestea. Iar, si iar, si iar…
Ce au facut apoi jandarmii prin lagarele de prizonieri, care erau in grija lor, sau cum s-au comportat cu rromii deportati, pe care i-au escortat pana in Transnistria, au descris altii, cu care nu ma pot compara. Zaharia Stancu in Satra, Titus Popovici in Setea….
Nici cei care au stat la caldurica, vorba primului ministru, in spatele frontului, nu erau cu mult mai breji. Intr-un articol postat la rubrica „Istoria nescrisa a Jandarmeriei”, din numarul 3 al revistei „Sub semnul Buzestilor”, publicata de Gruparea Mobila craioveana
(http://www.jandarmeriaolteniei.ro/publicatii/RevistaNr3/SubSemnulBuzestilor3.pdf), Stefan Andrei, fost ministru de externe pe vremea lui Ceausescu, povesteste cum, pe vremea copilariei sale in Livezi – Dolj, locuiau doua familii de tigani. Intrucat cineva dintre membrii acestor familii a facut greseala sa fure de la un taran care-si avea fiul pe front, intr-o dimineata satul a fost inconjurat de jandarmi, care i-au luat si i-au impuscat pe toti membrii celor doua familii, cu exceptia unei fete. Fara ca cineva sa precizeze cine era cel ce furase, fara ca justitia sa stabileasca daca fapta se savarsise cu vinovatie sau nu. Caci, poate, furtul se savarsise in conditii care inlaturau caracterul penal al faptei. Cum spune Labis, in Moartea caprioarei? ”Dar legea ni-i desarta si straina / Cand viata-n noi cu greu se mai anina, / Iar datina si mila sunt desarte, / Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte”. Poate ca starea de necesitate motivase si fapta tiganilor din Livezi. E adevarat, era razboi. Dar si atunci erau legi si judecatori, nici jandarmii, nici seful statului nu erau in masura sa hotarasca gradul de vinovatie al autorilor si pedeapsa ce trebuia aplicata. Iar in penal, inca de la romani incoace pedeapsa este personala, nu colectiva. Nu-i impusti pe unii doar pentru faptul ca fac parte din familia unui hot. Rudele nu ti le alegi, ti le da Dumnezeu!
Culmea este ca tonul general al articolului este elogios. La fel si impuscarea fara judecata!. Elogiata, nu blamata! Jandarmii au facut dreptate iar acel act de justitie, chipurile, a ramas in constiinta colectiva. Iar ceea ce pe mine m-a oripilat, pentru domnii comandanti din fruntea jandarmeriei oltene este un motiv de mandrie. Altfel, nu inteleg cum comanda unei institutii care se autodefineste drept „unul din pilonii de existenta ai democratiei”, conform site-ului mentionat la inceputul articolului, a aprobat glorificarea unei oribile crime colective, intr-una din revistele sale. Domnul Stefan Andrei are macar scuza senectutii, dar domniile lor, domnii comandanti, ce scuza au?
Dupa razboi, rebotezata trupe de securitate, jandarmeria s-a avantat cu patos revolutionar in starpirea rezistentei anticomuniste. Un raport al Securitatii din ianuarie1959, cand opozitia era deja pe cale de a apartine trecutului, mentiona 1196 de grupari contrarevolutionare distruse in intervalul 23 august 1944 – 1959 (Raportul final al Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania).
Trupele de securitate s-au implicat activ si in reprimarea taranilor care s-au opus procesului de colectivizare a agriculturii. Astfel, in vara anului 1949, sapte batalioane au reprimat rascoala ce cuprinsese 18 localitati din judetele Bihor si Arad, soldata cu moartea a 28 de oameni si deportartarea altor 1550. De asemenea, au tras in plin in taranii rasculati din Radauti si Suceava, omorand 11 persoane si deportand alte 100. In iulie 1950 au fost ucisi 9 tarani rasculati si raniti alti 25 in Vlasca. In anii 1958-1960 au fost rascoale taranesti in judetele Bacau, Galati, Tulcea, Cluj, Mures, Brasov, Dambovita, Arges precum si in zona Olteniei (Giubega, Cioroiasi, Bailesti, Dabuleni, Ciupercenii Noi, Calafat, Macesu de Jos, Vanju Mare), trupele de securitate fiind mereu vioara intai a represiunii acestora (Scoala de vara Sighet, ed. VII / Colectivizarea si rascoalele taranesti).
Un lucru este cert: actuala jandarmerie provine din fostele trupele de securitate. Dupa cum am vazut, ea se revendica a fi si urmasa vechii jandarmerii, preluind uniforma si asumandu-si traditiile acesteia. Nu le contest acest drept. Nu contest lucrurile bune facute pentru patrie si popor. Am vazut ostasii din trupele de securitate salvand oameni si bunuri la inundatiile din 1970. Am actionat alaturi de ei pentru inlaturarea urmarilor cutremurului din 1977. Am vazut iarasi, anii trecuti, jandarmi infruntand, cu eroism, furia apelor. I-am vazut zilele trecute luptandu-se cu abnegatie pentru a dezgropa oameni din troiene si, mai mult, impartindu-si ratiile lor saracacioase cu cei napastuiti.
Dar i-am vazut si in Piata Universitatii, cu cagula pe fata, lovind cu salbaticie oameni care-si cereau dreptul la demnitate si la o viata decenta, precum si oameni nevinovati, aflati intamplator in zona.
Nu am nimic de impartit cu ei, nu-i urasc, nu-i dusmanesc. Consider insa ca sefii lor, domnii comandanti cu rang inalt din Jandarmeria Romana, trebuie sa-si asume si greselile trecutului si pe cele ale prezentului. Sant atatia ofiteri de jandarmi care isi dau doctorate. E chiar inflatie de doctori, nu doar in Jandarmerie. Unii dintre acestia si-ar putea alege teme de cercetare care sa clarifice cele ce, in mod sumar, am prezentat mai sus. Iar comanda Jandarmeriei Romane sa si le insuseasca pe cele documentate cu acuratete istorica si sa publice o Carte Alba a Jandarmeriei care sa prezinte, nepartinitor, si lucrurile bune si cele rele. Sa nu se mai ascunda dupa eufemisme precum „…a asigurat ordinea si linistea pe timpul aplicarii reformei agrare…”.
In al doilea rand, sa asigure identificarea si tragerea la raspundere a celor care, la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, au comis abuzuri grave impotriva cetatenilor, incepand cu cel care a tras cu un lansator in piciorul unui tanar, de la mica distanta, nenorocindu-l pe viata.
Pentru ca altfel, sangele de frate care scalda blazonul jandarmeriei il va acoperi total pe cel al dusmanilor neamului, estompand pana la disparitie onoarea care, spun ei, scalda acelasi blazon.
18.02.2012 Iancu BATA