De-a politistii si de-a hotii

- autor: Modest Moraru -

Cativa sunt totdeauna politistii.
Cativa sunt totdeauna hotii.
Hotii fura luna si-o ascund.
Politistii cauta hotii, cauta luna,
prind hotii si lipesc luna iar pe cer.
Hotii fura o inima de fata.
Politistii cauta hotii, cauta inima,
prind hotii si pun inima la loc.
Fata plange, nu-si vrea inima-napoi;
politistii i-o vara pe gat cu de-a sila
si isi spun cu voiosie:
“Iar am facut o fapta buna!”
Hotii fura scantei de pe valuri
si le ascund in inima.
Politistii prind hotii, le spinteca inima
si presara iar scanteile pe valuri,
dar scanteile se sting si politistii isi spun:
“Asta-i situatia! Noi ne-am facut datoria!”
Hotii fura tot ce le cade in mana:
nasturi lucitori, petece de curcubeu,
aschii de suras, frunze ruginite,
rotocoale de nori, soapte de izvoare,
aripioare de vant, urme pe zapada,
scoici portocalii.
Politistii alearga-ntr-una dupa hoti.
Cateodata-i prind, cateodata nu.
Cand ii prind isi ofera decoratii reciproc;
cand nu-i prind isi lustruiesc cizmele furiosi
si lipesc afise prin care arata
ca “furtul este ceva rusinos”,
fara sa observe ca tot ce fura hotii
creste la loc si mai frumos;
ca tot ce pun ei la loc,
nu se mai lipeste niciodata.
Cand se-ntampla ca vreunul sa observe,
de rusine se face si el hot,
asa cum unii hoti cand obosesc,
se angajeaza politisti.
De aceea numarul lor ramane egal.
Numai cativa sunt totdeauna politisti.
Numai cativa sunt totdeauna hoti.