Emulul Marelui Mogul

Desi initial l-am admirat pentru impresionantul bagaj intelectual si profesional cu care se prezenta in fata noastra, a muritorilor de rand, candidatul la postul de premier al Romaniei, admiratia a inceput sa scada vertiginos pe masura ce mi se dezvaluiau unele din trasaturile sale de caracter. Asa cum se vedeau de la distanta care ne separa, atat in spatiu cat si in plan social, ca doar nu am privilegiul de a ma numara printre apropiatii sau cunostintele domniei sale.
Poliglot, titrat, distins si reputat universitar, istoric cu o bogata activitate stiintifica, diplomat ajuns in varful ierarhiei, sef al unui important serviciu secret, Mihai Razvan Ungureanu parea predestinat a fi pastorul plin de calitati care sa-si conduca, cu intelepciune, turma in vaile manoase ale prosperitatii si bunastarii, scotindu-ne din mocirla in care ne tot afundam in ultima vreme. Un nou Moise, care sa-si conduca poporul spre un nou Canaan, ce mai incoace si-ncolo!
Din pacate, pe masura ce treceau orele ce-l desparteau de anuntul desemnarii sale, au inceput sa apara, din trecut sau de aiurea, scheleti uitati prin dulapuri, fantome sau varcolaci proaspeti care muscau cu aviditate din imaginea sa imaculata, menita sa revigoreze un partid muribund ce-si tragea ultimele suflari din creditul pe care i-l mai acordau cei ce, peste putina vreme, vor merge la urne, cantand din fluiere de os (cum scria, candva, un prieten drag al copilariei mele, poetul Rodiian Dragoi).
Astfel, ne-am reamintit plecarea sa deloc onorabila din functia de ministru de externe, premierul de atunci cerandu-i demisia pentru ca-l lucrase pe la spate, cum se spune in popor. Lucratura care nu poate caracteriza, niciunde si nicicand, un om de onoare si caracter!
Inainte de a pleca, cu coada intre piciore, din inalta demnitate publica, Mihai Razvan Ungureanu a emis un ultim ordin, prin care dubla salariul functiei de coordonator adjunct al centrului SECI din Viena, pe care urma sa o ocupe. Fapt ce iarasi spune multe despre caracterul proaspatului premier. Dupa doar noua luni presedintele Basescu, care intuise in el calitati pe placul domniei sale, l-a numit sef al spionajului extern, oficina care, dupa exemplul surorii ei mai mari, C.I.A., atunci cand considera ca e nevoie, isi baga adanc nasul si prin oalele interne, ca doar cine s-o traga la raspundere?
Legat cu parame groase si noduri stranse, marinaresti, de presedintele Basescu, seful S.I.E. a acceptat ca acesta sa-l foloseasca in scopuri politice si s-a avantat cu sarg in activitatile legate de constituirea noului guvern, desi avea o interdictie legala expresa de a face acest lucru. Mai mult, isi declara si optiunile sale politice de dreapta, desi calitatea pomenita mai sus il obliga la impartialitate. Declaratia sefului S.I.E., chiar daca a facut placere unora, arunca o umbra groasa si urat mirositoare asupra activitatii intregului serviciu, in ansamblul sau, banuit deja ca ar fi fost amestecat in falsificarea rezultatelor votului de la ambasadele noastre din strainatate, la ultimele alegeri prezidentiale. Iar faptul ca, desi desemnat premier, nu a renuntat la functia de sef al serviciului secret decat la cererea Avocatului Poporului si sub presiunea opiniei publice, dezvaluie iarasi cate ceva despre caracterul sau. Ca si faptul ca a incercat sa-si prezerve cu orice pret aceasta functie uzand de precedentul Emil Boc, care si-o prezervase, in acelasi mod, pe cea din primaria clujeana, distinsul universitar, istoric si poliglot facandu-se ca nu stie ca legile care guverneaza siguranta nationala sunt diferite de cele care guverneaza functionarea primariilor, fie ele din Cluj, fie din Cuca – Macaii.
Aflat in fata Parlamentului pentru votul de investitura, precum si, mai ales, a camerelor si microfoanelor ce urmau sa-i transmita discursul in toata tara si, posibil, mai departe, Mihai Razvan Ungureanu, temator poate ca nu toata lumea cunostea inca impresionantul sau C.V., sau poate, atat de incantat de el insusi incat, narcisiac a dorit sa se autoaduleze, a inceput prin a etala cu ostentatie toate functiile, de mai mica sau mai mare anvergura, pe care le-a avut de cand a inceput sa insemne ceva in Iasi si aiurea, omitand-o, bineinteles, pe cea de membru supleant in Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, care nu ar mai fi dat chiar atat de bine in conditiile actuale. Pentru a disimula insa laudarosenia-i gaunoasa, a tinut sa faca pe modestul, punand in fata fiecarei functii expresia “nu am venit sa va spun ca….”
“…nu am venit sa va spun ca am fost dracu, nu am venit sa va spun ca am fost lacu…”. Dar tocmai asta facea; ne spunea exact ceea ce, aruncandu-ne praf in ochi, se prefacea ca, din modestie, evita a ne spune. Pe mine, cel putin, prefacuta sa smerenie m-a ingretosat si mi-a spus despre caracterul sau cu totul altceva decat vroia domnia sa.
A doua zi dupa investitura, desi oameni mureau in zapada si alte zeci de mii de romani disperati erau ingropati sub troiene de aproape o saptamana, fara hrana, fara apa, fara medicamente, fara electricitate, fara legaturi cu lumea de dincolo de pereti, abandonati de autoritatile statului, proaspatul premier a preferat sa se afunde total in narcisism, facand turul tuturor ministerelor, pentru a fi primit cu osanale, drapel, fanfara si garda de onoare, pentru a i se canta imnul si marsul de intampinare, pentru a fi adulat si lingusit, pentru a primi formele exterioare de repect, juramintele de credinta si pupaturile in fund ale generalilor de la interne si armata, sau ale inaltilor functionari din celelalte ministere, precum odinioara seniorul de la vasalii sai.
Cat despre iobagi, Dumnezeu cu mila!
Pe seara, probabil la apelurile insistente ale presei, peste care s-a suprapus scandalul facut in Vrancea de Oprisan, si-a amintit sau i s-a amintit si de amaratii sinistrati.
A doua zi, a ajuns cu elicopterul in zona calamitata, pe care a vizitat-o insotit de un alai impresionant, imbarcat in peste 30 de autoturisme, precum odinioara Ceausescu si suita sa de activisti, potrivit relatatarilor presei si ale unor martori oculari, rude ale disperatilor, care sustin ca au fost impiedicati sa ajunga la acestia pe tot timpul vizitei inaltului demnitar. Tafnos si plin de suficienta, a preluat o zicere mai veche a mentorului sau Basescu despre lenevia poporului roman, care prefera sa stea in carciuma decat sa-si lucreze ogorul din spatele casei. Titratul si ingamfatul discipol a adaptat-o doar la situatia concreta, infierand cu manie proletara lenesii care stau la caldura in timp ce militarii desfunda drumurile. Fara a-i trece deloc prin capul doxa de carte ideea ca lenesii pot fi niste oameni care fie sunt prea batrani, fie doar vlaguiti de lipsa de hrana, deshidratati din cauza troienelor de patru-cinci metri care le acopera fantanile, inspaimantati de lipsa de reactie a autoritatilor preocupate sa schimbe si sa instaleze guverne, sa adune parlamentari cu avionul, sa organizeze protocoale si ceremonii festive de predare-primire, sa ascunda situatia sub pres, neinstituind starea de alerta pentru a nu fi nevoite sa cheltuie din banii destinati mituirii alegatorilor, cumpararii de voturi si influenta.
Vizita i-a adus deja prospatului premier porecla de “micul Basescu”, lipindu-i o eticheta care transfera asupra sa toate tarele domniei mentorului sau.
Recapituland, opinia mea este ca ne-am pricopsit cu un premier ale carui certe calitati intelectuale sunt grevate de o serie de trasaturi negative de caracter: arivism, oportunism, lacomie, ipocrizie, trufie, aroganta, minciuna. Se potriveste perfect arhetipului promovat insistent de portocalii de cand sunt la putere, atitudine soldata in final cu protestele de strada izbucnite in a doua decada a lunii ianuarie. Probabil ca profilul sau psihologic, intocmit de specialistii din servicii, i-a oferit lui Basescu garantia asigurarii unei continuitati riguroase a guvernarii lui Boc.
In plus, faptul ca in replica adresata lui Ponta in Parlament a lasat sa se inteleaga ca are disponibilitatea de a continua politica de adoptare a legilor prin asumarea repetata a raspunderii, la care se adauga tunsoarea skinhead, imobilismul facial si privirea rece, sticloasa, inumana uneori, ma fac sa ma tem ca poate aduce poporului roman lucruri mult mai rele. Sig Heil?

Iancu BATA