O fi ştiut Generalul?

Motto :’’ Dacă ar şti generalul...’’ Marin Preda, Delirul

În urma difuzării povestirii Vacile din Rast, una dintre cititoarele mele s-a arătat interesată de sistemul informării factorilor de conducere despre situaţia din teritoriu. Răspunzând interesului domniei sale, am să prezint unele date despre acest domeniu, la nivelul percepţiei şi cunostintelor mele, un nivel mediu, bineînţeles, întrucât nu am lucrat în acele vremuri în instituţii situate la vârful ierarhiei şi nici nu am îndeplinit funcţii care să-mi permită accederea în culisele puterii. Am cunoscut destule, totuşi, încât să pot să creionez o imagine cât de cât apropiată de realitate. O să încep cu nivelul de jos. Noi, ofiţerii de economic, ne desfăşuram activitatea pe principiul muncii în obiective, adică aveam responsabilităţi într-una ori mai multe întreprinderi sau instiţutii dintr-un sector de activitate, în funcţie de mărimea şi complexitatea acestora. În aceste obiective, cum le spuneam noi, trebuia să realizăm o acoperire informativă, îndeosebi a locurilor favorabile comiterii de infracţiuni, astfel încât să asiguram identificarea, prevenirea şi contracararea oricăror fapte ori situaţii prin care se puteau aduce atingere avutului obştesc, precum şi cunoaşterea (pe cât posibil, întrucât altora le revenea, în principal, această sarcină) stării de spirit a personalului ori populaţiei. Evenimentele din aceste obiective, prin care întelegeam comiterea de infractiuni cu prejudicii însemnate ori întâmplări de natură să perturbe activitatea acestor unităţi economice sau soldate cu victime omeneşti (avarii grave, incendii, explozii, etc.) precum şi rezultatul unor actiuni şi controale, se raportau la Dispeceratul Miliţiei judetene, ori la Serviciul economic, după caz. Cu unele aspecte erau informate, prin şeful militiei, şi organele de partid, respectiv primii secretari ai comitetului municipal ori judeţean de partid, după nivelul la care lucrau ofiţerii. O să încerc să exemplific. În primii doi ani ai activităţii mele la Biroul economic al Miliţiei municipiului Craiova, am avut în responsabilitate comerţul alimentar. În sistemul socialist structura comerţului intern era mai simplă, de la producător marfa mergea în unităţile comerţului cu ridicata, en-gross, de unde erau livrate întreprinderilor comerciale care asigurau desfacerea către populaţie. Neexistând multe verigi intermediare, adaosul comercial era scăzut, preţul de desfacere nefiind mult mai mare decât cel de producţie. Aveam deci în responsabilitate I.C.R.A. (Întreprinderea Comercială cu Ridicata a produselor Alimentare), cu depozitele sale, şi I.C.S. Alimentara (Întreprinderea Comercială de Stat pentru mărfuri Alimentare), cu zecile sale de magazine, de la la marile complexe, gen BIG Craioviţa ori BIG Brazdă, până la chioşcuri deservite de o singură persoană. Pentru alimentaţia publică (restaurante, baruri, etc.) era desemnat un alt ofiţer, pentru comerţul nealimentar (textile, încălţăminte, electrice...) altul, pentru comerţul cu legume-fructe, altul. Alt ofiţer, de asemenea, pentru unităţile din cooperaţia meşteşugărească. Săptămânal, de regulă sâmbăta, culegeam şi centralizam date despre cantităţile de mărfuri livrate populaţiei, iar după amiaza acelei zile şi în dimineţile de duminică eram în pieţe şi unităţile comerciale, pentru urmărirea modului de aprovizionare, eventuale controale şi observarea stării de spirit a populaţiei. Neregulile constatate le raportam pe loc ori lunea, după caz. Şi sâmbăta, dacă apreciam că mărfurile ce urmează a fi livrate nu acoperă necesităţile de consum ale populaţiei. D De raportat, raportam, dar.... cui raportam? În zilele premergătoare Crăciunului anului 1981 în Craiova era o mare criză de ouă. La BIG Craioviţa a sosit o maşină de aprovizionare plină cu cartoane de ouă, ceea ce a provocat o mare busculadă în care au fost sparte marile vitrine, înalte cât pereţii, ale unităţii. Verificând aspectul, am constatat că depozitele ICRA gemeau de ouă. Nu erau însă furnizate populaţiei din cauza faptului că prim-vicepreşedintele consilului judeţean, Găvruş, dăduse ordin ca ouăle din depozite să nu fie livrate în reţeaua comercială înainte de data de 27 decembrie. Motivul? Gospodinele Craiovei să nu frământe cozonaci de Crăciun, ci de Anul Nou, Găvruş combătea religia, ca pe vremea lui Stalin. Am făcut informare la primul secretar, dar cine îl pusese pe Găvruş acolo? Şi atunci, la cine ajungeau informările noastre? Câţiva ani mai târziu, aveam în responsabilitate Combinatul Chimic de la Işalniţa. Cu ocazia unei acţiuni pentru urmărirea modului de realizare a investiţiilor am constatat lipsa unei locomotive diesel. Destul de scumpă în banii de atunci, vreo 11 milioane. Locomotiva apărea în inventarul unităţii, fusese achiziţionată legal, plătită contravaloarea ei, dar în teren, faptic, nu exista. Ce se întâmplase? Combinatul recepţionase fictiv locomotiva, pentru a-i ajuta pe cei de la Uzinele 23 August să îndeplinească prevederile de plan. Am informat organele de partid şi peste puţin timp am fost sunat de şefii noştri de la Bucureşti, care mi-au reproşat că n-am fost cuminte. La 23 August erau in lucru o grămadă de locomotive care fuseseră livrate doar fictiv, contravaloarea lor era încasată însă, pentru că trebuiau îndeplinite şi depăşite sarcinile de plan, întrucât erau uzinele de care răspundea, pe linie de partid, chiar Tovarăşul, Secretarul General al Partidului! Şi-ar fi fost de neconceput ca tocmai aceste uzine să nu-şi facă planul! Într-o secţie a combinatului, îngrăşăminte complexe, NPK, se ivise o situaţie potenţial periculoasă. O serie de conducte, prin care circulau lichide extrem de toxice şi puternic corozive, se fisuraseră datorită vechimii şi proprietăţilor specifice substanţelor respective. În anumite zone ale secţiei conductele erau atât de uzate încât părea că plouă torenţial tot timpul. Nu cu apă ci cu foc lichid, ca-n iad probabil, că n-a venit nimeni să ne spună cum este acolo! Conductele nu puteau fi înlocuite, în ţară nu se fabricau ţevi care să reziste acelor lichide. Singura soluţie era importul de la furnizorul iniţial al acestora, dar Ministerul Chimiei nu aproba cheltuirea unor sume în valută. Am informat partidul, am raportat până la nivelul ministrului de interne pentru a interveni în vederea alocării fondurilor în valută necesare. Am plecat însă din combinat, primind alte însărcinări, dar situaţia nu se rezolvase. Revenind la sistemul de informare, în afara rapoartelor punctuale, referitoare la evenimente ori rezultatul unor acţiuni şi controale de care vorbeam mai sus, noi, cei de la economic mai aveam o acţiune căreia-i spuneam Decameronul. Potrivit ordinului pe această linie, în fiecare dintre zilele unei luni calendaristice raportam centralizat, cu exemple semnificative, rezultatul activităţilor specific-poliţieneşti desfăşurate în zona de competenţă în ultimele 30 de zile într-un anumit domeniu, precum şi stări de lucruri, situaţii ori alte elemente ce prezentau interes pe linia respectivă. De exemplu, în prima zi a lunii raportam situaţia din unităţile industriei energetice din teritoriul nostru de competenţă, în a doua zi din unităţile industriei chimice, în a treia din agricultură, şi tot aşa! La nivelul Inspectoratului General al Miliţiei, în cadrul Statului Major, exista o structură de analiză, sinteză şi informare, care primea rapoartele din teritoriu, le centraliza şi redacta buletinul zilnic de evenimente şi anumite note, mai ample, pe diverse evenimente, informări pe domenii distincte de activitate ori sinteze ale unor razii, acţiuni şi controale desfăşurate în unele judeţe sau la nivelul intregii ţări, pe care le prezenta şefilor miliţiei, ministrului de interne şi conducerii de partid şi de stat. Compartimentul era condus de colonelul Constantin Constantinescu, actualmente general în retragere, caracterizat de unii dintre cei care au lucrat cu domnia sa drept un intelectual rasat, extrem de cultivat şi, poate, cel mai bun condeier pe care l-a avut Poliţia Română! În cadrul acestei structuri lucrau, în ture de câte 24 de ore, ofiţeri ’’cu condei’’, aduşi din diverse specialităţi ale muncii de miliţie, ceea ce asigura un plus de competenţă în analiza problemelor de specialitate. Ofiţeri de calitate, bine pregătiţi profesional, care, mai târziu, aveau să ajungă la comanda unor structuri ale Poliţiei Române! Uneori, pentru perfecţionarea sistemului de analiză, sinteză şi informare din teritoriu, erau aduşi să lucreze alături de ofiţerii compartimentului din Statul Major şi ofiţeri de la Miliţiile judeţene, desemnaţi de conducerea acestora. Prin anii 1987-1988, cred, am fost detaşat în două rânduri la această structură, unde am avut onoarea să lucrez în acelaşi birou cu domnii maiori Nicolae Bucur, un ofiţer capabil, discret, de o corectitudine şi modestie exemplară, şi Petrică Albu, cel care peste câţiva ani avea să devină şeful structurilor poliţieneşti de combatere a crimei organizate din Poliţia Română. În proximitatea biroului în care lucram, alături de cei doi, era o sală plină cu aparate telex, deservite de subofiţeri, care ţăcăneau continuu, producând un vacarm infernal. După recepţionare, telexurile erau prezentate ofiţerilor din tură, care lucrau în permanenţă la redactarea buletinului informativ cu evenimentele din ultimele 24 de ore, ce urma să fie prezentat a doua zi, la prima oră, beneficiarilor. Forma acestuia se modifica necontenit pe parcursul zilei, întrucât mereu apăreau evenimente, dintre care unele prezentau uneori o importanţă mai mare decât cele introduse iniţial. Din câte îmi amintesc, au trecut treizeci de ani de atunci, buletinul avea următoarea structură: - evenimente în care erau implicaţi cetăţeni străini; - evenimente în care erau implicaţi militari; - evenimente din economie; - alte evenimente; - rezultatul unor razii, acţiuni şi controale smnificative. Erau încluse evenimente care corespundeau cu adevărat semnificaţiei acestui termen, în partea finală a buletinului menţionându-se ceva de genul ‘’In ţară s.au comis 3 omoruri (Braşov, Sălaj, Dolj), 20 de tâlhării, două violuri şi 340 de furturi.’’ În cazul producerii unor evenimente deosebite, se redactau separat note de informare, referitoare strict la întâmplările respective, sintetizate pe o jumătate ori maxim o filă A4, care se prezentau imediat beneficiarilor. Exemplific cu două evenimente produse în perioada în care eram detaşat acolo, o explozie la Termocentrala Işalniţa, soldată cu moartea a doi muncitori şi un omor comis în Braşov, a cărui victimă fusese dezmembrată, membrele acesteia şi alte bucăţi din cadavru fiind găsite la ghenele de gunoi. În afara buletinului zilnic de evenimente şi a notelor referitoare la întâmplările deosebite, se redacta, tot zilnic, raportul centralizat în acţiunea Decameronul, pe problema ce făcea obiectul zilei respective, cum am arătat mai sus: în prima zi industria energetică, în a doua chimia şi aşa mai departe. Buletinele de evenimente, notele şi informările erau dactilografiate cu caractere mari (litere cam de 20 în Word, la un calculator de astăzi, întrucât, de regulă, beneficiarii erau persoane care, nemaifiind la prima tinereţe, nu mai aveau o vedere perfectă), pe o hârtie de bună calitate, cretată, de un alb imaculat, având ataşate fluturaşi cu numele beneficiarilor! O dată la două săptămâni fiecare dintre ofiţerii structurii de analiză şi sinteză, trebuia să redacteze la liber, adică pe o temă aleasă de el, o notă de informare pe o problemă ce-i atrăsese atenţia şi considera că merită aprofundată şi adusă la cunoştinţa factorilor responsabili. Am văzut în arhiva serviciului astfel de informări, unele foarte interesante, bine documentate, multe exemplificate cu fotografii excelente. Îmi amintesc una care m-a amuzat teribil, referitoare la un ospătar care lucra la un restaurant din proximitatea Comitetului Central. Restaurantul era frecventat de activişti şi instructori ai acestui for politic suprem. Ospătarul, trăgând cu urechea la discuţiile lor şi împrietenindu-se, iar apoi fâcându-şi-l complice pe unul dintre ei, pusese pe roate o afacere. Pe atunci era foarte greu să-ţi procuri un autoturism ARO, aveai nevoie de aprobări speciale. Ospătarul identifica printre clienţi amatori de astfel de autoturisme, care, în schimbul unei aprobări erau dispuşi să ofere o şpagă substanţială. Doritorul redacta o cerere la o maşină de scris cu caractere mari, ospătarul falsifica apoi rezoluţia şi semnătura lui Ceauşescu şi-i înmâna apoi hârtia complicelui său din clădirea C.C.-ului, care-i dădea drumul pe filieră, adică o expedia la Ministerul Comerţului Interior. Nici nu era greu să-i falsifici semnătura Secretarului General, era destul de simplă, un N cu coada lungă, sub care scria aproape caligrafic, ca un copil din primele clase, Ceauşescu.

Cât despre rezoluţie, ospătarul scria un simplu ’’Aprob’’, sub care trăgea o linie scurtă dedesubtul căreia imita apoi semnătura înaltului personaj. Ana Mureşan, ministrul comerţului interior, primind hârtia prin poşta specială, în plic cu antetul Comitetului Central, nici nu se gândea că aprobarea nu-i a Secretarului General! Până să fie prins, ospătarul îi facuse pe destui cu ARO, printre care şi doi colonei plini din Ministerul Apărării Naţionale. Nicolae Ceauşescu primise şi adnotase personal informarea redactată de ofiţerul compartimentului de analiză şi sinteză. După părerea mea nu-l deranjase atât fapta infracţională a ospătarului, pe care n-o comentase, pusese doar un V(ăzut) pe nota de prezentare, cât gestul celor doi colonei de a ocoli filierele legale, întrucât adnotase cu litere mari, apăsate, în dreptul numelor acestora: „Şi? N-au fost aspru pedepsiţi?’’, după care semnase. Semnătură autentică, de data asta. Să nu credeţi că ofiţerii care lucrau în acestă structură, de la vârful Miliţiei, aveau o slujbă de invidiat. Iată ce-şi aminteşte domnul colonel (r) Nicolae Bucur : *... „Problemele se complicau atunci când, ofiţerul de la sinteză, analiză şi informare primea ordin, în afara programului, fie direct de la conducerea Inspectoratului General al Miliţiei (Nuţă, Mihalea ori un alt adjunct), fie prin cel care conducea Statul Major, şeful de cabinet sau prin Dispecerat, să se redacteze de urgenţă o notă cu un anumit eveniment, despre care trebuia să facă o documentare temeinică în teritoriu, apelând la direcţia de profil sau direct la conducerea miliţiei judeţene ori cadrele ce asigurau permanenţa la comandă, dacă nu era timp. Şi care trebuia prezentată la cabinetul şefului IGM la ora cutare sau trimisă la minister ori unui înalt demnitar din conducerea de partid şi de stat. În plus, sintezele zilnice trebuiau şi ele prezentate la ora ordonată. Nu se admiteau întârzieri! Partea proastă era că evenimentele se “colectau” până spre dimineaţă, când se încheia raportarea, şi atunci când intervenea oboseala unei ture prelungite, trebuia să ai mintea limpede, să centralizezi, selectezi, analizezi şi să formulezi concluziile ori chiar măsurile, pe baza propunerilor venite din teritoriu! Greu, foarte greu! Depindeai atunci, în bună măsură, de valoarea dactilografei care, prin viteza de lucru dar şi a vreunei formulări inspirate, te putea scoate din încurcătură. În unele cazuri, dacă apărea un eveniment grav, generalul Nuţă ordona întocmirea unei note de informare şi dorea să o ducă personal la Postelnicu, ministrul de interne, ori la cabinetele 1 şi 2 de la Comitetul Central (Tovarăşul şi Tovarăşa!). Maşina era trasă la intrare iar el aştepta în capătul scării, întrebând din minut în minut “Ce fac ăştia, de ce nu e gata?”…Aşa că trebuia să dictezi nota formulând direct de pe telex, iar dactilografei îi tremura coala în maşina de scris, ca nu cumva, din viteză, să greşească vreo literă, să trebuiască să şteargă ori, mai grav, să rupă hârtia şi să o ia de la capăt…De aceea, la Statul Major erau aduse cele mai bune dactilografe. Nu aveai, totuşi, cum să nu greşesti! Unul dintre colegi a păţit-o! Trebuia să facă o informare cu rezultatele acţiunilor dintr-un domeniu economic şi trebuia redactată în şapte exemplare originale, pe hârtie mai groasă, de calitate. Cifrele se completau, spre dimineaţă, de mână, de către un desenator. După o noapte nedormită, la ultimele exemplare, pe verso, nu au mai fost trecute cifrele, fapt ce a scăpat ofiţerului care răspundea de lucrare şi era obligat să o verifice. Aşa că informările au plecat cu spaţiile goale, fără cifre. Scandal, anchetarea vinovaţilor şi, după o şedinţă de partid furtunoasă şi cu vot repetat, ofiţerul a fost sancţionat şi mutat disciplinar la o margine de ţară, la Sulina. Deşi avea familie şi copii în Bucureşti…Era notorie, de altfel, ameninţarea generalului Mihalea cu mutarea într-o localitate “unde se agaţă harta în cui”… Pentru conducerea de partid şi de stat erau făcuţi la tipografie fluturaşi de prezentare cu numele beneficiarului: Nicolae şi Elena Ceauşescu, Bobu, Dăscălescu, Ion Coman, etc. De regulă, informările trimise la cabinetul 2 veneau retur, cu plicurile nedesfăcute, având pe ele un V(de la văzut) de analfabet: două beţe care se încrucişau pe undeva, încercând să alcătuiasca litera V… În antiteză, Ion Coman mulţumea întotdeauna, în scris, pentru informarea făcută…Alt om, altă calitate… Se redactau şi informări pe subiecte delicate, care nu picau bine conducerii partidului şi statului. Le ordona generalul Nuţă, poate pentru a se acoperi şi a putea spune:” Eu v-am zis!”…* Revin acum la cele percepute de mine, personal! În timpul celei de-a doua detaşări la Statul Major, trecând mai mult de două săptămâni de când eram prezent acolo, am primit ordin să-mi aleg o temă pe care s-o aprofundez şi să redactez una dintre informările alea speciale. Frunzărind rapoartele şi telexurile din ultima perioadă, în căutarea inspiraţiei, mi-a căzut sub ochi unul de la noi, de la Dolj, care avea drept obiect moartea a câtorva mii de puişori de la Ferma Avicolă din Cârcea, de lângă Craiova. Cauza? Întreruperea furnizării energiei electrice oprise funcţionarea lămpilor cu infraroşii ce asigurau câldura iar puii muriseră prin hipotermie. Atunci, amintindu-mi că mai văzusem rapoarte referitoare la pagube produse în economie datorită lipsei de curent electric, mi-a venit ideea subiectului informării pe care urma să o redactez. Am căutat şi centralizat toate rapoartele din ultima lună referitoare la acest subiect, rezultând un prejudiciu substanţial. Prin intermediul unui consătean ce lucra la Ministerul Energiei, am obţinut date referitoare la economiile generate de întreruperile programate de energie electrică şi documentele în care se centralizau aceste date. Mi-a dat cu minus, adică economiile realizate erau sub nivelul pagubelor produse, cu o sumă considerabilă chiar! Am redactat informarea şi am prezentat-o şefului de tură, colonelul Dejeu, ce anterior lucrase la securitate, pacepist, adică ofiţer ce fusese retras ori reuşise să fugă de la post, în urma defectării generalului Pacepa. După ce a citit-o cu atenţie, aceasta mi-a restituit-o şi mi-a spus: - Puiule, informarea e bună, dar nu poate pleca mai departe! Şi vă sfătuiesc să nici nu mai raportaţi de la judeţe astfel de probleme! - Nu înţeleg, dacă e bună, de ce nu poate fi înaintată? - Pentru că indicaţia întreruperilor furnizării energiei electrice a venit direct de la Tovarăşul, înţelegi? Şi cum să mergem acum şi să-i spunem că a greşit? Nu se poate, înţelegi? - Bine, dar când a dat această indicaţie, poate a luat în calcul alte elemente. Dacă o să vadă că a fost o decizie care are consecinţe negative, poate o să revină! - Nu se poate înţelegi? Cine e cel care să meargă să-i spună că a greşit? Nu se poate. Şi aşa a râmas! Informarea a putrezit în fişetul lui Dejeu, dacă nu o fi rupt-o după ce am ieşit din biroul său. Peste câteva luni, la o nuntâ la care erau naşi nşte braşoveni bine situaţi, am stat la masă cu cineva care lucra la Comitetul Central. Nu îmi mai amintesc numele său, din păcate, dar ştiu că anterior fusese prim secretar al judeţului Braşov apoi ambasador în Cuba. I-am relatat povestea cu informarea şi mi-a spus că, întradevăr, dacă cineva se ducea la el cu o problemă care nu-i convenea, Ceauşescu făcea urât. Dar apoi reflecta şi dacă ajungea la concluzia că cel în cauză avea dreptate, în zilele următoare îl chema la el şi-i spunea: “Cum ziceai că e cu problema aia? Ia mai spune odată!’’ Deci, a concluzionat înaltul activist, avea puterea să revină asupra propriilor decizii dacă realiza că a greşit! Problema este că nu prea are cine să-i spună a greşit! Aşa o fi fost, n-o fi fost aşa, n-am de unde să ştiu! Dar din experienţele mele cu informările de la Combinatul chimic, cu moartea vacilor din Rast, stagiile la Statul Major al IGM şi din câte am mai auzit pe ici pe colo în acele vremuri, sunt convins că, din teama de a nu-şi pierde funcţiile, multe adevăruri i-au fost ascunse Secretarului General tocmai de către cei care aveau datoria să-l informeze! A fost şi minţit deseori, grosolan chiar, ca în cazul producţiilor agricole record, realizate fictiv, iar uneori, când exista riscul unor verificări personale directe, chiar prin metode elaborate, ca în cazul producţiei fictive de locomotive de la Uzinele 23 August, unitate aflată în directa sa responsabilitate! Părerea mea, vorba lui nea Nicu Văcăroiu!