duminică, 10 iunie 2018

Moşii


Tradiţia sărbătoririi Moşilor de vară încă se mai păstrează la Lița. Îmi plăcea foarte mult acest obicei in copilărie când primesm drept împărțanie strachini cu orez cu lapte și chite de cireșe. Paharele cu apă care se împărțeau erau legate împrejur cu ață roșie, sub care se prindeau, de asemenea, cireșe. Cireșe erau prinse și de cozile lingurilor. Toate vasele, paharele si lingurile împărțite erau noi, cumpărate in perioada premergătoare de la târg sau de la căruțele olarilor care mergeau pe ulițele satului, venind tocmai de la munte, din județul Vâlcea, de regulă. Căruțele olarilor aveau o formă specifică, fiind mult înălțate, pentru a putea cuprinde cât mai multe paie, printre care erau puse oale și străchini, pentru a fi protejate de zdruncinături. Pe laturile căruțelor erau pari înalți in care erau înfipte, cu gura in jos, diferite modele de oale. Ce vreți, și atunci reclama era sufletul comerțului. .Sub căruță sau puțin in urma ei, pășea resemnată cățeaua olteanului, care avea rolul să-și păzească stapânul și avutul acestuia pe timpul nopților, drumul de la munte fiind lung, străbătut cu săptămânile, nu in trei- patru ore ca acum, cu mașina.
Exista și o superstiție, sau nu știu cum să-i spun, pentru dezvăluirea căreia îmi cer iertare celor pudici. Dacă te scărpinai in fund și erai văzut se spunea că vine carul.cu oale! 
Acestea fiind zise vă urez tuturor o sărbătoare plăcută și cu folos! Fie ca moșii voștri să primească și să se bucure de pomenile făcute! Doamne ajută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu