Zilele acestea, mai exact pe 12 martie 2012, se implinesc 22 de ani de cand, in urma unei impresionante manifestatii ce avusese loc cu o zi inainte in celebra, pe atunci, Piata a Operei s-a adoptat Proclamatia de la Timisoara, document programator ce continea controversatul punct 8 in care se propunea ca legea electorala sa interzica, pentru trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatura, pe orice lista, inclusiv la presedintia Romaniei, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de securitate. Acestia erau vazuti de cei ce redactasera proclamatia, si nu numai, ca principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor ce framantau societatea romaneasca in acele timpuri nu prea indepartate si, dupa parerea mea, chiar daca nu in aceeasi masura, si in cele prezente.
Eram inca tanar pe atunci, 36 de ani, botezat de doua-trei luni politist dupa ce timp de 10 ani fusesem ofiter de militie. Ca politist, aveam aceeasi colegi si aceeasi sefi ca si in Militie. Se schimbasera cativa doar, pe la Bucuresti, la varful institutiei, iar la noi, la Dolj, seful de la judet plecase la Bucuresti, la varf, iar seful de la municipiu, de la Craiova trecuse la judet, tot sef. Mentalitatile erau aceleasi, doar ca nu mai eram asa cocosi ca inainte, la general vorbind.
Ne bucurasem si noi, militienii, ca si ceilalti cetateni de caderea lui Ceausescu. Desi eram considerati printre privilegiatii regimului. Au fost, intradevar, privilegiati. Sefii cei mari. Nu neg ca si noi, cei mici, am avut unele avantaje. Dar si noi traiam tot in Romania, alaturi de ceilalti, aveam si noi familii, parinti, frati, rude. Nu uit cand, trecand odata pe la parintii mei din Teleorman, i-am gasit facand baie in toiul noptii, pe la ora doua. Intrebandu-i, mi-au raspuns ca doar atunci aveau curent electric. Aveam grija ca, atunci cand mergeam pe la ei, sa le duc kilograme de lumanari sa le aprinda cand se lua lumina, ca de gaz nici vorba sa se mai gaseasca. Ma imprietenisem, special in acest scop, cu un preot si cu d-l Fronie, gestionar la un magazin de pompe funebre de pe strada Romania Muncitoare, care si ei imi dadeau cu portia, sa le ramana si pentru enoriasi si clienti. Trebuia sa le duc si paine, ca nu le ajungeau 300 de kg de grau cat primeau intr-un an de la CAP, pentru a manca in fiecare zi. Asta era limita maxima pentru painea unei familii de tarani: 300 kg de grau pe un an de zile. Dupa ce o macinau, dupa ce dadeau uiumul la moara, dupa ce puneau taratele deoparte calculati cam cata faina le ramanea. Asa ca trebuia sa le duc eu paine de la oras, lor, carora le treceau prin mainile batatorite miile de tone de grau luate cu japca de stat. Despre ulei, zahar si alte cele nu mai vorbesc. Ca sa vedeti cat de rau am ajuns acum, de unii regreta acele timpuri!
Asa ca, nu va mirati ca ne-am bucurat si noi, militienii, ca a cazut Ceausescu. Bucuria ne-a fost insa de scurta durata, Dupa doar cateva ore, am inceput sa fim acuzati de faptele celor care lucrasera in militie si securitate pe cand noi abia ne nasteam, prin anii ’50. Gratulati cu dulci epitete: teroristi, sobolani imputiti, tortionari. Acuzati ca otravim apa din fantani, ca tragem in salvari, ca omoram oameni nevinovati. Unora chiar, dupa ce au fost linsati in strada, li s-au varat sobolani pe gat iar in ochi le-au fost infipte stelele de pe epoleti. Ne-am fi dorit ca noua putere sa instituie niste comisii, sa le comunice sediul si sa anunte populatia ca toti cei ce au de reclamat abuzuri si ilegalitati comise de militieni, sa se adreseze acelor comisii. Care sa ne cearna si sa hotarasca: asta merge la puscarie, asta pleaca, asta ramane. Dar s-a gandit cineva la asta? Nu, am fost etichetati si judecati, la opinia publica ma refer, in bloc.
Mai mult, la putin timp dupa instituire pluripartidismului, unul din liderii partidelor istorice iese cu o declaratie conform careia peste 800 000 de fosti comunisti trebuie arestati si trasi la raspundere. Cine credeti, ne-am gandit noi, ca vor fi primii trimisi sa ispaseasca dintre cei 800 000? Tot in bloc, fara discernamant?
Si chiar daca punctul 8 al proclamatiei spunea explicit ca a fi membru de partid nu e o vina, puteam avea noi incredere ca va fi asa, dupa declaratia liderului la care m-am referit mai sus? Noi, care stiam ca in 1948 si 1949, in noaptile premergatoare emiterii decretelor de infiintare a Securitatii Poporului si a Militiei Populare, fusesera arestati toti vechii politisti si ofiteri de informatii, cu exceptia celor ce acceptasera sa devina informatorii comunistilor infiltrati in structurile de contrainformatii ale acelei vremi? Dupa arestare, au fost inchisi in Cetatea Fagarasului, apoi trimisi la Canal, in lagarul de la kilometrul 5, impreuna cu infractori de drept comun cu care se intersectasera pe parcursul carierei profesionale. Care le-au transformat viata intr-un calvar, dupa care iadul parea o dulce ispasire. Mai mult, toti au fost divortati din oficiu, pentru ca membrii fostelor familii sa nu aiba dreptul de a se interesa de ei, de a solicita vorbitor, de a le trimite alimente si medicamente.
Stiam, de asemenea, ce au patit multi politisti, jandarmi si ofiteri de informatii cand au venit legionarii la putere, zeci dintre ei fiind macelariti cu topoarele in beciurile Jilavei, sau impuscati in birourile lor din Prefectura politiei capitalei.
Asa ca, desi eram convinsi de justetea punctului 8 de la Timisoara, multi dintre politisti au actionat, din impedimente politice, impotriva aplicarii acestuia. Mai ales ca SRI-ul inca nu se infiintase oficial, iar fostii ofiteri de securitate fusesera mutati in alte judete, la Craiova fiind adusi ofiteri din Hunedoara, Teleorman si de aiurea, care nu erau familiarizati nici cu teritoriul nici cu populatia, fiind lipsiti de eficienta.
Sant convins ca, daca nu ar fi existat aceasta impotrivire surda, tacita, prevederile punctului 8 ar fi putut fi aplicate iar astazi, am fi avut, intr-adevar, o alta societate. Mai dreapta si mai curata. Cel putin in politie exista generatia capitanilor, ofiteri inca tineri, cu 9-10 ani vechime, care nu indeplinisera functii de conducere in sistem dar acumulasera deja experienta, fara a fi inca atinsi de tarele si mentalitatile celor cu vechime. Sant sigur ca si-n celelalte institutii ale statului era la fel. Asa ca lustratia era perfect posibila, fara a se produce un hiatus in functionarea statului si a societatii, in ansamblul ei.
Ce s-a intamplat insa. De ochii lumii, au fost indepartati cativa dintre sefii mai vechi si inlocuiti cu ofiteri tineri, printre care m-am numarat si eu. Putini insa, foarte putini si nu in functii in care ar fi putut intr-adevar sa miste ceva. In ultimii doi ani inainte de revolutie lucrasem direct cu seful cel mare al militiei judetene, excelent profesionist de altfel, de la care avusesem ce invata. Spre sfarsitul lui ’89 m-a chemat la el si mi-a spus, putin jenat, ca peste cateva zile e ziua de nastere a ministrului de interne, rugandu-ma sa merg la Poligrafie pentru a tipari o felicitare speciala, dandu-mi si indicatii cum ar trebui sa arate. M-am prezentat la directorul de atunci, care m-a ajutat sa rezolv sarcina. A durat doua zile, dar am primit o felicitare de marime A4, tiparita pe o hartie speciala, cu litere din foita de aur, pusa intr-o mapa superba din piele rosie, cu panglica tricolora, o splendoare, ce mai incoace si-ncolo.
Peste doar cateva luni, in prima parte a lui 1990, m-a chemat noul sef al politiei judetene, institutie democrata acum, care, luindu-ma prieteneste pe dupa umeri, mi-a murmurat la ureche ca are o informatie confidentiala, ca saptamana viitoare e ziua noului ministru, bla-bla… Am ripostat, …iar incepem cu d-astea, domnule colonel!!!… lasa ba, ce stii tu, esti inca tanar, n-ai habar dedesubturi…ma rog, pana la urma m-am dus la Poligrafie unde, cand au auzit ce vroiam, tipografii cat pe ce sa ma ia la bataie. Am fost scapat din mainile lor de directorul adjunct, care mi-a spus, tot confidential, …lasati seful ca se rezolva, am eu oamenii mei, ce dracu, de ce n-ati venit direct la mine?... S-a rezolvat, dar am realizat cata dreptate aveau cei de la Timisoara cu al lor punct opt.
Peste inca putin timp, eram seful economicului de la municipiu si au murit niste vaci, destule, la CAP-ul de la Melinesti, inca nedesfiintat, aflat in arondarea municipiului. Am fost chemat la inspectorat, unde seful economicului pe judet il convinsese pe seful al mare al politiei ca este necesara o ancheta, sa stabilim vinovatii si sa-i arestam spre invatatura de minte. Avea experienta berbecutilor de la Filiasi. Baietii mei stabilisera deja informativ ca vacile murisera de foame, n-aveau nutret, asa ca m-am opus oricarei anchete. …Ce facem sefu, i-am zis celui mare, de-abia am scapat de agricultura si acum ne bagam iarasi slugi, in loc sa facem munca de politie?... Pentru ca pe vremea lui Ceasca stateam cu lunile pe camp, in campanile agricole si toamna tarziu, cand terminam cu graul si porumbul, ne luau sefii la suturi ca avem dosare nerezolvate. Nu au fost de acord cu mine si, invatati ca pe timpurile nu de mult apuse, am mers la dreptate la primul secretar, cum ar fi. Noroc ca, spre cinstea sa, noul prefect, sau cum se numea functia sa de atunci, Ilie Stefan, a realizat absurdul situatiei si nu a fost de acord cu nici o ancheta. Dar mentalitatile existau, iar vechii sefi le perpetuau cu osardie in noile institutii, pretins democratice.
Nu peste multa vreme, prin toamna, in noua institutie botezata SRI, cu care imparteam aceeasi cladire de pe Amaradia plus popota, garajul si alte dependinte, s-au intors si baietii de la secu, care haladuisera prin alte judete, sa-i mai uite lumea. Mi-am dat seama ca punctul ala cu lustratia fusese inmormantat deja. In ceea ce ma priveste, ajuns acum loctiitor al sefului Politiei municipiului Craiova, unul din putinii tineri cu functie de comanda, parerile si luarile mele de pozitie deranjau frecvent dinozaurii din Consiliul de conducere al inspectoratului. Comanda municipiului era compusa, pe atunci, din seful politiei si trei adjuncti, care asigurau prin rotatie permanenta la conducere. Sedintele consiliului se desfasurau, de regula, in zilele de luni, de la municipiu participand seful si cei doi adjuncti care nu erau de permanenta. Pana la urma, satul de ideile mele “avangardiste” si de propunerile menite sa schimbe ceva, seful inspectoratului i-a ordonat sefului politiei municipale sa faca in asa fel incat sa nu mai particip la sedintele de consiliu, sa raman la sediul din Libertatii pentru a asigura permanenta la comanda, indiferent daca era sau nu randul meu. Si asa, vechile mentalitati din politie nu numai ca au invins, ca invinsesera deja, dar nu au mai fost nici macar deranjate.
Cred ca la fel s-a intamplat si in celelalte institutii ale statului roman. Iar vechile naravuri si mentalitati nu numai ca au fost mentinute ci s-au si dezvoltat, atingand in prezent o amploare fara precedent.
Aflata intr-o acuta lipsa de credibilitate, puterea portocalie si acolitii sai au repus zilele trecute pe tapet chestiunea lustratiei, adoptand pe sest o lege de tot rasul, nu doar schioapa ci oloaga de-a binelea, crezand ca astfel prostesc populatia. Nu prostesc pe nimeni in afara de ei insisi daca chiar cred ca, in afara propriilor talibani, inghite cineva asta.
Dupa parerea mea, care cred ca este in concordanta cel putin cu a celor ce protesteaza de aproape doua luni in pietele publice, daca se vrea intra-adevar asanarea morala pe care au avut-o in vedere promotorii Proclamatiei de la Timisoara, o adevarata lege a lustratiei ar trebui extinsa si asupra celor ce ne-au condus dupa decembrie ’89, sunand cam asa:
“Se interzice pentru urmatoarele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, inclusiv la cea pentru presedintia Romaniei, al fostilor activisti comunisti si utecisti, al ofiterilor de securitate si militie, precum si al celor care au indeplinit functii de conducere de orice nivel in institutiile statului ori in regii sau alte unitati economice cu capital de stat, incepand cu 6 martie 1945 si pana in prezent.
Incepand cu data adoptarii prezentei legi se interzice, de asemenea, ocuparea oricarei functii de conducere in institutii ale statului roman sau in regii ori alte unitati economice cu capital de stat de catre cei din categoriile mentionate in alineatul precedent”.
04.03.2012 Iancu BATA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu