ZILE DE CUMPĂNĂ - DECEMBRIE '89 (V)

S-ar putea crede, având în vedere faptul neprezentării colonelului Langa încă din primele momente alături de cei care încercau să constituie nucleul noii puteri, că şeful nostru a fost ostil schimbării, acţionând pentru menţinerea vechii stări de lucruri, idee pe care încercau s-o acrediteze cei care-l acuzau de coordonarea unor acţiuni teroriste. Nimic mai greşit! Domnia sa a fost din primele momente alături de cei care au acţionat pentru înlăturarea lui Ceauşescu. Este o concluzie a mea personală, bazată pe relatările unor colegi de-ai mei despre felul în care s-a comportat în zilele de 21 şi 22 decembrie, înaintea momentelor care au precedat instaurarea noii puteri, când eu încă nu mă reîntorsesem în unitate. Este de notorietate faptul că în seara zilei de 18 sau 20 decembrie (sursele sunt contradictorii) din dispoziţia celor de la partid, de pe platforma industrială a Craiovei au fost trimise la Timişoara câteva mii de muncitori înarmaţi cu bastoane, bâte din lemn şi alte obiecte contondente, care să acţioneze pentru pacificarea celor ridicaţi împotriva lui Ceauşescu. Ajunşi în oraşul de pe Bega oltenii, cărora li se spusese că oraşul e terorizat de bande de huligani, au realizat ce se întâmplă de fapt şi au fraternizat cu răsculaţii, renunţând la intenţiile belicoase şi plecând înapoi spre Bănie. După întoarcerea garniturilor de tren din Banat, şeful inspectoratului judeţean al M.I., temându-se probabil de ceea ce vor relata prin oraş cei care fuseseră acolo şi de cum se vor repercuta spusele acestora asupra craiovenilor, a convocat o şedinţă operativă la care au participat toate cadrele cu funcţii de conducere din securitatea şi miliţia doljeană, pentru a se analiza starea de spirit a populaţiei şi a se stabili măsurile necesare pentru prevenirea şi contracararea unor evenimente asemănătoare celor din Timişoara. Luând cuvântul, şeful securităţii, colonelul Gherghe, a raportat că oamenii săi nu au informaţii că în Craiova s-ar putea întâmpla ceea ce s-a întâmplat la Timişoara. Colonelul Langa a intervenit, ironizându-l: – Nici cei de la securitatea din Timişoara nu au avut astfel de informaţii şi vedeţi acum ce este acolo! Printre alte măsuri stabilite, s-a dispus ca cei de la Miliţia municipiului Craiova să dubleze efectivele care asigurau paza sediilor Comitetului judeţean şi Comitetului municipal de partid, ce fuseseră deja întărite de câteva zile, şi să instituie în zona acestora patrule mixte, compuse din miliţieni, militari din batalionul de securitate-miliţie şi gărzi patriotice. În seara zilei de 21 decembrie, mi-a povestit căpitanul Ion Rusu de la cercetări penale, care era ofiţer de serviciu pe Miliţia judeţeană, Langa i-a ordonat să transmită ordinul său de a fi retrase urgent dispozitivele constituite pentru paza sediilor comitetelor judeţean şi municipal de partid şi să se asigure că ordinul a fost executat. La puţin timp după retragerea dispozitivului a sunat unul dintre secretarii Comitetului judeţean de partid, Ciubotaru parcă se numea, cerând să vorbească cu şeful miliţiei judeţene. Colonelul Langa a refuzat să vorbească cu el. Secretarul a revenit peste câteva minute, Langa refuzând iarăşi convorbirea. Peste nici zece minute în anticamera cabinetului şefului miliţiei judeţene, situat la etajul doi al aripii dinspre est a clădirii inspectoratului judeţean al M.I., a intrat inspectorul şef, colonelul Ion Sandu, care avea biroul la etajul întâi, în cealaltă aripă. A întrebat dacă Langa-i în birou şi la răspunsul afirmativ al lui Rusu a intrat în cabinet, trăgând uşa după el. Datorită uşii duble, capitonate, a cabinetului Rusu nu a auzit ce-au discutat cei doi înăuntru, dar conversaţia nu a fost prea lungă, după doar vreo câteva minute s-a deschis uşa iar Sandu a ieşit precipitat, roşu ca racul la faţă. În timp ce uşa se deschidea, căpitanul Rusu l-a auzit pe Langa strigând în urma inspectorului şef: – Ieşi afară, băi, căcăciosule! Asiguraţi voi paza sediilor partidului, de-acum asta nu-i treaba miliţiei, e treaba securităţii. Ce se-ntâmplă acum în ţară e treabă de securitate, nu de miliţie. Probabil că Sandu venise la Langa trimis de secretarul comitetului judeţean de partid, care-l sunase să-i spună despre retragerea dispozitivului de pază. Tineţi cont că era în seara zilei de 21 decembrie, Ceauşescu era încă la butoane. Vi se pare că Langa acţiona pentru menţinerea sa la putere, sau că deja nu i se mai subordona? În prima parte a anului 1990 căpitanul Ion Rusu avea să plece din Dolj, cadru didactic la viitoarea Academie de Poliţie. După câţiva ani avea să ajungă directorul Direcţiei juridice din Ministerul de Interne iar, după plecarea sa din minister, şef de cabinet al lui Valeriu Stoica, pe vremea când politicianul liberal era ministru al justiţiei. Acum este profesor universitar la una dintre facultăţile de drept. Ne-am reîntâlnit de mai multe ori, a venit în vizită şi la noi acasă, eram prieteni, şi am rediscutat cele de mai sus, menţinându-şi mereu relatarea iniţială. A doua zi, 22 decembrie, muncitorii Fabricii de avioane din Craiova au ieşit in corpore din uzină, deplasându-se pe jos spre centrul oraşului, spre sediul Comitetului judeţean de partid. Pentru cei care nu cunoaşteti Craiova, uzina 444 cum i se spunea pe atunci fiind obiectiv militar, este situată în câmp, la câţiva kilometri buni de oraş. Dacă ar fi fost fidel regimului, colonelul Langa ar fi putut acţiona cu efectivele de care dispunea pentru dispersarea coloanei de manifestanţi înainte de a intra în oraş ori imediat după intrare, la podul de la Electro, punct obligatoriu de trecere, unde ar fi putut constitui un baraj eficient. Nu a făcut asta, ba din contră, l-a sunat pe căpitanul Luchian Mitran, adjunct al şefului miliţiei municipale, căruia i-a ordonat să se deplaseze personal pe traseul de afluire al coloanei de manifestanţi şi să retragă dispozitivul existent pe traseu, asigurându-se personal ca nici un ofiţer sau subofiţer de miliţie să nu se afle pe traiectoria marşului sau la Comitetul judeţean de partid. Ordinul a fost dat de Langa lui Mitran în jurul orei nouă dimineaţa, când Ceauşescu se afla încă în biroul său din sediul Comitetului Central. Şi atunci, ce logică ar fi avut ca după plecarea lui Ceauşescu din sediu şi arestarea acestuia să se fi pus în fruntea unor forţe ostile schimbării şi să fi iniţiat sau condus acţiuni teroriste, cum l-au acuzat unii dintre acoliţii generalului de la armată? Ziua de 25 Decembrie, ziua de Crăciun, a fost o zi destul de grea pentru noi. Fusesem izolaţi în sediu, ni se tăiaseră toate legăturile telefonice, nu mai puteam comunica cu nimeni. Deşi ne conformasem dispoziţiilor celor de la Comitetul Salvării Naţionale şi acţionasem în oraş împreună cu reprezentanţi ai noului organism de putere, oficial nu se prezentase încă nimeni la noi, nici de la Comitet nici de la Armată, să ne preia, ca să zic aşa. Abia pe 27 decembrie s-a întâmplat asta, când au venit cei de la Armată, au preluat paza unităţii şi punctul de control acces, au dublat cu ofiţeri de armată toţi ofiţerii cu funcţii de conducere din unitate, ofiţeri în uniformă de campanie care stăteau în birourile şefilor noştri, supervizând activitatea acestora. A fost efectuată inventarierea armamentului şi muniţiei din rastele şi magazii, neconstatându-se diferenţe faţă de scripte, ceea ce a confirmat faptul că efectivele unităţii noastre nu trăseseră nici un foc de armă în zilele acelea. Dar asta avea să se întâmple peste două zile, de Crăciun nu ştiam ce se va întâmpla cu noi, interpretând ca un semnal rău prevestitor tăierea legăturilor de comunicaţii de care beneficiasem până atunci. Singurul mijloc de legătură cu exteriorul rămăsese televizorul, la care ne holbam toţi pentru a afla cu o clipă mai devreme ceea ce urma să se întâmple. Un grup destul de numeros de ofiţeri am stat toată noaptea la televizorul din camera ofiţerului de serviciu, care era şi anticamera cabinetului şefului. Spre dimineaţă, după ce am vizionat filmul simulacrului de proces al lui Ceauşescu şi al execuţiei, domnul colonel Langa ne-a zis: – Gata, mergeţi în birouri şi încercaţi să vă odihniţi puţin. Nu cred că vom mai avea ce vedea! Bâţă şi Manta, voi rămâneţi, veniţi la mine în birou că vreau să discutăm ceva. Împreună cu Iulică Manta, şeful Serviciului Circulaţie, l-am urmat pe şef în birou în timp ce restul ofiţerilor plecau. Domnul colonel Langa a deschis fişetul şi a scos o sticlă de culoare verzuie, la trei sferturi. – E un vin de colecţie, a spus şeful. Păstram sticla să i-o fac cadou generalului Nuţă, de ziua lui, dar acum... Nu ştiu dacă ştia deja de moartea lui Nuţă, eu şi Manta cred că încă nu aflasem despre doborârea elicopterului în care Nuţă şi Mihalea erau transportaţi încătuşaţi la Bucureşti! A scos şi trei pahare, a desfăcut sticla şi a turnat în ele. Era un vin gros, uleios, de culoare gălbui-cărămizie. Pe sticla închisă la culoare scria cu litere în relief, realizate din turnare: Pivniţele Coroanei (sus, în semicerc), Segarcea, 1929 (jos, drept, unul sub altul). Nu mai băusem până atunci un astfel de vin, vechi de 60 de ani. Auzisem că vinul prea vechi se face marmeladă, o legendă urbană cred, dar nu era aşa. Era o esenţă de vin aş putea spune, o licoare dumnezeiască, dar tare, puternic, ne-a ajuns partea doar câte două păhărele dar simţeam deja că mă ia valul. Erau şi oboseala şi emoţiie, cred, nu doar vinul! – În dimineaţa aceea, ne-a povestit şeful, m-a sunat directorul de la Avioane. ,,Şefu', ce fac? - m-a întrebat. Nu mai pot să-i ţin! Sunt câteva mii de oameni adunaţi la poartă! Ies din uzină şi pleacă spre oraş!'' - ,, Lasă-i să plece, i-am spus. Ce poţi să le faci?" L-am sunat apoi pe prietenul meu Ciovică, şeful miliţiei judeţului Arad, şi apoi pe cel de la Cluj, unde lucrasem înainte de a veni la Dolj. Am aflat că şi la ei se ridicaseră oamenii. Gata, mi-am zis, dacă s-au ridicat şi Ardealul şi Oltenia, Ceauşescu e dus! Nu mai are nici o şansă. Şi am pus iarăşi mâna pe telefon şi l-am sunat pe Mitran, locţiitorul de la municipiu. ,,Măi, i-am spus! Vezi că s-au ridicat cei de la Avioane, vin spre centru. Probabil în drum or să-i ia şi pe cei de la Electro si care mai sunt acolo, pe patforma de est. Urcă-te-n maşină, fugi la intrarea în oraş dinspre Balş apoi vii încet înapoi şi trimiți la sedii toţi miliţienii pe care-i găseşti pe traseu. Ai grijă să nu rămână vreunul rătăcit pe acolo, prin calea manifestanţilor‟. Chestiunea aceea din 27 decembrie, cu preluarea de către armată a miliţiei judeţene, n-a durat decât o zi, pentru că în ziua următoare s-a dat decretul prin care instituţia noastră era recunoscută, devenea Poliţie, nu mai era Miliţie! Iar cei de la Armată s-au retras. Colonelul Langa a fost chemat la Bucureşti, iar la televizor s-a anunţat numirea sa în funcţia de şef al noii instituţii, Poliţia Română. Nu a durat mult, perioada aia în care la Televiziunea Liberă se perinda cine vrei şi cine nu vrei încă nu se terminase. Aşa că pe post a apărut mintenaş o delegaţie de ofiţeri ai unor unităţi militare din Craiova care au protestat împotriva numirii în funcţia de şef al Poliţiei naţionale a unui ofiţer care condusese acţiunile teroriste din Craiova. Lucrătura generalului, probabil, căruia şeful nostru refuzase să-i predea materialele privind cercetările la fata locului în zonele unde căzuseră presupusele elicoptere. Cei care-l numiseră au dat înapoi şi au revocat numirea. A fost numit doar şeful Direcţiei Poliţiei Economice, o funcţie tot la vârful instituţiei, dar de mai mică suprafaţă. Păcat! Mi-a mărturisit după un timp că, dacă nu s-ar fi revocat numirea, ar fi creat o instituţie puternică, de adevărati profesionişti. ,,Aş fi dat mai mult de jumătate afară, dacă ar fi trebuit. Pentru că cei rămaşi ar fi făcut tot atâta treabă cât toţi ceilalţi, din care mulţi doar se fac că muncesc!‟‟ Sunt convins că aşa ar fi fost, l-am cunoscut destul de bine pentru a-l fi crezut în stare de asta. M-a întrebat dacă vreau să merg împreună cu domnia sa la Bucureşti. I-am răspuns că nu, eram prea îndrăgostit de viitoarea mea soţie şi-mi venea greu să plec de lângă ea. Dar regret că n-am făcut-o, nu aş fi avut decât de câştigat lucrând în continuare lângă un astfel de profesionist. După o vreme a fost înaintat la gradul de general. A ieşit la pensie de pe funcţia de ministru-secretar de stat, pe vremea preşedintelui Constantinescu. In ceea ce mă priveşte, după verificările efectuate asupra cadrelor fostei miliţii doljene de către o comisie senatorială condusă de senatorul Voica, apoi de către una a Ministerului de Interne condusă de generalul Stoleru, care s-au soldat cu epurarea unora şi destituiri din funcţii, am fost numit şef al Poliţiei Economice din Craiova, revenind în sediul din strada Libertăţii unde îmi începusem ucenicia. Începea o altă etapă a carierei mele, cea de poliţist. Într-o nouă instituţie, total reformată, speram! Într-una din zile am fost căutat la birou de profesorul Popa, împreună cu care participasem la unele acţiuni în acele ultime zile ale lunii decembrie. Profesorul era acum liderul unei asociaţii de revoluţionari şi mi-a înmânat un set de documente pentru a-l completa şi a beneficia şi eu de certificatul acela. Setul avea deja anexate declaraţiile lui Popa şi ale altor băieţi din fostul detaşament. Trebuia doar să completez cererea şi ce mai era acolo, apoi să semnez. I-am mulţumit că s-a gândit la mine dar am refuzat, conştient că pierd o serie de privilegii (îndemnizaţii, scutiri de impozite, gratuităţi pentru medicamente,etc.) spunându-i că am acţionat în calitatea mea de ofiţer, respectându-mi jurământul depus la intrarea în şcoala militară. Mi-ar fi fost ruşine de mine, dacă n-aş fi făcut-o! Mi-am amintit de colonelul Balaci în biroul primului secretar după acţiunea de la Lugoj şi, tardiv, am recunoscut că avusese dreptate. Ne făcusem doar datoria! -SFÂRŞIT-