ZILE DE CUMPĂNĂ - DECEMBRIE '89 (II)

Am ajuns la unitate abia spre seară, circulând cu maşini de ocazie. Fiind în ţinută civilă lejeră, blugi şi geacă, am reuşit să intru deşi în faţa acesteia, pe stradă şi mica alee ce ducea spre poarta Miliţiei judeţene, erau comasate grupuri de cetăţeni. M-am prezentat la şef, potrivit reglementărilor, apoi la ofiţerul de serviciu şi dispecerat m-am pus la curent cu ce se întâmplase la Craiova în acea zi. Deşi mulţi, unii chiar dintre poliţişti, au susţinut că şeful nu fusese în sediu în acea noapte, domnul colonel Langa era acolo, ba chiar îşi adusese şi soţia şi copilul în mica încăpere amenajată ca loc de odihnă în spatele cabinetului. Unitatea era pregătită ca pentru asediu, pe acoperiş, în colţurile acestuia, fuseseră instalate mitraliere, iar în unele birouri se găseau lăzi de muniţie şi grenade. Ba chiar îndrăznesc să cred că, dacă domnia sa n-ar fi fost în unitate în acea noapte, am fi putut avea soarta celor de la Sibiu. Am aflat ulterior, dintr-o sursă sigură, fost coleg de pe când, înainte de a merge la şcoala de ofiţeri, eram electromecanic şi lucram la montarea unor centrale telefonice, că în spatele clădirii PTTR (poştă, telefon, telegraf, radio) de pe Amaradia, situată peste drum de clădirea inspectoratului, cei de la armată instalaseră baterii de aruncătoare orientate spre noi. Iar în partea de vest curtea inspectoratului se învecina cu o mare unitate militară, ce includea şi comandamentul Armatei a treia, de care ne despărţea doar un gard. În Craiova se trăgea deja, încă de când se lăsase întunericul peste oraş. Aflat împreună cu Gică Cojocariu, şeful judiciarului şi Titu Petrescu, ofiţer la acest serviciu, la una dintre mitralierele de pe clădire, unde cadrele din sediu făceam de serviciu cu schimbul, priveam dârele colorate ale trasoarelor ce străbăteau cerul spre sud-est, deasupra unităţilor militare din cartierul Valea Roşie. Am avut chiar o dispută cu Cojocariu, legată de mirarea mea că se trăgea în sus, nu vedeam rostul din moment ce nimic nu survola Craiova, dar majoritatea rafalelor avea această direcţie. Cojocariu a zis că-s probabil ricoşeuri la care i-am răspuns că ricoşeurile ar avea trasee dezordonate, nu ar urma toate aceeaşi linie, în şiruri de câte 7-8 puncte luminoase. Se trăgeau rafale în sus! În situaţia care era în oraş în acea noapte un singur foc de armă scăpat din clădirea inspectoratului de vreunul dintre cadrele de miliţie sau securitate pe care nu l-ar mai fi ţinut nervii, deoarece de pe canalele media se revărsa asupra noastră un potop de invective şi acuzaţii (terorişti, torţionari, sadici, şobolani, asupritori, unii cerând chiar eliminarea noastră fizică) ar fi putut avea consecinţe dezastruoase. Prilejuri au existat, în acea noapte, şi nu doar unul. Un general de armată instalat în cabinetul ocupat cu nici 12 ore în urmă de primul-secretar Ion Traian Ştefănescu, ne-a sunat în mai multe rânduri pentru a ne avertiza de iminenţa unor atacuri teroriste asupra sediilor noastre. Eu, personal, l-am recepţionat pe primul dintre mesajele de acest gen, generalul comunicând că un elicopter cu terorişti ar fi aterizat la marginea oraşului Segarcea, şi că are informaţii că vor ataca sediul Miliţiei orăşeneşti. Mai vorbisem cu generalul de câteva ori în acea noapte, domnul colonel Langa mă pusese să răspund eu la telefonul TO din biroul său. Generalul insista să vorbească cu şeful nostru dar, la indicaţia acestuia, spuneam că nu-i acolo. Poate chiar asta a fost sursa susţinerilor ulterioare că şeful miliţiei nu fusese în unitate în acele momente dificile. Generalul tot insista, mi-a cerut să-i transmit să se prezinte urgent la sediul fostului Comitet judeţean de partid, mai exact la structura nou creată, Comitetul de Salvare Naţională al judeţului Dolj. Am aflat ulterior, i-am văzut şi pe caseta înregistrată de viitorul senator Dili Şerbănoiu, că şefii principalelor structuri ale M.I. din judeţ erau acolo: Ion Sandu, şeful inspectoratului, George Velicu, comandantul unităţii de trupe de securitate, Gheorghe Popa, şeful inspectoratului miliţiei transporturi, Ion Eugen Sandu, şeful miliţiei municipale, comandantul penitenciarului, cel al pompierilor... Lipseau doar Langa, şeful miliţiei judeţene şi Gherghe, şeful securităţii doljene, comandanţii principalelor structuri încazarmate în sediul din Amaradia. Dacă şi aceştia s-ar fi dus acolo, la mâna generalului, efectivele lor ar fi rămas de izbelişte, precum cele ale miliţiei din Sibiu. Şi, cine ştie ce-ar fi urmat! Aşa, cu un ofiţer ca Langa, cunoscut pentru calităţile şi competenţa sa profesională, aflat la comanda cadrelor comasate în sediu, era mai greu. Şi chiar dacă eu sau alţii nu-l dădeam la telefon să vorbească cu generalul, sunt convins că acesta ştia că este acolo. Pe ce mă bazez? Am aflat mai târziu că mulţi dintre ofiţerii de contrainformaţii militare din unităţile armatei fuseseră arestaţi şi puşi sub pază. Probabil că unii dintre ei, neştiind care le va fi soarta, să fi colaborat cu cei de la butoane. Este posibil ca unii dintre aceştia să fi avut surse şi printre noi. Altfel nu-mi explic cum un ofiţer de miliţie de la Serviciul Circulaţie, să fi venit în sediul inspectoratului şi să ne relateze, cu mâna pe inimă, că a văzut personal un elicopter aterizând în proximitatea unităţii noastre, la surdo-muţi, cum i se spunea şcolii ajutătoare pentru persoanele cu handicap, aflată la circa o sută de metri spre centru. Era o diversiune? Era, din moment ce nu fusese nici un elicopter acolo. Cine-o ordonase? Cui îi folosea? Nu ştiu, dar îmi confirmă că unii dintre noi erau conectaţi la alte sfori. În al doilea rând, un ofiţer cu funcţie de conducere în miliţie, venit de puţină vreme la Dolj, consătean cu generalul, a fost suspectat peste puţin timp că a jucat la două capete, deconspirând acestuia locul în care erau transportate anumite documente clasificate, întrucât nu mai exista garanţia asigurării securităţii acestora în locul în care se aflaseră iniţial. Cu Langa în sediu, un comandant capabil, respectat şi temut de către subordonaţi, o acţiune directă asupra unităţii noastre (în cazul că cineva s-ar fi gândit la asta) nu ar fi fost posibilă fără pierderi serioase din partea atacatorilor. Dar, chiar dacă nu ne-am confruntat cu un astfel de pericol extrem, au existat şi alte situaţii potenţial periculoase, care puteau degenera pe fondul psihozei ce ne fusese indusă. Îmi amintesc una dintre acestea, favorizată şi de faptul că nu toate cadrele cunoşteau în amănunţime prevederile planului de pază şi apărare al sediului ori pe cele ale planului de intervenţie a grupării antiteroriste Arta, nefiind implicate în aplicarea prevederilor acestora. În timpul acelei prime nopţi, în condiţiile în care la televizor se relata despre terorişti care atacă Televiziunea din blocurile de locuinţe din preajmă, supravegheam de la ferestrele clădirii de pe Amaradia, înarmaţi cu pistoale mitralieră, atât perimetrul unităţii şi împrejurimile, cât şi ferestrele celor două blocuri de locuinţe din stânga şi din dreapta unităţii. Aflat la fereastra dinspre est a culoarului de la etajul doi, împreună cu Nicu Marin de la cercetări penale, am zărit profilându-se pe cer capul şi umerii unui individ care încerca să se caţăre pe acoperişul infirmeriei, o clădire ceva mai scundă, situată în prelungirea blocului de locuinţe de lângă gardul unităţii. Am strigat ce am văzut, alertându-i pe ceilalţi. Deşi era o situaţie destul de periculoasă, colonelul Langa a alergat pe culoar, strigând puternic să nu tragă nimeni. – Nu trage nimeni, nu trage nimeni, decât la ordinul meu, striga! Apoi s-a auzit de jos, din curte, strigătul lui Sabin Popescu, şeful compartimentului antiterorist, care striga şi el: – Nu trageţi, nu trageţi, e omul meu, care se instalează în dispozitiv! A fost o situaţie de confuzie care a durat suficient pentru ca un tip mai slab de înger să fi putut scăpa un foc de armă, cum am aflat ulterior că s-a întâmplat în alte locuri. Auzind focul de armă, cei din unitatea militară vecină ar fi putut crede că-i atacăm, după cum tot perora Brateş şi alţii ca el la televizor, şi tragedia ar fi fost gata. La un moment dat, nu mai reţin cât se făcuse ora, şeful de post din Melineşti, o comună din nordul județului, a raportat că în curtea unui cetăţean din localitate căzuse o rachetă. (Va urma...)