Weekend la Bratovoieşti

În primii zece ani ai activităţii mele în poliţie multe sâmbete şi duminici le-am petrecut în pădurea Bratovoieşti. De multe ori, chiar începând cu seara zilei de vineri. La liziera pădurii la început, apoi, pe măsură ce creşteam în grad şi funcţie, la obiectivele speciale din interior, cum ar fi vila de la păstrăvărie, de pe malul lacului, obiectiv ce l-am avut în responsabilitate la ultima misiune de acest gen, în noiembrie 1989. Weekend-urile din pădurea Bratovoieşti erau prilejuite, aţi ghicit cred, de misiunile legate de participarea fostului şef al statului, Nicolae Ceauşescu, la partide de vânătoare, hobby-ul său, maimuţărit astăzi de toţi şefii mai mari sau mai mici care, în megalomania lor, au pretenţia să creadă că înseamnă ceva în România asta hărtănită, ori în judeţele sale. Deşi făţiş îl dezavuează, în forul lor intim toţi aceşti epigoni ar vrea să-i semene şi de aceea îi şi imită hobby-ul. Lasă că şi înainte de 1989 erau destui care credeau că e de bonton să-l imite pe şeful statului, modă soldată uneori chiar cu consecinţe tragice, cum a fost, de exemplu întâmplarea funestă din pădurea Radovan, din 1987, când un secretar al Comitetului judeţean de partid a fost împuşcat accidental la o partidă de vânătoare. Ceauşescu a reacţionat drastic, destituindu-i imediat pe cei implicaţi. Printre care primul secretar al Comitetului judeţean de partid, întâiul om al judeţului din acea vreme, şeful securităţii judeţene şi un ofiţer de securitate din generaţia mea, promoţie 1978 cred, care participaseră la acea vânătoare. Ceea ce a dat prilejul mahărilor din alte judeţe să-i miştocărească, când erau între ei. La puţin timp după acel accident de vânătoare am însoţit, împreună cu colonelul Vlad de la securitate, delegaţia judeţului Dolj care a participat la lucrările Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist. Cu puţin timp înainte, pe 15 noiembrie, avusese loc manifestaţia muncitorilor de la Braşov şi evenimentele ce au însoţit-o. Ei, şi după prima zi a lucrărilor din Sala Palatului, la ieşire, comentând discursul lui Ceauşescu, care se referise, probabil şi la aceste evenimente, delegaţii glumeau pe seama celor de la Dolj şi de la Braşov, care şi ei şi-o luaseră peste bot! - Aţi auzit ce-a spus Şeful! Cine va mai face “braşoave”, va fi „doljenit”! Ei, şi să revenim la misiunile de la pădurea Bratovoieşti. La început, după cum spuneam, asiguram pădurea de la lizieră, dispozitivul creat în jurul pădurii având misiunea să nu permită nimănui intrarea în pădure pe timpul în care şeful statului se afla la partida de vânătoare şi în perioada premargătoare, după perierea zonei. Bineânţeles, de cele mai multe ori nici urmă de Ceauşescu prin Dolj, dispozitivul fiind însă realizat în fiecare weekend, de cum începea sezonul de vânătoare. Asta, pe de o parte, din teama şefilor de a nu fi surprinşi descoperiţi în cazul în care lui Ceauşescu iar fi venit brusc cheful de vânătoare, iar pe de alta, ca măsură de dezinformare şi protecţie a celor de la Direcţia a cincea, precedenta SPP- ului de astăzi, menită să acopere locul real în care urma să se deplaseze şeful statului. Recte, se luau astfel de măsuri la toate fondurile de vânătoare folosite de numărul unu, pentru a deruta eventualele persoane rău intenţionate. Misiunea se executa, de regulă, în schimburi de căte opt ori douăsprezece ore. Au existat însă şi cazuri în care aceste schimburi se prelungeau, datorită apariţiei şi altor evenimente şi acţiuni, Doljul fiind caracterizat dintotdeauna de o situaţie operativă complexă. Într-un astfel de caz, misiunea de la Bratovoieşti s-a suprapus unui meci al Universităţii cu Dinamo, la care se preconizau scântei între suporteri. Pe de altă parte,în Craiova au afluit un mare număr de spectatori din alte localităţi, meciul fiind unul cu miză pentru configurarea clasamentului. Această situaţie a impus suplimentarea numărului forţelor de ordine destinate partidei de fotbal, nemaifiind cadre suficiente pentru împrospătarea dispozitivului din pădure. Am rămas astfel pe baricade de vineri până sâmbătă seara, peste 24 de ore. Plecaţi cu câte un sandviş în buzunar, am făcut o foame crâncenă! Noroc cu nişte băieţi de la securitate care făceau pe pescarii pe malul lacului, care s-au milostivit de noi şi ne-au dat câţiva ciortani care căzuseră la nadă. Am găsit o tablă ruginită pe marginea unui drum, pe care am scuturat-o bine şi pe care am prăjit ciortanii la un foc încropit la marginea pădurii. I-am mâncat aşa goi, fără pâine, că n-aveam, dar mai mult ne-au aţâţat foamea. Eram împreună cu Adrian Boşoteanu, fostul fotbalist de la Universitatea, inginer agronom de profesie, încadrat direct la Serviciul economic de puţină vreme. Sper să-şi aducă aminte de acea misiune, dacă citeşte aceste rânduri. Cei de la judeţ, mai vechi în meserie, care aveau prieteni prin Bratovoieşti sau Rojişte, o duceau bine în aceste misiuni, în special înturele de noapte. Le trimiteau vorbă şi aceştia se prezentau pe înserate la poala pădurii cu pui fripţi şi damigene cu tulburel, ce începea deja să se înăsprească. Cei vechi, însă, noi care eram mai la începutul carierei, mergeam cu sandvişul în buzunar! În încheiere, o amintire amuzantă de la una dintre instruirile ce precedau intrarea în dispozitiv. Pe atunci Miliţia şi Securitatea erau două instituţii departamentale ce făceau parte din acelaşi minister iar structurile judeţene erau părţi componente ale Inspectoratului judeţean al Ministerului de Interne. Cadrele celor două structuri participau uneori la misiuni împreună, cum erau cele despre care vorbesc aici, precum şi la şedinţe comune, ca de exemplu cele ale organizaţiilor de partid şi UTC, desfăşurate în sala mare a clădirii de pe Amaradia. Instruirea avea loc în sala de care vorbeam, şi era condusă de locţiitorul şefului securităţii, un colonel mai în vărstă, ce era frate cu primul secretar al Comitetului municipal de partid. Un fel de primar al Craiovei de astăzi. Şi după ce ne face instructajul, colonelul întreabă dacă totul este clar, ori are cineva ceva de raportat. Şi se ridică unul dintre ofiţerii de securitate, nu îmi mai amintesc exact cine, Costel Popa, parcă, nu sunt sigur. - Tovarăşe colonel, am eu ceva de raportat! - Ce-i, Popa? - Propun să aprobaţi să luăm armamentul de serviciu, să mergem în misiune cu pistolul asupra noastră. - Eşti nebun, ce să faci cu pistolul la tine în pădure? - Tovarăşe colonel, eu am mai fost în asemenea misiuni, iar pe timpul nopţii mişună pădurea de mistreţi. Sunt destul de periculoşi! Să ne putem apăra, în cazul în care ne atacă... - Fii serios, tovarăşe! Porcul n-are treabă cu dumneavoastră! Porcul merge înainte, tovarăşi! Hai, la treabă, terminaţi cu prostiile! Cu toată spaima noastră de mistreţi, replica locţiitorului ne-a amuzat teribil! Multă vreme după acel episod, când ne întâlneam prin curtea inspectoratului, ne salutam între noi cu: - Porcul n-are treabă cu dumneavoastră, zicea unul! - Porcul merge înainte, răspundea, cu seriozitate, celălalt.