Ceea ce vedeţi în această fotografie este un bordei. Bordei în pământ, aşa li se spunea! Aşa arătau cândva locuinţele liţenilor noştri. Mai exact, atunci când satul era pe vale, cam în dreptul Fermei şi puţin mai spre Odaia! În copilăria mea, şi până aproape de anii '70, încă se mai puteau vedea câţiva duzi uriaşi, care marcau locul în care fuseseră bordeiele satului Piscu, cum se numea pe atunci!
După reforma lui Cuza, îndeosebi, tinerii însurăţei au început să primească locuri de casă pe deal, în jurul cârciumii ţinute de o femeie căreia i se spunea Leliţa ori Liţa, la intersecţia drumului ce ducea la Slatina cu drumul Oii, drumul ce mergea pe lângă şcoala de la Fermă spre Şegarcea Deal şi mai departe! O să vă spun cu altă ocazie de unde vine denumirea de Drumul Oii! Şi pe deal oamenii au locuit încă o vreme în bordeie. În 1965, săpând fundaţia unei anexe gospodăreşti, părinţii mei au dat de vatra bordeiului, locul în care fusese construit bordeiul de către cei care au locuit primi pe acel loc!
Intrarea în bordeiul de locuit era susţinută de doi stâlpi numiţi "mârtaci". Poate vă reamintiţi versurile din cântecul reînviat de maestrulTudor Gheorghe:
"Bordeiaş, bordei, bordei,
Cu mârtacii subţirei..."
Ori, "Cu mârtăceii de tei..." în altă variantă!
Accesul în bordei se făcea printr-un hol, ca să-i zic aşa, descendent, pe o scară având treptele săpate în pământ. Acest hol se numea "gârlici", gârliciul bordeiului. Pe atunci, nunţile tinerilor nu aveau o participare aşa numeroasă, ca astăzi. Membrii familiei şi câţiva prieteni. Mesele la care stăteau nuntaşii, mese mici, cu trei picioare, se aşezau în paturi, câte două trei, depinde cât erau paturile de mari. Mesenii stăteau turceşte, în fund cu picioarele încrucişate, adică, iar lăutarii cântau acolo, în încăperile alea. (Am văzut de curând acest fel de a servi masa în serialul "Suleiman Magnificul"!)
Curioşii, vecinele îndeosebi şi adolescenţii, se adunau şi priveau la petrecere, în jos, pe gârliciul bordeiului. Până hăt încoace, în anii din urmă, flăcăii neinvitaţi la nuntă spuneau că merg "la gârlici" să privească petrecerea, să bea câte ceva şi să socializeze, deşi gârliciul propriu-zis nu mai exista de mult! Ori, poate, încă se spune, deşi cei care îşi organizează nunţile acasă sunt din ce în ce mai puţini!
Cei care aveţi ocazia şi curiozitatea, puteţi vedea si vizita două astfel de bordeie la Muzeul Satului din Bucureşti, unde sunt expuse ca locuinţe specifice Teleormanului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu