Dosarul fantomă

Unul dintre cazurile deosebite la a cărui instrumentare am participat în perioada în care lucram la Biroul economic al Poliţiei municipiului Craiova a pornit de la o semnalare a celor de la Biroul Circulaţie. Aceştia depistaseră un trafic un şofer de TIR din Bratovoieşti, despre care ştiau că suferise o condamnare de un an cu executare la locul de muncă pentru o infracţiune la regimul circulaţiei, faptă constatată şi instrumentată de agenţii de circulaţie ai municipului. Întrucât ştiau că în acele vremuri pentru a lucra în transporturile internaţionale era necesar avizul organelor de securitate, aviz ce nu se acorda celor cu antecedente penale, agenţilor de la circulaţie li s-a părut ciudat ca un conducător auto ce fusese trimis în judecată să fie în continuare şofer de TIR. Suspectând, pe bună dreptate, un act de corupţie, şeful biroului circulaţie i-a sesizat pe cei de la economic, în a căror competenţă intra cercetarea actelor de corupţie. Verificându-l pe cel în cauză în evidenţele operative, şeful biroului economic a constatat că şoferul nu figura în cazierul judiciar, era curat. A căutat şi găsit urma cauzei instrumentată de cei de la circulaţie, din care rezulta că dosarul fusese trimis la Procuratura locală cu propuneri de trimitere în judecată, propunere însuşită de procurori, care emisesră rechizitoriu şi înaintaseră dosarul Judecătoriei. A continuat verificările la grefa instanţei şi a constatat că dosarul fusese finalizat cu o condamnare de un an la locul de muncă. La serviciul Cazier judiciar şi evidenţă operativă al Miliţiei judeţene nu sosise însă nici o comunicare de la Judecătorie şi, în consecinţă, condamnarea nu fusese operată în cazierul judiciar. În această fază, locotenent-colonelul Marghescu, şeful Biroului economic, a dispus aducerea conducătorului auto la sediu, pentru cercetări. Aici, şoferul s-a spart destul de repede şi ne-a relatat că, pentru a nu-şi pierde serviciul de la ITIA ( Întreprinderea de Transporturi Auto Internaţionale), a dat o mită totală de 130 000 de lei unui judecător din Craiova şi unui inspector din Ministerul Justiţiei, direcţionalul instanţelor din Dolj. Intrarea la judecător i-o făcuse un fierar betonist, să-i zicem Iordan, ce locuia pe strada Ecaterina Teodoroiu din Craiova. Să fii şofer de TIR era o slujbă căutată pe vremea comuniştilor, aducătoare de venituri substanţiale, atât din salariul destul de bun cât, mai ales, din valorificarea mărfurilor ce le puteai aduce din străinătate, mărfuri inexistente pe piaţa internă: blugi, cafea, ţigări şi băuturi fine, cu care se făcea un fel de troc prin care se rezolvau multe probleme în epocă. Spagă, mai exact, la doctori, la profesorii copiilor, la şefii ierarhici şi pe unde mai aveai probleme, Pachetele de Kent şi pungile de cafea treceau din mână în mână, mai ceva ca banii! Aşa că, pentru a nu pierde o asemenea sursă de venit, şoferul a fost dispus să dea o asemenea mită uriaşă, echivalentul, în acea vreme, a două autoturisme noi. Pentru a-i crea convingerea că problema se va rezolva, judecătorul craiovean l-a trimis pe şofer să-i dea personal o parte din mită judecătorului inspector din Ministerul Justiţiei, care răspundea de instanţele din Dolj şi care, la un control minuţios, ar fi putut depista afacerea. Menţionez că la acea dată în Ministerul Justiţiei funcţionau un număr total de doar cinci astfel de inspectori. Am participat alături de şeful biroului la audierea conducătorului auto şi nu ne venea să credem că cele relatate sunt reale. Pentru a ne convinge, Marghescu i-a solicitat şoferului să relateze extrem de amănunţit vizita la domiciliul judecătorului inspector. Amănunte referitoare la descrierea locuinţei, mobilierului, tablourilor şi tot ce reţinuse acesta. Amănunte consemnate în scris, la detaliu. Printre acestea, reţin un cuier din coarne de cerb, ce se afla în holul de la intrarea vilei în care locuia magistratul. Înainte de a merge mai departe, colonelul Marghescu a hotărât să verificăm veridicitatea celor relatate de şoferul de TIR. În acest scop, împreună cu locotenentul Ilie Vilău, partenerul meu de linie de muncă, ne-am deplasat la Bucureşti pentru a vedea dacă vila magistratului există şi a încerca, în mod conspirat, să pătrundem acolo, să vedem cum arată interiorul. În capitală, pe o străduţă din preajma monumentului geniştilor, a statuiei Leul, cum e cunoscută, am identificat vila descrisă de şofer. Cum pătrundem înăuntru?

Întrucât strada nu era prea lungă, iar pe legitimaţiile noastre de serviciu nu se specifica organul de miliţie din care facem parte ci doar indicativul unei unităţi militare, U.M. 0924 în cazul nostru, indicativul I.J. Dolj al M.I., am folosit legenda că suntem de la structura de evidenţa populaţiei a Miliţiei Capitalei şi verificăm cărţile de imobil ale locuinţelor din zonă. Am luat-o astfel pas cu pas, vorba unui personaj la modă de astăzi, din casă în casă, ajungând până la urmă şi în vila care ne interesa. Primul lucru pe care l-am văzut intrând în hol, a fost cuierul din coarne de cerb. În sfârşit, totul corespundea descrierii şoferului! - Nu e glumă, Ilie, - am zis după ce-am ieşit – n-a minţit şoferul. O să avem de lucru când ajungem la Craiova! Reîntorşi la serviciu, i-am raportat şefului rezultatul verificărilor, după care am întocmit un proces verbal de acte premergătoare, descriind amănunţit cele constatate. Punând cap la cap ceea ce aveam până atunci, şefii au hotărât să trecem la realizarea materialului. Acţiunea a debutat cu o percheziţie la domiciliul lui Iordan, cel cu relaţiile în mediul magistraţilor. Avea o casă mare, impozantă, pe Ecaterina Teodoroiu, prin spatele stadionului. Din obiectele şi ceea ce am mai găsit prin casă rezulta că stilul său de viaţă depăşea standardele condiţiei sale, de simplu muncitor. Remarcând că în timp ce ne aflam în locuinţă telefonul suna continuu, la terminarea percheziţiei Marghescu l-a lăsat acolo pe Stancu Lică, cu misiunea de a răspunde la telefon, substituindu-se lui Iordan, pentru a obţine în orb, din discuţii, date ce puteau fi exploatate în anchetă! Inspirată idee! Două zile a stat Lică acasă la Iordan, culegând date pe baza cărora au fost identificate o serie de persoane ce beneficiaseră de serviciile fierar betonistului de faţadă. Lică ne-a povestit mai apoi, că s-a simţit de parcă ar fi lucrat la grefă. Termene, numere de dosar, nume de inculpaţi, de judecători la care se aflau cauzele, tot tacâmul, ce mai.... Datele obţinute de Stancu Lică au constituit mai târziu o bază largă de discuţii cu fierarul betonist, convertit în avocat sui-generis! Pe acesta îl luasem cu noi la terminarea percheziţiei. Mult timp nu l-am întrebat nimic, l-am lăsat să fiarbă în suc propriu. Era un tip înalt, solid, bine făcut, cu o alură de boxer de categorie grea! Ne depăşea pe toţi, nu aveam un ofiţer pe măsura lui. Doar căpitanul Ispas, de la judiciar, o namilă de om, s-ar fi putut măsura cu el, cred, în cazul unei lupte corp la corp! - Ce-i facem şefu’ cu ăsta, în caz că nu cooperează în anchetă! Cu Iordan nici cu metode de-alea, neortodoxe, de judiciar, nu merge, că iese cu noi grămadă până - n stradă, zice Bebe Ene, despre care nu se putea spune c-ar fi fost vreunul d-ăla firav! - Păi eu ştiu, ce să zic? - face şefu! Veniţi şi voi cu vreo idee! Şi mi-a venit mie o idee! I-am raportat-o şefului şi, pe înserat, era o zi din alea lungi, l-am scos din sediu pe Iordan, cu care încă nu discutase nimeni nimic. L-am urcat în maşina de serviciu, şoferul cu şeful în faţă, eu cu Ene în spate, avându-l pe Iordan între noi. Am mers cu el la cabinetul medical al unei unităţi militare aparţinând internelor, la un doctor cu care discutasem în prealabil. Domnul doctor l-a consultat amănunţit pe Iordan, i-a luat tensiunea, l-a ascultat cu stetoscopul destul timp, i-a făcut un EKG, pe care l-a studiat îndelung, apoi, terminând, i-a spus şefului, în timp ce se spăla pe mîini: - Domnule colonel, fiţi fără grijă! Rezistă fără probleme la un gradul trei! Gradul trei, repet! Mai departe, nu! Am mulţumit, am salutat, şi am plecat la maşină, Pe drum, spre municipiu, l-am simţit pe Iordan, aşezat între mine şi Bebe Ene, cum tremura din toare mădularele! Îi clănţăneau şi dinţii în gură, efectiv! Precizez, pentru poliţiştii mai tineri, că nu era nici o vorbă cu gradul trei, interogatoriile erau interogatorii, nu se categoriseau pe grade. Circulau însă legende urbane, unele întreţinute şi de romanele poliţiste, precum cele cu interogatorii brutale de gradul trei, altele cu robotul de la miliţie, cu bătăile ce se încasau dacă te băgau la robot. Pe legendele astea şi mizasem, când am aranjat mica noastră combinaţie cu controlul medical! Ajunşi la sediu, am mai aşteptat puţin apoi l-am luat pe Iordan la interogatoriu. A vărsat tot, din prima, nu mai pridideam să scriem. Exploatând datele rezultate din interogatoriul lui Iordache cu cele obţinute de Lică din convorbirile telefonice şi ce-a mai rezultat din anchetă, în final s-au documentat acte de corupţie în sarcina unui număr de cinci judecători de la Tribunalul judeţean, pe lângă cel delegat cu executările de la care pornisem. Se vehiculau sume impresionante pentru acea vreme. De exemplu, un judecător cu nume asemănător unuia dintre bacii din Mioriţa, primise de la soţia unui fost gestionar al marelui aprozar din Piaţa Centrală, care, coincidenţa naibii, se numea aproape ca personajul central din aceeaşi baladă, nu mai puţin de 250 000 lei. Echivalentul a şase maşini Dacia, noi-nouţe! Gestionarul, în urma delapidării câtorva sute de mii, descoperită şi instrumentată tot de cei de la Biroul economic, primise la Judecătăria Craiova o pedeapsă de şase ani de închisoare! Pentru cei 250 000 lei primiţi mită, baciul de la Tribunal scăzuse la recurs un an din pedeapsa iniţială de şase ani, astfel încât aprozaristul să beneficieze de prevederile unuia dintre decretele de graţiere aplicate pedepselor de maxim cinci ani de închisoare, pe care Ceauşescu le promulga cu regularitate! Înţelegeţi, acum, de ce aceşti magistraţi corupţi îl implicau şi pe inspectorul de la minister, făcându-i parte din pradă? Pentru a închide ochii la mişmaşurile lor! Întrucât continuarea şi finalizarea anchetei ne depăşea competenţele, cercetarea unor judecători de la tribunal fiind de competenţa Procuraturii Generale, şefii au raportat cele rezulate Inspectoratului General al Miliţiei! În scurt timp au sosit la Craiova un ofiţer de la Direcţia Cercetări Penale şi un procuror din Procuratura Generală. Aceştia, după ce au studiat materialele anchetei şi au reaudiat câteva persoane, au plecat la Bucureşti, luând şi dosarul cu ei. Singurul dosar de la Craiova luat la Bucureşti, în acele vremuri ofiţerii de economic făcându-şi un principiu de onoare din faptul că niciodată nu venise IGM–ul să constate infracţiuni grave în bătătura noastră, cum se întâmpla prin alte judeţe. Bine, în cazul ăsta era altceva! Era constatarea noastră, ancheta noastră, competenţa personală, însă, nu mai era a noastră. Dar Iordan rămăsese aici, era în arest, nu fusese transferat la Bucureşti, iar peste puţină vreme dosarul ne-a fost restituit. Nu dosarul original, însă, ci, o copie xerox. Nici aceea întreagă, adică era întreagă, ca număr de file, însă declaraţiile şi ale acte de la dosar, copiile acestora, mai exact, conţineau mari spaţii albe. Tot ce se referea la judecătorii implicaţi dispăruse din dosar! Cand se efectuaseră copiile xerox, paragrafele respective fuseseră acoperite, rezultând în final râsul ăla de dosar, cu mari spaţii albe. Scheletul unui dosar, mai degrabă, fantoma dosarului iniţial! Cred că dacă Iordan n-ar fi fost arestat, dosarul ar fi dispărut fără urmă, nu s-ar mai fi întors de la Bucureşti. În final, Iordan a fost judecat pe baza acelei copii de dosar şi condamnat la vreo şapte ani de închisoare, pentru infracţiuni de înşelăciune. Nici măcar trafic de influienţă nu i s-a reţinut ci doar acte de înşelăciune, pentru a se crea împresia că a minţit, pentru a se ascunde că-i cunoştea şi avea relaţii cu magistraţii! Am aflat apoi că situaţia din dosar fusese raportată la cel mai înalt nivel, Ceauşescu considerând că arestarea atâtor judecători ar avea un efect negativ asupra credibilităţii justiţiei socialiste! S-au luat, totuşi, unele masuri asupra acestora, fiind sancţionaţi pe linie de partid şi pe linie disciplinară, Doi dintre judecători au fost retrogradaţi şi mutaţi disciplinar de la Tribunal la Judecătorie, iar ceilalţi excluşi din magistratură. Despre cel cu nume de baci mioritic ştiu că ajusese consilier juridic la Oltcit. După evenimentele din decembrie 1989, împreună cu un altul, au revenit pe cai mari în magistratură, susţinând că au fost marginalizaţi şi discriminaţi întrucât nu fuseseră de acord cu politica partidului comunist, fluturând în acest sens sancţiunile de vot de blam primite pe linie de partid. Drept care, ca dizidenţi, au fost răsplătiţi cu funcţii mari în magistratură, unde, probabil, au continuat să facă ceea ce ştiau mai bine! În legătură cu ceilalţi nu mai ştiu nimic, dar probabil nici ei n-au dus-o prea rău!