Eveline

Activitatea structurilor de militie economica se desfasura pe principiul muncii in obiective si al liniilor de munca! Timp de cativa ani din perioada in care am fost ofiter de economic, am lucrat pe linia de munca CAV, ori AVC. I se spunea si asa si asa! Tradus, insemna “combaterea infractiunilor pe linie de aur, valuta, specula si contrabanda”. Linie de munca pe care ne doream sa lucram toti elevii scolii militare de la Baneasa, care urmam profilul economic. Avea o aura de romantism, mister si aventura! Sa lucrezi pe linie de aur si valuta era idealul nostru! In scoala! In activitatea practica insa, era altfel. Nasol de tot! Care era treaba? Cei care aveau in supraveghere obiective sau sectoare economice, primeau spre rezolvare dosare intocmite de organele de revizie si control financiar intern care functionau, pe atunci, in fiecare intreprindere sau sector economic. Fac o paranteza pt a explica ce inseamna a avea in supraveghere obiective sau sectoare economice. Cei care aveau in responsabilitate una, doua ori mai multe unitati economice mari, cum ar fi fost Combinatul Chimic, de exemplu, lucrau in obiectiv. Cei care aveau mai multe unitati mici dar cu acelasi obiect de activitate, aveau in responsabilitate ori in supraveghere, cum preferati, un sector economic. Buse Ion, de exemplu, avea sectorul agricol, in care intrau unitatile agricole de stat (I.A.S.–urile cu trustul aferent) si cele cooperatiste (C.A.P.-urile). La astea se adaugau bazele de receptie, baza de aprovizionare pt agricultura , statiuni de masini si tractoare, si ce unitati cu profil agricol mai era prin Craiova si comunele arondate. Idem, sectorul sanitar, de exemplu Ei, si spuneam ca ofiterii de obiectiv primeau spre rezolvare dosarele de revizie intocmite de compartimentele de profil ale unitatilor economice ori sectoarelor supravegheate, mai exact dosarele in care se constatasera prinsaejudicii, lipsuri in gestiune. Acestea se inregistrau la penal, ofiterii efectuau cercetari si propuneau solutii. Din acestea rezultau, de regula, infractiuni de delapidare ori, daca nu rezultau elemente de insusire a banilor, materialelor ori produselor, ceva elemente de neglijenta in serviciu tot rezultau ca, altfel, de unde paguba? Si, in acest fel, ofiterii de obiectiv aveau constatarile asigurate! Pe cand, noua, celor de la linia de munca, nu ne dadea nimeni nimic, mura-n gura! Cel mult sesizari si reclamatii facute din invidie, dusmanie ori alte sentimente de-astea nobile. Ori denunturi sau autodenunturi facute de unii care se plicisisera prin puscarii, sperand ca vor fi adusi la ancheta, regimul din arest fiind mai bland decat cel din penitenciar. Munca in zadar, tone de maculatura (declaratii, rapoarte de investigatii, procese verbale de perchezitii, etc.,etc….), zile si nopti pierdute din care nu-mi amintesc sa fi iesit vreodata ceva. Baza activitatii noastre insa, era munca informativa, care trebuia sa fie facuta ca la carte, daca voiam sa obtinem ceva rezultate. Cu atat mai mult, cu cat activitatea noastra se cantarea la propriu, fiind cotati si analizati prin bilanturi nu atat dupa numarul de infractiuni constatate, cat dupa cantitatile de aur pe care le ridicam spre confiscare si pe care le predam la camera de corpuri delicate ori la Banca Nationala! Asa ca, ceea faceam efectiv noi, cei care lucram pe CAV, fata de ceea ce crezusem ori visasemm in scoala de ofiteri, era la fel de departe ca griva de iepure! Prin 1984 lucram pe aceasta linie impreuna cu locotenentul Ilie Vilau, venit de-un an-doi din scoala militara. Ne intelegeam foarte bine, prieteni la toarta, burlaci amandoi. L-avusesem invatacel in toate stagiile de practica pe care le facuse in timp ce era elev al scolii militare, iar dupa absolvirea acesteia si repartizarea sa la Politia municipiului Craiova, sefii hotarasera sa lucram impreuna! Printre altele, aveam in lucru, in dosar de urmarire informativa, o tanara studenta la Stiinte Economice, Eveline I. Era prietena cu un grec, Akis, ai carui parinti erau refugiati politici, comunisti fugiti din Grecia datorita persecutiilor la care erau supusi de regimul coloneilor, care o aproviziona periodic cu obiecte din aur aduse din strainatate! Grecii locuiau in casa aia mare, boiereasca, de pe strada Alexandru Macedonski colt cu Bujorului, in curtea careia functioneaza acum laboratorul Synevo, iar Eveline intr-o casa tot asa mare, daca nu si mai mare, vis-à-vis de fostul restaurant Banateana. Pe vremuri, in aceasta casa functionase o sectie de militie, una dintre cele trei care existau atunci in Craiova. Tatal Evelinei, mare mahar comunist, prieten de vanatoare si agape cu Ceausescu, pusese ochii pe cladirea sectiei si a dorit sa se mute acolo. Din cate povesteau ofiterii mai vechi, seful sectiei, Florescu Netu, a primit ordin intr-o zi ca, in 24 de ore, sa evacueze sectia pentru a-i face loc noului locatar. Politistii au fost nevoiti sa scoata mobilierul sectiei si fisetele cu documente in strada, unde au ramas timp de doua saptamani, pana s-a gasit o cladire in care sa fie mutata circa de militie. Maharul, poreclit M…x, dupa eroul unui film din deceniul sase, decazuse intre timp din functie si din gratiile Secretarului General in urma unui scandal, dar ocupa totusi o functie importanta in judetul Olt. Si tocmai de fiica lui M…x, gasisem noi sa ne luam! Evelina si Akis umplusera facultatea de bijuterii din aur, lucru ilegal pe vremea aia. O lucrăm noi, ce-o lucrăm, documentăm ca lumea activitatea acestora si hai sa trecem la realizarea materialului informativ. Intocmim planul de actiune, necesarul de forte si mijloace si, impreuna cu seful de birou, mergem la seful politiei pentru aprobare. Acesta, venit in Craiova de la Olt, ne spune: “Bă, voi stiti cine e ăsta? Va dati seama cu cine ne punem si ce aprobari ne trebuie?” In anii regimului comunist pentru a lucra informativ sau cerceta persoane cu functii de conducere trebuia sa ceri si sa primesti aprobarea secretarului organizatiei de partid in a carui nomenclatura se afla respectivul. Aprobarea primului secretar al judetenei de partid, de regula! “Stim, domnule colonel, i-am raspuns, dar noi avem treaba cu fiica-sa, nu cu el! Ea nu e in nici o nomenclatură!” “Bine, a zis seful, dar pe mine sa nu contati! Eu si M..x ne cunoastem bine, ne intalneam pe la sedinte in Slatina, am fost si la protocoale impreuna, asa ca eu nu o sa fiu in Craiova maine! Sa nu ma gaseasca nimeni!” Fac o paranteza pentru a va spune ca mi-am reamintit aceasta faza pe vremea regimului Basescu, in momentul in care un politician important a fost arestat chiar in timp ce presedintele lipsea din tara pt o zi! “Ptiu drace!, mi-am zis.Parc-ar fi fost elevul lui nea Balaci! Sa nu fie gasit pentru explicatii sau pile!” Procedeul era probabil de mult cunoscut si uzitat in sferele puterii, la nivele mai mari ori mai marunte! Revin si continui povestirea. Dupa aprobarea planului, seful de birou i-a contactat pe cei implicati pentru asigurarea cooperarii si dotarii cu mjloace. Ofiter de cercetare penala a fost desemnat Dan Viloiu, iar pentru perchezitia ce urma efectuata la domiciliul Evelinei s-a asigurat si participarea domnului locotenent colonel Florescu Netu, seful biroului de ordine publica, intrucat cunostea foarte bine topografia cladirii ce servise candva ca sediu al circumscriptiei de militie pe care o comandase. Lucru ce si-a dovedit importanta lui. A fost asigurata inclusiv prezenta autobuzului inspectoratului pentru necesitati de transport. A doua zi, 14 iunie, data pe care mi-o amintesc intrucat era aniversarea zilei de nastere a lui Ilie Vilau, am mers inca de la prima ora la procuratura pt a obtine mandate de perchezitie. Canci! Cand a aflat despre cine este vorba, unul dintre procurorii cu care lucram ne-a spus ritos ca nu ne da nici o autorizatie. Noroc cu raposatul Manole Ciontu, un om deosebit, cu care am colaborat excelent, nu doar eu ci intregul birou economic. Proaspat venit in Craiova de la Gorj, acesta s-a lasat induiosat de insistentele noastre. “Va dau eu, mai baieti, ca daca se ia cineva de mine o sa spun ca, fiind de putin timp in Craiova, nu am stiut despre cine este vorba!” La care am plusat si eu si i-am zis “domnule procuror daca se ia cineva de dumneavoastra, dati-o pe mine, spuneti ca v-am pacalit, ca v-am spus ca-i vorba de Dragavei!” Era pe-atunci un tigan, poreclit Dragavei, mare cartofor, care avea o pravalie de flori artificiale pe Romania muncitoare. Coincidenta facea sa aiba acelasi nume si prenume cu potentatul nostru. Am inhatat autorizatiile, tusti in masina si fuga la sediu unde efectivele pt actiune se adunasera déjà. Dupa instructaj, am plecat la facultate unde stiam ca, la ora respectiva, grupele din anul Evelinei aveau curs in amfiteatrul mare. Am intrat in sala de curs cu Vilau, ne-am dus la profesor, ne-am legitimat, ne-am cerut scuze si i-am spus ce dorim sa facem. Am scos o lista si am citit numele a vreo treizeci de studente, pe care le-am rugat sa iasa din banci si sa vina in fata. Dupa care le-am condus la autobuz si directia politia municipiului unde, sub coordonarea lui Dan Viloiu, ofiterul de cercetare penala, s-a trecut la audierea lor si la ridicarea bijuteriilor cumparate de la Eveline, in vederea confiscarii. Printre studentele care au ramas atunci fara podoabe s-a numarat si cea care mai tarziu avea sa devina doamna Ilie Vilau, Mirela, precum si o doamna, nu-i dau numele, care avea sa ne devina colega de institutie, lucrand la compartimentul financiar al inspectoratului Cred ca inca mai lucreaza acolo, daca nu cumva s-o fi pensionat. Intre timp, eu impreuna cu Vilau, Florescu Netu si inca un coleg am plecat sa facem perchezitie la domiciliul Evelinei, iar o alta echipa la cel al grecului, la Akis. Pe Eveline o luasem cu noi. Casa mare, intortocheata, incaperi numeroase. La un moment dat, Eveline ne cere permisiunea sa mearga la toaleta, pretextand anumite nevoi. Am lasat-o sa mearga, ce era sa facem! Florescu Netu, care cunostea topografia locuintei, cum am spus mai inainte, o ia repede pe un hol, apoi coteste pe un hol mai mic, tocmai la timp sa o prinda in brate pe Eveline care, dorind sa ne fenteze, iesise pe o alta usa a camerei de toaleta, usa de care noi n-aveam habar. In incaperea unde voia sa se duca am gasit apoi inscrisuri in care avea evidentiate nume de persoane, bijuterii vandute, sume primite, sume datorate, etc., hartii pe care Eveline intentiona sa le distruga, dar care au constituit apoi mijloace de proba! In casa am mai gasit, in afara acelor inscrisuri si a unei cantitati insemnate de bijuterii pregatite de vanzare, o lada frigorifica destul de mare, obiect din care nu mai vazusem pana atunci decat in magazinele alimentare si restaurante. In lada se aflau congelate peste o suta de kilograme de carne de diverse sortimente, muschi de porc, vanat, miei, etc., cantitate importanta pentru acele vremuri caracterizate prin lipsuri, prin penurie de alimente si marfuri. Au mai fosta gasite peste 220 de sticle de whisky si alte bauturi fine, ce de-abia au incaput intr-un ARO. In camera lui M…x am gasit o geanta diplomat cu cifru. Doamna casei, sotia lui M…x ne-a spus ca nu cunoaste cifrul. Am riscat si i-am fortat incuietorile.Si bine am facut! Inauntru se aflau fotografii, inclusiv ale proprietarului pozat impreuna cu seful statului, si niste scrisori. Din unele fotografii si scrisori rezulta o situatie de fapt cu privire la care M…x ii facuse o promisiune candva marelui sau prieten ca va inceta, promisiune pe care insa nu si-o onorase. Am pastrat mult timp acele fotografii si scrisori, inscrisuri care, cred eu ne-au scapat de eventuale consecinte neplacute ale actiunii noastre! Eveline a fost cercetata in stare de arest si condamnata la cativa ani de inchisoare. Din care a executat circa un an, intrucat a beneficiat de prevederile unui decret de gratiere. Pe Akis n-am reusit atunci sa punem mana! In cursul noptii dinaintea actiunii noastre plecase, fara ca noi sa aflam, la Constanta de unde, auzind de arestarea iubitei sale, a tulit-o in Grecia si dus a fost! A fost judecat si condamnat in lipsa la inchisoare si la plata unei sume de peste 500 000 lei, reprezentand contravaloarea despagubirilor civile. A scapat de inchisoare cu decretul de gratiere si, crezandu-se exonerat, peste circa doi ani a incercat sa vina in Romania, nestiind ca este dat in consemn la frontiera pentru despagubirile civile. A fost retinut in punctul de trecere Stamora Moravita, de unde, impreuna cu Ilie Vilau, l-am ridicat si l-am adus la Craiova, intr-o zi de Sfantu Gheorghe, zi in care nationala a jucat un meci cu o echipa straina la Timisoara, unicul gol al partidei fiind marcat de Camataru! Iar datorita momentului ales de Akis sa revina in tara adoptiva, am vazut si noi meciul! A doua zi dupa actiunea noastra, colonelul Balaci Paulin a fost chemat la primul secretar. In cabinetul acestuia se afla si M..x. Primul secretar l-a intrebat pe seful nostru daca se mai poate face ceva, iar acesta i-a raspuns ca nimic, dosarul este beton! Nu am primit aprobare sa efectuam cercetari cu privire la cantitatile de alimente si bauturi, despre care credeam si cred si acum, ca faceau obiectul unor primiri de mita ori foloase necuvenite. Intreaga actiune, de la declansare pana la introducerea Evelinei in arest s-a desfasurat rapid, pe parcursul a patru - cinci ore. Eforturile au fost planificate si conjugate astfel, pentru a nu-i permite lui M..x sa reuseasca blocarea anchetei!

Razboiul de tesut

Razboiul de tesut era un obiect ce se gasea in toate gospodariile taranesti din vremea copilariei mele, fiind indispensabil stilului de viata din acele timpuri! Am avut privilegiul sa cunosc viata satului traditional, viata ce se desfasura intr-o matrice milenara. Acel sat a pierit astazi, iar ultimii tarani sunt si ei pe cale de disparitie. Oamenii care mai traiesc inca in satele noastre nu mai sunt tarani, sunt doar oameni care traiesc la tara. Cei care traiesc astazi la tara se imbraca in haine cumparate de la oras si tot de la oras isi cumpara alimente procesate, ca si orasenii, numarul celor care cresc animale si pasari fiind din ce in ce mai mic. Cel putin in zona in care locuiesc eu. Satele se pustiiesc, intalnim din ce in ce mai multe case parasite. Mostenitorii de la oras nu le valorifica ci prefera sa le lase sa se darapene, din cauza taxelor mari ce trebuiesc platite notarilor si la cadastru, pentru deschiderea succesiunilor si reglementarea situatiei juridice a imobilelor. Daca ar plati aceste taxe, nu le-ar mai ramane mare lucru din pretul vanzarii caselor mostenite, suma ramasa nejustificand osteneala generata de plimbarea pe la autoritati pentru obtinerea documentelor necesare si procedurile notariale. Asa incat abandonarea acestor proprietati li se pare mai convenabila! Dar sa revin la razboiul de tesut. In copilaria mea o gospodarie taraneasca era asemenea unui domeniu feudal! Nu ca intindere, doamne fereste! Ci, pentru ca la fel ca un domeniu feudal, familia taraneasca isi producea cam tot ceea ce avea nevoie pentru trai prin mijloace proprii. In afara de sare, gaz pentru lampa si pacura pentru ungerea osiilor carului (pe care, de multe ori, o obtineau prin troc de produse de la gazarii ce umblau prin sate cu butia pusa-n car) bunicii mei nu prea dadeau banii pe cumparaturi! Bunica tesea in casa panza alba de in, canepa ori bumbac pentru camasi, panza neagra groasa pentru pantalonii si vesta bunicului, impletea ciorapi, manusi si flanele din lana! Din piei argasite si curatate tot in gospodarie se cuseau pieptare si cojoace. Pe cap, purtam caciuli din piei de miel, cusute de tatal meu care in copilarie fusese ucenic la un cojocar. De aceea razboiul de tesut era indispensabil! Pe terenul lor taranii cultivau in si canepa. Dupa recoltare, inul si canepa se puneau la topit, in snopi legati de pari infipti adanc in albia Oltului mic. Dupa topit, snopii se aduceau acasa, unde canepa si inul erau melitate. Melita era un instrument compus din doua scanduri paralele fixe intre care intra o alta scandura ce la un capat era fixata impreuna cu celelate doua iar celalat capat, mobil, intra si iesea printre celelate doua. Aceste scanduri erau ancorate pe doi stalpi, infipti in pamant. Femeile apucau un manunchi de in ori canepa cu o mana, il asezau cu un capat pe cele doua scanduri paralele iar cu cealalta mana dadeau in sus si-n jos de scandura mobila, tragand totodata canepa spre celalat capat al manunchiului. Prin loviturile astea repetate si frecarea intre cele trei scanduri ale melitei, canepa si inul isi pierdea toata partea lemnoasa a tulpinei, ramanand doar fibrele. Din cauza miscarii de dute-vino a scandurei mobile, melita scotea un pacanit continuu, patrunzator. De-aia si astazi unor femei care vorbesc mult li se spune: "Mai taci, odata, ca toci ca o melite!" Aceste fibre erau apoi daracite printr-un instrument asemanator unui piaptan mare-mare, fixat pe un cadru din lemn, apoi erau toarse si transformate in fire, cu ajutorul furcii si fusului. De pe fus erau trase in sculuri iar apoi, cu ajutorul altui instrument, vartelnita, pe niste tevi mici de trestie. Tevile de trestie pe care erau infasurate firele erau puse in suveica, obiectul ala ascutit la ambele capete ce se poate vesea in fotografie, care era trecuta apoi prin urzeala, dintr-o parte in alta. Dupa fiecare trecere a suveicii, firul se batea de trei ori cu vatalele, impletindu-se astfel temeinic in panza. In spatele vatalelor erau itele, prin care trecea urzeala. Dupa cum erau trecute si aranjate firele urzelii prin ite, panza putea iesi simpla sau cu diferite modele. Trecerea firelor prin ite, urzeala, nu era la indemana fie carei femei, ci se mergea la cele cateva din sat, pricepute la aceasta operatiune, femei care se numeau ursitoare! De aici credinta populara in ursitoarele care tes, chipurile, firul vietii, al destinului, unui nou nascutin a treia sa noapte! Urzeala era adusa de la ursitoare infasurata pe sul, un cilindru din lemn care se punea la un capat al razboiului de tesut. Itele in numar de doua ori chiar mai multe, erau miscate in sus si in jos de niste franghii, numite calcatoare, manevrate cu talpile picioarelor de catre femeia care tesea. Combinatia dintre miscarea itelor si modul in care era facuta urzeala, avea drept rezultat modelul tesaturii. In Lita, cea mai vestita ursitoare era Marina ale Solea (Negrila), strabunica Madalinei Ivanus, ce locuia pe ulita unde este astazi dispensarul! Razboiul de tesut a fost teroarea noptilor de iarna ale copilariei mele! Bunica-mea se trezea inca de pe la trei-patru, si intra la razboiul de tesut. Trecea odata suveica prin urzeala, apoi tranc cu vatalele! Tranc-tranc, apoi, innadit asa! Tranc! Tranc-tranc! Tranc! Tranc-tranc! De trei ori la fiecare trecere a suveicii! Va inchipuiti ce somn mai aveam eu, care dormeam in aceeasi camera ori, cel mult, in cea alaturata! Dar zgomotul vatalelor era parfum pe langa cel facut de vartelnita, cand se apuca sa faca tevi, terminandu-le pe cele infasurate cu fir. Vartelnita, invartita de-o manivela, facea continuu Hrrrrrrr, Hrrrrrrr, Hrrrrrr pana se infasura tot sculul pe tevi. Iti strapungea creierii-n cap! Dupa ce se tesea panza, cam galbuie de felul ei, in vara urmatoare, era dusa la Olt, spalata bine, si pusa la innalbit. Valurile de panza stateau intinse la soare pe malul stang al Oltului mic, pana spre Odaia, localitatea vecina cu Lita! Era alb, malul Oltului! Stateau la soare cate doua-trei saptamani, pana se albeau ca laptele! Nu le pazea nimeni. Dar nu am auzit niciodata sa-i fi lipsit panza cuiva! Alte vremuri, alte mentalitati! Oare oamenii aia, nu erau tot romani?

Boss-ul de la minister

Din noiembrie 1987 si pana in aprilie 1990 am indeplinit atributiile functiei de ofiter cu invatamantul. Intrucat pe atunci Serviciul cadre si invatamant, actualul M.R.U., era un compartiment comun in cadrul Inspectoratului judetean al Ministerului de Interne ( adica asigura atributiile specifice acestui serviciu si pt militie, si pt securitate, si pt pompieri, cu alte cuvinte pt tot ce functiona atunci sub umbrela Inspectoratului Ministerului de Interne si era incadrat cu ofiteri de securitate), eram subordonat direct sefului Politiei Judetene, colonelul Nicolae Langa! General, mai apoi, si ministru secretar de stat, pe vremea presedintelui Constantinescu. Cel mai mare politist pe care l-am cunoscut! Nu in grad, am cunoscut si altii, cu grade mai mari, chiar! In profesie! Un superpolitist, indiferent ce-ar spune unii, care nu l-au agreat din diverse motive. L-am cunoscut destul de bine, ca si pe altii din comanda politiei si inspectoratului acelor vremi, intrucat, neexistand serviciul cabinet, pe atunci, in afara de atributiile ce-mi reveneau pe linia pregatirii cadrelor, indeplineam si multe dintre atributiile ce-ar fi revenit cabinetului. Raportate la cerintele acelor ani, evident, Pe atunci nu aveam nevoie de relatii cu presa, de exemplu, deci nu aveam atributii pe aceasta linie. Ei, si fiind subordonat direct sefului politiei judetene, l-am cunoscut foarte bine si pe soferul domniei sale, regretatul Remus Caldare! Mai ales ca domnul colonel Langa ma lua cu domnia sa la toate controalele si la toate analizele pe care le efectua pe la subunitati, deoarece voia sa ma pregateasca pentru o functie de comanda! Sic! Cand conducea pe un traseu mai lung, Remus avea un tic. Pentru a se dezmorti, probabil, ori pt ca avea cumva spondiloza cervicala, din cand in cand isi intorcea capul intr-o parte, ridicand barbia in sus, gest insotit si de o usoara grimasa, care-i tragea coltul gurii in aceeasi directie! Ei, si intr-o zi ma cheama seful la dansul si imi zice; "Bai, vezi ca e in unitate un locotenent-colonel de la scoala de subofiteri, venit cu elevii in practica. Ieri a primit banii pentru bursele elevilor si trebuie sa plece in teren sa le achite. Mie, profesorul asta sau ce-o fi el pe la scoala, mi se pare cam pampalau. Sa nu-l lasam sa plece singur cu banii, sa nu ne pricopsim cu vreo talharie, sa alergam pe urma sa recuperam banii. Vorbeste cu Bica ( pe atunci seful Politiei Calafat) sa adune pentru maine la sediu toti elevii din comunele arondate Calafatului si Bailestiului, iar maine la prima ora il iei pe Caldare si pleci cu colonelul acolo, sa imparta bursele!" - Am inteles, i-am zis, si am plecat sa vorbesc cu delegatul scolii de subofiteri si cu Remus Caldare. A doua zi dimineata, cand ieseam cu colonelul, care avea o servieta de piele mai jerpelita asa, plina cu bani, ma interpeleaza nea Sandu Balan, locotenent- colonel (comisar, in gradele de astazi), seful biroului Arme si Munitii! "Nea Iancule (era mai in varsta ca mine, dar asa imi zicea el, din simpatie, nea Iancule!), am auzit ca mergi la Calafat! Ma iei si pe mine, ca am o lucrare acolo?" -"Te iau, nea Sandule, ca doar e masina unitatii, nu e masina mea! Te-as fi luat si cu a mea, dac-as avea, dar n-am!" Plecam noi la Calafat, colonelul de la scoala in fata, cu Remus, (era musafir, de!) iar eu cu nea Sandu Balan, in spate! Drumul pana la Calafat, ca si astazi, destul de lung! Mai bine de-o ora! Pe drum am incercat sa leg o conversatie cu nea Sandu Balan. Esec total! Nea Sandu tacea ca pestele, iar eu, de cate ori incercam sa zic cate ceva, eram lovit cu cotul in coasta, seful armelor facandu-mi, totodata, semn din sprancene catre colonelul din fata! In cele de urma am renuntat si eu, motaind tacut in coltul meu din spate. Ajunsi la Calafat, dupa ce am coborat din masina, nea Sandu ma trage intr-un colt si, cu un aer conspirativ, ma intreaba: -"Cine e barosanul asta care a venit cu noi, nea Iancule? De la IGP sau de la minister?' - "Nici de colo, nici de colo-i zic! Da' de ce ma-ntrebi?" - "Nuuuuu se poate!,face nea Balan. N-ai vazut ca de cate ori incercai sa zici cate ceva, Caldare-ti facea semn din cap catre el?!?" Saracul ne-a Sandu! Nu mai circulase cu o masina condusa de Remus si nu-i cunostea ticul! :)

Prostie? Ori sadism?

Apropo de fotografia asta, despre prostii care ajung in functii de conducere! La cativa ani dupa evenimentele din decembrie '89, lucram ca specialist unu in cadrul Serviciului de Ordine Publica. Intr-o seara de duminica, in timp ce aveam cativa invitati la masa (sarbatoream ceva), sunt sunat de domnul colonel Toma ( un om deosebit, Dumnezeu sa-l odihneasca pt ca a plecat dintre noi), ofiter de serviciu la Politia judeteana, care imi spune sa ma prezint urgent la seful politiei. Nemultumit profund de acest ordin, il rog totusi sa-mi trimita masina de serviciu, explicandu-i ca nu pot veni cu cea personala intrucat, data fiind situatia, bausem ceva. Nea Tomita imi spune ca nu poate sa-mi trimita masina, era plecata undeva. Pe-atunci nu erau asa multe taxiuri ca acum, iar sa sun la Dispeceratul taxi dupa masina era o adevarata aventura, suna mereu ocupat. Asa ca am plecat pe jos, ce sa fac, sperand ca voi gasi un taxi pe drum. Speranta desarta! Toamna tarzie fiind, afara era o ceata de nu vedeai la doi pasi! Din Brazda, de langa Fabrica de tutun, unde locuiam, si pana la inspectorat n-am intalnit nici o masina. Am ajuns plin de draci! Urc la etajul doi in cladirea de pe Amaradia, unde era atunci cabinetul sefului politiei judetene, ma prezint la ofiterul de serviciu si-l rog sa ma anunte. Nea Toma imi spune ca deocamdata nu poate face asta intrucat seful s-a dus in spate si s-a lungit putin. Pe-atunci din camera ofiterului de serviciu intrai in cabinetul sefului politiei, care avea in spate o alta incapere in care se afla o masa mai mica de sedinte si o canapea. Seful asta al politiei folosea frecvent canapeaua pt odihna intrucat, fiind extrem de fricos (teama de a nu fi schimbat din functie, nu teama de infractori, sa fiu drept) statea mai tot timpul pe la politie, zi si noapte, chiar daca nu erau evenimente, sa nu intrebe vreun sef de la Bucuresti de el si sa nu fie acolo. Mi-a sarit tandara la atata nesimtire, adica ma cheama urgent noaptea (era cam ora 22) si el merge sa se culce. Colonelul Toma incearca sa ma calmeze , ,,bai Iancule, stai ca nu esti singur, uite si ei il asteapta, il lasam sa doarma vreo ora ca e obosit, n-a fost deloc acasa, apoi il trezesc!". In camera ofiterului de serviciu mai erau Ion Maria, specialist unu la economic, Lajea parca, seful serviciului economic si inca cineva, nu mai imi amintesc cine. Vreo trei-patru insi, chemati tot asa, urgent! Fiind si putin presurizat datorita celor cateva pahare (plin de curaj, de!), nu m-am calmat nicicum. ,,Nea Tomita, daca nu-l trezesti acum, intru eu si poate sparg vreo vaza de-aia de perete sa-l trezesc. Pai, ce? isi bate joc de noi? Ne cheama aici si el se culca?" Nea Toma n-a avut incotro, ne-a bagat in cabinet si a intrat in spate sa-l trezeasca! Iese seful politiei, ciufulit, cu ochii umflati, si ce credeti ca ne zice, ciobaluit de somn? ,,Puilor, puilor (avea el vorba asta), v-am chemat sa va spun ca v-am bagat in comitetul de organizare al serbarii Pomului de iarna pt copiii cadrelor. Asa ca, maine sa veniti mai devreme la servici, pe la sapte-asa, ca sa discutam ce trebuie sa facem, ce masuri sa luam!" Atat! Atat ne-a spus! Si ne-a dat liber! Oare, ofiterul de serviciu, cand ne-a telefonat sa ne cheme urgent la sediu, nu putea sa ne spuna direct : "Seful a ordonat sa fii prezent la cabinet, maine, la ora sapte?"

Ambuscada

Lunetistul asta vasluian imi aminteste de o intamplare hazlie din scoala de ofiteri. In primul trimestru al anului doi, intr-o noapte de toamna tarzie, pe la trei asa, batalionul nostru a fost alarmat! Dupa iesirea pe platou, verificarea prezentei si a tinutei, cu echipamentul complet, inclusiv ranita in spate, am plecat in mars fortat spre padurea Andronache. Dupa trei-patru ore am ajuns acolo, am servit masa de dimineata la gamela, apoi am luat-o inapoi, spre scoala. Mai aveam putin de mers cand, in timp ce traversam o porumbiste pe care se aflau glugi din astea de coceni, asemanatoare cu asta in care este mascat lunetistul vasluian, am intrat intr-o ambuscada. Coloana de mars a fost atacata iar noi trebuia sa respingem atacul si sa anihilam atacatorii. Focuri de pistol mitraliera, cu cartuse de manevra, bineinteles, fum, explozii de petarde! Imediat dupa ce am fost atacati, o petarda aruncata de atacatori a explodat langa o gluga de-asta de coceni. Spre surprinderea noastra, gluga a sarit in aer, snopii de coceni au sarit in toate partile, iar dintre coceni s-a desirat urland si luind-o la fuga, speriata de moarte, o ditamai magaoaie. Luati prin surprindere, ne-am speriat si noi, in primul moment, apoi tot batalionul a inceput sa rada in hohote! Ce se intamplase! Magaoaia care fugise speriata de explozie era furierul capiitanului Jianu, un elev inalt, bine legat, brunet de felul sau. Jianu, impreuna cu Lazaroaie, comandantul batalionului, redactase documentatia aplicatiei. Ca furier, colegul nostru, avusese cunostinta despre destinatia si traseul marsului. Stiind ca trebuia sa ne intoarcem pe acelasi itinerariu, la inceputul marsului, dupa ce mersese un timp impreuna cu noi, ajuns pe porumbiste a iesit discret din coloana, s-a culcusit in gluga de coceni si a inceput sa traga la aghioase, asteptand reintoarcerea noastra pt a ni se alatura. Ghinionul lui ca tocmai in acel loc conducatorul aplicatiel a hotarat ambuscada. De atunci,colegului i s-a spus, in gluma si fara rautate, Gluga

Epistola preainteleptului Solomon catre credinciosii craioveni

Zilele trecute presa din Banie a relatat despre scrisorelele de felicitare trimise de Antonie Solomon, primar in exercitiu al Craiovei si candidat pentru aceeasi functie la alegerile ce vor avea loc peste doar sapte saptamani, tinerilor ce au implinit recent 18 ani si care, pe 10 iunie, vor vota pentru prima oara.
Interpelat de ziaristi in conferinta de presa de acum doua zile cu privire la acest subiect, Aurica Solomon a negat orice conotatie electorala a respectivei fapte, spunand ca este doar un gest frumos, menit a fi o incurajare de a nu se lasa calcati in picioare, adresata celor ce vor fi viitorul acestui oras, bla- bla- bla, bla-bla-bla.
Sa zicem ca asa ar fi, cum zice Aurica, trimiterea acestor scrisori tinerilor de 18 ani nu a avut nici o conotatie electorala si nu a urmarit nici un scop politic.
Ce te faci insa ca in Saptamana Mare, eu si vecinii mei din blocul de opt etaje in care locuim am gasit in cutiile postale cate o ilustrata pe care la destinatar scria: “De la Primarul tau pentru un craiovean cu credinta.” Alaturi era o urare, edilul dorindu-ne nu doar “Paste fericit?” ci si ca “…Lumina sfanta a Invierii sa ne lumineze sufletul si chipurile.”
Probabil pentru a sti pe cine sa votam la viitoarele alegeri deoarece textul urarii pascale nu era plasat sub vreo imagine cu conotatii religioase ci sub cea a vulturului jumulit al UNPR, mai exact sub sigla formatiunii politice careia multi ii spun Uniunea Nationala a Pupincuristilor din Romania, stiut fiind ca cei care au creat aceasta facatura politica, intrata in Parlamentul Romaniei fara ca cineva sa-i fi acordat vreun vot, au avut drept stindard izmenele lui Basescu, seful lor remarcandu-se initial prin contabilizarea stricta a indispensabililor si obielelor racanilor din armia romana. Ehei, dar de la o izmana de recrut la damful celor cotroceniste e o cale lunga, care nu-i la indemana oricui.
Dar sa revenim la epistola prea inteleptului Solomon. Alaturi de sigla uneperista, in coltul din dreapta, in loc de timbru, este aplicat sloganul electoral, alb-albastru, al lui Solomon: “Iubesc Craiova – ANTONIE SOLOMON”. In partea de jos, sub adresa destinatarului, sunt adresele celor doua site-uri electorale ale lui Solomon.
Daca nici aceasta scrisorica adresata locuitorilor Baniei nu are conotatii electorale atunci inseamna ca eu sunt sahul Persiei si inca nu am aflat.
Problema insa nu este conotatia electorala a acestei scrisori. Fiecare candidat are dreptul sa-si faca propaganda electorala asa cum crede de cuviinta, asa cum poate si asa cum il tine buzunarul. Nu s-ar face gaura in cer nici pentru faptul ca, oficial, campania electorala inca nu a inceput. Fie si-un lup mancat de oaie, in ultimii ani ne-am cam tot aflat in campanie electorala neoficiala.
Problema este ca eu cred, si-s aproape sigur ca nu ma insel, ca aceasta campanie electorala, mai exact scrisorile la care ma refer, nu e platita nici din buzunarele lui Aiurica Solomon, nici din pusculita UNPR-ului. Ci din buzunarele mele, ale dumneavoastra, ale noastre, ale tuturor, mai exact din bugetul Primariei, pastorita de candidatul Solomon.
De-ie Domnul sa ma insel! Dar, daca facem niste conexiuni, daca legam intre ele niste informatii aparute in presa acum cateva zile sau cu catva timp in urma, concluzia se impune de la sine.
Astfel. Nicusor Fota scria in numarul din 01.02. 2012 al saptamanalului Indiscret articolul “Bugetul de imagine al Primariei Craiova creste de cinci ori” in care devoala faptul ca revenirea la butoane a primarului Solomon aduce schimbari substantiale in proiectul de buget, Primaria planuind sa cheltuiasca anul acesta de cinci ori mai mult decat anul trecut pentru imaginea sa. Si a celui care o reprezinta, evident, ca doar institutia din A.I.Cuza nu s-o reprezenta singura. Mai exact, 1,5 milioane lei noi (15 miliarde lei vechi), in conditiile in care in 2010 au fost cheltuite pentru imagine un miliard lei vechi iar in 2011 trei miliarde. Deci in acest an au fost prevazute sume de aproape patru ori mai mari decat cheltuielile cumulate ale celor doi ani anteriori(http://www.indiscret.ro/328/actualitate/10064/bugetul-de-imagine-al-primariei-craiova-creste-de-cinci-ori.html).
Oare ce urma sa se intample anul acesta in Craiova care sa justifice aceasta crestere spectaculoasa a bugetului alocat pentru imagine? Jocurile Olimpice nu se mai organizeaza la Londra ci la Craiova? Finala Cupei UEFA se va desfasura pe stadionul din Banie? Sunt alte evenimente epocale despre care inca nu am luat la cunostinta? Nu, domnii mei, singura explicatie plauzibila sunt cele doua campanii electorale preconizate pentru acest an.
Acum doua zile pe site-ul de stiri locale din Craiova, Oltenasul.ro, a fost publicata informatia ca la inceputul lunii aprilie Primaria Craiova a incheiat cu Posta Romana un contract pentru distribuirea corespondentei in valoare de 570 000 lei noi, adica aproape sase miliarde lei vechi(http://www.oltenasul.ro/primaria-craiova-trimite-scrisori-de-6-miliarde-de-lei-vechi/).
Ei, nu vi se pare ca lucrurile se leaga? Inca n-am citit despre vreun contract de distribuire a scrisorilor incheiat nici de Aurica Solomon, nici de Gheorghe Bica, nici de filiala craioveana a UNPR-ului. Si atunci, cum sa nu cred ca ne expediem singuri scrisori, pe banii Primariei, adica ai nostri, in care facem propaganda electorala lui Aurica Solomon si formatiunii pe care o reprezinta? Care, in nerusinarea ce-i caracterizeaza, au confiscat in interesul lor nu doar bugetul de imagine al Primariei, ci si Sfanta Sarbatoare a Invierii Domnului. Sa ma ierte Dumnezeu, dar eu asa consider din moment ce urarea „Paste Fericit”, semnata de Antonie Solomon, este vegheata nu de crucea jertfei Mantuitorului ci de vulturul stilizat de pe sigla UNPR-ului.
Intrebat in conferinta de presa din 18 aprilie de unde a avut datele de nastere si adresele tinerilor care au implinit 18 ani, Solomon a balbait un raspuns, aruncand vina pe fostul lui partid si pe fostul sau consilier: „De la partid, de la PDL, ei mi le-au dat. Domnul Radu m-a pus atunci in posesie. Nu glumesc, ei le-au luat, habar nu am de unde”, a marturisit Solomon, potrivit celor relatate de Laura Motarliche in editia din 19 aprilie a cotidianului Cuvantul Libertatii.
Daca Solomon n-are habar, se poate insa banui. Fostul sau consilier personal si, totodata, consilier municipal PDL, Radu Teodor, a fost, inainte de a iesi la pensie si a intra in politica, ofiter de politie, sef al SEIP Dolj, structura ce ingloba pe atunci formatiunile de evidenta a populatiei si de pasapoarte. Nu cumva, ca si Pacepa odinioara, colonelul a parasit sediul de pe Amaradia purtand prin buzunare niste dischete ce le-ar fi fost de folos noilor stapani? Asa esti tentat sa crezi la prima lectura si sa consideri ca ar fi interesant si, in acelasi timp, de dorit ca structurile abilitate ale serviciilor de informatii si ale MAI, in masura in care nu sant portocalizate si aservite pana in varful unghiilor, desi dupa lege ar trebui sa fie independente si impartiale, sa cerceteze aceasta ipoteza si sa faca lumina in acest caz.
Numai ca Radu Teodor a iesit de peste sase ani la pensie iar dupa pensionarea sa structura craioveana de evidenta a populatiei a trecut de la Politie in organigrama Primariei, deci in subordinea directa a primarului. Si atunci, de unde o fi avut oare Aurica datele?

20.04.2012 Iancu BATA

Solomon Tracul, cel mai cinstit si mai destept dintre primari

Desi in conferinta de presa din 25 ianuarie primarul penal al Craiovei, Aurica Solomon, se plangea ziaristilor ca el vine la Primarie doar pentru 33 de milioane lei vechi lunar, bani pentru care primeste si toate reprosurile acestora, la intalnirea cu reprezentantii presei de ieri, 19 aprilie, s-a autodemascat, devoaland, din orgoliu si prostie, cred eu, ca lucrurile nu stau de loc asa cum se vaicarea acum trei luni.
Intrebat de ziaristi cum comenteaza declaratiile senatorului Radu Berceanu care, in urma cu doua saptamani, spunea ca drumul expres Craiova – Pitesti nu a fost realizat fiindca o parte din terenurile ce urmau a fi despagubite apartineau lui Solomon, primarul penal a rabufnit, dupa cum relateaza Bogdan Marica in Radical de Dolj: “Sa ii spui domnului, cum il cheama, ca eu mi-am luat terenuri la Videanu, acolo, pe centura, am fost destept. Nu pot sa cred ca un om poate sa se exprime in fata presei fara argumente despre un primar care poate e cel mai cinstit dintre toti.”
Ca, spre deosebire de ieri, atunci cand a luat terenuri pe centura, chiar pe locul pe unde urma sa fie trasat viitorul drum expres, a fost destept, sunt de acord, desi desteptaciunea sa e relativa. Ar fi fost cu adevarat destept doar daca era un simplu particular. Ca primar in exercitiu, insa, desteptaciunea sa pute. Pute a coruptie, cuvant ce are si alte conotatii decat cele definite strict de Codul Penal, avand si sensul de abatere de la moralitate, venalitate.
Iar Solomon s-a autodefinit ieri ca fiind unul dintre baietii destepti la care se referea, candva, mentorul sau recunoscut, Basescu.
In megalomania si egocentrismul sau, Solomon a afirmat despre sine ca este primarul cel mai cinstit dintre toti. El poate crede asta despre sine, o poate si clama, este dreptul sau. Eu insa nu-l consider un om cinstit. Cinstit, pur si simplu, Iar daca nu este un om cinstit, cu atat mai mult nu poate fi cel mai cinstit dintre toti.
Daca ne uitam in DEX, vedem ca cinstit este cineva “care este de buna credinta; onest, corect; care nu insala. Vrednic de respect, stimat. Incoruptibil, integru, curat, nepatat. Onorabil. Toate aceste calitati, conform dictionarului, il definesc pe omul cinstit.
Ori, este Aurica Solomon caracterizat de aceste epitete?
Lasam deoparte faptul ca a stat la puscarie sase luni pentru fapte de coruptie. Unii o sa obiecteze, spunand ca, din moment ce justitia nu a dat o hotarare definitiva, opereaza prezumtia de nevinovatie. Partial, au dreptate. Partial, pentru ca, sa nu uitam, magistratii care au emis mai multe mandate consecutive de arestare s-au pronuntat déjà. Daca n-ar fi fost vinovat, daca n-ar fi fost probe, n-ar fi emis acele mandate. Iar daca l-au pus in libertate, l-au pus pentru ca legislatia procesual penala, asa cum a fost modificata prin legea 281/2003, nu mai permite arestarea preventiva pentru o durata mai mare de 180 de zile. Cu alte cuvinte, mai mult de sase luni. Deci magistratii l-au tinut in arest atat cat le permite legea. Iar daca n-ar fi fost vinovat, nu cred ca si-ar fi permis acest lucru. Cat despre faptul ca de atunci procesul treneaza, asta este alta discutie.
Oare, un om care a stat sase luni la puscarie pentru fapte de coruptie, pentru luare de mita, se poate numi incoruptibil, integru, curat, nepatat? Onorabil? Deci cinstit? Eu cred ca nu!
Dar, cum spuneam, sa lasam deoparte implicarea sa in dosarul Penescu si cele sase luni, deocamdata, de puscarie. Sa ne aplecam putin asupra dezvaluirilor facute de domnul senator Berceanu, recunoscute ieri, din orgoliu si prostie, de Aurica Solomon.
Domnul Berceanu a dezvaluit, iar Aurica a recunoscut, ca mult prea cinstitul nostru primar, (primarul primarilor si cinstitul cinstitilor, dupa cum se crede el si-l canta, precum pe Ceausescu mai antart, lautarii platiti din bani publici, din banii nostri, ai tuturor), a cumparat terenuri pe traseul viitoarei centuri a Craiovei, pe unde urma sa fie construit drumul expres Craiova – Pitesti.
Pentru cei care nu cunosc, valoarea acestor terenuri urma sa creasca exponential, statul platind bani grei, cu titlu de despagubiri, celor ce urmau sa le cedeze pentru ca drumul sa poata fi construit. In plus, pe resturile de teren ramase in vecinatatea drumului se puteau construi statii de benzina, magazine, parcari cu diverse utilitati, cei ce le construiau urmand, la randul lor, sa plateasca bani grei pentru a le cumpara sau inchiria.
Profitand de informatiile referitoare la viitoarea investitie si traseul viitorului drum expres, obtinute in virtutea functiei sale de primar al Craiovei, Aurica Solomon a cumparat la preturi de nimic terenurile ce urmau a fi rascumparate de stat la preturi mult mai mari. Oare taranii simpli care detineau aceste terenuri au avut aceleasi informatii ca Aurica Solomon? Stiau ei ce urma sa se construiasca pe terenurile lor? Stiau care este valoarea reala a acestor terenuri? Daca ar fi stiut si ei ce stia Aurica, le-ar fi vandut ori ar mai fi zabovit, sperand si ei la ceea ce a asteptat auto-proclamatul cel mai cinstit primar, primarul primarilor, Solomon?
Pentru ca, daca nu stiau, totul nu este decat o inselatorie. Aurica Solomon si altii ca el, care stiau, i-au inselat pe acei oameni simpli, profitand de buna lor credinta. Iar dictionarul spune, intr-una din definitii, ca un om cinstit este cel care nu insala.
Ieri Aurica Solomon s-a dezvaluit in toata splendoarea sa, aratandu-se a fi nu doar primarul penal al Craiovei ci si primarul venal al acestui frumos municipiu. Mai mult, a plusat dezvaluind ca va profita de vizita din 25 aprilie a premierului Mihai Razvan Ungureanu la Craiova, pentru a solicita reluarea proiectului drumului expres, ceea ce i-ar permite, in sfarsit, realizarea beneficiilor scontate atunci cand a jecmanit terenurile de la nestiutorii fosti proprietari.
Daca ar fi fost un om onest, Aurica Solomon nu s-ar fi vaicarit acum ceva vreme cu privire la modicul sau salariu de primar. Dupa cum procurorii au demonstrat, si el insusi a recunoscut ieri, indirect, in gura sa lacoma si-n buzunarele sale larg cascate tita Primariei nu doar picura ci varsa un adevarat rau de lapte si miere pe langa cele 33 milioane de lei vechi pe care-i primeste lunar, ca salariu. Daca ar fi fost onest si animat de profundele sentimente crestinesti de care prea adesea face parada, ar fi donat modicul sau salariu de primar unor institutii de binefacere, si nu s-ar fi vaicarit de putinatatea lui. Pentru ca are din ce trai, si el si toti al lui. Spatiile din vadurile Craiovei pe care, precum mentorul sau, casa din Mihaileanu, si le-a facut singur cadou pe cand administra patrimoniul unei intreprinderi comerciale de stat, ii aduc lunar mii de euro din chirii.
Iata de ce eu nu-l consider pe Aurica Solomon un om cinstit, un om integru. Asta este opinia mea. Poate sunt influentat, in judecatile mele, de anii in care am fost ofiter de politie si care, indubitabil, si-au pus amprenta asupra personalitatii mele.
Altii il pot considera un om integru. Treaba lor, depinde de standardele fiecaruia. Eu am insa alte pretentii de la cei care imi cer votul. Pe care, in nici un caz nu il voi acorda lui Antonie Solomon.

19.04.2012 Iancu BATA