Perla Lugojului (V)

6. Deznodământul Peste puţin timp am ajuns la locul de întâlnire cu ceilalţi, unde l-am preluat pe inginer în maşina noastră iar femeia a rămas în maşina lui Viloiu, împreună cu Ilie şi Bebe Ene, care-i cedase locul său Inginerului. Ilie era zgâriat adânc pe faţă, unul dintre obraji era brăzdat de trei dungi sângerii, paralele, care se întindeau de la colţul ochiului până spre mijlocul bărbiei. Prilej de tot felul de glume din partea colegilor şi de bârfe din partea celor neavizaţi, mult timp după ce-am ajuns în Craiova. Ne-a povestit sumar ce se întâmplase, în părculeţ când săriseră pe ei nu-i strânsese suficient cătuşele, era femeie, îi fusese milă de ea. Pe drum, având mâna mică, îşi strânsese degetele puică şi încet-încet îşi smulsese mâna dreaptă din cătuşe şi încercase să deschidă uşa. Ilie a vrut să o împiedice, la care femeia i-a infipt ghearele în ochi, ori asta a intenţionat, nimerind însă doar colţul ochiului şi trăgând apoi cu furie în jos. De durere Ilie şi-a dus mâinile la faţă iar ea s-a întins, reuşind să deschidă uşa maşinii şi să arunce aurul ce-l avea asupra ei! Corpul delict! Fără acesta, acţiunea noastră nu ar mai fi avut obiect, nu am mai fi avut ce-i reproşa! Au oprit maşina, au coborât şi au reuşit să-l găsească în iarba de pe marginea drumului. Norocul lor a fost că aurul era bine meşterit într-un ciorap lung de damă, astfel încât să poată fi introdus în rezervorul Mercedesului fără ca obiectele să se risipească şi să poată fi tras apoi afară dintr-o singură mişcare. Ciorapul nu s-a desfăcut la izbitura de pământ, iar bijuteriile şi monezile nu s-au răspândit prin iarbă putând fi recuperate cu uşurinţă! Am plecat apoi spre Craiova, unde am ajuns fără alte peripeţii. Baia, cum se numea lugojanca, a fost percheziţionată de secretara biroului economic apoi dusă la camera 30, încăperea în care lucram eu şi Ilie Vilău, unde a rămas pe timpul nopţii în compania altor ofiţeri ai biroului, iar aurul, după ce a fost inventariat şi fotografiat, a poposit în casa de bani a subunităţii. Apoi, toţi cei care participasem la acţiune am mers să ne odihnim. A doua zi, pe la ora zece, am fost anunţat de ofiţerul de serviciu că mă caută Romică Zătreanu din Faţa Luncii. Îl ştiam din hârtii cum se spune, nu avusesem încă de-a face cu el, era un client al celor de la judiciar mai mult, altfel reprezentant de vază al etniei rrome, crisinitor, adică judecător al staborului, cu o reputaţie ce se întindea pe raza mai multor judeţe. L-am primit, l-am invitat să ia loc şi l-am întrebat care-i problema, de ce mă caută? Nu mai reţin ce mi-a spus, era un motiv insignifiant, nu l-am crezut si i-am spus-o: - Nu te cred, nu vine la miliţie cineva cu reputaţia ta pentru o problemă atât de neînsemnată! Dă-o pe bune, spune motivul real, de ce ai venit, ce vrei? - Aşa este, nu am venit de asta! M-a sunat aseară un prieten de-al meu de la Timişoara şi m-a rugat să mă interesez dacă nu este reţinută aici, la Craiova, o ţigancă din Lugoj, Peticar Baia! - Aici este, poţi să-l suni şi să-i spui că este aici, la noi. Poţi să-i spui, de asemenea, să transmită membrilor familiei că pot să vină să discutăm personal situaţia celei reţinute, că-i aşteptăm! Nu li se va întâmpla nimic! - Aş putea să o văd, că o să mă întrebe dacă am văzut-o, dacă-s sigur că este aici.? - Sigur, poţi s-o vezi şi chiar să discuţi cu ea. Cu condiţia să vorbiţi doar româneşte, să nu o daţi pe limba voastră! Am ieşit şi am adus-o pe Baia. A intrat, a salutat politicos şi s-a asezat cuminte pe scaunul pe care i l-am arătat. - Sunt Romică Zătreanu, i s-a adresat vizitatorul meu. Sunt un prieten al unchiului tău, Poteraş, am făcut suferinţă împreună. M-a rugat să mă interesez de tine, aici la Miliţia din Craiova. - Mulţumesc, mă bucur să vă cunosc. L-am auzit pe unchiu vorbind despre dumneavoastră. - Eşti bine? E posibil ca ei să vină să te vadă. Ce să le spun, ai nevoie să-ţi aducă ceva? - Da! Spune-le să-mi aducă obiecte de toaletă şi cârpa aia albă, de-mi place mie, ştie soţul meu, Pătru, care. - Bine, aşa o să le spun! Am descifrat cu uşurinţă mesajul codificat pe care Baia voia să-l transmită familiei sale. Încă de cu seară, de cum venisem, noi o verificasem pe Baia în evidenţe şi văzusem că are ,,coadă", adică un rest de pedeapsă cu închisoarea rămasă neexecutată. Fusese eliberată condiţionat ori beneficiase de prevederile unui decret de graţiere, nu mai reţin. Ori, acum fiind prinsă în flagrant de operaţiuni interzise cu metale preţioase, risca să fie trimisă în judecată în stare de arest şi să execute şi restul de pedeapsă pe lângă ce va primi pentru noua faptă. Situaţia ei este grea, este în pericol de a face puşcărie, asta voia să le transmită Baia alor săi prin faptul de a cere să-i trimită o cârpă albă! Deţinutele purtau pe cap în închisoare un tulpan alb, făcea parte din uniforma impusă de regulamentul închisorii. Nouă ne convenea mesajul transmis, de-aia îi şi permisesem să ia legătura cu Zătreanu. Discutasem dimineaţa situaţia ei la şedinţa operativă şi hotarîsem, cu acordul şefilor de la judeţ, să nu-i întocmim dosar penal şi s-o trimitem în judecată. Având în vedere că nu reuşisem să pătrundem în locuinţă şi să verificăm ascunzătoarea, era posibil ca acolo să fie într-adevăr aurul de care se vorbea în informaţie. Pe jumătate pusesem mâna, însemna că acolo era posibil să se afle cealaltă jumătate. Prin negocieri, puteam obţine măcar o parte din el, în schimbul eliberării făptaşei. Zătreanu venise deci în întîmpinarea doriţei noastre de a contacta familia lugojenilor. A doua zi au sosit doi bărbaţi în vârstă din familia Băiţei, cum începusem să-i spunem toţi lugojencei, care ne cucerise cu felul său de a fi, precum şi soacra acesteia..Aduseseră cu ei, aşa cum le cerusem prin Zătreanu, drept condiţie pentru începerea negocierilor, momeala folosită de noi, adică geanta cu banii aranjaţi şi cele două kilograme de pastile din argint ce rămăseseră în casă în momentul flagrantului. Geanta fusese sfâşiată pentru a ajunge la bani, Inginerul o lasase încuiată iar ei nu cunoşteau cifrul. Îmi închipui mutra lor în momentul în care au descoperit că fuseseră păcăliţi, că pachetele cu bancnote erau de fapt hîrtie albă, fără valoare, paguba suprapunându-se prinderii în flagrant al unui membru al familiei. Băieţi fini însă, alături de geanta sfâşiată bănăţenii aduseseră şi o geantă diplomat nou- nouţă. Împreună cu şefii de la municipiu, am început negocierile cu familia Băiţei, începând prin a le prezenta situaţia acesteia şi ce riscă pentru noua faptă. S-au arătat disponibili pentru a ne preda o cantitate de aur în schimbul eliberării acesteia, rămânând de negociat cuantumul acesteia, făcând însă greşeala de a ne spune că întreaga comunitate ţine foarte mult la Baia, este o valoare pentru ei, este afectuoasă, pricepută şi descurcăreaţă, fapt pentru care membrii etniei au supranumit-o Perla Lugojului! - Ei, dacă Băiţa are aşa o valoare pentru lugojeni vă daţi seama că o să vă cam coste eliberarea ei! O perlă e mult mai scumpă decât un ştras, o piatră obişnuită! - a spus râzând colonelul Marghescu. Au râs şi lugojenii, dar cam mânzeşte! Văzuseră că Baia ne cucerise şi pe noi, auziseră că-i spunem deja Băiţa şi au crezut că ne impresionează supralicitând calităţile acesteia! Greşeala lor nu am putut însă s-o fructificăm, la puţină vreme după demararea discuţiilor noi, cei de la municipiu, am fost exclusi de la negocieri, lugojenii fiind preluaţi de cei de la Miliţia judeţeană. A doua zi, spre sfârşitul programului, am fost anunţaţi de la judeţ că s-a căzut la pace cu lugojenii şi că aceştia urmau să se prezinte la municipiu cu cantitatea de aur convenită de aşii miliţiei din Dolj, în schimbul căreia urma să o punem în libertate pe Băiţa. Nu mai reţin cantitatea exactă, era însă destul de mică faţă de cea pe care o pretinsesem noi şi de ceea ce sperasem să obţinem. În ziua urrmătoare, a cincea zi de captivitate a Băiţei, bănăţenii s-au prezentat cu aurul iar lugojanca a fost pusă în libertate. Întrucât îi promisesem că nu o să suporte nici o consecinţă a operaţiunilor interzise, am redactat documente din care rezulta că întreaga cantitate de aur, atât cea capturată cât şi cea predată ulterior, fusese găsită întâmplător de Zătreanu pe când săpa la o fundaţie a unei anexe gospodăreşti. Animat de un înalt spirit civic, acesta nu se gândise nici o clipă să-şi însuşească comoara, ci venise fuga-fuguţa s-o predea statului. Vestea despre aventura noastră lugojeană şi captura impresionantă de aur a circulat în anumite medii din Craiova ajungând, după o vreme, chiar şi la primul secretar, care şi-a exprimat dorinţa să ne cunoască. Împreună cu şeful Miliţiei municipale, colonelul Balaci Paulin, ne-am prezentat la dânsul, etalând pe postavul verde al somtuosului său birou întreaga cantitate de aur confiscată. Din birou a lipsit însă principalul artizan al reuşitei noastre, Inginerul! După ce a admirat multitudinea de monezi si bijuterii, ne-a cerul detalii despre acţiune. Fiind mai bun de gură şi cunoscând toate iţele cazului, mi-a revenit onoarea să-i povestesc totul. Impresionat, primul secretar ne-a felicitat, strângând mâna fiecăruia dintre noi, iar în final a spus: - Extrem de interesantă poveste! Sincer, nu credeam că lucraţi chiar aşa! Ca-n filme, cum se spune! Realmente, parcă mi-aţi fi prezentat scenariul unui film de acţiune! Apoi, adresându-se colonelui Balaci: - În curând vom sărbători Întâi Mai, ziua muncii . Vă rog să-mi trimiteţi în câteva zile o scurtă sinteză, să le dăm câte o decoraţie băieţilor! La care nea Paulin, umflându-se în pene, zice cu emfază: - Pentru ce? Băieţii şi-au făcut doar datoria! Peste vreo două săptămâni, în dimineaţa zilei de 30 aprilie, am citit în cotidianul Înainte, organul de presă al Comitetului Judeţean de Partid, lista celor care fuseseră decoraţi în cinstea marii sărbători. Printre ei şi Micky, responsabila magazinului BIG din Brazdă, de unde îmi făceam cumpărăturile. Se evidenţiase în vânzarea mărfurilor alimentare, produse de care toată lumea avea nevoie! Noi, băieţii lui Balaci de la municipiu? Ne făcusem doar datoria! 7. Epilog Peste ani, după căderea regimului comunist, i-am reîntâlnit pe Baia şi pe Pătru. Preşedintele Iliescu emisese decretul privind restituirea aurului confiscat în perioada fostului regim şi veniseră să-şi recupereze proprietatea. Întrucât aurul nu fusese depus la bancă pe numele lor, întâmpinau dificultăţi în recuperarea lui. I-am sprijinit în demersurile necesare iar drept mulţumire m-au invitat să servim masa la un restaurant. În timpul mesei i-am spus lui Pătru că l-am admirat pentru modul în care şi-a apărat, cu arma în mînă, casa şi familia! Pătru mi-a spus că a făcut asta întrucât nu a crezut că suntem poliţişti, deoarece eu aveam la gât o cravată cu motive roşii, în loc de cravata regulamentară, de uniformă. Din acest motiv a crezut că suntem ,,partizani", deghizaţi în miliţieni! Partizani e termenul folosit de el pentru briganzi, tâlhari ori terorişti, probabil! I Mi-am amintit că plecasem cu uniforma în bagaj şi uitasem să-mi iau şi cravata. Observând asta de-abia dimineaţa, când îmi îmbrăcam uniforma, am fost nevoit să-mi pun cravata de la costumul civil purtat în ziua precedentă. Un alt amănunt insignifiant la prima vedere, dar de natură să dea peste cap o acţiune îndelung pregătită! I-am spus lui Pătru că asta nu schimbă nimic din ceea ce am simţit pentru el, adică sentimentul de admiraţie! Nu i-am purtat nici un moment pică. L-am admirat şi-l admir şi acum! Impresionată, probabil, de ceea ce credeam despre soţul său, Baia mi-a destăinuit misterul cantităţii reduse de bijuterii predate în schimbul eliberării sale. În timpul negocierilor unul dintre cei cu putere de decizie de la judeţ ne trădase. Nu m-a mirat! Peste doar câţiva ani de la aventura noastră bănăţeană, ofiţerul respectiv, dornic de înavuţire cu orice preţ, făcuse obiectul unui mare scandal, în urma căruia fusese nevoit să plece din unitatea noastră!