Perla Lugojului (II)

3. A doua combinaţie – Flagrant ratat Inginerul, la rândul său, îi raporta şefului de birou, aşa că ştiam tot timpul cum evoluează lucrurile. Nu după multă vreme, Inginerul s-a arătat dispus să cumpere o cantitate mare de aur, pe care căldărarii nu o aveau la dispoziţie dar s-au oferit, în cazul în care le asigura un mijloc de transport, să-l conducă la furnizorul lor, care-i putea procura orice cantitate dorea. În cursul mai multor întâlniri s-au pus la punct detaliile tranzacţiei, totul sub controlul nostru informaiv, vă daţi seama. S-a stabilit data, ora şi locul întâlnirii cu sursa căldărarilor, la un local din Drobeta Turnu Severin. La întâlnirea cu furnizorul urmau să participe cei doi căldărari, Inginerul în calitate de client, precum şi Marius Stănescu care, ca intermediar, trebuia să-şi încaseze şi el comisionul. Întâlnirea urma a fi supravegheată de către noi care, la un semnal prestabilit cu fiecare dintre cele două surse, urma să intervenim şi să realizăm flagrantul. Dacă oamenii noştri şi cei doi căldărari urmau să se deplaseze la Severin cu Mercedesul inginerului, pentru noi se punea problema asigurării unui mijloc de transport, întrucât în acei ani maşinile noastre de serviciu nu puteau părăsi limitele judeţului, fără aprobare de la Ministerul de Interne. Care era foarte greu de obţinut, pe de o parte, iar pe de alta nu avea sens să o cerem întrucât cei de la Bucureşti ne-ar fi impus să colaboram la realizarea flagrantului cu cei de la Mehedinţi. Lucru perfect normal, în fond, am fi fost pe teritoriul lor de competenţă, dar pe linie de aur funcţionau alte criterii decât cele prevăzute în instrucţiuni şi regulamente. În activitatea practică exista o concurenţă generată de faptul că pe aceasta linie de muncă eficienţa se măsura nu în traficanţi trimişi în judecată ci în cantităţile de metale preţioase confiscate. Dacă am fi fost sprijiniţi de cei de la Mehedinţi, noi ne-am fi dus cu informaţiile şi combinaţia, munca noastră de luni de zile uneori, iar ei ar fi raportat cantitatea confiscată în contul miliţiei mehedinţene. Noi cu efortul, ei cu rezultatele! Aşa că pe teritoriul altor judeţe, acţionam clandestin, bizuindu-ne doar pe noi. De maşină a făcut rost şeful, apelând la sprijinul directorului de la IUG. Amabil, acesta ne-a pus la dispoziţie maşina întreprinderii pe care o folosea personal, cu şofer cu tot, din care, împreună cu şeful, cu Ilie Vilău şi Daniel Viloiu de la Cercetări Penale, am asigurat supravegherea pe drumul european şi în Drobeta Turnu Severin a Mercedesului în care se aflau traficanţii. Inginerul stia că are coadă o Dacie şi a condus Merţanul în aşa fel încât să nu ne piardă pe drum. În Severin am mers la restaurantul în care era stabilită întalnirea, nu îmi mai amintesc numele lui, au trecut atâţia ani de atunci. În timp ce-i supravegheam discret pe clienţii noştri am servit şi noi prânzul. La masa acestora apăruseră două persoane necunoscute, bănuiam că aceştia sunt furnizorii, dar nu aveam nici un indiciu, se discuta aprins dar nu recepţionam semnalul stabilit de la niciuna dintre cele două surse, deşi vremea trecea, eram de destulă vreme în restaurant. La un moment dat, m-am ridicat şi m-am îndreptat spre toaleta restaurantului, după ce în prealabil prinsesem privirea lui Marius Stănescu şi-i făcusem un semn discret cu ochiul. Am stat o vreme în toaletă simulând că mă spăl pe măini, după care a apărut şi sursa mea şi a început să-şi spele mâinile, alături de mine. - Care-i treaba, ce se întâmplă? - l-am întrebat. - Le e teamă de o capcană! Spun că au marfa, e afară la cineva într-o maşină, o pot livra dar le e teamă să nu fie ceva aranjat aici. Vor să mergem tocmai la Caransebeş, să ne întîlnim acolo, la motelul Tibiscum! - Nu ştiu ce să zic! Încercaţi, totuşi, să realizaţi tranzacţia aici, în Severin, în alt loc, dacă nu aici în restaurant. Dacă nu vor, mergeţi şi la Tibiscum, ce să facem! Ne-am despărţit, stabilind ce semne să îmi facă în ambele variante. Dacă merg la alt local în Severin adică, ori dacă merg tocmai la Caransebeş! Înainte de a mă înapoia la ai mei, am ieşit afară şi am dat o tură prin parcare unde am reuşit să identific o Dacie cu număr de Timiş, un break, în care dormita un individ. I-am reţinut numărul de înmatriculare, precum şi pe cele ale altor două maşini cu numere de Caraş. Mă gândeam că dacă nu cel de Timiş, unul dintre celelalte două autoturisme sigur e cel cu care venise legătura căldărarilor doljeni, restul turismelor din parcare fiind înmatriculate în Oltenia. Ajuns la masă, i-am raportat şefului ce se petrece şi ce văzusem afară! - Dacă trebuie, mergem şi la Caransebes, ce să facem, a hotarât şeful! Am intrat în horă, trebuie să jucăm! Şoferul de la IUG însă, a început să facă zâmbre! Că lui i-a spus directorul să meargă la Severin, nu i-a spus de nici un Caransebeş, că până acolo e drum lung, că nu o să-i ajungă benzina, că o să se facă târziu, c-o fi, c-o păţi... Civil, obişnuit cu program fix şi masă la aceleaşi ore, ce să-i faci! L-am liniştit, că o să-i băgăm noi benzină, ca o să vorbim cu directorul să-i dea o zi liberă, de mâncat mâncase pe banii noştri, ce mai voia? S-a potolit în final, deşi făcuse bot, se vedea că nu-i convine! Într-un final oamenii noştri s-au ridicat şi s-au îndreptat spre ieşire. Înainte de a ieşi, Marius s-a întors, făcându-se că se uită după ceva, şi mi-a făcut semnul stabilit: Caransebeş! Am ieşit şi noi şi am plecat pe drumul Caransebeşului. De data asta am lăsat ceva distanţă între maşini, era drum lung şi ne era teamă că suspecţii să nu sesizeze Dacia noastră, care se ţinea de la Craiova după ei. Între Craiova şi Severin drumul fusese aglomerat, nu exista acest risc, sau era mai redus, oricum, dar dupa Orşova şi mai ales după intersecţia spre Herculane circulaţia se rărise, abia dacă mai vedeai una, două maşini pe kilometru. Pentru un filaj profesionist ne-ar fi trebuit trei maşini cel putin, ori măcar numere de înmatriculare interschimbabile, de filaj. Ne gândeam însă că, oricum, o să găsim maşina în parcare, la motel Tibiscum! Aşa credeam noi! Ajunşi la Tibiscum însă, un motel de la ieşirea spre Lugoj, după ce traversai tot Caransebeşul, nici un Mercedes în parcare iar în local nici urmă de oamenii noştri! - Băi, să vezi că aştia au mers mai departe! - face şeful. - Păi şi ce sefu’? - îi zic. De-aici mai este puţin pînă la Lugoj şi de-acolo încă puţin pînă la Timişoara! Mai departe nu au unde să se ducă! Haideţi să mergem înainte, după ei! - Păi şi dacă intră în Timişoara, ori în Lugoj, unde mergi după ei? Ştii tu unde se duc? Eşti baba Vanga? - Nu ştiu într-adevăr, dar să ne bazăm pe experienţa Inginerului.Face el cumva să nu intre într-un loc necunoscut, că doar n-au aştia monopolul şmecheriei. Cred că mai degrabă sunt pe undeva într-o parcare, ori într-un alt motel, pe drum! - Cred că ai dreptate! Să mergem mai departe, încercarea moarte n-are! - Eu mai departe nu merg, face şoferul. Aţi spus că mergem la Severin,apoi m-aţi convins să merg până la Caransebeş, dar de aici nu fac un pas mai departe! Şi nu a vrut cu nici un chip să meargă mai departe! Nu l-au înduplecat nici rugăminţi, nici promisiuni, nici nimic! Vedeam cum se prăbuşeşte un plan în care pusesem atâta suflet, investisem efort şi imaginaţie... Învinşi de îndărătnicia şoferului de împrumut, şeful si colegii mei au ocupat o masă în restaurantul motelului iar eu am ieşit pe pod, era un pod în zonă, motelul fiind aşezat ceva mai jos, cam sub pod, în lateral, pentru a supraveghea traficul, să văd dacă nu apare cumva Mercedesul. Am stat destul timp acolo, mai bine de trei ore, cred, ori aşa mi s-a părut mie de încordare şi necaz, timp în care mă frământau tot felul de gânduri, eram tot mai plin de draci şi-i boscorodeam de toţi dracii atât pe neînţelegătorul şofer al directorului de la IUG, cât şi pe inspectorul şef care nu ne aprobase numere de filaj, să nu le deconspire! De parcă nu instituţia noastră dădea numerele iar dacă s-ar fi prăfuit nu puteau fi acordate unor civili care solicitau înmatricularea autoturismelor personale iar pentru filaj administrativul să rezerve altele. Mă gândeam că dacă am fi putut schimba din când în cînd numerele şi-am fi putut sta în plasa Merţanului, şoferul nu ar fi abandonat urmărirea chiar dacă depăşeam Caransebeşul! Dacă....dacă... La un moment dat am văzut Mercedesul rulând cu viteză spre pod, îndreptându-se în direcţia din care venisem, spre Herculane şi Severin adică. Era singur, nu mai era însoţit de maşina pe care o văzusem la plecarea din parcarea localului mehedinţean. Am fugit în restaurantul motelului şi i-am anunţat pe ceilalţi, am urcat în maşină şi am luat-o şi noi după el. La solicitarea noastră şoferul i-a dat coderii şi, după o vreme, am ajuns Merţanul şi ne-am asezat în plasa lui, nu mai aveam de ce ne feri. În Drobeta Turnu Severin inginerul a oprit să alimenteze la o benzinărie. Ne-am oprit şi noi, am coborât împreună cu şeful şi ne-am fâţâit pe langă Mercedes, în aşa fel încât să fim văzuţi. Am reuşit astfel să ne întâlnim cu Inginerul pentru câteva minute, în toaleta staţiei PECO. - Ce-aţi făcut, domnule, unde-aţi fost? - l-a interpelat acesta pe colonelul Marghescu. Am avut un kil de aur, cred, în mână, şi am tot aşteptat să interveniţi! Am tras de timp cât am putut, am discutat, m-am tocmit, am tot tergiversat, gândindu-mă că doar-doar veţi apare! Dar degeaba! Unde aţi fost, ce s-a întâmplat? - La Tibiscum, unde am crezut că mergeţi! Dar voi unde aţi fost? - La doar câţiva kilometri spre Lugoj, într-o parcare! De ce n-aţi mers înainte când aţi văzut că nu suntem la Tibiscum? - Vorbim mâine, la locul ştiut, i-a replicat Marghescu. N-avem timp acum! Ne-am întors la maşină şi-am luat-o spre Craiova, abandonând Mercedesul şi pe ocupanţii săi, care nu ne mai interesau în momentul acela. La intrarea în Craiova, pe Severinului, am vrut să oprim la PECO, să-i facem plinul maşinii de la IUG, cum îi promisesem şoferului la plecarea spre Caransebeş! Era însă o coadă imensă, pe atunci erau doar patru staţii PECO în Craiova, una în centru, la Jiul, şi alte trei la ieşirile spre Severin, Bucureşti şi Caracal. Din acest motiv, cât şi din cauza crizei care începuse să afecteze toate sectoarele economice, în acei ani de mijloc ai ultimului deceniu al fostului regim, deşi încă nu se introduseseră cartelele, la staţiile de carburanţi erau mai tot timpul cozi interminabile. Ora era deja destul de târzie, se întunecase, noi eram deja obosiţi după lungul drum până în Banat şi înapoi, nu prea ne surâdea lunga aşteptare ce se prefigura. - Ce-i facem măi baieţi, aveţi vreunul vreo cunoştinţă printre benzinarii de aici? - întrebă Daniel Viloiu. - Stai cuminte Daniele, că chiar dacă avem cunoştinţe nu ne putem băga în faţă, ne sare lumea în cap, zice şefu' ! Asteptăm, ce să facem, ori, dacă domnul conducător auto e de acord, ne descurcăm mâine cumva şi-i ducem benzina cu canistra! - Nu domnule comandant, nu o lăsăm pe mâine, face şoferul din cauza căruia ratasem acţiunea. Ce-i în mână nu-i minciună! Mai bine aşteptăm şi facem plinul! - Am eu o idee, şefu', zice Ilie Vilău, care era un tip isteţ, descurcăreţ de felul său. Numai să fie Iancu de acord să-i punem cătuşele şi lăsaţi apoi pe mine! - Accept şi cătuşele, dacă trebuie, zic eu. Decât să mai stăm vreo două ore aici.... Eu stăteam pe bancheta din spate, la mijloc, de-asta mă alesese Ilie! Îmi pune cătuşele, apoi îmi cere să pun capul între scaunele din faţă, să-mi ascund chipul, să nu mă recunoască cineva. Apoi îi cere şoferului să tragă la pompă, şi coboară impetuos. Era în uniformă, aşa era scenariul, el trebuia să intervină primul în cazul realizării flagrantului, să nu mai pierdem timpul cu legitimarea. Din această cauză, săracul, în Severin nici nu a servit masa, nu putea sta pe scaun alături de noi, cei care asiguram supravegherea suspecţilor în restaurant. - Bună seara, zice Ilie după ce coboară din maşină, adresându-se celor din faţă, de la coadă. Sunt locotenentul Ilie Vilău, de la Miliţia Municipiului Craiova. Escortăm un infractor periculos, îl aducem tocmai de la Timişoara şi nu mai avem benzină să ajungem până la sediu. Vă rugăm să ne lăsaţi şi pe noi în faţă, nu întârziem mult, luăm doar câţiva litri, să ne ajungă până în centru. Nu putem aştepta atâta timp la coadă, e craiovean şi nu ştim încă ce complici are, să nu fie prin preajmă şi să ni-l scoată din mâini, mai ştii ce se poate întâmpla? - Dar ce-a făcut domnule? - întreabă unul de pe margine. - Dar ce n-a făcut, zice Ilie. Dacă-i vezi cazierul, nu-ţi ajunge o oră să-l citeşti! - Trageţi tovarăşe locotenent în faţă şi băgaţi câtă benzina vă trebuie! Faceţi şi plinul, ce să mai pierdeţi vremea pe urmă! Iar pe el ar trebui să-l daţi jos şi să-l lăsaţi puţin pe mâna noastră, să-i băgăm minţile în cap, poate doar aşa înţelege ceva şi pe urma se cuminţeşte! - Am vrea noi, dar nu se poate, face Ilie. În timpul ăsta eu stăteam cu capul între mâinile aşezate pe marginea scaunelor din faţă, între tetiere, astfel încât să se observe doar cătuşele.Lângă maşina noastră se adunaseră destui curioşi, dintre care unii mă interpelau, adresându-mi tot felul de invective. - Ridică băi, capul, să te vedem şi noi, să ştim de cine să ne ferim când te vei libera şi vei ieşi pe stradă! - De ce nu-ţi arăţi, băi, faţa, .....te-n c..r pe mă-ta! Ţie ruşine, hai? - La muncă, băi, derbedeule! La muncă, nu la ciordeală! - Pupa-te-ar mă-ta rece de smardoi! Şi alte chestii de-astea drăguţe! Le-am suportat, ştiind că nu mie îmi erau adresate ci celui care credeau că sunt. După ce a alimentat şi a urcat în maşină, în spate alături de mine, şi ne-am depărtat puţin de staţie, Ilie mi-a scos cătuşele si mi-a zis, râzând: - Ai, mă? Ce-ai fi zis dacă te scoteam din maşină şi te-aş fi dat niţel pe mâna ălora? Ce crezi, ai mai fi avut pe urmă succes la gagici? Am râs şi eu, ce puteam face? Cu gura cam strepezită, dar am râs! Strepezeala mi s-a accentuat când, ajunşi la sediu, am văzut că ne aştepta inspectorul şef în persoană. Era curios ce am făcut şi ne-a luat la rost că am ratat acţiunea. Ne-a frecat ridichea, ne-a învinovăţit pe noi că nu am avut numere de filaj şi am pierdut legătura de vedere cu ţintele, de parcă nu el era cel care nu ne aprobase propunerea, iar în final a încheiat ironic: - Aţi făcut o excursie, asta aţi făcut! O excursie, nu muncă de ofiţeri de miliţie! Am băgat capul în pământ şi am tăcut, aveam şi noi partea noastră de vină, nereuşita se datora unor carenţe de organizare, ce mai încoace şi-ncolo! Nu luasem în calcul toate situaţiile ce se puteau ivi pe parcurs, ne închipuisem că o să meargă totul strună, ca pe hârtie, ca în planul de realizare al materialului informativ!