Perla Lugojului (I)

1. Prolog - Puţină teorie Combinaţia informativă – complexul de măsuri informativ-operative judicios îmbinate, după o concepţie tactică bine determinată, care se foloseşte pentru rezolvarea unor sarcini de securitate cu un grad sporit de dificultate. - Articolul 7 litera b din Instrucţiunile Nr. D – 00190/1987 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ-operative a organelor de Securitate Combinaţia informativ-operativă este o metodă secretă a muncii de poliţie, folosită în activitatea de culegere şi exploatare a informaţiilor pentru a crea în mod artificial sau prin folosirea favorabilă a unor împrejurari de fapt existente, acele condiţii menite să asigure realizarea eficientă şi în ritm accelerat a măsurilor stabilite şi necesare soluţionării cazurilor concrete, care prezintă o mai mare dificultate, ce se află în lucru potrivit competenţei legale a poliţiei. În mod concret, combinaţia constă într-un complex de măsuri informativ-operative elaborate după o concepţie tactică bine conturată, ce se bazează pe particularităţile specifice fiecărui caz, prin exploatarea cu discernământ şi profesionalism a circumstanţelor, împrejurărilor şi informaţiilor existente într-o cauză aflată în curs de soluţionare, cu respectarea prevederilor legale şi evitarea unor eventuale provocări la săvârşirea de infracţiuni. - Din manualul Bazele muncii informative, colectiv, capitolul Mijloace şi metode ale activităţii informativ operative; 2. Prima combinaţie - Introducerea în cauză În timpul unei prelegeri la disciplina Bazele muncii informative ţinute în Sala numărul 1 a Şcolii de ofiţeri de la Băneasa, actuala Academie de Poliţie, renumitul şi iubitul profesor al generaţiei mele, colonel Sergiu Prişcu, vorbindu-ne despre introducerea în cauză a doi informatori care nu se cunosc între ei şi nu îşi cunosc reciproc această calitate, ne-a cerut să ne gândim la o combinaţie prin care să realizăm această sarcină şi să i-o prezentăm acolo, pe loc. În sala de curs se făcuse linişte deplină, timpul trecea, nu se ridica nimeni, părea destul de complicat. Mi-a venit o idee, m-am ridicat şi am încropit o speţă fictivă, în sensul că, profitând de pasiunea comună pentru fotbal a fiecăruia dintre cei doi, precum şi de faptul că în curând urma derbiul campionatului, să procur două invitaţii la tribuna oficială a stadionului, având locuri alăturate, pe care să le înmânez acestora. Înainte de data disputării partidei, fiecare dintre cei doi informatori să fie instruit cu elemente referitoare la înfăţişarea celuilalt, pe care-l prezentăm ca suspect în anturajul căruia urma să se infiltreze. La meci, fiecare informator, recunoscându-l pe celălalt după descriere, va face pe dracu-n patru să se împrietenească cu acesta, profitând de întâmplare, îndeplinind astfel sarcina trasată de ofiţerul de legătură. Ce urma, ţinea doar de priceperea ofiţerului în a-i dirija pe cei doi spre realizarea ţelului propus. Remarcabilul nostru iniţiator în tainele muncii de informaţii a fost încântat de răspuns, şi luînd catalogul grupei noastre dintre cele înşirate pe pupitru, mi-a trecut un 10 apăsat. Peste câţiva ani aveam să-mi amintesc acest exemplu şi să-l folosesc, puţin adaptat, într-unul dintre cele mai frumoase cazuri pe care le-am rezolvat împreună cu alţi colegi de-ai mei, pe când lucram pe linia combaterii traficului de aur şi valută la Poliţia municipiului Craiova. Totul a pornit de la un informator pe care-l aveam în mediul studenţesc, care avea numele conspirativ de Marius Stănescu. Îşi alesese singur numele conspirativ cu ocazia recrutării, mai târziu aveam să aflu că era numele unei persoane care există în realitate, cadru didactic la una dintre facultăţile craiovene, aşa că dacă vreun cititor recunoaşte acest nume să ştie că nu are nici o legătură cu ceea ce voi povesti eu, pentru noi era doar un nume conspirativ, o ficţiune folosită pentru a ascunde în documentele redactate pe timpul derulării activităţilor informative, identitatea reală a celor implicaţi. Faţă de alţi ofiţeri, secretarele care dactilografiau anumite documente şi oricine altcineva sub ochii căruia ar fi ajuns respectivele hârtii. La una dintre întâlniri, Marius Stănescu mi-a relatat despre doi consăteni de-ai săi, de etnie rromă, seminomazi, care vânduseră unor cunoştinţe de-ale sale mai multe monede din aur, ducaţi mari austrieci. Cunoşteam câte ceva despre activitatea celor doi, îmi mai ajunsese câte ceva la ureche şi pe alte căi, dar m-ar fi interesat sursa lor de aprovizionare. Aşa că, deocamdată, l-am instruit pe Marius să încerce să se împrietenească cu cei doi, şi să le câştige, pe cât posibil, încrederea. Marius Stănescu avea certe calităţi pentru munca informativă, era chiar talentat aş putea spune, aşa că nu peste multă vreme mi-a raportat îndeplinirea sarcinii trasate. Îi contactase pe cei doi, care-l cunoşteau, de altfel, de mult timp, şi chiar făcuse câteva mici afaceri cu ei, procurând de la aceştia o cantitate de aur necesară pentru confecţionarea verighetelor unor colegi, care urmau să se căsătorească. A mai trecut ceva timp, au mai fost perfectate, sub controlul nostru informativ, câteva afaceri. De mică anvergura însă, cei doi seminomazi aveau întotdeauna aurul solicitat, încercările sursei noastre de a-i face să divulge sursa lor de aprovizionare eşuaseră. Se impunea să acţionăm cumva, să forţăm puţin nota. L-am instruit pe Marius Stănescu să-i întrebe de ce cantitate dispun, pentru că a cunoscut un posibil client, un barosan din Craiova, care doreşte să cumpere o cantitate mai mare. Pletoşii au muşcat, i-au spus sursei că nu dispun momentan de o astfel de cantitate, dar au posibilitatea să o procure. Având confirmarea posibilităţilor de aprovizionare ale celor doi, sursa a temporizat, amânând perfectarea afacerii după o noua întâlnire cu clientul său. Se punea acum problema găsirii unei persoane care să joace rolul clientului barosan. Aşa cum am precizat într-o altă povestire, pe atunci nu exista în activitatea poliţiştilor instituţia ofiţerului acoperit, aşa cum există astazi, instituţie care permite infiltrarea ofiţerilor în cauză, cu acordul procurorului., În cazul depăşirii anumitor limite, adică a forţării barierei legii din necesităţi operative, ofiţerul acoperit are garanţia impunităţii. Atunci nu era aşa, trebuia să găsim civili care, pe de o parte să aibă calităţile necesare, iar pe de alta să accepte infiltrarea, cu toate riscurile ce decurgeau din asta. În combinaţiile informativ-operative realizate trebuia să prevedem variante de scoatere din cauză a informatorilor infiltraţi, variante care nu erau chiar simplu de realizat. în sfârşit... În reţeaua mea informativă nu aveam pe moment o sursă capabilă să joace rolul cumpărătorului potent financiar, amator de a cumpăra aur în scop de tezaurizare. Pe lângă anumite calităţi necesare pentru realizarea unei infiltrări reuşite se punea problema şi a resurselor financiare ce trebuiau a fi puse în joc pentru realizarea unei combinaţii reuşite, resurse ce depăşeau posibilitaţile gradului şi funcţiei ce le aveam pe atunci. Aşa că am prezentat cazul locotenent colonelului Marghescu, căruia mă subordonam direct pe atunci, şeful Biroului Economic al Miliţiei celui mai mare municipiu din Oltenia. I-am raportat care era informaţia primară, care sunt posibilităţile informatorului, paşii realizaţi până atunci şi ideile pe care le aveam pentru a merge în continuare până la furnizori. M-a ascultat cu atenţie şi mi-a cerut să-i prezint o sinteză a informaţiilor existente până în acel moment, precum şi să-i creionez un plan de realizare a materialului informativ. După vreo două zile i-am prezentat materialele solicitate iar peste alte două zile m-a chemat la o discuţie. Mi-a spus că a studiat cu atenţie planul meu şi că ar avea un om potrivit pentru a fi introdus în cauză. Are în legătura sa personală un informator pe care l-a folosit în câteva cazuri deosebite, ocazii în care a probat aptitudini excelente pentru a fi folosit în diverse combinaţii informativ-operative. Singura problemă care se punea era aceea că informatorul, inginer de profesie, lucra la o întreprindere de interes naţional, activitatea sa impunându-i frecvente deplasări în localităţi destul de îndepărtate de Craiova, fapt care ne va îngreuna puţin posibilităţile de contactare. Până se va întoarce în oraş, pentru că momentan lipsea, mi-a cerut să mă gândesc la o variantă de introducere în cauză, sens în care mi-a pus la dispoziţie o serie de date şi materiale necesare cunoaşterii acestuia, atrăgându-mi atenţia asupra necesităţii conspirării calităţii acestuia faţă de sursa mea. Întrucât nici eu nu voiam să deconspir calitatea de informator a lui Marius Stănescu, mă aflam în faţa cazului clasic, de manual, de care vorbeam la începutul povestirii, de introducere în cauză a doua surse care să coopereze la realizarea scopului acţiunii informative, fără a-şi cunoaşte calitatea reală nici una dintre ele. Aşa că mi-am amintit lecţia colonelului Prişcu din Şcoala militară şi răspunsul pe care i l-am dat atunci, gândindu-mă să brodez pe el. Din păcate însă Marius Stănescu nu era microbist şi nici Universitatea Craiova nu avea vreun meci mare în acea perioadă, aşa că nici vorbă de combinaţia din tribuna oficială pe care o însăilasem în sala de curs. Situaţii ipotetice nu-i greu să-ţi imaginezi, mai greu însă e cu activitatea concretă, că ştiţi cum se spune: teoria ca teoria, dar practica te omoară! Studiind însă materialele puse la dispozitie de şeful meu pentru cunoaşterea Inginerului, am observat că are un fiu care era student la aceeaşi facultate cu Marius Stănescu, informaţie care mi s-a părut a fi extrem de utilă. I-am raportat şefului la ce m-am gândit şi i s-a părut a fi o idee bună, dându-mi cale liberă pentru realizarea sa. Aşa că la următoarea întâlnire cu Marius Stănescu i-am cerut să tergiverseze afacerea cu cei doi căldărari seminomazi, spunându-le că deocamdată clientul dispus să investească o sumă mare în aur nu e disponibil, fiind plecat din oraş, dar când se va înapoia va lua legătura cu ei, stabilind o întâlnire. Până atunci însă, va căuta şi alţi clienţi.Totodată, l-am întrebat dacă-l cunoaşte pe un coleg de-al său de facultate, dându-i numele fiului Inginerului. Îl cunoştea din vedere, era un tip popular în facultate, dar nu erau în relaţii apropiate. M-am bucurat că-l cunoştea, era o împrejurare favorabilă pentru noi, şi i-am trasat sarcina să se împrietenească cu el, să ajungă în anturajul apropiat al studentului şi să încerce chiar să-i cunoască familia. Am motivat că avem date certe din care rezulta că tatăl colegului său se deplasa frecvent în zona de vest a ţării, existând suspiciunea că se ocupă cu traficul de metale preţioase, şi încă pe scară mare. Suspiciunea era amplificată de faptul că în ultimii doi-trei ani reuşise să-şi construiască o vilă şi să achiziţioneze un Mercedes. Mercedesul era o maşină pe care n-o întâlneai pe toate drumurile în anii '80, aşa că amănuntul acesta i-a trezit interesul lui Marius Stănescu şi mi-a promis că va încerca să se infiltreze rapid în cercul de prieteni al fiului acestuia. După un timp, la întâlnirea lunară pe care am avut-o cu informatorul, mi-a relatat că a reuşit să se împrietenească la toartă cu persoana indicată, dar că nu a avut încă nici un prilej să-l cunoască pe tatăl acesteia. I-am cerut să aibă în continuare în atenţie aspectul ăsta, motivând iarăşi că este necesar să clarificăm dacă se confirmă ori nu suspiciunea că se ocupă cu traficul de metale preţioase. Preocupat să găsesc un prilej nimerit de punere în contact a celor două surse, am luat din nou la mână materialele de cunoaştere ale acestora. Restudiind dosarul personal al Inginerului, am observat că se apropia aniversarea zilei de naştere a fiului său, ceea ce mi-a dat o idee. Am mers la şef şi l-am întrebat dacă acesta a revenit în Craiova şi dacă este posibil să-l contacteze. La răspunsul său afirmativ i-am propus să-l cheme la o întâlnire, raportându-i că, după părerea mea, s-a ivit ocazia introducerii sale în cauză, explicându-i la ce m-am gândit. Şeful a fost de acord, i s-a părut bună ideea, iar peste câteva zile a realizat, într-o casă conspirativă, o întâlnire cu Inginerul, la care m-a luat şi pe mine, după ce obţinuse în prealabil acordul acestuia. După prezentările de rigoare, locotenent - colonelul Marghescu i-a precizat sursei că-s un ofiţer tânăr, de perspectivă, şi că vrea să mă ajute în clarificarea unui caz, fapt pentru care s-a gândit să apeleze la experienţa sa de vechi şi priceput colaborator al organelor de miliţie. Măgulit, Inginerul s-a arătat dispus să participe la soluţionarea cazului, întrebându-mă despre ce este vorba. I-am explicat că am în lucru un student, coleg de-al fiului său, care se ocupa cu traficul de aur, împreună cu doi consăteni de-ai săi, căldărari seminomazi. Inginerul a replicat că nu vrea să-l implice pe fiul său în treburi din astea, e încă prea tânăr. - Nici vorbă de fiul dumneavoastră, i-am răspuns, la altceva ne gândisem. Ştim că în curând fiul dumneavoastră va împlini 20 de ani, o vârstă rotundă şi frumoasă! Dacă aţi fi de acord, am dori să-i organizaţi o petrecere aniversară. Noua şi frumoasa dumneavoastră vilă ar îndeplini toate condiţiile pentru a asigura reuşita unei petreceri! - De acord, de ce nu, chiar mă gândisem la o petrecere de ziua lui, însă cu ce v-ar ajuta asta? - Păi, cred că ne va ajuta! În ultimul timp fiul dumneavoastră e nedespărţit de cel care ne interesează pe noi şi suntem siguri că Johny, cum îşi spune el, se va număra printre cei invitaţi la petrecere. Prilej pentru dumneavoastră de a-l cunoaşte şi a vedea în ce ape se scaldă! - Asta-i altceva, s-a liniştit Inginerul! Lăsa-ti pe mine! Peste vreo zece zile am avut iaraşi întâlnire cu Marius Stănescu. Printre alte probleme discutate, l-am întrebat cum merge relaţia sa cu studentul care ne interesa. - Merge foarte bine, mi-a răspuns! Sâmbătă sunt invitat la aniversarea zilei sale de naştere? - Dă vreo petrecere? - am făcut eu pe niznaiu'. La cămin, cum obişnuiţi voi, studenţii? - Nu, va fi ceva di granda! Dau o petrecere în grădina vilei lor, din strada.......! Seara, cu lampioane prin copaci, cu grătar în curte, cu bere la discreţie! Îl finanţează bătrânii, că odată face 20 de ani! - Iată un bun prilej să-l cunoşti pe taică-său! Vezi cum intri pe sub pielea lui şi încet-încet, să afli ce ne interesează! Cred că acesta poate fi şi clientul barosan pe care să-l prezinti celor doi căldărari, ce zici? Cunoscându-l, după un timp poţi să-i propui ceva de genul: "Domnule inginer, văd că aveţi vilă, maşină scumpă, înseamnă ca banii nu-s o problemă pentru dumneavoastră! Nu v-ar interesa nişte aur?" Iar pe urmă vedem noi, mai discutăm, vedem cum facem.... Petrecerea a avut loc şi cei doi s-au cunoscut, aşa cum plănuisem. La următoarea întâlnire Marius Stănescu mi-a spus că l-a abordat pe Inginer şi că acesta s-a arătat interesat de achiziţionarea unei cantităţi de aur. L-a întrebat însă de unde procură aurul, dacă-s persoane de încredere, şi i-a spus că ar vrea să-i cunoască şi să trateze direct cu ei, pentru că s-ar putea să ia o cantitate mai mare, dacă scoate un preţ bun. - Excelent! Pune-i în legătură, dar stai prin preajmă, să aflăm când are loc tranzacţia. Poate facem chiar un flagrant, dacă se merită!