Şeful Platoului

Un comentariu al fostului meu coleg de cătănie şi de şcoală militară, Ion Anton, la postarea referitoare la inspecţia de dimineaţă, mi-a reamintit o altă întâmplare care, deşi pusă de el pe seama colonelului căruia-i plăcea să ne admire izmenele, l-a avut drept protagonist pe un altul, al cărui rost în şcoală nu l-am cunoscut niciodată. E drept că Şcoala militară de ofiţeri a acelor ani, ca şi Academia de Poliţie din vremurile recente, era, pe lângă o pepinieră excelentă de cadre, şi un cimitir al elefanţilor recte o structură în care erau aduşi mulţi dintre cei care, din diverse motive, îşi pierduseră funcţiile pe care le îndepliniseră respirând aerul rarefiat din preajma vărfurilor ierarhiei. Precum generalii Nicolae Pleşiţă şi Nicolae Andruţă Ceauşescu, fratele şefului statului, ambii mari mahări ai spionajului extern, după defectarea lui Pacepa ori, mai nou, generalul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române. Asta, ca să dau doar câteva exemple al unor stele de primă mărime, fiecare dintre cei trei îndeplinind după cădere funcţia de comandant al pricipalei unităţii de învăţământ a Ministerului de Interne. Dar mai erau destui, plasaţi pe palierele mai de jos ale instituţiei din pădurea Băneasa! Unul dintre aceştia era colonelul Blendea, despre care în rândul elevilor circula zvonul că ar fi fost una dintre gărzile de corp ale lui Gheorghiu Dej, fostul şef al statului dinaintea lui Ceauşescu. Nu ştiu dacă zvonul avea vreo bază reală, dar nimeni dintre colegii mei nu ştia cu ce se ocupă Blendea în şcoală, care erau atribuţiile sale concrete. Nu-l văzuse nimeni să predea vreun curs, nu-l văzuse nimeni pe la vreun seminar, nici elevii de la miliţie nici cei de la securitate, nu-l văzuse nimeni pe la activităţile de pregătire militară ori prin tabăra de la Drajna...La Cabinetul medical nu lucra, pe la Administrativ nu cred... Ceist nu era, erau doi, parcă, unul Paşcu ce se ocupa de elevii de miliţie, altul pentru cei de la securitate. Dacă ar fi fost am fi ştiut pentru că aveau birouri separate, iar unii colegi de-ai noştri aveau sector acolo. De curăţenie, adică! Mister total, deci. Nu prea înalt de statură, mai degrabă scund, având labele picioarelor disproporţionat de mari (purta pantofi din ăia care nu prea se găseau, mărime excepţională) era văzut foarte des bătând platoul unităţii de la un capăt la altul şi făcând mai mereu observaţii celor cu care se intersecta. Pentru că, în afara momentelor în care elevii se deplasau în formaţie, pentru inspecţie, raport ori apelul de seară, pe platou circulau, în timpul orelor de curs ori de studiu, şi elevi neînsoţiţi. Fie bibliotecarii subunităţilor care mergeau la biroul de documente secrete să aducă ori să predea cursurile (cele de specialitate, fiind clasificate, trebuiau predate după orele de studiu, neputând fi păstrate în pupitrele ori porthartele elevilor), fie mergeau la infirmerie, fie la alte activităţi. Dacă aveau ghinion şi-l întâlneau pe Blendea erau muştruluiţi sub diverse pretexte. Fie aveau copca descheiată, fie nu se deplasau în pas alergător ori în pas de defilare cum scria la regulament, fie priveau nu ştiu cum. Bieţii bibliotecari nici nu ar fi putut alerga ori bate pas de defilare ducând sub braţ ditamai mapele alea speciale pentru transportat corespondenţa secretă. Dar ăsta era Blendea, ce să-i faci! Pentru că nu ştiau cu ce se ocupă concret şi bântuia mai tot timpul pe platou, elevii îl porecliseră Şeful Platoului. Când era ofiţer de serviciu era teroare. Umbla tot timpul cu gornistul după el şi un gigafon în mână, pentru a-i putea admonesta de la distanţă pe nefericiţii care trebuiau să traverseze platoul. Gornistului i se umflau buzele de cât de des trebuia să sune semnalul ,,Tu-do-reee, Tu-do-reeee!’’ prin care erau chemaţi sergenţii de serviciu pe companie ca să primească instrucţiuni amănunţite pentru tot felul de probleme. Iar când se întâmpla să fie de serviciu într-o zi de sâmbătă ori duminică, când elevii primeau învoire, era şi mai rău. Pentru a nu se produce aglomeraţie în staţia de autobuz, plecarea în învoire se făcea eşalonat, începând cu ora două, grupurile de elevi prezentându-se pe companii, din sfert în sfert de oră. Spre deosebire de alţi ofiţeri, care ne controlau formal, ştiind că noi, băieţi tineri, ne spilcuiam destul înainte de a primi biletul de voie, Blendea ne controla la sânge. Ba avea şi pretenţia ca încheietorul companiei care urma să plece, să ne adune în formaţie şi să-i dea raportul. Deşi noi ardeam de nerăbdare, ne ţinea minute în şir în poziţie de drepţi şi ne făcea tot felul de şicane. - Nu pot să phrrrimesc hrrraportul penthru că este un pachet de ţigăhri pe platooo, zicea el exprimându-se franţuzit, aşa. Ne uitam în jur şi nu vedeam nimic. El continua să aştepte, cu capul într-o parte şi bărbia repezită arogant în sus, fără să zică nimic ori să facă vreun gest. În sfârşit cineva zări, tocmai lângă coşul de hârtii de la intrarea în infirmerie, la capătul cel mai îndepărtat al platoului, un pachet mototolit de Snagov care nu nimerise coşul. A alergat să-l ridice şi de-abia după ce s-a întors, Blendea a catadicsit să găsească un alt pretext ca să întârzie primirea raportului şi să ne permită plecarea. Între timp sosea alt grup până termina cu cel de dinainte şi se alegea praful de eşalonare, de ajungere în oraş la ora preconizată şi chiar de întâlnirile unora dintre noi, fetele, care nu ştiau ce poate Blendea, săturându-se să tot aştepte. Şi cum atunci nu existau telefoane mobile, se putea pierde chiar şansa reîntâlnirii cândva a domnişoarei în cauză. Într-una din zilele în care Blendea era ofiţer de serviciu, clasa noastră era subunitate de intervenţie. Am explicat în povestirea Garda de onoare ce presupunea acest serviciu. După amiază, când efectivele se aflau la studiu individual, Gheorghe Caramilea, un tulcean care era şeful clasei noastre, este chemat la ordin. Vremea se stricase, fulgera şi începuse să plouă cu stropi rari, dar destul de mari. - Caporale, îţi iei plutonul şi mergeţi să udaţi florile din faţa comandamentului! - Dar, tovarăşe colonel, a început să plouă, nu vedeţi? a protestat timid Caramilea. - Nu-i nimic, face Blendea încurajator, vă luaţi fâşurile!