Inspecţia de dimineaţă

Una dintre activităţile programului zilnic din şcoala militară era inspecţia de dimineaţă. Inspecţia, mai bine zis, pentru că celelalte activităţi zilnice, de rutină, care adunau pe platou întregul efectiv al şcolii, erau raportul, la prânz şi apelul, la orele 21, inaintea mesei de seară. După deşteptare, la orele şase, urma gimnastica de înviorare apoi ne făceam toaleta şi mergeam fiecare pe sectoarele repartizate, unde făceam curăţenie. În interior spălam pe jos, lustruiam pardoselile, ştergeam praful şi ce se mai impunea, afară măturam, strângeam frunzele, căram gunoiul, astfel încât la sosirea cadrelor în unitate şcoala să arate lună. La ora şapte ne adunam pe platou, pentru inspecţie, în linie de plutoane. Comandanţii de plutoane, recte şefii de clasă, elevi şi ei ca şi noi, ordonau ,,Pentru inspecţie’’ şi atunci grupele unu şi doi ale formaţiei făceau cinci, respectiv trei paşi în faţă, ultima grupă rămânând pe loc. Printre rândurile astfel rărite, treceau şefii de lase precum şi, nu de puţine ori, ofiţerii comandanţi de companie ori batalioane, care ne verificau ţinuta, dacă suntem tunşi corespunzător şi proaspăt bărbieriţi. Pe atunci nu vedeai poliţişti bărboşi ca astăzi, aveam obligaţia să ne radem în fiecare dimineaţă, deprindere care mi s-a înrădăcinat pentru tot restul vieţii. Ne erau verificate, de asemenea, blacheurile de la cizme care se toceau foarte repede datorită pasului de defilare, care avea rezervată zilnic partea sa, după cum am arătat în povestirea despre cizmele lui Viloiu. Inspecţia n-ar fi fost o activitate stressantă, dacă nu ar fi fost unii ofiţeri care mergeau uneori cu exigenţa până la absurd. Căpitanul Jianu, de exemplu, unul dintre comandanţii de companie din batalionul nostru, îi controla pe ai lui şi dacă aveau la bonetă ace cu aţă de diverse culori. Fiecare elev, ca şi militarii în termen din armată, aveam obligaţia să avem la bonetă, pe partea invizibilă din afară, un ac cu aţă albă şi unul cu aţă neagră, înfăşurate în jurul lor, pentru a ne repara pe loc anumite deficienţe ce ne-ar fi putut afecta ţinuta, un nasture desprins, de exemplu. Elevii din compania lui Jianu însă, trebuiau să poarte la bonetă nu doar cele două ace ci o întreagă paletă multicoloră. Elevii unui batalion de securitate erau dezbrăcaţi în toiul iernii, indiferent de temperatura de afară, pentru a fi verificaţi ce poartă pe dedesubtul vestonului. Exigentul lor comandant de batalion, maiorul Leu, nu permitea ca elevii săi să poarte cumva alte aricole de vestimentaţie decât cele regulamentare, aflate în dotarea standard. Cămaşă anchior din pânză, fără guler, un pulovăr fără mâneci din lâniţă şi vestonul de postav. Ferească Sfântul să fi purtat vreo cămaşă din aia flauşată, cămaşă de piele cum se numea, ori vreun pulovăr mai gros, că ăla erai. Într-o vară elevii săi s-au râzbunat, prinzând un maidanez jigărit pe care au scris cu vopsea roşie şi litere mari, vizibile, LEU şi i-au dat drumul prin şcoală. Căţelul s-a plimbat o vreme pe platou, în hohotele întregului efectiv de elevi. Înnebunit, maiorul i-a pus pe ai săi să-l fugărească undeva, spre grădina de zarzavat, unde am auzit că ar fi scos pistolul şi l-ar fi împuşcat. Aşa se vorbea, nu bag mâna în foc că-i şi adevărat. În primii doi ani de şcoală am avut un comandant de batalion etalon, aş putea spune, căpitanul Lăzăroaie, care mi-a plăcut foarte mult, corespundea modelului de comandant creionat în mintea mea de lecturile care mă îndemnaseră să optez pentru o carieră militară. Avea prestanţă, demnitate, nu se pierdea în mărunţişuri. Din păcate, spre sfârşitul anului doi a trecut la catedră şi a fost înlocuit de colonelul Gafencu care, deşi avea anumite calităţi, nu se bucura de o reputaţie prea bună în rândul elevilor. Venirea domniei sale la comanda batalionului din care făceam parte, îi fusese precedată de renume, dacă pot spune aşa. Făceam şi înainte sectoare, dar cu noul comandant de batalion această activitate fusese ridicată pe noi culmi. O mare parte a duminicilor de exemplu, era dedicată de acum smulgerii firelor de iarbă care se încăpăţânau să crească printre dalele aleilor de beton din sectorul aflat în responsabilitatea batalionului. Efectua personal inspecţia de dimineaţă şi una dintre activităţile sale preferate era să controleze modul în care ne întreţinem uniforma de instrucţie, cea purtată şi de zi în şcoală. Pentru asta ne punea să ne scoatem vestonul şi să ne desfacem cureaua de la pantaloni, lăsându-i în vine, pentru a verifica dacă nu cumva avem scame la cusături. Ştiţi, în interiorul hainelor, la cusături, se răsfrâng marginile stofei, iar sub bucăţile alea răsfrânte se strângeau scame de bumbac, provenite din lenjeria intimă. Ei, când ne periam hainele trebuia să le întoarcem pe dos şi să le frecăm temeinic cu peria, în aşa fel încât sub marginile croielii să nu râmână fir de scamă. Nu atât din grija faţă de igiena noastră, dar era haina statului şi trebuia să fie păstrată în bune condiţii, astfel încât să mai poată fi folosită şi de alte serii de elevi. În multe dimineţi, aflat pe platou la inspecţie, Gafencu se oprea în faţa unora dintre elevi şi le cerea sâ-şi dea pantalonii jos, spre amuzamentul celor din alte batalioane care fluierau şi fâceau tot felul de remarci. Unul dintre colegi, de la clasa de criminalistică, St. Cornel, a făcut pariu cu alt coleg, George Agaficioaie cred, că el o să-l dezveţe pe Gafencu să ne mai ceară să dăm pantalonii jos. Bucureştean, înalt, atletic, bine făcut, component al lotului de karate, Cornel St. era unul dintre cei mai populari elevi, cunoscut pentru poznele lui. Îşi permitea, avea spate, tatăl său, maior pe atunci, lucra chiar în şcoală, era biolog la cabinetul medical al unităţii iar un unchi de-al său era ofiţer superior în cadrul unei structuri de informaţii externe. Nonconformist, neîncorsetat în tipare, Cornel n-a făcut, de altfel, mulţi pureci în miliţie. Peste câţiva ani doar, ofiţer de economic ce avea în responsabilitate o întreprindere de confecţii ce lucra pentru export, enervat de şefi la o şedinţă, a plecat, în uniformă fiind, direct în obiectiv unde i-a pretins unui şofer de TIR ce încărcase confecţii pentru export să-l încuie în bena autotransportorului. Sigilat şi vămuit încă din fabrică, TIR-ul n-a mai fost controlat la frontieră iar Cornel a descins în centrul Romei îmbrăcat în uniforma de ofiţer de miliţie, solicitând azil politic. În 1990 s-a înapoiat în ţară iar acum e prosper om de afaceri, învârtindu-se în cercurile mondene ale capitalei. L-am văzut pe net în compania Oanei Roman şi ale altor celebriţăţi modene. Dar să ne întoarcem în şcoala militară, unde ne amintim că eroul povestirii făcuse un pariu cu un coleg că-l va dezvăţa pe Gafencu să ne mai caute scamele prin turul pandalonilor. În scurtă vreme toţi elevii batalionului aflaseră de pariu şi în dimineţile când Gafencu se prezenta la inspecţia de dimineaţă, verificând prin sondaj elevii, toţi ochii erau aţintiţi asupra lui, urmărindu-l cu maxim interes. În sfârşit, într-una din dimineţi, colonelul cu apucături de căprar, de caporal adică, se opreşte în faţa lui Cornel. După ce-i dă ocol, pentru a verifica dacă nu are cumva tuleie pe ceafă şi blacheurile sunt în bună regulă, se proţăpeşte în faţa lui şi-i zice: - Mda! Până aici e bine! Dar ţinuta? Ai periat-o bine? Ia dă pantalonii jos! Cornel atât a aşteptat! Cu un zâmbet fin în colţul gurii, având toţi ochii colegilor aţintiţi asupra sa, şi-a desfăcut tacticos cureaua, lăsându-şi apoi brusc, cu amândouă mâinile pantalonii în jos, până deasupra turetcilor. Priveliştea ce i s-a oferit şi hohotul de râs ce a zguduit platoul l-au descumpănit pe Gafencu, făcându-l apoi să roşească puternic. Deşi era iarnă, Cornel nu purta nimic sub pantaloni! Era bine dotat, iar mătărânga sa măslinie, îi atârna până aproape de jumătatea pulpei. Mai târziu, în timpul pauzei de după prima oră de curs, Cornel ne-a mărturisit: - Băi, fraţilor, nu mai puteam. De două săptămâni umblu fără lenjerie intimă. Pantalonii ăştia aspri, din postav, mi-au făcut bătături pe buci. Bătăturile lui Cornel însă i-au redat demnitatea lui Gafencu, lecuindu-l să mai caute scame în turul pantalonilor elevilor!