Prin anii ’80 câţiva dintre membri unei renumite familii craiovene lucrau în unităţi de alimentaţie publică din municipiu. Cei mai cunoscuţi erau o barmaniţă de la o unitate din centru, Periniţa, şi fratele acesteia care, după ce fusese şeful unui restaurant central, a fost mutat, tot ca responsabil, la restaurantul Ciobănaşul o unitate din Parcul Poporului, cum se numea pe atunci parcul Romanescu. Un restaurant cu dever mare, în special vara, în weekenduri! Întrucât Dinel, cum se numea fratele barmaniţei, era finul unuia dintre cei doi locţiitori ai şefului Miliţiei judeţene din acea vreme, cele două unităţi erau frecventate de mulţi poliţişti care, datorită acestei relaţii de rudenie credeau, probabil, că responsabilul şi sora sa sunt oameni de încredere, pe de o parte, iar pe de alta că restaurantul este ferit de controale în timpul cărora, dacă ar fi fost găsiţi consumând la ore neconvenabile ar fi fost puşi în situaţii delicate!
Adevărul este că nu prea greşeau în presupunerile lor pentru că, timp de ani buni, nu prea am auzit de controale economice la cele două unităţi. Ba chiar am participat şi la o frumoasă reuniune a familiilor cadrelor de la Miliţia municipală, în frunte cu cele ale şefilor, organizată la una dintre cele două unităţi!
Probabil că pe asta a şi contat Dinel când a pus la cale o afacere menită, după părerea sa, să-i aducă un venit
substanţial într-un timp destul de scurt! Un tun, cum se spunea pe atunci şi cum se mai spune încă şi astăzi!
Pe atunci în Craiova se consumau prepoderent două sortimente de bere, produse de fabrica de la ieşirea spre Severin. Se găseau şi alte sortimente, inclusiv bere străină în unităţile OJT-ului, pentru feţe mai alese, îndeosebi, dar eu vorbesc de ceea ce se găsea pentru marea majoritate a consumatorilor. Cele două sortimente de bere aveau preţuri de 3,50 lei, respectiv 5 lei sticla. Asta la Alimentara, Gostat şi celelalte unităţi de desfacere cu amănuntul. În unităţile de alimentaţie publică, adică în restaurante, terase, baruri, preţul celor două sortimente era ceva mai mare, de şase şi nouă lei sticla, pentru că trebuiau amortizate cheltuielile de regie, de exemplu.
Întrucât se apropia 23 August, zi naţionaţă pe atunci, zi în care nu se lucra iar în zonele de agrement se înregistra, de regulă, o mare afluenţă de persoane dornice de distracţie, în săptămâna premergătoare Dinel s-a aprovizionat cu o mare cantitate de bere. Cu 50 000 de sticle, mai exact, 50 000 de sticle de bere la şase lei, preţ de desfacere înscris în documentele de livrare emise de furnizor. Întrucât Dinel îşi crease o relaţie de natură infracţională la fabrică, a făcut rost concomitent de o mare cantitate de dopuri nefolosite, dopuri pentru sticle de nouă lei, însă. Dopurile erau, de fapt, elementul vizual care putea diferenţia cele două sortimente de bere, inscripţionarea acestora fiind diferită. Sortimentele erau diferenţiate şi de etichetă, însă înainte de vânzare oamenii lui Dinel puneau în prealabil sticlele în căzi cu apă ce deslipea etichetele de pe sticle, adezivul folosit pentru lipirea acestora fiind de proastă calitate.
Un strungar priceput îi confecţionase lui Dinel un mic aparat metalic, cu care dopurile noi procurate de Dinel au fost recapsate pe sticlele ce conţineau bere de calitate inferioară, după scoaterea dopurilor originale.
În noaptea de dinaintea fiestei, Dinel împreună cu câţiva oameni de încredere au efectuat manoperele frauduloase. Au decapsat şi recapsat cele 50 000 de sticle şi au deslipit etichetele originale. A doua zi, în apa din căzile în care puneau berea la răcit, avuseseră grijă să amestece şi nişte etichete procurate de la omul ce le dăduse şi capacele, iar berea a fost vândută ca bere de calitate superioară, la preţul de nouă lei sticla.
Ghinionul lui Dinel şi al complicilor săi a fost că în după amiaza zilei de 23 August a plouat iar consumatorii nu s-au prea mai înghesuit în parc. În consecinţă, o parte din cele 50 000 de sticle mătrăşite nu au putut fi vândute şi au rămas în unitate. Capacul a fost pus însă de un informator care a semnalat afacerea. Nu ştiu dacă a fost înformatorul lui Emil Gâtiţă, care supraveghea informativ alimentaţia publică, ori a fost unul din legătura celui ce supraveghea Fabrica de bere. Ori a fost o sursă din legătura domnului colonel Marghescu, şeful biroului economic. Cert este că fără acest informator ghinionul cu ploaia n-ar mai fi avut efect ci doar ar fi întârziat puţin realizarea beneficiului de 150 000 de lei, scontat de grupul infracţional, sumă importantă pe atunci.
Două autoturisme noi, în doar o zi, maxim două. Ori un apartament cu trei camere gata mobilat! Nici fără ploaie informaţia nu ar mai fi avut efect, ar fi fost tardivă, perimată, descinderea nu s-ar mai fi soldat cu acelaşi rezultate!
Cert este că lucrurile s-au legat şi treaba a ieşit cum a ieşit. A doua zi o ehipă de ofiţeri, cu Marghescu-n frunte, am descins la Ciobănaşul pentru un control economic. În unitate au fost găsite restul sticlelor cu dopuri de bere superioară rămase nevândute, pentru care nu au fost găsite acte de intrare în gestiune, maşina de capsat şi o cantitate de dopuri pentru sticle de nouă lei nefolosite.
În rest, activităţi de rutină. Percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost găsiţi şi ridicaţi în vederea confiscării şi banii rezultaţi din afacere, anchetă în forţă la sediu, obţinerea mandatelor de arestare. Dinel, iniţiatorul şi organizatorul grupului, a primit în final nouă ani de închisoare, din câte îmi amintesc.
Iar noi, cei care am participat la acţiune şi anchetă, am rămas deocheaţi în ochii naşului lui Dinel, marele mahăr de la Miliţia judeţeană. Pe mine, cel puţin, care i-am mai încurcat odată ploile, m-a urmărit cu râzbunarea şi ranchiuna sa şi după ce am ieşit la pensie. O să vă povestesc, poate, în alt episod!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu