Giusy

Numit în fruntea Miliţiei doljene, colonelul Langa, ardelean din Mediaş, adusese cu el un alt ardelean, ofiţer superior ce lucrase în Cluj, pe care l-a numit în funcţia de şef al Biroului judiciar din Miliţia municipiului Craiova. Excelent profesionist, clujeanul s-a integrat rapid, asigurând o coordonare eficientă a activităţii structurii judiciare, pricipala forţă de descoperire şi combatere a faptelor prin care erau lezate viaţa şi integritatea corporală a craiovenilor precum şi a bunurilor acestora. Bun meseriaş, după cum am spus, şeful judiciarului era totodată o figură pitorească a poliţiei anilor ’80. Spre deosebire de antecesorul său, unul dintre dinozaurii despre care povesteam într-o altă postare, care stătea mai mult în birou, ardeleanul cobora destul de des în teren, în mediul infracţional, pentru a cunoaşte direct fauna ce frecventa în special barurile şi restaurantele din zona centrală a Craiovei şi nu numai! Îi provoca deseori la discuţii şi-i exploata în orb, făcând conexiuni interesante, soldate deseori cu date de certă valoare operativă. Şi cum în aceste medii se şi consuma, iar domnia sa nu era unul dintre cei ce duceau paharul la ureche, pentru a-şi ascunde uneori ochii injectaţi, purta în acele ocazii o pereche de ochelari fumurii, de soare, de dimensiuni ce depăşea moda acelor ani! Chiar şi pe seară ori noaptea, ceea ce-i demasca locurile pe unde acostase, spre deliciul celor avizaţi! Cunoştea argoul interlopilor şi îl vorbea, ceea ce-i dădea deseori un farmec aparte, chiar dacă folosea deseori expresii mai buruienoase! Înzestrat din plin cu simţul umorului, îşi şfichiuia de multe ori subordonaţii cu remarci ce stârneau hazul auditoriului, dar care nu le pica de loc bine celor vizaţi. Pentru a se răzbuna, cumva, ori din alte motive, pentru că nu cunosc semnificaţia supranumelui, aceştia îl porecliseră GIUSY! Sub carapacea sa de bărbat dur, cu un comportament adecvat acestei imagini, se ascundea însă un tip săritor şi sufletist! După câţiva ani petrecuţi în Craiova, a fost promovat la Bucureşti, unde a fost numit comandant al Circumscripţiei 1 Miliţie, în buricul târgului, la secţia de la Piaţa Romană, ce avea în teritoriu nu doar marile bulevarde ci şi unele dintre principalele instituţii ale ţării precum şi ambasadele unora dintre cele mai importante ţări. Cu toată complexitatea gamei de probleme cărora trebuia să le facă faţă, aflând că sunt internat în Spitalul militar în urma unui accident pe care-l suferisem la Combinatul Chimic, obiectiv pe care-l aveam în responsabilitate, colonelul şi-a făcut timp să mă viziteze de cîteva ori şi să intervină la cei în drept, pentru a mi se acorda toată atenţia cuvenită! Asta deşi nu-i fusesem subordonat direct şi nici nu aveam vreo funcţie de conducere la vremea aia. Implicat direct, prin forţa împrejurărilor, în evenimentele din decembrie 1989, competenţa, priceperea şi tactul cu care a acţionat, a comandat şi a coordonat efectivele subordonate ori puse la dispoziţie, a făcut ca în zona sa să nu se înregistreze morţi şi răniţi, deşi în capătul opus al bulevardului era prăpăd. Nu neg că şi norocul să fi jucat un anume rol, dar nu sunt eu cel chemat să fac lumină în cele întâmplate atunci! Eu o să las însă deoparte realizările profesionale ale colonelului şi o să povestesc căteva întâmplări amuzante legate de acesta, întâmplări în care hazul era dat de limbajul frust al acestuia. Într-o zi de marţi sau joi, nu ştiu exact dar era una din zilele alea lungi despre care v-am povestit cu altă ocazie, în care se lucra şi după amiaza de la orele 17 la 21, eram ofiţer de serviciu. Pe la cinci fără zece ori fără un sfert aşa, în camera ofiţerului de serviciu întră şi şeful biroului judiciar şi începe să dea nişte telefoane. Nu ştiu de ce nu o făcea din biroul său, unde avea toate legăturile necesare, probabil însă că aştepta pe cineva pe care să-l conducă direct sus, la etajul unu, unde erau judiciariştii, fără ca cel aşteptat să mai fie înregistrat la poartă. În acel moment sună căpitanul David, de la judiciar, care, fiind plecat la masă impreună cu alţi doi colegi se dedulciseră la şpriţ şi nu prea ar mai fi venit la serviciu, la programul de după amiază. Se mai întâmpla! - Auzi, mă intreabă după ce i-am răspuns la telefon, Florescu e acolo? Dă-mi-l şi mie la telefon!. Florescu era ofiţerul de judiciar din echipa de cercetare. Am ieşit în hol şi l-am strigat pe Florescu, care era în hol.la masa de sub scări, împreună cu alţi câţiva. Auzind că-l chem pe Florescu, şeful judiciarului, care era uns cu multe alifii, se prinde despre ce este vorba şi pune el mâna pe telefon. - Da, zice el! - Auzi, spune ofiţerul fără a se prinde cu cine vorbeşte, Giusy e pe-acolo? Că noi am mai sta pe-aci, pe la Periniţa. Să ştii de noi unde suntem, dacă e ceva pe la prăvălie! - Auzi, băi, Davide, face colonelul, schimbând tonul. Vino urgent la bază să-i beleşti p…a lui Giusy, lasă tu Periniţa, că tot acolo o găseşti şi după aia! Întâmplarea şi reacţia colonelului a făcut multe zile deliciul celor de la municipiu. Într-altă zi, eram de serviciu în echipa de cercetare. Cum pe linie de economic nu prea erau evenimente care să necesite cercetarea la faţa locului, profitam de ocazie pentru a-mi rezolva sarcinile ce presupuneau strict activităţi de birou: redactarea referatelor cu propuneri de clasare a unor lucrări cu termen ori generale, prelucrarea materialelor informative, etc. Întrucât exista posibilitatea de a apare, totuşi, necesitatea deplasării la un eveniment, nu puteam chema oameni la audieri aşa că, după ce-mi rezolvam hârţogăraia, în loc să joc table cum obişnuiau alţii, îmi plăcea să cobor în birourile celor de la judiciar, ale căror cazuri mi se păreau mai interesante decât ale noastre, ale celor de la economic. Ei, şi mă aflam în biroul colonelului ce face obiectul acestui expozeu, când este introdus de ajutorul ofiţerului de serviciu un bărbat între două vârste, ce părea foarte agitat, însoţit de o femeie micuţă, pierită, cu o privire pierdută, speriată. Menţionez că în acea perioadă se înregistraseră prin parcuri mai multe violuri comise de un autor necunoscut, în puterea nopţii, asupra unor femei ce veneau, de regulă, din schimbul doi. - Care-i problema, ce s-a întâmplat? - întrebă şeful de birou. - Domnule comandant, am venit să vă aduc femeia asta! Luati-o dumneavoastră, face-ţi ce ştiţi cu ea, să explice unde-a stat până la ora asta, că eu n-o mai ţin la casa mea! - De ce măi omule, ce s-a întâmplat? - Să vă spună ea, că eu nu pot! Îîîîîuuu, Doamneeeee, începe să se tânguie bărbatul, eu n-o mai ţin. Să fie clar! - Ce s-a întâmplat, doamnă? Spuneţi dumneavoastră! - Să vedeţi....începu, pierită, femeia Eu lucrez la Fabrica de confecţii… - Aşa, şi? Vorbiţi mai tare, că nu prea se înţelege ce spuneţi. Aici sunteţi în siguranţă, nu vi se poate întâmpla nimic! - Lucrez la Confecţii. Şi azi am fost schimbul doi… - Aşa, şi? - Îîîîîîîîîîîîîîîuuuu, Doamneeeeeeeîîîî! - făcea bărbatul! - Încetează, domnule, să auzim ce spune femeia….Continuaţi, doamnă! - Şi când s-a terminat schimbul,m-am îmbrăcat şi am plecat spre poartă. Numai că, până să ajung, m-a apucat, ca femeia, de!…spuse doamna şi tăcu, stânjenită. - Ce te-a apucat, femeie? De ce te-ai oprit, vrei să-ţi scoatem vorbele cu cleştele? - Îu, Doamneeeeeeiiii, făcu iarăşi bărbatul. - Taci, dom’le, începu să se enerveze colonelul. Las-o să spună! - Păi, m-a apucat burta, îngăimă femeia cu capul în jos. Şi m-am întors înapoi, la vestiare… - Aşa, şi? - Şi când am ajuns apoi la poartă, specialele plecaseră. Şi-am luat-o pe jos, spre casă.. - A plecat pe jos, Doamneeeeeeîîî, a plecat pe jos!. Nu, că eu n-o mai iau, v-am spus… - Taci, dom’le! Taci odată! Zi femeie! Unde locuiţi? - În Craioviţa.. - Spune mai departe.. - Şi când mai aveam puţin până la Ciupercă, a oprit lângă mine o maşină ce venea din spate.. - Doamneeeeeeeeiiî! - urlă odată din rănunchi bărbatul… - Nu înţelegi, dom-le de vorbă bună să taci? - spuse colonelul uitându-se urât la soţul femeii. - Las-o să ne spună ce-are de spus. Continuă, femeie.. - Şi şoferul m-a întrebat unde merg, Şi i-am spus că în Craioviţa. Cam departe, a zis el. Urcă-te, că te duc eu! - Ăsta e! - zice colonelul, intuind ce s-a întâmplat şi întorcându-se spre noi, Asta-i omul nostru….Zi-i, femeie! - Şi m-am urcat la el în maşină…. - S-a urcat la el în maşinăăăăăă, urlă bărbatul, ridicându-se de pe scaun. Am plecat, face. V-am spus eu! Eu nu mai am ce face cu ea. V-o las aici, face-ti ce vreţi cu ea..Şi se ridică, dând să plece spre uşă- - Stai, domnule, potolit! Vrei să-ţi pun cătuşele? - ţipă colonelul la el.Spune mai departe, femeie… - Şi, după ce-am trecut de Ciupercă, în loc s-o ia pe canal, spre Craioviţa, a mers înainte, spre Luncă… - Al nostru e! - ţipă colonelul, de astă dată, spre noi. - Punem mâna pe el în noaptea asta! - Doamneeeeeeiii! - făcu din nou bărbatul, legănându-şi capul într-o parte şi alta! - Gata, dom’le, potoleşte-te! Avem treburi împortante aici! Zi-i femeie! - Păi şi m-a dus în Luncă! Şi-acolo mi-a făcut felul, ce mai încoace şi-ncolo! - Doamneeeeeeeeeî! O omor! Da’ ce s-o omor, că v-o las aici! Acu’ chiar că n-o mai iau! - Taci dom’le odată! Acum îţi pun cătuşele, că ne-ncurci ancheta! - Hîmmmmmm, mugea, mai încet, bărbatul! - Gata! - din nou, către noi.- Chemaţi-i şi pe ceilalţi, care mai sunt prin sediu, că imediat ce terminăm cu doamna, plecăm să-l săltăm. Apoi, revine la victimă. - Şi dumneavoastră, doamnă? N-aţi ţipat, n-aţi zis nimic? - Păi, ce rost avea, cine era să mă audă în pustietatea aia? - Şi? Ce s-a întâmplat pe urmă? V-a dus acasă? - M-a dus, pe dracu’ ! M-a lăsat acolo! S-a urcat în maşină şi-a plecat! - Şi? I-aţi luat numărul de la maşină? - Nu! Că nu mi-a dat în gând! Şeful de birou, dezamăgit, nu mai zise nimic! În cameră nu se mai auzea nici musca. Colonelul tace un timp, după care se întoarce spre soţul femeii, şi-i spune: - Auzi, dom’le? I-aţi, dom’le, curva cu tine şi dati-i drumul de aici ! Aş mai avea câteva, dar mi-e să nu mă întind prea mult! În plus, întâmplările astea poate îşi aveau hazul lor în momentele de atunci, raportate la mentalităţile de atunci. Trăiam într-o societate mult mai închisă, fără atâtea posibilităţi de distracţie ca astăzi, noi eram tineri, vedeam altfel lucrurile. Mai mult partea bună ori partea hazlie a lor. Râdeam pe seama şefilor, răzbunându-ne cumva pe ei, alte posibilităţi de defulare nu prea aveam. Astăzi există presă, sindicat, mitinguri, Facebook……. Totuşi, una nu aşa de lungă, cred că mai merge!

Într-o toamnă, din cauza secetei ori nu ştiu de ce, nu prea se făcuse varză. Era sezonul murăturilor şi toată lumea o căuta, trebuia băgată la butoi, peste vreo lună -două veneau sărbătorile de iarnă iar fără sarmale mesele de Crăciun şi Revelion nu prea ar fi avut haz.. Într-una din duminici, câţiva dintre noi, cei de la economic, eram, ca de obicei, în Piaţa Centrală. Eram însoţiţi de locţiitorul de profil, care coordona economicul şi circulaţia, un maior slăbuţ, firav, mărunt de statură. Chiar aşa îi şi spuneam între noi, Micuţu’! La un moment dat, apar două camioane cu varză, de la un C.A.P. de prin împrejurimile Craiovei. Lumea, grămadă pe ele, se călca în picioare, nu alta! Micuţu’, care era cam fricos de felul său - fricos să nu-şi piardă funcţia, să fiu bine înţeles, - a intrat puţin în panică, să nu se întâmple ceva, vreun eveniment cumva, şi să fie tras la răspundere. Şi cum mintea-i mergea brici, s-a gândit, probabil, c-ar fi bine să mai fie cineva cu el, să nu fie singurul responsabil în faţa şefilor, la o adică. Şi l-a sunat pe Giusy, omologul său, să vină cu câţiva băieţi vânjoşi de la judiciar, că el cu ai lui nu fac faţă busculadei de la camioanele cu varză. Pe atunci încă nu fusese creat plutonul de intervenţie, precursorul viitorilor mascaţi ai DPIR - lui. Peste nici zece minute vine nea Gică cu o trupă de la judiciar, băieţi înalţi, bine făcuţi, care , cu Giusy - n frunte, se bagă fără ezitare în aglomeraţie, împărţind pumni şi coate în stânga şi-n dreapta, după ce în prealabil strigaseră cu putere: - Înapoi! Faceţi loc! Miliţia! În câteva minute în jurul camioanelor se făcuse un cerc larg, iar nea Gică, zis Giusy, şeful de la judiciar, era sus în camion, tocmai în vârful grămezii de varză! De-acolo, de sus, cu mâinile în şolduri, se uită triumfător în jur, căutând pe cineva din ochi. Şi când îl vede pe Micuţu, şeful nostru, strigă în gura mare, fără nici o reţinere: - Şi-acu’, ce p….a mea facem, Nicuşoare? Vindem noi varza?