Şicane rutiere

În septembrie 1981 a fost repartizat la Biroul Circulaţie al Poliţiei municipiului Craiova un tânăr locotenent, absolvent al clasei de profil din ultima promoţie a Şcolii de ofiţeri. Îl cunoşteam încă din vară, era din zonă şi făcuse stagiul de practică din ultimul an la Craiova. Mă cunoştea şi el, participasem la măsuri de ordine şi alte câteva misiuni, eu ca tânăr locotenent, cu doi ani vechime deja, el ca elev-sergent. În iulie ’81, împreună cu alţi colegi, în jur de 30 de cadre din tot judeţul, şi de la miliţie şi de la securitate, am fost detaşaţi la Bucureşti, pentru a participa la misiuni legate de Jocurile Olimpice Universitare, ediţie organizată de ţara noastră. Eu, împreună cu Barbu Adrian şi Marin Popescu, ce era pe atunci ofiţer de circulaţie la Segarcea dar care încă din acel an avea să fie numit şeful poliţiei rutiere din municipiu, iar mai apoi din tot judeţul, ale căror efective avea să le conducă, în total, mai bine de 25 de ani, până la pensie, fusesem cazaţi într-o cameră a căminului Facultăţii de Medicină Veterinară, de pe splai. Ca misiuni, eu şi Barbu asiguram, împreună cu alţii, obiectivul Stupul, denumirea codificată a Casei de Cultură a Studenţilor. Într-una din zile ne deplasam toţi trei de la cămin spre obiectiv. Când am traversat splaiul, spre cofetăria Tosca, cu vreo doi metri înainte de trotuar, am deviat puţin de pe zebră, s-o luam mai de-a dreptul, spre intrarea în grădina de vară a cofetăriei, care nu era chiar în dreptul trecerii de pietoni. Moment în care ne auzim fluieraţi puternic de un agent de circulaţie. Ne-am întors spre partea de unde se auzea fluierul şi l-am văzut pe elevul nostru, care ne-a făcut autoritar semn cu degetul arătător să ne ducem la el. Curioşi, îl cunoşteam toţi trei, ne-am dus, crezând că vrea să ne salute, dar elevul sergent ne-a tras o praftură ce nici de la colonelul Panait, şeful poliţiei craiovene din acea vreme, nu luasem. E drept, eram în ţinută civilă, dar nu cred că nu ne-a recunoscut, chiar dacă nu a dat nici un semn în acest sens. - Băi, fraţilor, cred că n-o să fie de-a bună cu ăsta, dacă vine la noi, la Craiova! – le-am zis celorlalţi. Şi-am avut gura aurită. Aşa a fost. Era intransigenţa întruchipată. Nu te atingea-i de el cu nimic, în sensul de a fi căzut la pace cu cineva, de a accepta să închidă ochii la ceva, la o abatere cât de mică. Personal, pentru mine nu aş fi avut nevoie, eram pieton pe atunci şi încă mulţi ani de atunci încolo, când mi-am luat maşină eram deja locţiitor al şefului poliţiei. Dar lucram cu reţea informativă şi ăştia nu erau toţi nişte sfinţi, că dacă ar fi fost sfinţi nici n-ar fi avut ce să-ţi spună. Iar unul dintre modurile de a-i recompensa pentru informaţiile furnizate, erau intervenţiile pe la circulaţie, când săvârşeau vreo contravenţie, ori pe la evidenţa populaţiei, să-i scuteşti de cozile de la ghişee. Dar cei care lucrau în aceste structuri, nu prea ştiau cum e să lucrezi cu informatorii. Dar ofiţeraşul nostru nu era doar intransigent. Deşi era cam grăsuţ pentru vârsta lui, având destulă piele, nu prea îşi mai încăpea în ea. Arogant şi încrezut, te trata ca pe-un nimic, dacă erai nevoit să apelezi la el. La cei mai mici sau egali în grad cu el, mă refer! Noroc cu nea Gore Herăscu, locţiitorul de profil, un om înţelegător, pâinea lui Dumnezeu, care nu te refuza niciodată când apelai la domnia sa. Avea obiceiul să se adreseze tuturor, fie militar, fie civil, cu “domnule inginer”! - “Ce mai faceţi, domnule inginer?”, ori - „Ce faci, inginere?”, în funcţie de rangul celui în cauză. Odată, pe când era în comisia de examinare a candidaţilor la statutul de conducător auto, îi spune celui ce tocmai se aşezase la volan: - Dă-i drumul înainte, dom’le inginer! - Sunt doctor, domnule locotenent, îi spune acesta, crezând, poate, că l-a confundat, cu altcineva. - Da’ ce p....a mă-tii, bă, te-am întrebat eu ce eşti? Dă-i drumu-acolo şi ţine-ţi gura! Cam âsta era omul! Ei, şi ofiţerului nostru cu coafă albă, savarinei, cum le spuneam celor de la circulaţie datorită culorii caschetei, i se pusese pata pe-un subordonat, pe-un agent de circulaţie, Georgescu. Vă daţi seama cum se purta cu agenţii, dacă şi cu noi, cei de rang egal, se purta cum se purta. Îi făcea observaţii mai tot timpul, era veşnic nemulţumit de indicatorii realizaţi de acesta, îl raporta la şefi, îi făcea tot felul de mizerii, ce mai încoace şi-ncolo! Sper că nu greşesc, că nu spun baliverne pe-aici, le vând şi eu cum le-am cumpărat, n-am fost de faţă, că lucram în altă structură! Într-o zi, cică l-ar fi raportat la şeful miliţiei, venise colonelul Balaci între timp, că este neglijent, dezordonat, că umblă cu ţinuta murdară şi pantalonii necălcaţi, deşi are postul în Valea Vlăicii, o zonă intens circulată din buricul oraşului, kilometrul zero, pe unde trec toţi şefii de la judeţ, pe deasupra! - Bine, ar fi zis colonelul, unde – i acum, ce schimb este? - Schimbul întâi, ar fi zis ofiţerul, chiar acum este de serviciu! - Când iese din schimb să te prezinţi cu el la mine, să-l văd şi să discut eu cu el! - Am înţeles! Numai că cineva l-a pus în temă pe Georgescu. Probabil vreo secretară, care auzise discuţia, că doar şi secretarele aveau nevoie să se pună bine cu cei de la circulaţie, nu? Aşa că agentul, cu puţin înainte de a ieşi din schimb, a părăsit postul şi s-a dus doi paşi mai încolo, la Viorel, responsabilul spălătoriei chimice care era pe atunci lângă restaurantul hotelului Jiul, Ramada de astăzi. - Viorele, vreau să mă faci boboc, că mă cheamă şeful cel mare! - Bine, şefu’ - i-ar fi răspuns Viorel. Dezbrăca-ţi-vă! Era vară. Georgescu s-a executat şi a rămas în maiou şi chiloţi în biroul responsabilului, care a luat bluza şi pantalonul şi-a ieşit. S-a înapoiat nu peste multă vreme, cu hainele curăţate şi călcate. Agentul i-a mulţumit, s-a îmbrăcat şi a plecat la sediul din Libertăţii, cum primise ordin. În anticamera comandantului, s-a întâlnit cu ofiţerul - şef de schimb, care-l aştepta, şi au intrat împreună la colonel. Balaci Paulin l-a privit lung, mustăcind! - Ia întoarce-te, i-a zis agentului! Roteşte-te încet! Georgescu s-a întors, făcând piruete ca la parada modei, apoi s-a oprit. - Poţi pleca, i-a spus comandantul! Dumneata mai rămâi, s-a adresat apoi ofiţerului. Agentul a salutat, a ieşit şi a plecat. Nu mai ştiu ce s-o mai fi întâmplat şi ce s-a mai discutat apoi în biroul şefului miliţiei.

Altă dată, patrulând cu autoturismul de serviciu prin municipiu, ofiţerul observă cum un taximetrist coboară din maşina sa, se duce la Georgescu, aflat în post, discută ceva cu el, după care bagă mâna în buzunar, scoate nişte bani şi-i înmânează agentului. Acesta îi ia fără fasoane şi-i pune în buzunarul său. Şeful de schimb face ochii cât cepele, inghite în sec, şi apoi se adresează şoferului de pe patrula auto: - Du-mă repede pe Libertăţii! La municipiu! Urgent! Acesta se conformează, coteşte şi se înscrie pe traseul spre Miliţia municipală. Ajuns aici, ofiţerul coboară şi urcă direct la şeful miliţiei. - Tovarăşe colonel, permiteţi să raportez! În urmă cu nici zece minute, plutonierul Georgescu de la Biroul circulaţie a fost mituit de un taximetrist. - Ce vorbeşti! De unde ai informaţia? - Eu personal i-am văzut! I-am văzut cum stăteau de vorbă, apoi taximetristul a băgat mâna în buzunar, a scos nişte bani, iar agentul de circulaţie, care era în post, a întins mâna şi i-a luat. - Ştii cine e taximetristul? - Nu ştiu, dar i-am reţinut numărul de înmatriculare! - Perfect! Sună la dispeceratul I.J.T.L.-ului şi spune-le să ni-l trimită aici, iar dumneata vezi pe unde e Văduva şi apoi, când vine taximetristul, vă prezentaţi toţi trei la mine. Vedem ce spune, analizăm, iar dacă e cazul, sesizăm Procuratura militară! - Am înţeles! Locotenent-colonelul Văduva era locţiitorul care coordona activitatea birourilor circulaţie şi economic. Peste vreun sfert de oră, se deschide iar uşa cabinetului şefului miliţiei municipale şi intră Văduva, însoţit de ofiţerul de circulaţie şi un bărbat masiv, grizonat, între două vârste. - Luaţi loc, vă rog, zice colonelul Balaci! Te-a pus ofiţerul la curent, Nicule? - Da, domnule colonel! - Bun! Să începem atunci! Ia, zi domnule, cum te numeşti? - Cutare şi cutare! - Unde lucrezi? - La I.J.T.L. (Întreprinderea Judeţeană de Transport Local) - Cu ce te ocupi acolo? - Sunt taximetrist! - Bun! Ia coala asta de hârtie şi scrie! Subsemnatul cutare şi cutare, fiul lui şi al, scrie numele părinţilor, născut la data de, scrie când te-ai născut, în, unde te-ai născut, cu domicilul în, şi scrie unde locuieşti! Aşaaaa.... Ai scris? - Da, domnule comandant! - Bun! Şi-acum continuă...De la capătul rândului! Lucrez la I.J.C.L. ca taximetrist. În ziua de, scrie data de astăzi, mă aflam.. Stai puţin! Ce contravenţie-ai făcut? Pentru ce te-a oprit agentul? - Ce contravenţie, domnule comandant? Care contravenţie? N-am făcut nici o contravenţie! - Băi, să nu te joci cu noi! Nu ne face să pierdem timpul! Că dumneata nu păţeşti nimic, dacă recunoşti cum a fost! Scrie la lege! Uite Codul Penal aici! Vrei să-ţi citesc? - Ce să recunosc, domnule comandant? N-am făcut nimic, pe cinstea mea! Sunt om bătrân de-acum şi n-am ajuns în viaţa mea pe la miliţie! Decât când am dat examenul de şofer! - Băi, recunoaşte că avem martori! I-ai dat nişte bani acum vreo oră plutonierului Georgescu de la Circulaţie? - I-am dat, domnule comandant! - Păi vezi? Câţi bani i-ai dat? - Două sute de lei! - Două sute de lei! Şi de ce i-ai dat? - Să-mi ia nişte pui? - Să-ţi ia nişte pui? Cum adică să-ţi ia nişte pui? - Păi Georgescu e ginerele meu, domnule comandant! Şi i-am dat să-mi ia şi mie nişte pui, că el are relaţii, că e de la circulaţie!