Grecu

Prin 1987 a fost numit în funcţia de şef al Serviciului Cercetări Penale din Miliţia judeţului Dolj, maiorul IOAN GRECU. Venea din judeţul vecin, Gorjul, de pe funcţia de şef al Miliţiei oraşului Rovinari. Însăşi numirea pe această funcţie reprezenta, cumva, o carte de vizită, întrucât în acea perioadă, indiferent ce-ar spune astăzi unii, erau puţine numirile pe pile ori alte criterii. Erai cernut de cei de la cadre pe baza calificativelor şi a caracterizărilor şefilor în foile anuale de notare, erai inclus în rezerva de cadre, mai făceai şi un curs de cadre de conducere cu durata de şase luni la şcoala de pe Olteniţei şi apoi să mai vedem... Pentru fiecare funcţie vacantă cadriştii prezentau şefilor o listă cu minimum trei propuneri, ce avea anexate fişe de cunoaştere pentru fiecare dintre acestea, propozabilii erau chemaţi apoi la Bucureşti în faţa comisiei de cadre constituiţă din şefii cei mari, aşa cum am arătat într-o altă povestire de-a mea, şi abia apoi se hotăra şi era emis ordinul de numire. În scurtă vreme maiorul Grecu a confirmat că era pe meserie, nu degeaba fusese numit. Dar, pe lângă profesionalism, era şi un băiat citit, cult şi dăruit cu un deosebit şi acid simţ al umorului. În pauzele şedinţelor ori ale convocărilor de pregătire profesională ne delecta cu tot felul de poante, multe dintre ele chiar pe seama celor de faţă. Astfel, într-una dintre aceste pauze, Grecu ne spune că la originea numelui său stă, de fapt o poreclă, că bunicul său a fost chiar grec de origine, venit în Gorj cu afaceri. La naşterea tatălui său, notarul comunal nu a ştiut să-i treacă numele grecesc de familie în certificatul de naştere, pentru că era un nume mai complicat, mai greu de pronunţat, şi l-a trecut Grecu, după cum îi spuneau localnicii bunicului său. Nea Gore, cum îi spuneam locotenetului- colonel GRIGORE HERESCU, şeful formaţiunii judeţene de Evidenţa populaţiei, a muşcat şi-l întreabă curios: - Da’ cum îl chema, de fapt, pe bunică’tău, Grecule? - STRAGOPOULOS, îi răspunde acesta foarte serios, în hohotele celor prezenţi. (Pentru cei care n-au servit lapte la micul dejun transcriu, oarecum fonetic, cu scuzele de rigoare, răspunsul maiorului: ‘Ţ_TRAG_O_ PULOS !) Spre regretul nostru, din considerente de ordin familial, IOAN GRECU s-a pensionat cu câţiva ani înainte de a împlini 55 de ani, vârsta de pensionare a militarilor la vremea respectivă. Cred că prin 2003, dacă nu mă înşel. După câteva luni de la pensionare a avut loc şedinţa de bilanţ a activităţii anuale a inspectoratului, desfăşurată în prezenţa generalului TOMA ZAHARIA, secretar de stat şi prim- adjunct al ministrului de interne. La masa oficială, de după bilanţ, a fost invitat şi proaspătul pensionar. Am stat alături de el, iar în faţa noastră stătea generalul C., pensionat cu câţiva ani mai înainte, sub imperiul altei legi. La un moment dat, generalul îl întreabă: - Ţi-a venit decizia de pensionare, Grecule? - Mi-a venit, domnule general! - Şi ce pensie ţi-au calculat? - .....de milioane (nu mai reţin cifrele, din păcate)! - Păi, cum aşa? Ce vechime ai avut? - 32 de ani (să zicem!)! - Păi cum , băi? Eu am avut o vechime mult mai mare, am avut şi funcţii mai mari ca tine, am fost şef de miliţie judeţeană, adjunct de şef de inspectorat, iar tu, şef de serviciu, ai pensia mai mare ca mine? Cum aşa, cum de este posibil aşa ceva? - Păi, domnule general, îi răspunde Grecu. Când aţi ieşit dumneavoastră la pensie se lua în considerare cantitatea muncii. Acum, după noua lege, se are în vedere calitatea muncii!