Lucrarea cu termen

La puţină vreme după ce fusesem promovat la Miliţia judeţeană, în subordinea directă a şefului acestei înstituţii, colonelul Nicolae Langa, acesta mi-a repartizat spre rezolvare o lucrare pe linie de cadre, sosită de la Ministerul de Interne, ce avea termen de rezolvare pe 31 decembrie 1987. În ultima zi a anului! Nu era o lucrare deosebită, era pe linie de cunoaştere, referitoare la un ofiţer ce trebuia să urmeze un curs de formare pentru o funcţie ce necesita avizul unor factori responsabili din minister. Activităţile de verificare nu au ridicat probleme deosebite, le-am efectuat destul de repede, şi am pus totul pe hârtie, redactând ciorna referatului privind rezultatul verificărilor şi propunerea de aprobare a trimiterii ofiţerului în cauză la cursul respectiv. După care am mers cu ciorna la dactilografa care deservea comanda unităţii, o doamnă bine pregătită profesional, dar cu nasul cam pe sus. Avea şi oarece motive, nu zic nu, spre deosebire de alte dactilografe era absolventă a Şcolii posticeale de stenodactilografie, ceea ce, în vremurile în care liceul nu era obligatoriu, presupunea totuşi un anumit nivel de pregătire, superior studiilor medii. În plus, participa la şedinţele de comandă, stenografiind lucrările acestora, fiind astfel iniţiată în multe dintre tainele zeilor, ca să zic aşa! Era şi o femeie dichisită, elegantă, ce mai, motive suficiente, în concepţia sa, pentru a se crede dacă nu chiar buricul pământului, măcar la o distanţă nu prea mare de acesta! Aşa că atunci când am apărut eu, un tânăr locotenet major venit de la munca de jos, de care nici nu auzise până atunci, doamna, obişunuită să lucreze cu grade doar de la maior în sus, m-a ţintuit cu o privire să mă strivească nu alta, aruncându-mi din vârful buzelor că este foarte ocupată şi că nu are timp de lucrarea mea. I-am replicat, spunându-i că e o lucrare care trebuie să ajungă la minister şi că poartă rezoluţia şefului miliţiei, deci nu e o lucrare iniţiată de mine. A catadicsit să-mi spună s-o las acolo, la care eu m-am executat şi am plecat. Peste vreo două zile, mai exact în dimineaţa zilei de .29 decembrie, şeful miliţiei, care acorda în fiecare dimineaţă câteva minute fiecărui şef de serviciu pentru discutarea problemelor curente, atribuindu-mi acelaşi statut, deşi mai aveam destul până să acced ori măcar să sper la o astfel de funcţie, m-a întrebat care este stadiul lucrării ce trebuia să plece la minister. I-am răspuns că este la dactilografiat şi m-a lăsat să plec la treburile mele. Am mers direct în biroul dactilografei şi am întrebat dacă a dactilografiat-o, spunându-i că şeful s-a interesat de ea. - N-am timp, domnule Bâţă, lucrez la planul de muncă al unităţii care, pe lângă faptul că este o lucrare compleză e şi lucrarea personală a şefului ăl mare şi nu o pot lăsa să mă ocup de altceva! - Bine, dar şeful mi-a atras atenţia că astăzi, cel târziu, lucrarea trebuie să plece la Bucureşti! - Lăsaţi-mă, nu mai mă bateţi la cap, lăsaţi-mă să lucrez! Am plecat şi am revenit la sfârşitul programului. Lucrarea, tot în stadiul de ciornă! Nu am luat-o să merg la altă dactilografă, şeful îmi specificase s-o dactilografieze ea, având în vedere că o să ajungă la ministru. Pentru că, ce era al ei era al ei, cunoştea gramatica la perfecţie şi avea o acurateţe deosebită la maşina de scris! Lucrările ei erau oglindă, nu altceva! A doua zi, 30 decembrie, la prima oră, eram pe capul ei. Mi-a cerut iarăşi s-o las în pace, lucrarea ce-o avea în maşină era prea importantă s-o întrerupă şi să se apuce de altceva! I-am replicat că dacă o să-mi reproşeze şeful ceva o să dau vina pe ea, şi am plecat. M-am gîndit că, fiind mai veche la judeţ, o şti ea mai bine cum stau treburile. Şi-apoi, chiar dacă o să întârzie puţin lucrarea n-o fi asta prima lucrare întârziată! Fie ce-o fi! După masă, era o zi lungă, la ora cinci, sună telefonul în biroul meu. - Langa sunt, vino la mine! M-am executat urgent, putea să pună secretarul de la cabinet, pe nea Mureşan, să mă cheme, dar dacă m-a sunat personal, e groasă, mi-am zis eu! - Să trăiţi, am zis de lângă uşă! - Băi, ce faci, nu-mi amintesc să fi semnat lucrarea care trebuia să plece la ministru! Avea o memorie de elefant, o să exemplific cu altă ocazie. - Încă n-a fost dactilografiată, secretara a spus că n-are timp, că are de bătut lucrarea dumneavoastră, planul de muncă pe trimestrul viitor! - Băi, voi sunteţi tâmpiţi? Planul de muncă e o lucrare care rămâne în unitate, poate să mai aştepte, în timp ce lucrarea aia măine, la prima oră, trebuie să fie pe biroul ministrului! Iar dumneata, domnule ofiţer, cum îţi permiţi să nu respecţi termenul? Crezi că aici eşti la municipiu, să întârzii lucrările? Ia maşina de serviciu şi mergi urgent la domiciliul secretarei, o aduci aici şi terminaţi lucrarea. Nu plec de la birou până nu o semnez! Apoi o să pleci la Bucureşti, să duci personal lucrarea la minister! Secretarele nu erau la serviciu în acea după amiază, şeful le dăduse liber să se pregătească de revelion! Sarmale, salată boeuf şi alte bunătăţi, gospodinele aveau o grămadă de treburi zilele alea! Am ieşit, am luat adresa secretarei de la ofiţerul de serviciu şi am mers în biroul meu să sun la garaj să-mi trimită maşina de serviciu în faţă, la intrarea în inspectorat! Formez numărul, telefonul ocupat. Zic să mai aştept puţin, apoi să sun iarăşi! Când, ţârrr, ţârrrr, telefonul meu. Ridic receptorul: - N-ai plecaaat? - îl aud ţipând în cască pe şeful miliţiei judeţene! Am zvârlit cât colo telefonul şi-am ieşit val vârtej din birou, luând-o la goană pe scări şi ţinând-o tot aşa până la garaj unde am sărit în maşina de serviciu, i-am dat adresa şoferului şi-am plecat acasă la secretară. Am găsit-o cu mîinile până la coate în coca de cozonaci, nu prea i-a convenit când a auzit că trebuie să meargă urgent la serviciu, a strâmbat din nas, am văzut-o eu, dar n-a zis nimc, se simţea cu musca pe căciulă. Exagerase puţin cred, nu că n-ar fi putut întrerupe lucrarea şefului, dar voise să stabilească de la început un anumit cadru al relaţiilor dintre noi, să-şi afirme o anumită independenţă, un ascendent asupra mea! Am ajuns la inspectorat, am urcat la etajul doi unde aveam amândoi birourile, în proximitatea cabinetului şefului miliţiei, când o aud că trebuie să ne întoarcem, că a uitat să-şi ia cheile de la birou. Enervat şi terorizat de scurgerea implacabilă a timpului, acuşi se făcea ora nouă seara şi nu voiam ca şeful să rămână mai mult ]n unitate din cauza mea, m-am dat puţin înapoi şi am tras cu putere un picior în uşă, în dreptul yalei, de-a sărit uşa din ţâţâni! - O s-o reparăm mâine, doamnă, acum haideţi să terminăm lucrarea, dacă n-am fost în stare s-o facem la timp! Am rămas lângă ea şi i-am dictat cuvânt cu cuvânt, să meargă mai repede, a terminat de bătut, ne+am uitat apoi peste ea, am corectat ce era de corectat, şi-am plecat la cabinetul şefului. - Nea Mury, i-am zis subofiţerului de la cabinet înainte de a intra, fă-mi ordinul de serviciu că trebuie să plec la Bucureşti să duc lucrarea! - Lăsaţi că vă învăţ eu ce să faceţi, sunt mai bătrân şi-am văzut multe de când păzesc uşile şefilor. Sunaţi jos la Poşta specială şi spune-ţi-le să nu plece încă cu corespondenţa, să aştepte puţin după ora nouă, şi după ce semnează şeful, ieşiţi, o punem în plic şi-o duceţi la cei de la specială! Pe-atunci cei de la Poşta specială aveau biroul la parter, în drumul nostru spre ieşire, unde este acum asociaţia cadrelor în rezervă! Am sunat la cei de la special, am vorbit cu ei, m-au înţeles şi-au promis că mă aşteaptă. Am intrat apoi la şef, i-am dat lucrarea, a citit-o a luat stiloul şi-a semnat-o. - Şi ordinul de serviciu unde este? Sau vrei să mă mai deranjezi odată, să-ţi semnez şi ordinul de serviciu? - Raportez că nu l-am făcut. Am vorbit cu cei de la Poşta specială şi nu pleacă încă, mă aşteaptă să le duc lucrarea! - Ce vorbeşti? I-ai întrebat şi cu ce tren pleacă gropul corespondenţei de Bucureşti? - Păăăi, nu! - Îţi spun eu! Pleacă cu trenul de trei jumate! La şapte dimineaţa ajunge la Gara de Nord. Până o triază, până pleacă curierii, până ajung.... De-abia pe la unşpe-doişpe, lucrarea e pe masa ministrului! Şi dacă sună să întrebe de ea, mâine la prima oră? Vorbeşti tu cu ministrul? - Păăăăiiii, am bâiguit eu! - Păi vezi? Aşa că vino cu ordinul de serviciu, te urci frumos cu lucrarea în trenul de trei jumate, la şapte eşti în Bucureşti şi până la opt ai timp să ajungi şi să laşi lucrarea, personal, la cabinetul ministrului. Apoi te întorci la gară, vezi că ai un tren spre Craiova la zece şi douăzeci, ajungi în Craiova la două după amiază iar la două jumate te prezinţi la mine şi îmi raportezi de executarea ordinului! - Am înţeles! Şi aşa am făcut! Am ajuns la şapte în Bucureşti, am luat un taxi, am ajuns la minister care era pe splai atunci, unde este acum IGPR-ul, şi am predat lucrarea. Am mers apoi am băut o cafea, am mâncat ceva pe la un lacto din centru iar pe la zece fără ceva am ajuns în gară! Măiculiţăăăă, ce era acolo! 31 decembrie 1987! Cred că jumate din Bucureşti voia să plece din urbe, să facă revelionul unde-o vedea cu ochii numai în capitală nu! De-abia am putut să intru în gară, să mă apropii de casele de bilete nici atât! Ce-i fac doamneeeeeiiiîî, ce-i fac? La ora două jumate trebuia să fiu la şeful! Nu era unul dintre cei cu care îţi puteai permite ceva! Mă şi vedeam izgonit cu tam-tam şi coada între picioare înapoi la municipiu, Dacă nu şi mai rău, cumva! Să urc în trenul de Craiova, nici gând! Pe peron şi la uşile vagoanelor se dădeau bătălii crâncene! Îmbrânceli, chiote, ţipete, înjurături! Damf de băutură, bagaje răsturnate, călcate în picioare, huiduieli! Paşti şi Dumnezei! Ce-i fac, Doamne, cum urc în tren? Ar fi trebuit să fi venit mult mai devreme în gară, pentru a mă fi putut plasa destul de aproape de vreun vagon, de unde, zbătându-mâ, aş fi putut spera să mă caţăr măcar pe scară! Ce să fac, ce să fac? De disperare, m-a străfulgerat însă gândul ăl bun! Am mers pe peronul liniei unu, unde era biroul celor de la Miliţia TF din Gara de Nord, m-am legitimate şi le-am explicat că trebuie să ajung neapărat în Craiova până la ora două! Am dat de nişte oameni de înţeles, a mers un ofiţer cu mine la locomotiva acceleratului ce urma să treacă prin Craiova. Trenul mergea până la Timişoara, de-aia şi puhoiul ăla de lume! Ofiţerul de la TF a vorbit cu mecanicul şi acesta a acceptat să mă ia pe locomotivă! La ora !4,30 eram în cabinetul colonelului Langa şi-i raportam scurt executarea ordinului. A fost o lecţie primită de la un mare profesionist al Poliţiei Române! De atunci, n-am mai întârziat niciodată executarea unei lucrări cu termen