Furtul de la Prefabricate

O caracteristică a situaţiei operative din perioada în care am lucrat pe CAV (combarea traficului cu metale preţioase şi valută, precum şi a speculei) a constituit-o traficul cu pastile de argint industrial ori traficul cu contactori. Pastilele erau nişte discuri din argint de diferite dimensiuni, cele cu diametrul de circa doi centimetri fiind cele mai întâlnite, uşor bombate la mijloc, cu grosimi variind între unul şi câţiva milimetri. Se găseau fie individual, ca atare, fie montate în nişte carcase de ebonită (contactori), fiind folosite pentru cuplarea-decuplarea contactelor releelor electrice ce se găseau în componenţa diverselor aparate şi utilaje, ce funcţionau pe baza curentului electric. Destul de răspândite, deci, găsindu-se atât în componenţa macaralelor ce străjuiau şantierele de locuinţe aflate în toate cartierele Craiovei căt şi în cea a utilajelor şi agregatelor din majoritatea unităţilor industriale de pe platformele de est şi de vest. Pastilele de argint se traficau la preţuri considerabile pentru acea vreme, între 18 000 şi 20 000 de lei kilogramul, cu banii câştigaţi pe trei-patru kilograme putând astfel să-ţi procuri un autoturism, bunul cel mai de preţ de care puteai beneficia în epocă. În urmă cu câţiva ani l-am văzut la televizor pe Sorin Ovidiu Vântu, cel care a nenorocit peste un milion de persoane punând pe roate excrocheria numitâ Fondul Naţional de Investiţii (FNI), lăudându-se că bazele fabuloasei sale averi a constituit-o traficul cu pastile de argint, pe care l-ar fi organizat şi dirijat la nivel naţional în vremea defunctului regim. Aşa o fi fost, cine ştie, dar dacă aşa a fost, Miliţia nu a reuşit să ajungă până la el, fiind arestat şi condamnat pentru infracţiuni economice săvârşite prin metode şi mijloace de natură contabilă. Ca şi Al Capone, de altfel! Principala problemă, în domeniu, a organelor de miliţie era însă, nu atât traficul, care şi el trebuia combătut fiind incriminat de lege, cât prevenirea şi combaterea furturilor de componente ce conţineau pastile din argint, care constituiau principala cale de procurare a bunurilor ce făceau obiectul traficului. Date fiind câştigurile ce se puteau realiza, numărul furturilor crescuse îngrijorător, ridicând infracţiunile de acest gen la rang de fenomen, pot spune. Pentru identificarea autorilor acestui gen de fapte se efectuau nenumărate pânde, îndeosebi la macaralele de pe şantierele de construcţii civile din oraş, care nu erau asigurate cu pază. Pot zice chiar că mi-am început cariera cu asfel de activităţi, primele misiuni primite la prezentarea mea ca tânăr locotenent la Miliţia municipiului Craiova, fiind efectuarea de pânde pe timp de noapte la macaralele dintre blocurile de locuinţe ce se înălţau în cartierul Craioviţa Nouă. Era o vreme căinoasă de noiembrie iar eu, nefiind craiovean de origine ci de undeva din Teleorman, încă nu reuşisem să-mi aduc îmbrăcămintea necesară anotimpului friguros. Venisem doar cu ce era pe mine şi cu ce încăpuse într-un mic geamantan, nu cel mare cu care ne înzestrase şcoala la absolvire. Pe atunci, la absolvirea şcolii de ofiţeri, comuniştii ăia răi îţi dădeau, pe lângă uniformele complete de vară şi iarnă şi un geamantan enorm, în care găseai de toate, de la rufărie de corp până la cearşafuri de pat, pernă şi o pătură groasă de lână. Plus zece mii de lei, primă de instalare. Cam patru salarii şi ceva! Ei, dar să lăsăm asta! Spuneam că incă nu îmi adusesem haine de iarnă, nu că nu m-aş fi putut repezi până acasă, dar nici nu aş fi avut unde să le pun, locuinţă încă nu-mi fusese repartizată, gazdă nu-mi găsisem, dormeam la inspectorat, erau nişte camere la etajul trei, dotate însă doar cu minimum necesar de mobilier. Două paturi şi o masă! Dormeam în cameră cu un pacepist, adică un ofiţer retras de la post după defectarea lui Pacepa, şi el mai dezbrăcat ca mine. Lucra la staţia radio! Cred că scăpase după unde fusese doar cu ce era pe el! Ei, şi fiind aşa sărăcuţ îmbrăcat, confirmam pe deplin zicerea aia cu cel îmbrăcat subţire care le tremură din gros. Într-o seară făceam echipă în pândă cu un sectorist mai în vârstă, nea Ghicioiu. Văzându-mă că tremur ca un câine la vaccin, vorba aia, nea Ghicioiu, care ca poliţist bătrân îl durea undeva de ce pot zice unii şefi, a strâns nişte scânduri de prin şantier şi-a făcut un foc, să ne încălzim, fără a mai ţine cont că astfel ne deconspirăm poziţia şi ratăm orice şansă de a pune mâna pe hoţi! - „Lasă, măi, copile, mi-a zis, şefii stau la căldură, nu pătimesc ca noi! Iar dacă hoţii se duc mai încolo, ce? Mai bine ducă-se, decât să stai prin spitale! Iar dacă stai în frig şi-i prinzi, crezi c-o să-ti facă cineva statuie? Nu-ţi face, băi băiatule, n-ai grijă! Alţii o să ia caimacul! Ascultă la mine, că-s poliţist bătrân, şi ţine minte! În poliţie boii trag şi caii mănâncă!” Văzând focul, dintre blocuri au început să apară încet-încet, şi alte fantome. Erau alţi colegi, în pândă ca şi noi! Vă spusei, era o vreme cîinoasă! Printre ei şi Stoica Marian, colegul meu de promoţie, care văzându-mă aşa dezbrăcat, m-a întrebat cei cu mine. I-am explicat iar a doua zi m-am pomenit cu el cu un pulovăr gros din lână, împletit manual, pe care mi l-a dat să-l folosesc până imi voi aduce haine. Marian fiind mai înalt ca mine, pulovărul îmi venea mai pînă aproape de genunchi, dar ce bine mi-a prins....Deşi au trecut patruzeci de ani de atunci, n-am uitat gestul tău, Mariane! Îţi mulţumesc încă o dată, eşti aici, printre membrii grupului nostru şi sper că vei citi aceste rânduri. Îţi mulţumesc şi sper că Domnul ţi-a trecut gestul tău prietenesc în catastiful faptelor tale bune şi ţi-l va răsplăti pe măsură! Ei, după această lungă paranteză, să revin la subiectul povestirii. O altă măsură dispusă pentru facilitarea prinderii autorilor şi a probării faptelor acestora, a fost aplicarea de capcane chimice în locurile în care se aflau contactori şi pastlle din argint industrial. Eficientă în prima fază, măsura a devenit ineficace în scurt timp. Aplicată fără discernământ, la ordin, în toate locurile în care se aflau astfel de componente, s-a umplut oraşul de substanţe invizibil-fluorescente, astfel încât, dacă puneai lampa cu ultraviolete pe orice şantierist, era practic imposibil să nu găseşti urme de substanţă. Unii şi-au tras-o chiar nevinovaţi din această cauză. Am să povestesc, poate, cu altă ocazie, un caz soldat cu trecerea în rezervă şi arestarea a doi ofiţeri de la biroul Platformă industrială! În acest context, într-una din zile, este sesizată Poliţiei municipiului Craiova spargerea magaziei de materiale electrice a Întreprinderii de Prefabricate din Beton, situată aproape de ieşirea din oraş, spre Severin. Menţionez că trecuseră deja câţiva ani de la pândele mele la macarele. Cazul a fost repartizat spre soluţionare Biroului Economic, furturile săvârşite de autori necunoscuţi în incinta unităţilor economice asigurate cu pază fiind de competenţa acestei formaţiuni.. Întrucât la cercetarea locului faptei, gestionarul a sesizat că lipsesc pastile de argint, prin compararea fişelor de magazie cu stocul, s-a stabilit lipsa unei cantităţi de circa douăzeci de kilograme. Cantitate apreciabilă, cel mai mare prejudiciu de acest gen înregistrat până atunci la Craiova! Se ridicau însă nişte întrebări! Autorul ori autorii spargerii sustrăseseră toată această cantitate? Exista cumva o

lipsă anterioară în gestiune iar cantitatea sustrasă este mai mică? Spargerea este reală ori este simulată pentru a acoperi o lipsă în gestiune? Pentru a gasi răspuns acestor întrebări după cercetarea locului faptei şi investigaţiile preliminare s-a dispus inventarierea gestiunii magaziei, operaţiune care avea să permită şi cuantificarea exactă a prejudiciului. Cu ocazia cercetării locului faptei, fuseseră relevate mai multe impresiuni digitale care, după eliminarea gestionarului şi a celor a căror prezenţă în magazie era justificată, s-a presupus a fi ale autorului infracţiunii. Din păcate însă, aceste impresiuni nu figurau în cartotecile criminalistice, deci nu se cunoştea cui aparţin. A fost întocmit un plan de măsuri informativ-operative, au fost formulate ipoteze, au fost stabilite cercuri de suspecţi, s-a procedat la verificarea acestora...Nici un rezultat, beznă totală! Activităţile în cauză se desfăşurau sub o mare presiune! Interpelat într-o şedinţă a comitetului judeţean de partid pentru că era în urmă cu realizarea indicatorilor de plan, directorul de la Prefabricate a dat vina pe organele de miliţie. Nu poate realiza planul de producţie întrucât utilajele nu funcţionează la capacitate datorită lipsei contactorilor de schimb, care i-au fost furaţi iar miliţia nu-i în stare să-i recupereze...Primul secretar i-a chemat la ordin pe inspectorul şef şi pe şeful miliţiei, iar aceştia ne călăreau şi ne dădeau pinteni, interesându-se zilnic de mersul cercetărilor. Nici verificările efectuate în legătură cu gestionarul magaziei nu s-au soldat cu vreun rezultat. Valorificarea inventaruluii a confirmat cuantumul iniţial al prejudiciului şi nu a furnizat indicii referitoare la o eventuală delapidare. În disperare de cauză, şefii au dispus amprentarea tuturor angajaţilor Întreprinderii de Prefabricate din Beton, sperând astfel să fie identificat cel ale cărui impresiuni digitale fuseseră relevate şi ridicate la cercetarea locului faptei. Totodată s-au gândit, pe bună dreptate, că pastilele trebuie să apară pe undeva, prin mediul traficanţilor de metale preţioase şi au dispus cooptarea în colectivul de anchetă a ofiţerului care avea ca sarcină de serviciu supravegherea informativă a acestui mediu, respectiv a subsemnatului. Sigur, exista riscul ca autorul sau autorii să aibe legături în vestul ţării, spre care se scurgeau astfel de produse, ceea ce ar fi însemnat ca pastilele să fie valorificate direct acolo, făcând inutile eforturile noastre în acest sens, Dar, încercarea moarte n-are! Amprentarea angajaţilor de la Prefabricate mergea greoi, datorită numărului considerabil al acestora. Nu îmi mai amintesc câţi angajaţi aveau Prefabricatele, ar putea şti Doru Florescu, unul dintre cei care se deplasau zilnic acolo pentru a colecta şi compara impresiunile digitale ale acestora. Între timp, eu am procedat la instruirea agenturii cu datele cazului şi caracteristicile pastilelor furate. O călăream la maxim, intensificând numărul întâlnirilor şi solicitând continuu date despre traficanţii cunoscuţi, sperând ca de undeva, cumva, să apară un fir călăuzitor.

Şi speranţa nu a fost, din fericire, zadarnică, într-una din zile o sursă aducând la întâlnire o pastilă de argint, o singură pastilă, despre care a spus că a gasit-o pe scara unui bloc în care a mers să-şi viziteze un prieten. Norocul, dar şi calităţile deosebite ale informatorului, care nu a trecut peste un fapt mărunt căruia altul, poate, nu i-ar fi dat importanţă. De altfel, acest om la care astăzi mă gândesc cu respect şi recunoştinţă, a mai avut contribuţii substanţiale la clarificarea unor cazuri deosebite, printre care furtul unor plăci masive din argint, de peste un kilogram bucata, de la o fabrică din Băileşti (autorii fiind condamnaţi la câte nouă ani de închisoare) şi furtul sitelor de platină din magazia Combinatului chimic. Peste douasprezece kilograme de platină. După identificarea blocului de locuinţe şi a scării pe care fusese găsită pastila, am procedat la identificarea şi verificarea tuturor celor care locuiau pe scara respectivă. Identificarea a mers repede, pe atunci toţi locatarii fiind înscrişi în cartea de imobil, aflată la responsabilul de scară. La formaţiunea de evidenţă a populaţiei de la miliţiile municipale şi orăşeneşti se găseau dublurile tuturor cărţilor de imobil, evidenţă introdusă după cutremurul din 1977, când miliţia a întâmpinat dificultăţi în identificarea cadavrelor descoperite sub ruinele blocurilor prăbuşite în Bucureşti. Aceasţă evidenţă ne era extrem de utilă nouă, ofiţerilor operativi, întrucât ne permitea să aflăm rapid identitatea unor persoane despre care aveam doar date sumare, fără a risca deconspirarea interesului manifestat faţă de acestea, cum s-ar fi putut întâmpla dacă am fi investigat în blocul de locuinţe. Din pâcate, domnul Ciocea, şeful de la evidenţa populaţiei, din considerene doar de dânsul ştiute, nu prea ne permitea accesul la această evidenţă. Mi-a spus că această evidenţă are alt scop, referindu-se probabil, la ceea ce-am spus înainte, la victimele unui eventual cutremur. Eu eram însă de părere că evidenţele muncii de miliţie fuseseră create pentru a uşura această muncă... În sfârşit! Din fericire, subordonaţii domnului Ciocea, care ţineau în ordine această evidenţă, Scrieciu Casian, căruia-i spuneam Ciocel, cu referire la faptul că era, cumva, favoritul şefului, Şişu, Unianu şi un domn mai în vârstă, Petrescu, căruia, având o figură mai specifică, aşa, îi spuneam Kunta Kinte, după eroul unui serial tv din acea perioadă, erau nişte oameni de înţeles şi ne permiteau, pe şest, să facem verificări în această evidenţă. Ca un element de amuzament, reamintesc celor care au trăit acele vremuri că domnul Ciocea blocase accesul pe coridorul în care dădeau uşile birourilor de la evidenţa populaţiei cu un lanţ, legat dintr-un perete în altul. Era însă foarte uşor să te apleci şi să treci pe sub lanţ, mai ales că atunci eram tineri, supli, fără burţile cu care ne-am pricopsit unii dintre noi mai târziu. E adevărat, avea şi domnul Ciocea motivele sale, mergând tot timpul la fetele de la evidenţa populaţiei le ţineam, poate, din lucru. Voia să şi evite tot felul de intervenţii, cred, atunci, ca şi acum de altfel, era tot timpul coadă la ghişee iar cei care aveau cunoştinţe printre poliţişti încercau să eludeze cozile. E adevărat şi faptul că dacă mergeam la dînsul şi-i ceream aprobare, domnul Ciocea nu ne refuza! Pe mine, cel puţin! Cred şi că mă simpatiza, mi-a făcut odată cunoştinţă cu o tânără profesoară de ziceai că e actriţă, nu alta! După identificarea tuturor celor care locuiau pe acea scară, am mers cu datele de stare civilă la judeţ şi le-am verificat la evidenţa operativă. Bingo! Unul care locuia la ultimul etaj mai fusese cercetat şi condamnat, în urmă cu mai mulţi ani, pentru trafic de metale preţioase. Cuminţindu-se după executarea pedepsei, după un timp fusese scos din baza activă de date. A doua zi dimineaţa, ora şase ne-a gasit la uşa celui în cauză. Imediat ce ora ne-a permis, l-am şi luat din scutece. Percheziţionându-i apartamentul am găsit circa un kilogram de pastile. Zorii apăruseră şi pe strada noastră, ce mai! Deoarece mai avusese de-a face cu miliţia, cel în cauză a colaborat şi ne-a dezvăluit sursa pastilelor. Cumnatul său, Smarandache S., care lucra ca strungar la Prefabricate. L-am ridicat de la serviciu şi am avut surpriza să observăm că strungul la care lucra era la câţiva paşi, doar, de uşa magaziei devalizate. Poziţia în care lucra, îi permitea să aibă în permanenţă uşa magaziei sub ochi! Era şi mai brunet aşa, de etnie! Cei care lucraseră de la început la caz, se ofticau acum că nu se gândiseră de loc să-l includă în cercul de suspecţi. E adevărat, nu avea antecedente şi nici nu fusese semnalat vreodată cu preocupări de natură infracţională. De la Prefabricate, ne-am dus direct la el acasă, intr-un apartament din Craioviţa, de pe actualul bulevard al Tineretului, între Poştă şi Severinului. La percheziţie am găsit trei kilograme de argint industrial şi nişte monezi de aur ascunse în saltea. Era omul nostru, ce mai. Ajunşi la miliţie convingerea noastră s-a întărit! Comparând impresiunile fişate la sediu de criminalişti cu cele ridicate de la faţa locului, acestea au coincis. El era autorul, fără nici un dubiu! Veselie mare, cazul era ca şi rezolvat. Mai rămâneau câteva formalităţi, credeam noi. Criminaliştii să ne dea raportul de expertiză cât mai repede, audierea învinuitului, ne spune unde sunt pastilele le ridicăm, şi gata. Pac cu dosarul la cercetări penale! E adevărat, ne gândeam că s-ar putea să alergăm ceva să recuperăm pastilele, aveam doar patru kilograme din douăzeci, dar credeam că asta ţine de rutină, de-acum. Depinde unde le-a vândut şi pe unde trebuie să mergem după ele, dar asta ţinea de rutină, de-acum, ce fusese greu trecuse! După toaletarea strungarului (fotografii faţă-profil, amprentare, fişare, pentru cei care nu ştiu), împreună cu locotenent-colonelul Lătăreţu, cel care coordona ancheta, unul dintre ofiţerii specialist unu ai Biroului Economic, am trecut la audierea sa. - Ia zi-i, măi Smarandache, începe nea Costică Lătăreţu (parcă-l aud, vorbea puţin peltic) cum a fost cu pastilele-astea de le găsirăm la tine? - Păi, să vă zic, dom’le colonel! Sâmbătă seara eram cu nevasta şi copii la masă. Când, ţârrr, ţârrr, soneria. Mă ridic, mă duc la uşă... Când colo, cumnată-mio! „Bă, zice, ia repede astea de-aici şi-ascunde-le că pe mine m-a căutat poliţia p-acas’! Nu m-a găsit, da’ nu mai pot să le ţin la mine! Mi-e că mă caută iar, tu ştii că eu am făcut suferinţă pentru d-ale d-astea!” Şi le-am luat, ce era să fac, e fratele nevestei, de! - Păi, măi, Smarandache, cumnatul tău zice că tu i le-ai dat lui, nu el ţie! - Minte, domnule colonel, asta mi-e crucea! - Şi începe să-i tragă nişte cruci mari, mânăstireşti! - Cum o să fie aşa? - Măi, Smarandache, unde lucrează cumnatu-tău, măi? - La Abator, la Podari! - Păi vezi? La Abator nu sunt pastile! În timp ce la Prefabricate, unde lucrezi tu, la doar trei metri de strungul tău, este o magazie plină de pastile! Hai, lasă vrăjeala şi spune unde sunt restul de pastile! Am gasit un kil la cumnatul tău, trei la tine, unde-s restul de şaişpe kile? - Păi de unde să ştiu eu, dom’le colonel? - face Smarandache cu o mutră aşa nevinovată şi mirată, în acelaşi timp. - Întrebaţi-l pe cumnată-mio! - Băi Smarandache, eşti nebun la cap? Ştii să citeşti? - Ştiu! - Ia şi citeşte aici. Nu tot ce scrie, doar aici, la sfârşit! – şi-i dă să citească din raportul de expertiză pe care doar ce-l aduseseră cei de la criminalistică! - Vezi ce scrie acolo? Că din compararea urmelor ridicate din magazie cu impresiunile din fişa dactiloscopică a lui Smarandache S., întocmită în ziua de....la sediul Miliţiei municipiului Craiova rezultă că acestea îi aparţin? Nu înţelegi? Ţi-am găsit amprentele în magazie! Ce căutau acolo? Ştii ce-s alea amprente? - Ştiu, domnule colonel! Am auzit şi eu! - Şi-atunci? Ce caută amprentele tale în magazie? - Nu se poate, E greşit raportu’ ăla! Nu-s amprete mele! - Smarandache, fii atent la mine! Te-am găsit cu corp delict, ti-am găsit amprentele, avem şi alte elemente, sunt probe suficiente să te băgăm la arest şi să înfunzi puşcăria! Dacă însă colaborezi cu noi şi ne dai pastilele, o să ai o situaţie mai uşoară! Hai, spune-ne cum a fost! O luăm de la început, şi ne spui cum ai făcut! E-n regulă? - E+n regulă, dom’le colonel! - Hai, spune, atunci... - Păi, să vedeţi! Sâmbătă seara eram cu nevasta şi copii la masă! Când, ţârrr, ţârrr, soneria!... Şi-i dă iarăşi înainte cu aceeaşi poveste.! N.am reuşit să-l convingem cu argumente logice! Era opac la orice argument! Aveam tot ce trebuie, îl puteam introduce în arest şi să predăm dosarul pentru a-şi urma calea! Aveam tot ce trebuie din punct de vedere procedural, dar nu aveam pastilele şi astea interesau mai mult decât arestarea auorului! Dar nu voia să colaboreze şi pace! Şefii nu au fost de acord cu arestarea ci au ordonat cercetarea sa în ture! Adică, preluarea pe timpul nopţii şi cercetarea de către o altă echipă de ofiţeri. Apoi, dimineaţa, reveneam noi! Şi tot aşa...Procedeu permis pe vremea aceea, deşi punea presiune psihologică pe cei cercetaţi, prin privarea de unele condiţii minime de confort şi reducerea timpului de somn. Adică de dormit dormea, dar nu în pat, cum ar fi dormit la arest, chiar, şi nici un somn odihnitor de şapte-opt ore, neîntrerupt. Nici un rezultat. Cel mai rezistent infractor cu care am avut de-a face! Cinci zile şi cinci nopţi l-am ţinut în anchetă, şi nimic! Noi ne schimbam, dar el nu.vă daţi seama? Îi aduceam cafele, mâncare de la Izvorul Rece, un local din apropierea sediului asemănător cu ceea ce ar fi azi o pizzărie, îi argumentam, îi explicam cum e cu circumstanţele atenuante şi cooperarea cu organele de anchetă...Şi când credeam bine-bine că l-am convins şi va mărturisi, Smarandache începea: - Sâmbătă seara stăteam cu nevasta şi copii la masă! Când, ţârrr, ţârrr, soneria... Şefii cei mari de la judeţ sunau şi de câte două trei ori pe zi şi ne întrebau de restul de pastille! Şefii noştri de la municipiu făceau ce făceau şi hop, la noi în birou! Ajunsesem noi mai stresaţi decât Smarandache! Smarandache

râdea! Ne venea să ne urcăm pe pereţi! Cred că mai aveam puţin şi-o luam razna! În cele din urmă am cedat! Noi, nu Smarandache! Noi şi şefii! Joi seara, era într-o joi, am renunţat, i-am făcut formele lui Smarandache, l-am introdus în arest şi-am plecat acasă! A doua zi, vineri, era vinerea aia, ultima din lună când aveam zi de pregătire militară, că de-aia şi reţin că am capitulat joi seara în faţa lui Smarandache. Activităţile de pregătire militară, la care participau toţi ofiţerii şi subofiţerii miliţiei municipale, în frunte cu şefii, tragerile şi ce mai executam noi, se desfăşurau în poligon la Podari, în spatele abatorului. Pe atunci ne-având mijloacele de comunicatie de astăzi, şefii ţineau legătura cu cei din personalul de serviciu de la sediu, în caz că se ivea vreun eveniment, ceva, prin staţia radio de pe maşina comandantului. În jurul orei unsprezece, Tincu, şoferul, se apropie de colonelul Balaci, şeful nostru ăl mare, care conducea şedinţa de tragere, şi-i spune ceva! Balaci se uită după noi, şi ne cheamă la el pe mine şi pe nea Costică Lătăreţu! - Auziţi măi băieţi, luaţi repede o maşină şi mergeţi la sediu! Vă solicită Smarandache din arest, vrea să iasă la raport! Am plecat repede la municipiu, pe atunci şi la municipiu era un spaţiu de detenţie, şi am coborât în arest! Am solicitat celor care erau în tură să-l scoată pe Smarandache din cameră şi să ni-l aducă. - Ce- i Smarandache, ţi s-a făcut dor de noi? - l-a întrebat Lătăreţu cînd ne-a fost adus. – Te-ai învăţat cu noi şi-acum ne simţi lipsa? - Nu domnule colonel, v-am chemat să să mergem să luăm pastilele! Nu ne venea să credem! - Băi, băga-te-aş în pizda mă-tii, de Smarandache! – a izbucnit nea Costică. - Îţi baţi joc de noi? Nu puteai, mă, să ne spui de la început, în loc să ne fierbi cinci zile şi cinci nopţi? - Am crezut că n-aveţi probe, dom’le colonel! Am crezut că n-aveţi probe şi d’aia mă ţineţi în birou, în loc să mă duceţi în arest! Avea şi el logica lui, trebuie să recunosc! Ne-a spus unde sunt pastilele, toate, nu înstrăinase nimic din ele, în afara celor pe care i le dăduse cumnatului, Sincer, mă gândisem că monezile alea din aur de le găsisem la percheziţie erau preţul a niscaiva pastile! N-o nimerisem, din fericire! L-am scos pe Smarandache din arest, am luat o cazma şi o lopată de la pichetul de incendiu şi am plecat să recuperăm pastilele. Erau îngropate într-un crâng de salcâmi ce se găsea pe atunci la intersecţia Bulevardului Tineretului cu Calea Severinului, cam prin spatele bisericii Sfântul Nicodim de astăzi, pe unde începe strada Toporaşi. Cam în spatele caselor alea de lângă Penny Market! Am ajuns în acel crâng, Smarandache ne-a indicat un loc la rădăcina unui salcâm, i-am scos cătuşele şi l-am pus să sape! Fiind veniţi direct din poligon, nemaitrecând pe acasă să ne schimbăm, atât eu cât şi nea Costică, criminalistul şi şoferul, eram în uniforme! Veston, pantalon bufant, cizme, caschetă şi centură cu diagonală! Văzând patru miliţieni în uniforme care coboară un om încătuşat din maşină, spectacol destul de inedit pe atunci, trecătorii neobişnuiţi cu astfel de spectacol precum admiratorii de azi ai DNA-lui, au renunţat la treburile lor şi au început să se adune în jurul nostru! S-au strâns destui, până la sfârşit! Smarandache săpa, iar spectatorii se îmbulzeau pe marginea gropii, împingându-se unii în alţii, să vadă mai bine! Drăcos, Smarandache îi incita: - E un mort aici, să vedeţi! Din când în când în când, se oprea din săpat, îşî rânjea dinţii, şi se făcea cu cazmaua spre cei ce se inghesuiau, făcând totodată “Hîrrrrr’, din gură! Cei din faţa lui se speriau, şi dădeau să fugă, împingându-i şi călcându-i în picioare pe cei din spate! Smarandache se punea pe râs! Săpa ce săpa şi iarăşi, “Hîrrrrr,” repeta figura! - Potoleşte-te, Smarandache, făcea nea Costică, dar Smarandache, neam! Se distra teribil, ştia că n-avem ce-i face! În cele din urmă, groapa s-a adâncit iar cazmaua a lovit pachetul cu pastile. Criminalistul a venit pe marginea gropii şi l-a fotografiat. A scos apoi pachetul, l-a desfăcut şi a tras căteva flash-ri. Văzând însă pastilele, unii dintre spectatori, care lucrau la Prefabricate, aflată în cartier, ştiau de furt şi auziseră zvonul că n-o să-şi ia salariile întregi pentru că nu s-a făcut planul, au început să huiduie şi să se apropie ameninţători de Smarandache! Unii au aruncat chiar cu bulgări de pământ! Temându-ne de un linşaj, ne depăşeau cu mult ca număr, se adunaseră peste douăzeci de oameni, dacă nu chiar mai mulţi, am scos pistoalele din toc şi le-am armat demonstrativ. Gestul nostru hotărât i-a potolit pe turbulenţi şi aceştia au dat înapoi. Am luat pastilele şi autorul, ne-am urcat în maşină şi am demarat spre poliţie, în huiduielile mulţimii, la care Smarandache se strâmba, pe geam, şi căreia-i făcea semne obscene cu măinile încătuşate! Nu mai reţin la câţi ani de închisoare a fost condamnat Smarandache! Sub cinci, în orice caz, nu avea antecedente, era încadrat în producţie, element de care se ţinea seama pe atunci, şi avea familie numeroasă. În orice caz, peste vreo doi ani a dat Ceauşescu un decret de graţiere, era un act de clemenţă frecvent uzitat, iar eu am fost numit în comisia de stabilire a beneficiarilor, formată la penitenciar. Aşa era practica, se constituiau astfel de comisii la locurile de detenţie, din care făceau parte reprezentanţi ai instanţelor, procuraturilor, organelor de miliţie, penitenciarelor precum şi ai oficiilor forţelor de muncă. La punerea în libertate, foştii deţinuţi primeau şi repartiţia pentru un loc de muncă, în speranţa că, având un venit asigurat, vor renunţa la eventuale intenţii infracţionale. Ei, şi participând eu la lucrările comisiei, când se deschide uşa să intre ori să iasă unul dintre cei prezentaţi în faţa noastră văd că cineva, dintre cei care-şi aşteptau rândul pe hol, îmi făcea semne disperate, încercând să-mi capteze atenţia. M-am scuzat şi am ieşit pe hol. Când colo, Smarandache! - Ce-i, Smarandache, te bucuri că ieşi? - Ei, cum să nu mă bucur, mânca-ţi-aş, da’ am şi eu o rugăminte, că d-aia-ţi tot făceam semne! - Ce rugăminte Smarandache? - Păi să-mi dai şi mie repartiţie la Abator, să pot să vin şi eu de la servici cu o bucată-două de carne, pentru copii! - Măi, Smarandache, nici nu te văzuşi ieşit bine şi deja te gândeşti cum să ajungi înapoi? Dar pe la Salubritate, nu ti-ar sta ţie bine? Nu imi mai amintesc unde a fost repartizat. La Abator, în nici un caz! Şi acum mă gândesc uneori, dacă opacitatea lui Smarandache la argumente logice precum şi labilitatea sa, uşurinţa cu care trecea de la o stare de spirit la alta, nepăsarea faţa de soarta sa, se datorau unui deficit de intelect, unei inteligenţe precare, ori ascundeau o formă mai uşoară şi greu detectabilă a unei afecţiuni psihice. Ori dacă noi, cei care am insistat cinci zile şi cinci nopţi să obţinem o informaţie, când acelaşi rezultat l-am fi obţinut , poate, dacă l-am fi încarcerat in momentul în care am avut certitudinea că amprentele din magazie îi aparţin, aveam doagele întregi la mansardă? Poate ne dă un răspuns domnul George Vîlceleanu, master în psihologie, care ne face onoarea să fie membru al grupului nostrum. În cazul în care această povestire îi reţine atenţia, bineînţeles, şi o parcurge până la capăt!