Generalul ŞOSETĂ

Motto “Ioan Ciocea - Am trait si eu teroarea acestor conducatori Nuta si Mihalea. In plus va reamintesc ca alaturi de ei mai era si col.Campeanu al doilea loctiitor al lui Nuta. D-l. Bata nu stiu daca va mai aduceti aminte dar am avut o Sedinta de bilant la municipiu la care a participat col. Campeanu si col. Langa.. Fiecare sef de formatiune am raportat modul de realizare a unor indicatori. Pe fiecare col. Campeanu ne verifica pe loc daca datele pe care le raportam corespundeau realitatii. A fost prima data si ultima cand am transpirat in palma.”

Am ales ca motto pentru această amintire comentariul domnului Ioan Ciocea la articolul Febra lui Doru, postat zilele trecute. Fost şef al birourilor circulaţie, mai întâi, evidenţa populaţiei, mai apoi, pe vremea când eu eram tânăr ofiţer la Miliţia municipiului Craiova, domnul Ciocea este astăzi un prosper om de afaceri . Domnul să se îndure de noi, astfel încât să avem nevoie cât mai târziu de serviciile firmelor sale! Într+adevăr, în afara generalului Mihalea, generalul Nuţă, şeful Inspectoratului General al Miliţiei, deci al Miliţiei din întreaga ţară, mai avea alţi doi locţiitori, generalul Câmpeanu şi colonelul Moraru. Am vorbit doar despre Mihalea întrucât el era mai pregnant, mai cunoscut, şi extrem de dur. Ceilalţi doi erau mai şterşi, ca să zic aşa. În sensul că nu se vorbea aşa mult despre ei prin unităţi, în comparaţie cu ceilalţi doi. Dacă aveai însă de-a face cu ei, nu se ştie cum picai nici cu aceştia. Nu contest calităţile şi valoarea profesională a celor cauză care, indubitabil, au existat, alfel nu ar fi accedat la astfel de înalte funcţii. Înainte de a fi şeful Miliţiei, de exemplu, genaralul Nuţă fusese şeful Contrainformaţiilor militare. După revoluţie am citit că, în această calitate, acorda consiliere unui şef de stat din America Latină, oficial care îl remunera în aur pentru această activitate. Nu ştiu dacă-i adevărat ori doar o legendă, însă, presupunând că aşa a fost, nu de fraier îl alesese acel preşedinte consilier. Spuneam deci, că au avut şi calităţi indubitabile şi au făcut şi lucruri bune la viaţa lor. Eu prezint însă aici modul în care erau percepute la nivelul de jos anumite trăsături negative ale lor. Îngroşate probabil, fiind cunoscut fenomenul de distorsiune a zvonurilor. Nu am lucrat direct cu domniile lor, nu i-am cunoscut direct, aşa cum l-am cunoscut pe domnul Langa, de exemplu. Iar în ocaziile, rare ce-i drept, în care am avut ocazia să-i întâlnesc, percepţia era deformată inevitabil de poveştile care circulau despre ei. Trei dintre cei patru corifei ai Miliţiei au avut un sfârşit tragic. Elicopterul, care se deplasa pe un traseu prestabilit şi în care se aflau încătuşaţi de scaune generalii Nuţă şi Mihalea, arestaţi în trenul în care se întorceau de la Timişoara în capitală după căderea lui Ceauşescu, a fost doborît deasupra unei unităţi militare din judeţul Alba, toţi cei aflaţi la bord pierind în flăcări. Colonelul Moraru, arestat, s-a sinucis în celulă, zice-se. Cred însă că îţi trebuie multă determinare să te spânzuri de calorifer, picioarele aflându-se pe podea. Să stai pe podea şi să tragi atât de puternic, încât să-ţi învingi instinctul de conservare... determinare, nu glumă! Cine ştie ce s-o fi întâmplat acolo! În sfârşit! Judiciariştii şi criminaliştii ştiu mai bine dacă e posibil aşa ceva! Spuneam că chiar dacă nu erau aşa cunoscuţi ca Nuţă şi Mihalea, nu ştiai cum iese nici dacă te intersectai cu ceilalţi doi! În toamna lui 84 am fost trimis la un curs de reciclare, la şcoala de pe Olteniţei. Pe linie economică. Din Dolj a mai mers Tudor Jean, pe linie judiciară şi Ţacu Ionel, care era şeful miliţiei din Filiaşi, în seria respectivă fiind şi un curs la care participau şefi de organe municipale şi orăşeneşti de miliţie. Cursul avea o durată de 45 de zile, deci cam şase săptămâni. Ne aşteptam la o viaţă dulce, după cum spuneau cei care mai fuseseră pe acolo. De sâmbătă de la prânz până luni dimineaţa eram liberi, putând veni deci acasă! În condiţiile în care, la serviciu fiind, abia dacă aveam o jumătate de zi liberă, duminica după amiaza! Ori, la reciclare fiind, ce însemna un drum de trei ore cu trenul, până la Craiova. De-abia aveai timp să mănânci o friptură la vagonul restaurant! Până îţi aducea comanda, până mâncai, până tăinuiai ceva cu colegii din judeţele de pe traseul acceleratului la şpriţul de după, odată auzeai pe geam „M-a făcut mama oltean” în difuzoarele de pe peron! Numai că doar o singură dată am apucat să venim acasă. Pe la mijlocul celei de-a doua săptămâni, în şcoală a descins un numeros colectiv de ofiţeri de la I.G.M., condus de generalul Câmpeanu! Percheziţii în clase, în dormitoare, în birourile cadrelor şcolii, apelul cadrelor aflate la reciclare... Din câte aveam să aflăm ulterior, la urechile înaltei comenzi a miliţiei ajunseseră ceva zvonuri despre viaţa dulce din şcoală. Se spunea că cei din judeţele mai binecuvântate în podgorii, peşte şi alte bunătăţi gastronomice veneau cu portbagajele pline, în schimbul cărora erau scutiţi cu săptămânile de prezenţa la cursuri. C- o fi fost aşa, că n-o fi fost, nu ştiu, cert este că după masa de seară prin dormitoare ardelenii scoteau slana şi sticla de pălincă, moldovenii sticlele de Odobeşti, Panciu, Cotnari, care de pe unde era, cei de pe la Tulcea tot felul de peşte afumat, batog şi alte specialităţi din Deltă, apoi pune-te, neică, pe poveşti până spre dimineaţă! Trai nineacă! După percheziţii s-au confiscat toate alimentele, sticlele şi bidoanele ce s-au găsit pe la dormitoare. Unii dintre cei care s-au prins ce se întâmplă, au reuşit să salveze câte ceva, transferând bunătăţile în portbagajele autoturismelor parcate pe străzile din preajma şcolii! A doua zi, la prima oră, am fost adunaţi pe platou iar generalul Câmpeanu ne-a comunicat concluziile controlului şi măsurile dispuse. S-au suspendat toate învoirile şi permisiile, cu excepţia unei învoiri lunare, duminica între orele 14 - 19. Pentru a nu ne plictisi în şcoală pe timpul weekend-ului, urma să fim duşi la munci agricole. În şcoală, program strict, ca în primul an de şcoală militară! Nasol, ce mai! Ce a fost mai nasol, şi nu ne-a fost comunicat atunci, dar aveam să aflăm peste doar câteva zile, a fost măsura contactării, instruirii şi dirijării reţelei informative a celor de la contrainformaţii, ce funcţiona în rândul nostru, după buna practică a acelor vremuri. Negândindu-ne la asta, mulţi au călcat pe bec! Peste câteva zile generalul a apărut din nou, şi după efectuarea unor verificări sumare a informaţiilor ce-i fuseseră puse la dispoziţie, ne-a adunat pe platou şi a comunicat măsuri disciplinare. Şeful formaţiunii de evidenţa populaţiei de la Giurgiu a fost mutat disciplinar la Suceava pentru că într-o seară, după stingere, a ieşit din şcoală în stradă şi a mers la autoturism să mănânce ceva din portbagaj deoarece macaroanele şi ceaiul servite la sala de mese nu-i potoliseră foamea! Exmatriculat de la curs, a doua zi trebuia deja să se prezinte la noua unitate. La fel şi ajutorul ofiţerului de serviciu, un şef de circă din Bucureşti aflat la curs care, răspunzând de punctul de control, permisese giurgiuveanului ieşirea pe poartă! Mutat şi el la dracu’ cu cărţi! Câţiva ardeleni, care salvaseră o şuncă şi o rudă de cârnaţi, ascunzându-le pe undeva şi care, văzând că zilnic se fac controale prin dulapuri şi prin pupitrele băncilor, au mers în pauza mare la dormitor, le-au scos din ascunziş şi le-au mâncat pentru a nu fi confiscate. Fiind văzuţi şi daţi în primire de o sursă, ardelenii au fost exmatriculaţi şi trimişi la unităţile de care aparţineau, unde urmau să execute câte 10 zile de arest la garnizoană. Generalul venea aproape zilnic în şcoală, participând uneori şi la inspecţia de dimineaţă. Pentru că la o astfel de inspecţie i-a pus pe unii să se descalţe pentru a se asigura că aveau ciorapi curaţi, asemenea unui căprar din armată, unul dintre cursanţi l-a potcovit cu porecla de „generalul Şosetă!” În prima duminică de după descinderea colectivului de control, am fost duşi la munci agricole, pe terenul unei C.A.P. din jurul capitalei. Terenul era cultivat cu sfeclă furajeră. Am fost repartizaţi pe rânduri, şi am primit ordin să recoltăm sfecla, fără a ni se pune la dispoziţie vreun hârleţ (aşa i se spune în zona mea furcii ăleia mici, cu doi colţi îndoiţi, destinată special dezgropării sfeclei) ori vreo altă unealtă! Eram în uniformă de-aia de şcoală, ca de militar în termen, încălţaţi cu bocanci militari. Loveam sfecla cu bocancii până se dezgrădina din pământ, apoi o trăgeam cu mâinile! Mergea extrem de greu! La un moment dat, Tudor Jean, care se căznea pe rândul alăturat, îmi zice: - Băi, Iancule, norocoşi mai sântem! - De ce, Jane, unde vezi tu noroc? - Sântem norocoşi, face Jean, că nu este şi domnul colonel Balaci la cursul ăsta de şefi de miliţie! Că, dacă era, trebuia să-i scoatem şi lui rândul la capăt! Colonelul Balaci era şeful miliţiei craiovene, şeful nostru comun! Am râs mânzeşte şi am acceptat că aşa este, dacă privim problema aşa. Suntem norocoşi! Următoarele două duminici le-am petrecut tot pe câmpul ăla de sfeclă. Pe atunci, fiind doar o zi liberă pe săptămână, sâmbăta aveam cursuri! A venit apoi duminica destinată învoirii generale! Ne-am ferchezuit şi, după masa de prânz, îmbrăcaţi civil, am plecat în oraş! Unde să te duci când, cu mijloacele de transport de atunci, până în centru făceai o oră? O oră dus, o oră întors, îţi mai rămâneau trei ore mari şi late! Puteai urmări un film dacă aveai noroc să găseşti bilet şi dacă orele spectacolului băteau cu orele rămase la dispoziţie. Aşa că cei mai mulţi s-au înfundat La Geamuri, cum i se spunea unui restaurant aflat pe Şoseaua Olteniţei, la doar o staţie de tramvai de şcoală, ori prin bodegile din preajma Pieţei Sudului, vechea Mandravelă din romanele lui Eugen Barbu! Norocul meu a fost că nu ieşisem bine din şcoală când am văzut doi copii frumoşi, un băieţel şi o fetiţă, care îmi zîmbeau cu toată lumina sufletului lor frumos de prunci nevinovaţi întipărită pe chip! Erau copii unui prieten din copilărie care mă cunoşteau de la ţară şi despre care nici nu ştiam că locuiesc în apropiere. M-au luat pe sus şi m-au dus ca pe un trofeu acasă, la părinţii lor! Am petrecut o după amiază plăcută, încălzită de flacăra amintirilor comune. La ora apelului am fost pe platou! Nimic deosebit, unii doar păreau mai guralivi, mai veseli. A doua zi, însă, aveam să aflăm cu stupoare că, într-un alt pavilion decât cel în care dormeam noi, a fost ceva agitaţie, unii s-au luat la harţă, ba vreo doi îşi împărţiseră chiar şi niscaiva pumni! Principiale, conştiincioase şi, mai ales, dornice de a parveni, sursele şi-au făcut mintenaş datoria. Până în prânz generalul Şosetă şi-a făcut apariţia însoţit de cei de la cadre! Anchetă la cataramă! A doua zi, adunaţi în sala de festivităţi a şcolii, aveam să aflăm din surse autorizate ce se întâmplase! Sub influenţa unor pahare în plus, între unii cursanţi se încinsese o dispută. Nefiind clarificată până la ora întoarcerii, disputa a continuat după apel, în dormitor, soldăndu-se, după cum am spus, şi cu doi-trei pumni! Ar fi rămas doar o ceartă între prieteni, cred, dacă nu i s-ar fi dat atâta importanţă! După ce a prezentat starea de fapt şi a înfierat faptele celor în cauză cu mânie proletară, generalul a dat citire măsurilor dispuse! Extrem de dure! Nu le reţin exact, au trecut atâţia ani! În orice caz, protagoniştii scandalului şi cei care au stat cu ei la masă, în restaurant, au fost trecuţi în rezervă! Imediat după şedinţă şi-au făcut bagajul, supravegheaţi, apoi au fost duşi la gară sub escortă, care a rămas în gară până trenurile celor în cauză s-au îndepărtat, probabil pentru ca şefii să fie siguri că foştii ofiţeri nu se vor duce la conducerea ministerului ori pe la Comitetul Central, Doamne fereşte! Zic şi eu că doar nu ştiu ce-o fi fost în capul lor! Revin în sala de festivităţi! Aşa se numea, că doar numai festivitate nu putea fi măcelul de acolo! În afara celor trecuţi în rezervă, s-au mai pronunţar şi alte sancţiuni! Printre care, am auzit: - Locotenent major Ţacu Ionel, de la Miliţia judeţului Dolj, exmatriculat de la curs şi zece zile de arest pe care-l va executa la prezentarea în unitate! După ce a prezentat toate măsurile disciplinare dispuse, generalul Câmpeanu a întrebat dacă are cineva ceva de raportat! Se ridică Ţacu, se prezintă regulamentar: - Tovarăşe general maior, sunt locotenentul major Ţacu Ionel de la Miliţia judeţului Dolj, vă rog să-mi permiteţi să raportez! Aş dori să ştiu de ce am fost pedepsit, eu sunt cazat în alt dormitor decât cel în care a fost scandalul, dormeam la acea oră, nici măcar nu am auzit nimic, sunt şi în altă clasă, iar în oraş am fost singur, m-am înapoiat la timp, nu am avut nici o implicare în eveniment! - E adevărat, raspunde generalul, dar s-a stabilit informativ că aţi servit masa în acelaşi restaurant în care s-au aflat cei implicaţi în eveniment! E adevărat, nu la aceeaşi masă cu ei, dar aţi fi avut posibilitatea să observaţi că aceştia consumă băuturi alcoolice în cantităţi mai mari decât se cuvine şi să interveniţi pentru a-i opri! - În ce calitate, tovarăşe general maior? - În calitate de coleg, tovarăşe ofiţer! Staţi jos! Pedeapsa rămâne! “Şi - mi-a povestit după un timp Ţacu, cu care fusesem coleg de promoţie, la un şpriţ, la Negraia - am plecat din şcoală cu o săptămână înainte de a termina cursul, cu o inimă aşa de grea... Cu cât se apropia trenul de Craiova, cu atât mi se făcea inima şi mai grea... Cum să mă prezint eu acuma la tovarăşul colonel Langa să-i spun că am fost pedepsit? – îmi spuneam; mai ales când ştiam cât este de aspru, de sever! Îmi venea să intru în pământ! Am ajuns în Craiova şi m+am prezentat la inspectorat, la cabinetul domniei sale! - Ce-i măi! Ai terminat, gata? Te-ai prezentat la serviciu? - Nu am terminat, tovarăşe colonel! Am venit mai repede că am intrat într-o belea! I-am raportat totul şi i-am întins nota de arest, întocmită de cei din şcoală! A luat nota de arrest, s-a uitat la ea, şi a zis apăsat, cu accentual ăla al lui de ardelean: - Dă-i, măi, în pizdă la mumă-sa! Ce voiau să facă ofiţerii în doar patru oare de învoire, după o lună de cazarmă? Să se ducă la teatru? Aveau timp? Şi pentru ce aveau timp? Şi-atunci, unde puteau să se ducă, decât la cârciumă? A pus apoi mâna pe telefon şi a cerut comenduirea garnizoanei. (Pedepsele cu arest se executau la comenduirea garnizoanei, pe strada Frunze, General Dragalina astăzi, sub paza celor de la armată!) - Tovarăşe maior Ionele, i-a spus apoi şefului comenduirii, vezi că vine un băiat de-al meu la dumneata, cu o notă de arest! Îi faci formele, te rog, apoi îi dai drumul să vină la mine, la serviciu! Am nevoie de el aici, să rezolve AN-uri, să-mi prindă infractori, nu să stea la dumneata să citească regulamente militare. Pe-astea le ştie el, exact atât cât este nevoie!” Şi aşa am făcut! N-am executat o zi de arest! Parcă zburam, când am plecat de la tovarăşul colonel Langa, aşa uşurat mă simţeam!”- şi-a încheiat Ţacu povestirea!