Comisia de cadre

Într-o povestire anterioară, ''Dinozaurii'', v-am povestit cum după transformarea Poliţiei Regale în Miliţie au fost îndepărtaţi din aparat vechii poliţişti fiind înlocuiţi cu nou veniţi fideli regimului, fără prea multă ştiinţă de carte. În timp aceştia şi-au completat studiile, împinşi de nevoia modernizării instituţiei şi de completarea pierderilor inerente cu tineri cu studii corespunzătoare, absolvenţi de liceu şcoliti apoi în şcolile de ofiţeri şi chiar absolvenţi de studii superioare, al căror număr sporea pe zi ce trece. Pentru a nu fi îndepărtaţi din aparat, vechii miliţieni au urmat cursuri serale la liceele existente în zonele în care lucrau unde, având în vedere poziţiile pe care le ocupau în respectivele localităţi, erau trataţi cu multă bunăvoinţă, fiind deseori "ajutaţi" să promoveze cu uşurinţă şi rapiditate examenele necesare. Directorul unui liceu din capitală, Grigorescu parcă se numea, devenise chiar celebru în epocă, fiind extrem de popular în rândul ofiţerilor de miliţie şi securitate, întrucât îşi transformase şcoala într-un fel de Spiru Haret al zilelor noastre, condiţia pentru a o absolvi şi a obţine diploma fiind doar aceea de a te înscrie şi a avea legitimaţie tip MI. Aşa cum spuneam în povestirea respectivă, la venirea mea în aparat încă existau destui din categoria acestora, mulţi dintre ei chiar pe funcţii importante. Ceea ce am spus mai sus despre ei nu înseamnă că nu ştiau meserie, avuseseră destul timp să o înveţe şi să se perfecţioneze, ci doar că erau deficitari la capitolul cultură generală şi, poate, la modul în care relaţionau. După ce lucrasem mai bine de şapte ani la Biroul economic al Miliţiei municipiului Craiova, unde mă remarcasem prin rezolvarea câtorva cazuri destul de complexe şi interesante, fusesem promovat la Miliţia judeţeană într-o funcţie, ofiţer cu învăţământul, în care eram subordonat direct şefului acestei instituţii, colonelul Nicolae Langa. După nici doi ani pe această funcţie şeful mă însărcina să redactez o mare parte din materialele de analiză şi bilanţ necesare atât comenzii unităţii cât şi domniei sale, personal. Acest fapt nu rămăsese confidenţial, ci era cunoscut de majoritatea ofiţerilor cu funcţii de conducere din inspectorat, care mă apreciau pentru că "aveam condei", cum se spunea pe atunci. Totodată, faptul că lucram direct cu şeful, mă făcuse cunoscut şi ofiţerilor din Inspectoratul General al Miliţiei, veniţi la Dolj cu sarcini de control ori cu diferite misiuni care, potrivit reglementărilor, trebuiau să se prezinte mai întâi la şeful miliţiei judeţene. Şi unii dintre aceştia m-au apreciat, vorbind probabil şi altora, despre mine, astfel că am intrat în atenţia celor de la cadre ca propozabil pentru o funcţie de conducere. Astfel că într-una din zilele verii lui 1989 m-am trezit convocat la sediul Inspectoratului General al Miliţiei, unde urma să mă prezint în faţa comisiei de cadre. Pe atunci promovările, cel puţin de la un anumit nivel, nu se făceau în cadrul aceluiaşi judeţ, ci erai transferat pe funcţia vacantă dintr-o altă unitate de miliţie. Cei de la cadre întocmeau lista cu cei propozabili pentru funcţia respectivă, listă pe care o prezentau comenzii IGP-ului, care emitea ordinul de numire. În prealabil însă, cei propozabili trebuiau să se prezinte în faţa comisiei de cadre, condusă de şeful IGM ori unul dintre adjuncţii săi, în componenţa căreia intrau şefii direcţiilor principale, şeful cadrelor şi, bineînţeles, secretarul comitetului de partid ori al consiliului politic, că nu mai reţin exact cum se numea structura aia politică de la nivelul cel mai înalt al militiei. Eram foarte stresat, cei care aţi trăit acele vremuri ştiţi ce însemna să te prezinţi în faţa generalului Nuţă ori a lui Mihalea, supranumit în aparat Omul Negru. Îmbrăcat în ţinută militară, cu veston, cizme, centură cu diagonală şi mănuşi fine din piele, cum prevedea regulamentul, chit că afară se topea asfaltul de căldură, am intrat în încăperea respectivă de la etajul întîi al sediului din Ştefan cel Mare, după ce în prealabil aşteptasem destulă vreme pe un hol, împreună cu alţi câţiva ofiţeri veniţi ca şi mine din ţară, care parcă aşteptau să fie duşi la tăiere, nu să fie promovaţi. Asta pentru că secretomania era aşa de mare încât nici unul dintre noi nu ştiam unde urma să fim promovaţi, dacă le plăceam celor din comisie. Te puteai trezi mutat la celălalt capăt al ţării, unde nu cunoşteai pe nimeni, soţia urma şi ea să-şi părăsească serviciul, copiii şcolile, iar acolo altă casă, zugrăveşte-o, mută-ţi mobila, se ducea naibii satisfacţia recunoaşterii meritelor profesionale. Am intrat în încăperea respectivă spuneam, era plină de ofiţeri superiori cu bolovani pe umeri, cum spuneam celor cu grade înalte datorită stelelor de dimensiuni mai mari de pe epoleţi. De emoţie şi stres nici nu am reuşit să disting bine cine era înăuntru, deşi pe majoritatea şefilor de direcţii îi cunoşteam din vedere, conduseseră colective de control în judeţul în care lucram, le văzusem fotografiile în revista ministerului, ''Pentru Patrie'' ori în ziarul de armă, ''În slujba patriei''! Vedeam doar roşu, culoarea predominantă a încăperii, un imens covor persan în ale cărui culori domina un grena închis, fotolii mari din pluş roşu, scaune cu tapiseria de aceeaşi culoare, draperii mari, grele, din catifea roşie la ferestre! - Să trăiţi! Sunt căpitanul Bâţă din Miliţia judeţuţui Dolj, m-am prezentat la ordinul dumneavoastră! – am rostit râspicat formula regulamentară! Nu mi s-a răspuns şi nu am fost invitat să iau loc. Am râmas acolo, în poziţie de drepţi, lângă tocul uşii, ţintuit de privirile celor din comisie, ca un condamnat în faţa completului de judecată! - De unde ştii că ai condei? – m-a luat prin surprindere prima întrebare. Zic m-a luat prin surprindere întrucât neştiind pentru ce funcţie eram propozabil, (nici până azi nu am aflat) nu mă pregătisem pentru ceva anume. Mă aşteptam însă la o întrebare de natură profesională, sens în care în zilele dinaintea prezentării tocisem principalele ordine şi instrucţiuni care reglementau diversele domenii ale muncii de miliţie. De aceea întrebarea m-a luat prin surprindere şi m-a descumpănit puţin! Ar fi trebuit să răspund scurt şi cuprinzător că nu eu m-am caracterizat aşa, că asta este părerea altora despre mine. În loc de asta, m-am complicat şi m-am gândit s-o iau dinainte de plebicist, povestindu-le cum, elev fiind, publicam diverse materiale în revista liceului, care fuseseră apreciate de profesorii mei. În consecinţă, am început, total neinspirat - Ştiţi, eu am fâcut liceul la zi şi..... Nu am apucat să-mi termin fraza, am fost întrerupt brutal de urletul isteric al unuia dintre membrii comisiei! - Ieşi afarăăăă!