Ciracul lui Nilă

Motto: "Toderici ridică fruntea din carnet, vru să spună ceva, buzele i se mişcară şi strânse carnetul în mâini. Începu apoi să strige mai departe. Din rândurile de premilitari, glasul celui strigat răspundea cu putere, făcând să răsune satul până departe. Într-un timp, învăţătorul trase aer piept, îşi desfacu picioarele şi începu să urle, hotărât să întreacă glasurile care răspundeau: - Tudor Marin ! strigă el. - Prezent ! răspunse flăcăul tot atât de tare. - Terci Minică ! - Lipsă ! - Teculescu Ion ! - Prezent ! - Tărbacă Anghel ! - Lipsă ! - Moromete Nilă ! urlă din toate puterile Toderici. - Prezent ! răspunse atunci Nilă încet şi scârbit şi un hohot de râs urmă răspunsului său, cutremurând acea parte a satului până departe." Marin Preda, Moromeţii, volumul întâi Aflând că în partea a doua a acestei luni, septembrie, în satul teleormănean Talpa vor începe filmările la o peliculă inspirată din volumul al doilea al Moromeţilor, am purces să recitesc capodopera lui Preda. O fac întotdeauna cu plăcere, Marin Preda numărându-se printre autorii mei preferaţi, unul dintre motive fiind satul copilăriei mele pe care-l regăsesc în scrierile sale. Nici un alt autor nu s-a calchiat mai bine pe amintirile mele despre lumea satului în care am copilărit, cu excepţia, poate, a lui Jean Băileşteanu cu al său Drum în tăcere! De câte ori recitesc Moromeţii păţania lui Nilă cu învăţătorul Toderici la premilitară îmi readuce în memorie o întâmplare din şcoala militară asemănătoare până la un punct, al cărei erou a fost un moldovean bine făcut dar cam molcom de felul lui, originar de prin părţile Sucevei, Vasile G. Deşi şcoala era militară, pentru elevii de la arma miliţie în programă predominau materiile specifice ştiinţei dreptului şi orele de specialitate de la disciplinele unu şi doi. Pregătirea militară se desfăşura în limita a două ore săptămânal, la care se adăugau cele douăzeci de minute zilnice de pas de defilare pe platou, în sunetele fanfarei, înainte de a intra în sălile de curs, plus o zi pe trimestru în care fiecare batalion efectua, cu raniţa în spate, un marş de infanterie cale de 20-30 de kilometri. Se adăugau câteva alarme de exerciţiu şi săptămâna petrecută în tabăra de la Drajna, din preajma Vălenilor de Munte, unde într-adevăr, ne ieşea milităria pe nas. Cele două ore săptămânale de pregătire militară se desfăşurau, de regulă, în pădurea Băneasa, sub îndrumarea comandanţilor de companie, ofiţeri tineri, locotenenţi majori şi căpitani. În primii doi ani de şcoală comandantul meu de companie a fost locotenentul major Florin Manole, de care-mi amintesc cu plăcere, un ofiţer prezentabil, tras prin inel, brunet, cu mustaţă. Dezgheţat, destupat la minte, aveam să-l reîntâlnesc peste mai bine de zece ani ca aghiotant al primului ministru de interne de după căderea comunismului, Doru Viorel Ursu! În ziua în care s-a petrecut întâmplarea despre care povestesc, efectuam instrucţie de front pe un teren viran cu o lăţime de vreo sută şi ceva de metri, aflat în stânga şcolii, cam în dreptul blocului alimentar şi al poligonului de tir. Urma să avem o inspecţie şi repetam prezentarea din formaţie. - Măi băieţi, ne spunea Manole, aveţi grijă că membrii comisiei de control sunt militari de carieră, ofiţeri de la trupele de securitate. Acestora le place să vorbiţi tare, milităreşte! Chiar dacă spuneţi o prostie, să o spuneţi cu voce tare, răspicată, siguri pe voi, şi vă asigur că o să le placă, o să vă aprecieze! O să facem o repetiţie, eu o să vă numesc după funcţia din pluton iar voi, cei numiţi, vă spuneţi tare, răspicat, gradul şi numele! E clar? - E clar, tovarăşe locotenent major ! am răspuns noi. - Bun, începem atunci ! Pistolar unu din grupa a doua! - Elev caporal Madac Traian, ordonaţi ! a raspuns tare cu o voce sonoră, clară, colegul meu de bancă, originar de pe lângă Târgu Mureş. - Foarte bine ! Dar chiar mai tare, dacă se poate! Puşcaş- mitralior din grupa-ntâia! - Elev caporal Ariciu Ion, ordonaţi ! a urlat campionul nostru la aruncarea grenadei, originar din Vipereşti, Buzău. - Excelent! Pistolar opt din grupa a treia - Elev caporal Vlad Barbu ! a strigat răspicat, la rândul său, viitorul chestor de poliţie. Locotenentul major Manole a continuat să ne numească. Ca şi consătenii lui Nilă Moromete la premilitară, şi noi de ambalasem şi urlam din ce în ce mai tare, căutând să-l depăşim în intensitate pe cel ce răspunsese înaintea noastră. - Puşcaş mitralior din grupa a treia ! l-a nominalizat ofiţerul pe altul dintre noi. - Elev caporal G. Vasile ! rupe ritmul cu o voce moale, molcomă, calmă şi abia auzită, în comparaţie cu strigătele de dinainte, suceveanul nostru. Descumpănit, Manole a rămas tăcut cateva clipe. Apoi a izbucnit: - Băăăî, tu unde-ai fost pînă acuma? Nu i-ai auzit pe ceilalţi? Sau te gândeai la gagică, erai prin nordul Moldovei nu cu noi aici? Ai grijă cum răspunzi! Fii atent aici ! Puşcaş mitralior din grupa a treia ! - Elev caporal G. Vasile ! răspunse la fel, pe acelaşi ton, colegul nostru. - Băi, Vasile, tu nu eşti întreg la minte? Pentru cine vorbesc eu aici? Răspunde tare şi răspicat, cum au răspuns ceilalţi. Cu cât mai tare, cu atât mai bine! Atenţie! Puşcaş mitralior din grupa a treia ! strigă tare Manole, pentru a-l stimula pe Vasile. - Elev caporal G. Vasile ! răspunse molcom moldoveanul. Exasperat, locotenentul major îşi scoase batista din buzunar, apoi cascheta, şi se sterse îndelung pe frunte. După ce se calmă, se acoperi din nou, băgă batista în buzunar şi întrebă: - De unde eşti de loc, Vasile? - Din Suşeava, tovarăşie locotenent major ! - Chiar din oraş, din Suceava? - Nu, dintr-un sat din judieţul Suşeava! - Bun, deci eşti de la ţară, nu de la oraş. - Da, die la ţară. - Şi acolo, la ţară la tine, în copilărie ori mai încoace, când te-ai mărit, n-ai fost niciodată cu oile la păscut? - Ba da, am fost. - Bun, atunci închipuieţi că eşti cu oile la păscut şi acestea au rupt-o la fugă vrând să intre într-un lan de porumb. Iar tu strigi cât poţi de tare la ele, pentru a le împiedica să intre în lan ! Ti-e clar? - Da ! - Bun atunci ! Atenţie ! Puşcaş mitralior din grupa a treia ! - Bîrrrrrr ! s-a auzit puternic glasul lui Vasile. Nu mai ştiu dacă hohotul de râs care a urmat a cutremurat pădurea din spatele nostru, precum partea aceea de sat cel al flăcăilor lui Nilă Moromete, dar ştiu că l-a făcut pe Manole să-şi azvârle de râs cascheta de pământ atât de tare că i-a sărit cucul cât colo !