Amfibia

Într-un comentariu la anunţul meu din 20 iulie privind decesul fostului plutonier adjutant de la Poliţia municipiului Craiova, CONSTANTIN CÂRTOG, expertul criminalist DORU FLORESCU a amintit microbuzul inscripţionat ''LABORATOR CRIMINALISTIC'' pe care-l conducea nea Costică şi care, pentru a fi pornit, trebuia împins. Confirm amintirile lui Doru Florescu şi le dezvolt puţin, comentariul acestuia trezindu-mi şi alte amintiri din acei ani. Pentru a uşura pornirea microbuzului hodorogit pe care lucra nea Costică, acesta avea grijă să-l parcheze întotdeauna pe strada Transilvaniei, stradă ce porneşte din faţa fostului sediu al Miliţiei municipale de pe Libertăţii, sediul Secţiei 1 Poliţie de astăzi, şi coboară în pantă spre Câmpia Izlaz, paralel cu gardul Facultăţii de Agronomie. Astfel, după ce pasagerii lui nea Costică împingeau puţin, microbuzul o lua la vale, motorul pornea, iar ofiţerii trebuiau să sară în el din mers. Pe atunci, la municipiu funcţiona o grupă de evenimente care se deplasa prima la solicitările cetăţenilor şi verifica aspectele sesizate. Dacă era cazul, se solicita prezenţa echipei de cercetare a locului faptei, dacă nu, rezolvau pe loc ceea ce era de rezolvat. Din grupa deevenimente făceau parte maiorul Duţescu, un ofiţer în vârstă, cam neşcolit, din categoria celor pe care i-am prezentat într-un alt articol, ‚,Dinozaurii’’, locotenentul major Tache Dumitrescu, un ofiţer mucalit, hazos, şi Sandu Dănănae, fost şef al Postului de miliţie Podari şi viitor şef al judiciariştilor de la municipiu, apoi al Poliţiei craiovene, care lucrau în ture, un ofiţer pe schimb. Îmi amintesc că Tache Dumitrescu numea în derâdere microbuzul lui nea Costică ''labohrateuhrul'', rotunjindu-şi buzele şi franţuzindu-i numele inscripţionat pe laterale. Într-o noapte a acelor ani de început ai deceniului ’80, în timp ce eram în echipa de cercetare, ofiţerul de serviciu a fost sesizat despre un scandal în care erau implicat un grup numeros de persoane, ce se afla în curs de desfăşurare în zona unui grup de case ce se afla pe la rampa militară. Un craiovean, muncitor pe un şantier de construcţii dintr-o altă localitate, venise acasă pe neaşteptate şi-şi găsise nevasta încârligată cu-n crai de cartier. Cei doi amanţi se baricadaseră în locuinţă, soţul înşelat îşi chemase neamurileş care locuiau în zonă, şi împreună asediau casa respectivă, pentru a pune mâna pe îndrăgostiţi şi a le aplica o sfântă corecţie, după mintea şi puterile lor. Tot aici veniseră şi rudele fantelui, care locuiau tot în cartier, şi care voiau să-l apere, să-l scape de mânia soţului încornorat. Treziţi din somn de larma asediului, vecinii sunaseră la miliţie, pentru a preîntâmpina o eventuală nenorocire. Având în vedere datele furnizate de cel care sesizase scandalul, referitoare la implicarea unui număr mare de persoane, ofiţerul de serviciu a adunat toate cadrele care se găseau în sediu la ora aceea din noapte, indiferent de compartimentul în care lucrau, şi ne-a trimis la faţa locului. Ne-am îmbarcat din mers în microbuzul lui nea Costică, în "Labohrateuhr", după ce mai întâi îl împinsesem la vale pe strada Transilvaniei, până am auzit motorul c-o luase, şi ne-am deplasat spre rampa militară. Ajuns la casa cu pricina, în faţa căreia se afla un grup de persoane care vociferau şi gesticulau, nea Costică a dat o sirenă, pentru a le atrage atenţia, iar noi am vrut să coborâm, pentru a interveni şi a-i potoli pe cei din curte, care se agitau şi strigau în faţa uşii şi ferestrelor. Numai că nu am reuşit, uşile rablei se blocaseră şi nu au vrut cu nici un preţ să se deschidă, oricât ne-am străduit, împingând şi lovind în ele. În disperare, am deschis geamurile microbuzului şi am început să strigăm pe geam la scandalagii, cerându-le să înceteze! Cred că priviţi din afară eram tare caraghioşi noi, majoritatea îmbrăcaţi în uniformă, agitându-ne în microbuz şi strigând pe geamuri, ca în manualul de tactică: "- Încetaţi! Miliţia! Încetaţi! Miliţia!' În cele din urmă scandalul a încetat de la sine, într-un mod inedit. Milindu-se de noi, scandalagii s-au oprit din agitaţie şi vociferări, unindu-şi eforturile pentru a ne scoate din microbuz. În râsete şi veselie generală!

Peste o vreme microbuzul a fost dat în cele din urmă la casat, i-ar nea Costică Cârtog a primit unul dintre cele câteva autoturisme ARO noi, albastre, repartizate Miliţiei municipale pentru a fi folosite ca patrulel auto şi pentru deplasarea la evenimente. Doru Florescu, criminalistul, mi-a povestit că într-o zi urâtă şi ploioasă de noiembrie, echipa operativă se deplasa cu noul autoturism condus de nea Costică pentru a cerceta locul faptei unei infracţiuni ce fusese comisă undeva în tancodrom, dincolo de Lacul Tanchiştilor, spre Amaradia. Din echipă făcea parte şi Rădoi Romel, tânăr locotenent din ultima promoţie, repartizat de vreo două luni la Biroul Judiciar. Ajunşi la lac, nea Costică s-a înscris pe drumul ce-l ocolea. Mucalit, dorind să glumească pe seama bobocului, Doru Florescu îi zice: - De ce-o iei pe aicea, nea Costică, sa ocolim atâta drum? Cuplează elicea şi ia-o direct peste lac, că ajungem imediat! Prinzându-se la figură, nea Costică-i răspunde: - Aş cupla-o, tovarăşe locotenent major, dar aruncă apă de-asta murdară şi murdăreşte maşina. E păcat de ea că e nouă, va trebui sa frec la ea, să o spăl pe urmă, şi nu prea am chef! Mai bine ocolesc! La care Rădoi Romel, care, de curiozitate, făcuse ochii mari când auzise de elice, zice surescitat: - Zău? E amfibie? O spăl eu, nea Costică, pe ochii mei, o spăl eu! Dar bagă elicea, te rog eu, şi ia-o peste baltă, că n-am vazut niciodată amfibie!