Accidentul

În luna ianuarie 1987, data exactă nu o mai reţin, ne-a fost sesizată spargerea magaziei de materiale electrice a Combinatului Chimic. Ne-am deplasat la faţa locului ambii ofiţeri care răspundeam de combinat, eu şi Ilie Vilău, însoţiţi de ofiţerul criminalist, Doru Florescu. Fiind vorba de un obiectiv asigurat cu pază, deşi era vorba de o infracţiune de natură judiciară, competenţa de cercetare şi responsabilitatea identificării autorilor ne revenea nouă, celor ce asiguram supravegherea informativ- operativă pe linia muncii de miliţie economică a obiectivului Magazia de materiale electrice, împreună cu alte câteva magazii, era amplasată în partea de vest a combinatului, într-un şir de blocuri paralelipipedice din beton, aşezate unul în prelungirea altuia. Pe latura dinspre est a acestora, la exterior, era construită o rampă de beton, înaltă de circa 1,5 metri, ce ocupa întreaga suprafaţă a fiecăruia dintre blocurile respective, care constituiau, fiecare, câte o magazie independentă. Rampele respective, ca să fiu înţeles mai bine, erau ca un fel de prispe ale unor case ţărăneşti, care serveau la încărcarea-descărcarea produselor şi materialelor depozitate în magaziile respective. Camioanele cu mărfuri ori goale, după caz, trăgeau la rampă, se lăsa oblonul, iar suprafaţa rampei şi podeaua camionului aflându-se la acelaşi nivel făcea posibilă manipularea cu o uşurinţă mai mare a mărfurilor. Rampele magaziilor erau protejate la o înălţime de circa 2,5 metri de un acoperiş din plăci groase de azbociment, care să asigure desfăşurarea activităţilor necesare şi în cazul unor intemperii. Deasupra acestor acoperişuri, aproape de plafonul magaziilor, se aflau ferestre de aerisire, unele dintre acestea fiind protejate cu gratii. Prin faţa rampelor liniei de magazii trecea un drum larg de acces, dincolo de drum întinzându-se instalaţiile chimice ale secţiilor de produse organice ale combinatului. Magazia de materiale electrice era prima din lanţul de magazii. În ea se păstrau materiale şi produse care ar fi putut tenta, putând fi valorificate cu uşurinţă. Cablu coaxial, de exemplu, care putea fi folosit la confecţionarea de antene pentru televizoare, fiind un produs deficitar, ce nu se prea găsea în oraş la acea vreme, când moda antenelor pentru recepţionarea canalelor tv sârbeşti făcea furori, contactori din argint industrial, despre care am vorbit în alte povestiri, întrerupătoare, prize, becuri şi alte obiecte asemănătoare, necesare la casa fiecăruia. Cercetarea la faţa locului a relevat posibila pătrundere a autorului ori autorilor printr-o fereastră de sub plafon a magaziei. Am constatat însă anumite împrejurări negative, care ne-au făcut să ne îndoim de realitatea spargerii, să ne gândim mai degrabă la o simulare a acesteia. Urcându-ne la fereastră şi privind prin spartură, am observat că existau mai multe cioburi afară, pe acoperişul rampei, decât înăuntru, ca şi când geamul fusese lovit din interior, De asemenea, am zărit o cărare de urme ce mergea din dreptul ferestrei pe toată lungimea acoperişului, până în dreptul unui pod de cabluri ce traversa drumul de acces, de la colţul magaziei spre instalaţiile secţiei de producţie din vecinătatea lanţului de magazii. În timpul nopţii ninsese iar cărarea de urme se contura clar, distinct, pe zapada proaspătă. În dreptul podului de cabluri cărarea se oprea, ca şi când autorul ar fi luat-o spre instalatie, traversând drumul de acces pe podul de cabluri, pierzându-se apoi în hăţişurile instalaţiei chimice. Greu de crezut, podul era acoperit de un strat gros de gheaţă, din care atârnau ţurţuri groşi, lungi de mai bine de o jumătate de metru, ba chiar şi mai lungi, deasupra drumului. Am făcut ceea ce trebuia făcut, măsurători, fotografii, relevări şi fixări de urme papilare şi traseologice. Nu am putut stabili ce lipseşte, gestionarul şi manipulanţii nu puteau preciza la prima vedere ce anume fusese luat din magazie. Am sigilat şi am luat legătura cu factorii responsabili, dispunând inventarierea gestiunii magaziei. Evidenta gestiunii fiind cantitativ-valorică, inventarul avea sa ne spuna cu precizie ce anume lipseşte din rafturi Peste doar câteva zile, efectuînd unele investigaţii în jurul magazionerului, am aflat că acesta ştia de vreo săptămână că organele de revizie din combinat urmau să-i verifice gestiunea, ceea ce, adăugat la împrejurările negative constatate la cercetarea locului faptei, ne-a alimentat suspiciunile privind înscenarea furtului. Dacă magazionerul avea cunoştinţă de existenţa unei lipse in gestiune şi spargerea avea rolul să o acopere, mai exact să acopere provenienţa reală a acesteia? Inventarierea gestiunii magaziei şi valorificarea inventarului a durat mai bine de două luni, timp în care ne-am văzut de activităţile curente. În prima parte a lunii martie am fost anunţaţii că inventarul a fost valorificat, soldându-se, aşa cum ne aşteptam, cu o lipsă în gestiunea magaziei. Nu aşa mare, dar totuşi lipsă, nouă revenindu-ne sarcina de a stabili provenienţa acesteia. Trebuiau verificate trei ipoteze. Lipsa era o consecinţă a acţiunii autorului necunoscut care spărsese magazia într-o noapte de ianuarie? Asta ar fi fost una dintre ipoteze. Ori era o consecinţă a însuşirii unor produse de către gestionar, ceea ce ar fi însemnat o delapidare? Asta ar fi fost a doua ipoteză! Sau lipsa era doar consecinţa unei neglijenţe manifestate de magazioner în păstrarea şi manipularea produselor din gestiune? A treia şi ultima ipoteză. Pentru eliminarea sau confirmarea primei ipoteze am hotărât efectuarea unui experiment judiciar. Să mergem la magazie, să punem deoparte toate produsele lipsă evidenţiate de inventar şi să vedem dacă autorul le-ar fi putut scoate din magazie pe fereastra spartă şi transporta într-un singur drum pe acoperiş şi podul de cabluri. În ziua de 16 martie, mi se pare că era o zi de luni, dar nu mai ştiu exact, am hotărât să mergem la combinat să efectuăm experimentul judiciar. Ne-am trecut activitatea în planul de muncă zilnic, atât eu cât şi Vilău, şi am mers la şeful biroului economic, care le-a aprobat. Pe atunci fiecare ofiţer trebuia să aibă o agendă înregistrată la secret de serviciu, pentru întocmirea planurilor zilnice de muncă. Totul era planificat în economia socialistă, chiar şi activitatea poliţiştilor. Uneori planificarea avea un caracter formal, adică nu întocmeam aceste planuri chiar zilnic, ne mai sărea schema, dar era o belea pentru că tot trebuia să le întocmeşti, când veneau controale de la judeţ ori I.G.M., ori chiar de la şefii noştri de la municipiu, controlau şi planificarea muncii şi atunci să te ţii, nene, dacă nu le făceai la timp!... Trebuia să-ţi storci creierii, să-ţi aminteşti ce-ai făcut în ziua de...., şi să le întocmeşti retroactiv! Unde mai pui că trebuia să bată şi cu alte documente, adnotările de pe materialele informative, diverse referate în lucrările generale, cu termen sau penale, procese verbale de percheziţie....Erau destule! Oricum, era mai bine să le faci la timp, zilnic, dar le mai săream, cum am spus. Dupa şedinţa de dimineaţă, din biroul şefului de economic, la sfârşitul căreia ni se şi aprobau, de regulă, planurile zilnice de muncă, l-am luat pe criminalist, Doru Florescu, şi am plecat la combinat. Norocul a făcut că am mers aţă la Işalniţa, pe platforma industrială, mai exact, fără să ne mai oprim pe undeva. Spun asta pentru că după ce plecam din sediul miliţiei municipale ne mai opream la o cafea, uneori. La Izvorul Rece, un cafe-bar aflat cam pe unde este astăzi Inspectoratul Scolar, la intersectia strazilor Madona Dudu (îi zicea Maxim Gorki, pe atunci) cu Ion Maiorescu. Lângă cafe-bar era o plăcintărie unde două fete tinere, frumoase, făceau nişte plăcinte cu brânză ori cu carne, grozave. Şi mulţi dintre noi, care plecasem dimineaţa în grabă de acasă şi nu avusesem timp pentru micul dejun, mâncam câte o plăcintă acolo, apoi mergeam la o cafea alături, la Măria. Aşa o chema pe barmaniţă, care, grijulie, când comandam cafeaua ne întreba dacă o vrem simplă ori îmbunătăţită. Celor ce-o doreau îmbunătăţită, Măria le turna în cafea o porţie generoasă de coniac, indiferent de oră, chiar dacă nu apăruse încă mira, cum se spunea, la mişto, prevederii ăleia din legea care interzicea vânzarea băuturilor alcoolice înainte de ora zece dimineaţa. Măria nu se sinchisea, de altfel majoritatea clienţilor barului erau poliţişti, care plecau ori veneau spre sediul din apropiere al Miliţiei municipale. Noi nu aveam popotă ca cei de la judeţ şi trebuia să ne descurcăm şi noi cumva, nu? Ne descurcam, ba chiar mai bine, având în vedere îmbunătăţirea adusă cafelei de Măria, barmaniţa brunetă. Deci, cum spuneam, în dimineaţa aia am plecat direct la combinat, fără a o mai vizita pe Măria. Lucru ce-şi va avea importanţa lui, o să vedeţi mai încolo! Ajunşi la obiectiv, am mers mai întâi în pavilionul administrativ de unde, însoţiţi de revizorii care efectuaseră inventarul şi de şeful serviciului aprovizionare, căruia mi se pare că i se subordona gestionarul, ne-am deplasat la magazia de produse electrice. Aici, i-am solicitat gestionarului ca, ajutat de manipulanţii ce deserveau magazia, să aleagă din rafturi şi să pună pe podea, în mijlocul spaţiului de depozitare, produse de genul celor găsite lipsă la inventar, în cantităţile specificate în documentaţia întocmită de revizorii de gestiune. Începând cu măsurarea şi tăierea unui colac conţinând cei 300 de metri de cablu coaxial de antenă gasiţi lipsă, şi tot asa. Peste vreo oră şi ceva se adunase pe podea o gramadă respectabilă de materiale şi echipamente electrice. - Asta-i tot? - l-am întrebat pe revizorul şef. - Asta-i tot, tovarăşe locotenent major, mi-a confirmat acesta. - Bun! Să aducă cîţiva saci de la magazia de ambalaje, de alături, şi să le pună în ei, să vedem în câţi încap materialele lipsă! S-au adus sacii şi au fost încărcaţi cu obiectele de pe podeaua magaziei. De-abia au încăput în cinci saci, destul de încăpători! - Ce crezi, Tăbăcarule, m-am adresat gestionarului, cel care sesizase spargerea magaziei, ar fi putut hoţul să care în spate toţi cei cinci saci odată? Odată, că doar un drum a făcut, după urmele din zăpadă. Şi apoi să facă şi echilibristică pe estacada aia, pe podul de cable, până în instalaţia, de alături? Eu cred că s-ar putea ca hoţul să fie unul dintre marii artişti de circ ai lumii, unul de la circul Globus ori Berolina. O să trebuiască să mergem la festivalul de la Monaco, să-l căutăm! Magazionerul n-a răspuns nimic, făcea feţe-feţe! Fusese demascat, chiar dacă hoţul ar fi existat şi ar fi furat câte ceva, lipsa i se datora în principal lui. - Haideţi să terminăm, am spus! Să ridicăm sacii la fereastră, să vedem dacă ar fi încăput pe spaţiul acesteia!. Cred că nici nu ar mai fi fost necesară manevra, dar, fiind născut în zodia Fecioarei, eram cam perfecţionist, ca şi alţii născuţi sub acest semn. Ghinionul meu, de data asta. Ne-am căţărat cu sacii pe rafturile magaziei până sus, sub plafon, unde era ferestruica ce fusese spartă şi am încercat să împingem unul dintre saci pe ferestruică. Nu mergea neam, diametrul sacului era mai mare decât deschiderea ferestrei. - Fă fotografii, Dorule, m-am adresat criminalistului. Şi să mergem şi afară, pe acoperişul rampei, să luăm şi câteva poziţii dinspre exterior spre interior, i-am zis lui Florescu, la îndemnul lui Aghiuţă, probabil! După ce Doru a fotografiat ce era de fotografiat în interior, am ieşit amândoi afară şi ne-am urcat pe acoperişul din plăci de azbociment al rampei, unde fusesem urcaţi şi când făcusem cercetarea locului faptei, în dreptul ferestruicii sparte a magaziei. Nu ne făceam probleme legate de rezistenţa acoperişului, în iarnă, când cercetam locul faptei, urcasem chiar mai mulţi şi ne ţinuse. Acum Ilie rămăsese înăuntru cu ceilalţi, să încerce să impingă sacul prin ferestruică iar noi să imortalizăm manevra din afară.

În timp ce Doru clănţănea din aparatul de fotografiat iar eu îl asistam mai dintr-o parte, din faţa unei ferestruici alăturate celei în cauză, am auzit un trosnet puternic şi am simţit că mă duc în jos. Nu am priceput pe moment ca s-a întâmplat, dar mi-am dat seama că mă prăbuşesc. Instinctiv am întins mâinile şi m-am apucat de grilajul ferestrei ce se afla pe perete, în faţa mea. Dar cum eram deja lansat, greutatea mea, şi forţa acceleraţiei, G X 9,8 m/s, parcă, din câte îmi mai amintesc de la fizica din şcoală, a smuls grilajul din perete. Neputând să mă susţină, grilajul s-a smuls, dar nu în totalitate ci doar din trei părţi, rămânând cumva fixat în lateral. Eu însă m-am dus, căderea mea a continuat, dar nu am căzut în picioare, cum poate s-ar fi întâmplat dacă nu mă agăţam de grilaj, ci am fost întors în cădere de bascularea grilajului, luînd un contact destul de dur cu solul, mai întai cu partea dorsală, corpul rulând apoi pe spate şi cam lateral, în final capul lovind cu putere betonul rampei. Şocul mi-a întunecat vederea, nu am mai văzut nimic pe moment, era întuneric beznă. Nu ştiu dacă mi-am pierdut cunoştinţa, dar chiar dacă mi-am pierdut-o a durat foarte puţin, pentru că atunci când am deschis ochii, mai exact când mi-a revenit vederea după întunecimea aia din timpul şocului, eram pe spate iar deasupra mea am văzut o gaură în acoperiş, prin care mă privea, speriat, Doru! Era alb ca varul la faţă şi părea foarte speriat. Nici acum nu i-am uitat figura, când scriu şi rememorez acele momente văd faţa albă a lui Doru, privindu-mă speriat, ca şi cum acum s-ar fi întâmplat.

Am auzit strigăte, am întors capul şi am văzut oameni alergând spre rampă. Am încercat să mă ridic şi nu am putut, iar primul gând ce mi-a trecut prin minte nu a fost ce s-o întampla cu mine ci gândul că sunt probabil ridicol, mai exact m-a încercat un sentiment, nu un gând propriu zis! Sentimentul ridicolului şi al ruşinii, mi-era ruşine că zac acolo, mă gandeam la ce-or crede oamenii ăia despre mine. Muncitorii de pe rampă şi cei care alergau dinspre secţie m-au înconjurat şi m-au ajutat să mă ridic. A apărut şi un camion lîngă rampă, nu ştiu de unde, venise şi Ilie cu ceilalţi din interior, m-au pus în cabina camionului, a urcat şi Vilău şi am plecat către Policlinica 5, era aproape, chiar pe latura de vest a combinatului, între acesta şi Termocentrală. La policlinică era domnul doctor Dragonu, ne cunoşteam, teleormănean ca şi mine, m-a dus imediat şi mi-a făcut radiografii la cap şi coloană. După ce a terminat m-am dat singur jos de pe patul ăla sau platforma aparatului Roentgen, cum i-o fi zicând, îmi făcuseră radiografiile în poziţia culcat, şi am mers la chiuvetă, era o chiuvetă pe un perete, voiam să mă spăl pe mâini, eram murdar, pe rampă era cam noroi, era totuşi luna martie, de-abia se desprimăvăra. M-am aplecat deasupra chiuvetei, m-am spălat pe mâini, şi când am vrut să mă îndrept am simţit o durere sfâşietoare în spate. Până atunci nu simţisem nimic, eram amorţit, probabil, dar acum am simţit o durere sfâşietoare, ca şi cum m-ar fi străpuns cineva cu o sabie prin spate. Nu am am mai putut să mă îndrept, am rămas aşa îndoit, m-au luat pe braţe şi m-au culcat iarăşi pe patul ăla al aparatului Roentgen, pe o parte de data asta. Peste puţin timp a venit şi Salvarea, nu ştiu dacă era a combinatului ori venise din oraş, m-au luat şi m-au pus în aceasta. Între timp sosise la policlinica Işalniţa şi unul dintre locţiitorii şefului miliţiei municipale, cel ce răspundea de economic, şi a mers cu mine în ambulanţă, împreună cu Ilie. Auzeam sirena în timp ce ne deplasam, dar parcă eram pe altă lume, parcă eram dedublat cumva, nu mie mi se întâmpla ceea ce se întâmpla ci parcă altuia. Ajuns la spital, agitaţie mare în jurul meu, erau şi nişte directori de la combinat, venise şi domnul doctor Liviu Iovănescu, medicul şef al inspectoratului, un om extraordinar, şi şeful meu direct, domnul Marghescu, rar om ca primul meu şef, v-am mai vorbit de el. Mi-au făcut iarăşi radiografii, şi am auzit doctorii spunând că am trei vertebre fracturate şi că nu se ştie încă dacă nu este şi măduva interesată. Înainte de a mă lua şi a mă duce sus, pe secţie, la salon, l-am auzit pe doctorul Iovănescu zicând că, întrucât o să se pună problema unui concediu medical de lungă durată, va avea nevoie de un referat ori un proces verbal care să detalieze împrejurările în care s-a produs accidentul. Auzind asta, i-am spus lui Ilie să redacteze el procesul verbal şi să fie liniştit că activitatea de la combinat era trecută în planul de muncă, să-mi scoată agenda din fişet şi să se uite acolo. Locţiitorul de profil ieşise între timp din camera de gardă şi a reintrat chiar în momentul în care-i spuneam lui Ilie să ia agenda din fişet. Neînţelegând clar despre ce este vorba, nu ştiu ce o fi crezut că punem la cale, ce o fi fost în capul lui, că a ieşit val-vartej din camera de gardă. Am aflat ulterior că a alergat la sediu cu maşina de serviciu, cu sirena pornită, a intrat în biroul nostru , ne-a desigilat fişetul, pe care-l foloseam în comun cu Ilie şi l-a resigilat, aplicând sigiliul lui personal. Uitasem să spun că la policlinică, înainte de a pleca cu salvarea spre spital, m-a pus să suflu într-o fiolă alcooltest, iar la spital a solicitat să mi se recolteze probe biologice. De-asta ziceam mai sus că am avut noroc că nu trecusem mai întâi pe la Măria, să bem vreo cafea de-aia specială de-a ei. Mare lucru n-ar fi avut ce să ne facă, dacă totul era în regulă din punct de vedere al recuperării medicale, doar mă sancţionase şi în cazul megadosarului de la Panificaţie. Însă dacă ar fi fost interesată măduva, cum se temeau doctorii in momentul ăla, şi aş fi rămas paralizat, Doamne fereşte, pierzându-mi capacitatea de muncă, faptul că ciugulisem ceva înaintea accidentului ar fi putut avea drept consecinţă pierderea oricărei şanse de a primi vreun ajutor bănesc ori de altă natură din partea instituţiei în care lucram. Pentru că de pensie nu s-ar fi putut pune problema, aveam o vechime prea mică pentru asta. Grijuliu locţiitorul cu banii ministerului, foarte grijuliu! Dacă locţiitorul s-a purtat cum s-a purtat, colonelul Marghescu, şeful biroului, s-a purtat ca un adevarat Domn! Cu D mare! Mai mult chiar, ca un adevărat părinte, ba chiar mai mult, părinţii mei neavând posibilităţile domniei sale. L-am rugat, înainte de a fi dus la salon, să nu-mi anunţe părintii despre cele întâmplate, erau departe, în Teleorman, nu ar fi avut cu ce să mă ajute, şi-ar fi făcut doar griji. Ar fi fost mai bine să nu afle, deocamdată! M-a înţeles, şi a preluat, cumva, sarcinile lor. A mers la birou şi a organizat, la patul meu de suferinţă, un serviciu asemănător celui de zi, de la sediul miliţiei. În seara şi în noaptea aia, care a fost foarte grea pentru mine. m-a vegheat Gigi Perişoreanu. Începând de a doua zi, la ora opt dimineaţa se prezenta la mine în salon Ilie ori un alt coleg, care nu venea cu mâna goală, ci încărcat ca o albină. Cafea, ness. sticle de pepsi, fructe, inclusiv sticle de votcă şi alte băuturi, pentru cine dorea. Aveam un prieten bun, doctor, care mi-era şi vecin de garsonieră şi cu care-mi petreceam serile libere, care venea direct la noptieră şi se servea singur. Într-o noapte, fusese de gardă, avusese o gardă grea, si, venind dimineaţa devreme la salonul meu să vadă cum mă simt, a deschis noptiera, sa ia un gât de votcă, să se revigoreze. Din păcate noptiera era goală şi doctorul, contrariat, mă întreabă: - Ce, n-a venit ncă Ilie? Colegii stăteau în permanenţă cu mine, atât ziua, cât şi noaptea. Prilej şi de a ne cunoaşte mai bine, povestind câte-n lună şi-n stele. Îmi amintesc şi acum nişte întâmplări povestite de Luică, ofiţer tânăr, din ultima promoţie. Prin oraş se auzise despre accidentul meu, circulau tot felul de variante. Inclusiv că m-au aruncat muncitorii de pe o instalaţie, de-al naibii ce eram. Venea tot felul de lume să mă vadă, mulţi colegi şi prieteni, dar şi unii pe care nu-i cunoscusem nicicând, veneau din pură curiozitate, probabil! În salonul meu era un permanent dute-vino, parcă era un salon monden, dacă ar fi fost in zilele noastre aş zice că era cool, era de bon-ton să se afle că ai fost în vizită la poliţai. Într-o zi, eram cu Perişoreanu ori Buşe ăl mic, am numărat, din curiozitate, vizitatorii şi ne-au ieşit puţin peste două sute. Ştiu că este greu de crezut, o să ziceţi că mint ori mă dau rotund, dar vă jur că este purul adevăr. Ţineţi cont, vă rog, că altele erau condiţiile atunci, nu erau terase ca astăzi unde să-ţi petreci timpul într-un mod plăcut, posibilităţile erau limitate, şi orice variaţie era binevenită! Chiar şi-o vizită la spital, probabil, când bolnavul nu era unul a cărui vedere să-ţi trezească sentimente de compasiune! Noroc că nu am stat mult în spital, doctorii au stabilit repede că măduva spinării nu-i afectată, vertebrele se spărseseră pur şi simplu fără a produce leziuni, norocul meu fusese că am căzut pe o suprafaţă plană, ziceau doctorii, vertebrele nu forfecaseră iar măduva era, din fericire, intactă, Nu m-au pus în ghips, mi-au confecţionat un fel de corset metalic, din nişte lame elastice, pe care a trebuit să-l port vreo şase luni. Ajuns acasă nu am putut dormi în pat, trebuia să dorm pe o suprafaţă tare, pericolul forfecării măduvei subzista încă! Ne-având la dispoziţie altă suprafaţă tare în garsoniera mea din Brazdă, am dormit cîteva luni direct pe podea. Şi cum nu mă prea puteam ridica cu uşurinţă să deschid uşa când suna cineva, aceasta a rămas în permanenţă deschisă, ori intrai la mine ori în sala de aşteptare din gară, tot aia era! Dar nu m-am putut plânge, nu am dus lipsă de prieteni, era întotdeauna cineva la mine . Era o atmosferă boemă, aş putea spune că a fost chiar plăcut, dacă nu ţineam cont de anumite neajunsuri inerente. Când m-am restabilit şi m-am întors la serviciu i-am cerut domnului colonel Marghescu să-mi comunice suma cheltuită cu mine de domnia sa şi colegii mei în perioada spitalizării, pentru a mă achita de obligaţii. Nici nu a vrut să audă de vreun ban, am rămas şi acum cu obligaţii morale faţă de colegii mei de atunci, pe care am încercat pe cât posibil să mi le achit, dar nu ştiu în ce măsură am reuşit. Cât despre combinat, nu am mai avut multă vreme responsabilităţi acolo. Comanda unităţii a hotărât că atât Combinatul Chimic cât şi celelalte obiective economice de pe platforma de vest a Craiovei să fie transferate, împreună cu ofiţerii care le aveau în responsabilitate, din sfera de competenţă a Biroului Economic în cea a Biroului Platformă Industrială, care acum funcţiona, independent de Serviciul Economic, în structura Miliţiei Judeţene,. Domnul colonel Marghescu şi domnul colonel Balaci, şeful de la municipiu, au încercat un subterfugiu pentru a mă păstra în subordinea lor, ordonând să preiau în supraveghere informativă sectorul cooperaţiei mesteşugăreşti, de la Costea Liviu, iar acesta să preia Combinatul, împreună cu Ilie Vilau. Eram în plin proces de predare-primire, ofiţerii operativi ştiu ce-i asta, preluasem scriptic documentaţia, dosarele de obiectiv şi celelalte, dar mai era ceva muncă de teren, destulă chiar, să cunoşti pe viu persoanele de interes şi de contact. Maiorul Costel Nedeianu, care revenise la comanda Platformei Industriale, s-a prins însă de manevră şi nu a vrut să primească obiectivul de la Işalniţa în responsabilitate, dacă sunt schimbat din obiectiv. Ajunsesem vedetă, eram cineva, subiect de dispută între şefi. Cei de la municipiu nu au fost cedat şi au mers la dreptate, la şeful Militiei judetene, domnul colonel Langa. Auzind despre ce este vorba, domnul colonel Langa a tranşat-o scurt: - Despre Bâţă este vorba, vă certaţi pe el? Ia nu vă mai certaţi voi pe el că o să-l iau la mine, să lucreze direct în subordinea mea. Aşa mi-a relatat domnul colonel Marghescu că ar fi decurs discuţia. Peste câteva zile, am fost mutat la Miliţia judeţeană, ca ofiţer cu învăţământul, specialist unu, funcţie de colonel plin pe atunci, deşi eu eram doar locotenent major. Mă subordonam direct şi nemijlocit domnului colonel Langa, pe linie de miliţie, dar aveam şi o subordonare pe linie de inspectorat, şefului serviciului cadre şi învăţământ, care nu era în structura Miliţiei pe atunci. Cu dosarul spargerii magaziei nu mai ştiu ce s-a întâmplat, a rămas la Liviu Costea, un ofiţer încadrat direct, finanţist de meserie, care nu era cotat prea bine profesional. Ca poliţist, vorbesc! Nu ştiu dacă Tăbăcaru a fost tras la răspundere penală, nu m-a mai interest, am auzit însă că la câteva luni de la accidentul meu a căzut de pe rampă din acelaşi loc unde aterizasem eu, rupându-şi ambele picioare. O fi bântuit vreun spirit malefic locul ăla?