marți, 29 noiembrie 2016

Dinozaurii

Incă din 1945, după accederea la putere, comuniştii şi-au infiltrat, mai mult sau mai puţin oficial, oameni în structurile Poliţiei din acea vreme. Amintiţi-vă de comisarul Roman, de exemplu, din filmul lui Sergiu Nicolaescu “Cu mâinile curate”! De menţionat că poliţistii vechii instituţii, ai Poliţiei regale cum se numea, fuseseră oameni bine pregătiţi, majoritatea absolvenţi si chiar doctori in drept! Constantin Ţurai, criminalist si medic legist (pe atunci medicina legală funcţiona în cadrul Ministerului de Interne), scria la pagina 129 a cărţii sale “Enigmele unor amprente” (Editura Albatros, Iaşi, 1984), în legătură cu înfiinţarea, în luna iulie 1931, a primului laborator de criminalistică la Prefectura Poliţiei Capitalei; candidatii trebuiseră, în prealabil, să frecventeze cursurile unei şcoli elementare de poliţie ştiinţifică, ce funcţiona in amfiteatrul “Bertillon” (sper că măcar criminaliştii să ştie cine a fost acesta) al Institutului de Medicină Legală, sub îndrumarea profesorului Mina Minovici şi cu sprijinul Direcţiei Generale a Poliţiei: “Pentru ocuparea prin concurs a celor cinci posturi de comisari se prezentaseră să urmeze şcoala peste 40 de candidaţi, licenţiaţi in drept; primul reuşit la concurs urma să ocupe postul în Prefectura poliţiei Capitalei, ceilalţi în ţară, în diverse oraşe, pentru unităţi din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei. Este bine să precizăm că un post de comisar, sau chiar comisar ajutor in Prefectura poliţiei Capitalei era foarte greu de obţinut, transferarea unui comisar sau comisar ajutor din ţară în Capitală era de neconceput, dat fiind faptul că atunci când se ivea un asemenea post vacant existau zeci de poliţisti în Capitală, cu state de serviciu excepţionale, care să candideze pentru ocuparea lui.” Iată deci că acei poliţisti erau extrem de bine pregătiţi, pe atunci Facultatea de Drept era Facultate de Drept, nu exista nici Spiru Haret, ca instituţie de învăţământ, nici facultăţi de drept pe la Alexandria ori Caracal. Vorbeam deci de infiltrarea comuniştilor în structurile poliţiei după instaurarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. În noaptea de 11-12 martie 1945 au fost arestaţi toţi ofiţerii superiori de Poliţie din Bucureşti, prin ordinul lui Teohari Georgescu, ministru de interne. Şefii inspectoratelor şi chesturilor au fost înlocuiţi cu membri de partid needucaţi, proveniţi de obicei din pături defavorizate, muncitori necalificaţi, etc. Acestia au asigurat aplicarea unor măsuri prin care s-a urmărit și reușit în primul rând îndepărtarea din aparatul Poliției a persoanelor încadrate înainte de 23 august 1944, considerate de către liderii comuniști o amenințare reală sau potențială pentru existența noului regim. 1284 de cadre au fost îndepărtate „disciplinar”, în timp ce alți 2347 de angajați, îndepărtați înainte de 23 august 1944, au fost rechemați în activitate fiind considerați elemente democrate și de bună credinţă. După ce aceştia s-au împiciorogat, iniţiindu-se in culisele instituţiei, prin Decretul nr.25 din 23 ianuarie 1949 au fost desfiinţate Poliţia şi Jandarmeria, ca fiind instituţii burgheze, ale vechiului regim, abrogându-se şi legile care le reglementau activitatea, înfiinţându-se în schimb Miliţia, care avea drept scop „menținerea ordinii pe teritoriul Republicii Populare Române, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și a securității personale a acestora.” Incă înainte de transformarea Poliției în Miliție, personalul fusese supus la mai multe valuri de epurări. Direcţia Siguranţei Statului emitea la 15 iulie 1948 ordinul nr. 26500 Cabinet privind „identificarea tuturor ofiţerilor şi agenţilor de poliţie care au lucrat efectiv în munca de Siguranţă până la data de 6 martie 1945, precum şi a celorlalte grade administrative şi tehnice” (… cu excepţia celor care „în prezent sunt informatori de valoare, care au dosare formate de informatori şi care au dovedit că îşi îndeplinesc cu conştiinciozitate misiunea încredinţată”). În noaptea de 26/27 iulie 1948, orele 2, peste o mie de salariaţi excluşi din poliţie şi jandarmerie, de la inspectori generali, chestori şi ofiţeri la agenţi şi gardieni, au fost arestaţi şi încarceraţi la Piteşti, apoi dispersaţi la Târgşor şi Craiova, iar începând din septembrie 1950 la închisoarea special amenajată în cetatea medievală a Făgăraşului. Foştii poliţişti au rămas închişi fără judecată până în 1955, când au fost condamnaţi în bloc la 8 ani inchisoare, pe baza unui articol secret, special inventat (193/1), din Codul Penal, cu caracter retroactiv, definind „activitatea contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare” Poliţiştii epuraţi au fost înlocuiţi cu cvasi-analfabeţi „scoşi din producţie”, care urmau la început o „şcoală profesională” timp de două luni. Treptat timpul de şcolarizare a crescut la 6 luni, la 1 an, apoi la doi ani. Nu doar poliţiştii făceau astfel de şcoli, erau şi şcoli profesionale de procurori sau judecători! Dacă, aşa cum arătam la început, vechii poliţişti aveau studii temeinice, dintre cei 35 000 încadraţi in Miliţie doar 161 absolvisera o facultate. Din rest, 7800 absolviseră sase – şapte clase iar 9600, 4 clase ori mai puţin. Am văzut ca din vechii poliţişti rămăseseră in Miliţie doar cei care fuseseră informatorii organelor de siguranţă, ai C.I.–ştilor de mai târziu. Pentru completarea efectivelor se aduceau oameni ca in poezia lui Alecsandri, „din câmp, de-acasă, de la plug...”, ori se recrutau tineri isteţi dintre militarii în termen. Nu contau studiile, ci apartenenţa de clasă, ca o garanţie a loialităţii faţă de noul regim. Pentru ca Miliţia să se poată naşte, a trebuit să fie distrusă vechea Poliţie, între 1949 şi 1951 fiind înlocuite 98% dintre cadrele sale. Ulterior cei angajaţi fără studii şi le-au completat târâş-grăpiş, mai pe la seral, mai prin comasare, sau cum să le numesc, cursuri intensive. Urmai timp de două săptămâni nişte cursuri din astea intensive şi, dacă avusesesi 4 clase, obţineai diploma de 7 sau 8 clase. Unii dintre ei, au fost trimişi la Moscova, pentru studii si specializare! Când s-au mai aşezat lucrurile, după vreo cinşpe - douăzeci de ani aşa, s-a pus accentul pe pregătirea cadrelor. Imi amintesc, când eram în liceu, că veneau cei de la la cadre să convingă elevii cu rezultate bune la învăţătură să accepte să dea examen la şcoala de ofiţeri de miliţie sau securitate. Cei din promoţia domnului chestor Codiţă, de exemplu, care a absolvit şcoala de ofiţeri în 1972, recrutaţi în acest mod au confirmat, ajungând majoritatea chestori sau generali, şefi de inspectorate, de unităţi centrale, ori chiar ai Poliţiei (generalii Pavel Abraham, Sorescu, Sandu). Din păcate, calitatea selecţiei a scăzut după ce, începând cu promoţia 1979, nu s-au mai echivalat cei trei ani de şcoală militară cu trei ani de drept. Dar să revenim la dinozauri, la cei incadraţi fără studii. I-am numit dinozauri, pentru că unii dintre ei au rezistat în instituţie până prin anii ’80, prinzând şi eu câţiva în activitate. Unul chiar dintre cei care-şi făcuse studiile la Moscova, la Academia Frundze. Era lt. colonel la Serviciul Cercetări Penale, apoi la I.P.T.Craiova, unde lucra tot pe linie de cercetări penale. Unii ocupau chiar funcţii de conducere, îşi însuşiseră bine meseria si confirmaseră, avuseseră rezultate , bănuiesc, altfel n-ar fi fost numiţi în astfel de funcţii. Se cunoşteau însă, erau tributari la capitolul cultură generală şi aveau anumite mentalităţi, ca să folosesc un termen mai îngăduitor. O să redau două mici întâmplări, pentru a vă face o părere! In primul an de activitate, era un lt. colonel la Biroul Economic, Ciolpan. Arăta destul de bine, înalt, prezentabil, cu un păr alb, strălucitor, ce-i conferea distincţie. Părea un adevarat domn. Până deschidea gura. Nu numai că avea toti dinţii îmbrăcaţi în viplă, materialulul ăla cu aspect de oţel inoxidabil, ceea ce crea o impresie oribilă,dar şi prin ceea ce emitea folosindu-şi organul vorbirii! Nu excela nici in meserie, n-am avut ce învăţa de la el. Intr-una din zile, mă nominalizează şeful de birou să merg cu Ciolpan, să facem o percheziţie. Am plecat, am ajuns la domiciliul persoanei în cauză cu maşina de serviciu, care ne-a lăsat acolo şi-a plecat la alte treburi. N-aş putea sa vă spun exact unde am fost, eram nou in oraş, nu-i cunoşteam topografia. Cred că eram undeva în partea dreapta a canalului colector, a strazii Râului, în zona situată între Brestei şi Bucovăţului. Ei, şi cetăţeanul ăsta la care am fost, avea reclamaţie la Legea 18, legea averilor ilicite, cum era pe-atunci. Iar noi, cu ocazia percheziţiei, trebuia să-i inventariem practic bunurile din locuintă, urmând ca apoi acesta să le justifice achiziţionarea din sumele câştigate în mod licit, din salariu, mai exact, că nu prea erau alte posibilităţi, în acei ani. Percheziţionatul avea o căsoaie mare, cu încăperi numeroase. Intram într-o cameră, lt.colonelul dicta iar eu scriam. Când treceam în altă cameră, militari fiind, trebuia, conform prevederilor regulamentelor militare, să-i cedez întâietatea colonelului, ca fiind mai mare in grad. Aşa şi era politicos, de altfel, fiind mai in vârstă ca mine! Colonelul dicta cam repede, se grăbea probabil să nu ne-apuce sfârşitul programului pe-acolo, iar eu abia mă ţineam de el, dată fiind si poziţia incomodă. Scriam în picioare, intr-un caiet, fără nici un suport. La un moment dat, grăbit să scriu, să nu pierd frazele Ciolpanului, n-am fost atent şi-am intrat în camera următoare înaintea sa! Uaaaau! Atât i-a trebuit colonelului. A întrerupt orice activitate şi mi-a tras un perdaf acolo, în fata asistenţei uluite! Era un mic alai după noi, percheziţionatul, cei ai casei (nu-i lăsam singuri, să nu dosească ceva), plus doi martori asistenţi! - Drepţi, locotenent! Aşa vă invaţă pe voi la şcoala militară? Neruşinatule! Cum îndrăzneşti, măgarule, să-i tai calea unui ofiţer superior? Cum îţi permiţi să intri înaintea mea în cameră? Eu, în faţa lui, înlemnit în poziţie de drepţi, cum îmi ceruse, mă treceau toate apele! Percheziţionatul, martorii asistenţi şi ceilalţi, înlemniseră şi ei, nu îndrăzneau nici să răsufle! Asistau uluiţi la ieşirea neaşteptată a colonelului! Săracii, cred că nici nu pricepeau ce - are cu mine. - Pleci imediat şi te prezinţi la tovaraşul maior Marghescu (şeful de birou, maior, pe-atunci)! Raportezi ce - ai făcut, de ce te-am trimis la dânsul, şi-i ceri să te pedepsească cu trei zile de arest. Şi-acum, marş afară şi direcţia miliţia municipală, înainte marş! Am salutat (să trăiţi!), am făcut stânga-mprejur, şi-am ieşit afară! Ieşit din curte, nu ştiam nici încotro s-o iau! “Unde-oi fi ,Doamne, aici? Incotro o fi Miliţia?” Imi aminteam totuşi direcţia din care venisem cu maşina şi-am luat-o într-acolo! Mai întrebând, mai recunoscând ce văzusem pe geam, încet, încet, m-am apropiat de sediul de pe Libertăţii! Pe jos, ce era să fac, pe unde fusesem nu circula nici un mijloc de transport în comun. Imi convenea însă pe jos, c-aş fi vrut să amân cât mai mult clipa întâlnirii cu şeful! Ce era în sufletul meu…numai eu ştiam! “Dacă Ciolpan mi-a făcut aşa, ce-o să-mi facă şeful?’’ – îmi spuneam. Târâş-grăpiş, am ajuns la Miliţie! Cu inima cât un purice, intru in biroul şefului! - Ce-i, măi? Aţi şi terminat? – mă întreabă acesta. - Nuuu, dar să vedeţi ce s-a întâmplat! Permiteţi să raportez! – mi-aduc eu aminte de regulament! Şi dăi, şi raportează fapta gravă ce-o comisesem, inclusiv cele trei zile de arest care mi se cuveneau! La care seful: - Dă-l mă-n pizda mă-sii, nu e-ntreg la minte? Lasă că mai e puţin şi-o să scăpăm de el, o să iasă la pensie! Aveam un şef a-ntâia, ce mai încoace şi-ncolo! In schimb, cei de la judiciar aveau unul cam după modelul lui Ciolpan, Danciu! Nae Segărceanu, un coleg de promoţie, mi-a povestit că a mers la el cu unul dintre primele dosare ce-i fuseseră repartizate, pentru a-i cere niste îndrumări. - Cum îndrăzneşti să vii cu-aşa ceva la mine, locotenent? Ţara te-a făcut ofiţer, te-a înarmat cu toate cunoştinţele necesare rezolvării dosarului. Marş afară! Intruna din zile eram ofiţer de serviciu. In camera de gardă era şi staţia radio fixă, prin care ţineam legătura cu dispeceratul Miliţiei judeţene şi echipajele din teren. La staţie se vorbea codificat, un amestec de cuvinte în clar cu expresii şi grupuri de câte patru cifre, ce aveau anumite semnificaţii. Era interzisă folosirea gradului militar şi a funcţiei (cei cu funcţii mari având indicative), precum şi a formulei ,,ordonaţi” pentru a nu dezvălui celor care, eventual, ar intercepta convorbirea, raporturile dintre corespondenţi Intră Danciu, se duce la staţie si apasă pe butonul emiţătorului: - Pionul Lungu! – zice, Lungu fiind subofiţerul conducător-auto care deservea biroul judiciar. - Comunicaţi! - răspunde Lungu. - Poziţia? - întreabă Danciu. (adică, Unde se află?) - Faţa Luncii - răspunde Lungu. ( Faţa Luncii e un cartier al Craiovei, locuit de numeroase elemente infractoare) - Vino urgent la bază! – ordonă Danciu. - Opt mii şaişpe! - răspunde Lungu. ( 8016 = Am înţeles, conform tabelei de codificare) La care Danciu se întoarce, contrariat, la mine, luîndu-mă de martor: - Auzi, măi Bâţă, ce-a dracului e pielea pe el? Eu–i spun să vină urgent şi el îmi zice că vine la ora 16!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu